Blogul lui Răzvan Codrescu: ÎNTRE SPITAL ȘI BISERICĂ (VI)

O CONVORBIRE CU

DR. PAVEL CHIRILĂ

(urmare)

Sînteţi implicat în construirea unui Centru (primul) de Studii Martirologice. Ce v‑a determinat?

Faptul că am avut o parte din familie în închisoare politică şi pentru că am văzut că ierarhii şi facultăţile de teologie nu au arătat preocupare (decît extrem de puţin) de acest subiect. (Îi înţeleg, pentru că le e frică.)

Am aflat că la Aiud, unde a fost şi o parte din familia mea, există un mic schit în Rîpa Robilor, acolo unde erau şi gropile comune şi unde zac osemintele foştilor deţinuţi politici. Ieromonahul de acolo mi‑a spus că şi‑ar dori o mănăstire mai mare, dar nu are nici bani, nici teren să construiască. Eu i‑am promis că îl ajut, dar îl rog să facă, într‑o aripă a mănăstirii, un centru de studii martirologice. Ar fi primul de la noi din ţară şi unul dintre puţinele din Europa postcomunistă.

I‑am povestit ideea maestrului Dan Puric – iubitor de martiri – şi dînsul împreună cu un prieten comun au obţinut teren suficient, iar Dan Puric a donat sume importante de bani pentru începerea construcţiei.

Foarte repede s‑a pus în mişcare o grupare diversionistă, care a scris în presă că proiectul ales de ierarhul locului nu este bun şi „afară cu activităţile culturale din mănăstire“ (ca în anii ’50!). Un călugăr din Petru Vodă, care vorbeşte mult şi e convins că întotdeauna are dreptate, a alcătuit o temă de arhitectură a Mănăstirii Aiud, fără departamentul de cercetare martirologică (şi asta în numele Părintelui Justin!). Am aflat însă la timp şi am îndreptat lucrurile.

Numele maestrului Dan Puric a fost stropit cu noroi atît cît se putea şi duhovnicul Mănăstirii Petru Vodă a fost convins să devină ostil proiectului (şi maestrului inclusiv).

Şansa proiectului s‑a legat de numele ierarhului de Alba, care iubeşte martirii, şi astfel lucrările au mers mai departe.

Ulterior, prin Dan Puric (ca urmare a unei conferinţe despre martiri), a apărut un om profetic, care a donat o mare sumă, şi astăzi aşezămîntul este aproape gata.

Acestea au fost lucrările grele, dar care au reuşit. Însă trebuie să spun că cea mai mare nereuşită a vieţii mele a fost pierderea marelui proiect CHRISTIANA. Nu a fost chiar un insucces total, căci, în urma defăimărilor, proceselor şi efortului imens, a rămas totuși Mănăstirea CHRISTIANA; deci, chiar dacă partea medicală a proiectului a fost distrusă, partea spirituală a rămas şi Biserica Ortodoxă Română s‑a îmbogăţit cu un aşezămînt monahal cu slujire medicală.

Trebuie să învăţăm să şi pierdem. Cînd m‑am plîns duhovnicului meu (marelui meu duhovnic Visarion de la Clocociov), el m‑a adus cu picioarele pe pămînt: „Încă n‑ai sîngerat pentru Hristos, nu te plînge! Şi să nu uiţi că tu trebuie să duci lupta cea bună, iar victoria aparţine lui Hristos“. Probabil părintele ştia că eu voiam ca victoria să‑mi aparţină mie.

Cum vedeţi realitatea biblică exprimată în unele versete: năvodul care prinde peşti ,,buni şi răi“, ţarina care creşte ,,grîu şi neghină“, puterea care se desăvîrşeşte ,,în slăbiciune“ etc.?

Aceasta este una dintre tainele minunate ale Bisericii creştine, fapt ce o diferenţiază abrupt de toate organizaţiile şi lojile elitiste.

Iar leacul imperfecţiunii este iubirea. Toate defectele şi imperfecţiunile sînt vindecate, tainic sau evident, de iubire. Biserica înaintează spre Împărăţie, iar uneori – după cuvîntul biblic – Împărăţia vine spre noi sau este descoperită sau – nedescoperită încă – înlăuntrul nostru, numai şi numai prin iubire, nu prin simplă morală, nu prin simplă facere de bine, nu prin simplă respectare a dogmei, nu prin simplu respect reciproc, nu prin simplă sărăcie, nu prin simplă castitate, nu prin simplă ascultare etc.

Am văzut această manifestare a iubirii şi nejudecării aproapelui pe fizionomia Patriarhului Pavle al Serbiei.

Şi un motiv că există mai multe trepte:

- iubeşte‑ţi aproapele ca pe tine însuţi;

- iubiţi pe vrăjmaşii voştri;

- porunca Mîntuitorului: să vă iubiţi unul pe altul, precum „v‑am iubit Eu“;

- iar Apostolul Pavel vorbeşte despre „iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoştinţă“ (Efeseni 3, 19).

Cred că dacă noi, creştinii (mireni şi cler), am cerceta, am pune preţ pe şi am ţine seama de vieţile şi rugăciunea martirilor şi asceţilor, mai mult decît o facem, ne‑ar fi mult mai uşor să trăim şi să propovăduim în Biserică.

Ştiu o zonă unde trăiesc cîţiva pustnici în România. Am încercat să le fac o legătură cu ierarhul locului; am reuşit foarte greu, pentru că pustnicii se feresc de ierarhi, ceea ce este foarte trist. După întîlnirea maicii pustnice cu ierarhul ei, s-a bucurat de rugăciune, de binecuvîntare, de cunoaştere şi de faptul că ierarhul nu a cerut detalii asupra locului unde pustniceşte.

Acum cîţiva ani, am organizat un simpozion cu participare internaţională pentru a desluşi căile corecte de cercetare martirologică. Au venit doar doi episcopi. E un subiect care nu a trezit prea mare interes sau le e frică de puterea lumească, care e clar nu preţuieşte martirii.

Istoria Bisericii Ortodoxe consemnează un fapt impresionant: la primul Sinod Ecumenic (325, la scurt timp după ieşirea din persecuţii) erau în sală oameni fără o mînă, fără un picior, cu faţa şi pieptul brăzdate de cicatrici dureroase, schilozi sau fără un ochi – toate semnele victoriei martirice. E de la sine înţeles că hotărîrile lor au rămas peste veacuri, deoarece cuvîntul lor era ,,cu putere“ – nu ca o simplă învăţătură omenească.

Comuniunea cu ei, cu suferinţa lor martirică ne ajută în fiecare clipă, căci martirii, sufletele lor, sînt – confom textului de la Apocalipsă – chiar ,,sub jertfelnic“, adică cel mai aproape de Dumnezeu.

Merită să preluăm aici o rugăciune către martiri care să fie citită zilnic:

Rugăciune către Sfinţii Martiri

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh.

Doamne Iisuse Hristoase, Tu, Cel Căruia puterile cereşti I‑au spus: Vrednic este Mielul Cel înjunghiat să ia puterea, şi bogăţia, şi înţelepciunea, şi tăria, şi cinstea, şi slava, şi binecuvîntarea, vino cu puterea Ta şi măreşte înţelepciunea şi tăria noastră, să ştim şi să putem suferi şi răbda pentru mărturia numelui Tău.

Sfinţilor Martiri, cei care aţi suferit răni sau moarte, de la începutul lumii pînă astăzi, rugaţi‑vă pentru noi, nevrednicii, ca să mărturisim cu putere numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Voi, prooroci, macabei, apostoli, diaconi, ierarhi, preoţi, mireni, sfinţi mărturisitori– toţi cei înjunghiaţi pentru Cuvîntul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care aţi dat‑o lumii, voi, ale căror suflete se găsesc „sub jertfelnic“, voi care veniţi din strîmtorarea cea mare şi v‑aţi spălat veşmintele şi le‑aţi făcut albe în sîngele Mielului, pentru care şi sînteţi înaintea tronului lui Dumnezeu – rugaţi‑vă pentru noi să străbatem fără de sminteală cărările acestei vieţi, să înţelegem că orice rană şi durere răbdată pentru numele Domnului este prearătarea Împărăţiei Lui.

Sfinţilor Martiri ştiuţi şi neştiuţi, voi, cei ce aţi luat crucea şi I‑aţi urmat lui Hristos, voi, cei numiţi fericiţi pentru că aţi suferit prigoană pentru numele Mîntuitorului, voi, cei ce v‑aţi bucurat să suferiţi ocară pentru numele Lui şi aţi fost părtaşi la suferinţele Lui, rugaţi‑vă pentru noi.

Sfinte Ştefan, întîiul diacon martir, tu, a cărui faţă a fost văzută ca o faţă de înger de cei ce au năvălit asupra ta, tu, cel ce ai văzut slava lui Dumnezeuşi pe Iisus stînd de‑a dreapta lui Dumnezeu, tu, care în timp ce erai bătut cu pietre ai zis: Doamne Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu şi îngenunchind ai strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! – roagă‑te pentru noi.

Sfinte Ioan Teologul, cel ce te‑ai numit tu însuţi fratele nostru şi împreună cu noi părtaş la suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea lui Iisus, roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Iacov, fratele lui Ioan, tu, cel ucis cu sabia de rege, care a pus mîna pe unii din Biserica ca să‑i piardă, roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Apostol Petru, tu, cel ce ai făgăduit că ne vei ajuta şi după plecarea ta, ajută‑ne să facem temeinică chemarea şi alegerea noastră.

Sfinte Apostol Pavel, cel ce ai vorbit despre jertfirea şi vremea despărţirii tale, ajută‑ne şi nouă să luptăm lupta cea bună, să săvîrşim călătoria, să păzim credinţa şi să primim cununa.

Voi, Sfinţilor Martiri, cei pe care Sfîntul Vasile cel Mare v‑a numit cor sfînt, adunare nedezbinată, păzitori obşteşti ai neamului omenesc, stele ale întregii lumi şi flori ale Bisericii, rugaţi‑vă pentru noi. AMIN.

Credeţi că apariţia atîtor confesiuni creştine slăbeşte Biserica?

Nici pe departe. Eu cred ceea ce un teolog rus (A. Gusev) a afirmat: Biserica nu a suportat nici o schismă, ci doar a îndepărtat – dureros – mădularele care nu au lucrat sinergic cu Trupul.

Ce le spuneţi bolnavilor din Biserică (adică botezaţi) cînd fac boli grave şi ei nu înţeleg de ce?

Un cuvînt din Filocalie: Orice i se întîmplă unui om botezat în numele Sfintei Treimi, dar absolut orice, este numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi numai spre creşterea şanselor lui de mîntuire.

Este Ortodoxia vindecătoare?

În mod sigur – da!

(Din Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă,

Întîmplări din Biserică şi Spital.

Dialog consemnat de Răzvan Codrescu,

Ed. Christiana, București, 2014, pp. 35-71)