ROSTUL LUI NICU NAUM
Aflu de pe blogul prietenului Claudiu Târziu că a apărut nr. 86 al revistei Rost, închinat unei mari figuri mărturisitoare, pe care am încredinţarea neclintită că Dumnezeu o proslăveşte în ceruri tot atîta pe cît oamenii o ignoră pe pămînt. Pun şi eu mărturia mea că NICU NAUM a fost poate omul cel mai curat, mai inimos şi mai discret pe care l-am cunoscut vreodată în carne şi oase. Nu mai sînt să mărturisească despre el fraţii de cruce de odinioară, cu care a înfruntat prigoanele istoriei şi a pribegit de-a lungul şi de-a latul unei lumi care nu l-a meritat nicăieri şi niciodată. Pot însă mărturisi îndestul nu puţini purtători ai crucii exilului, care au avut în el măsura vie a CREDINŢEI NELIMITATE. Şi dacă n-ar mărturisi ei, ar striga pietrele, de la Montréal pînă la Bucureşti.
M-am sfiit, poate, sau pur şi simplu n-am fost vrednic să scriu despre el, ca unul ce l-am cunoscut tîrziu şi în răstimpuri mai degrabă zgîrcite, cînd la Bucureşti, cînd la Hamilton sau la Princeton. Încerc un început de răscumpărare dedicîndu-i poezia de mai jos, pe care ar fi putut-o oricînd semna el însuşi, dacă dăruirea făptuitoare i-ar fi lăsat mai mult timp să se aplece asupra cuvintelor. (R. C.)
RILKEANĂ
Lui Nicu Naum
Dă, Doamne, fiecărui moartea lui,
iar mie şapte vieţi de pocăinţă,
să-ndrept spăşit şi răul ce-l făcui,
şi gîrbovita neamului fiinţă!
Căci ce-s eu, Doamne, fără de ai mei
şi ce e timpul fără veşnicie?
Şi vii, şi morţi în Tine-avem temei
şi-atîta sîntem cît ne-ncredem Ţie.
Prin viaţă şi prin moarte de o seamă
înalţă, Doamne, insul pîn’ la neam
şi neamul pîn’ la cerul care-l cheamă,
iar marea vină că prin vremuri Te-am
bătut în cuie (pentru-a cîta oară?)
prefă-o-n rană care-n veci să doară!
publicat de Răzvan Codrescu @ 01:30
1 comentarii
1 comentarii:
In anul Mortii d-lui Nicu Naum eram ca de obicei vara la Hamilton. I-l avean ca mosafir pe Dl Zahu Pana..Pe la vreo 5 sau 6 dimineata dl Zahu s-a trezit ca sa plece la spital la N.Y. intre timp a aparut o doamna dela Montreal ccare a pus capul pe umarul d-lui Zahu si a inceput sa planga in hohote.Plangea ,ca le-a murit cineva drag,dl.Nicu N.Iar eu care va scriu,m-am despartit atunci de dl.Zahu,cu speranta revederii.Dar nu a fost sa fie asa.A plecat,la N.Y. iar apoi a plecat la Dumnezeu. De atunci ma tot uit la drumul pe care aparea el,dar degeaba.Cu generatia lor se stinge ceva din sufletele tuturor.Ooare va mai da acest neam o asemenea generatie ?
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire