INDICE DE NUME
O CONVORBIRE CU
DR.
PAVEL CHIRILĂ
(urmare)
Sînteţi implicat în
construirea unui Centru (primul) de Studii Martirologice. Ce v‑a determinat?
Faptul că am avut o parte din familie în închisoare
politică şi pentru că am văzut că ierarhii şi facultăţile de teologie nu au
arătat preocupare (decît extrem de puţin) de acest subiect. (Îi înţeleg, pentru
că le e frică.)
Am aflat că la Aiud, unde a fost şi o parte din familia
mea, există un mic schit în Rîpa Robilor, acolo unde erau şi gropile comune şi
unde zac osemintele foştilor deţinuţi politici. Ieromonahul de acolo mi‑a spus
că şi‑ar dori o mănăstire mai mare, dar nu are nici bani, nici teren să
construiască. Eu i‑am promis că îl ajut, dar îl rog să facă, într‑o aripă a
mănăstirii, un centru de studii martirologice. Ar fi primul de la noi din ţară
şi unul dintre puţinele din Europa postcomunistă.
I‑am povestit ideea maestrului Dan Puric – iubitor de
martiri – şi dînsul împreună cu un prieten comun au obţinut teren suficient,
iar Dan Puric a donat sume importante de bani pentru începerea construcţiei.
Foarte repede s‑a pus în mişcare o grupare diversionistă,
care a scris în presă că proiectul ales de ierarhul locului nu este bun şi
„afară cu activităţile culturale din mănăstire“ (ca în anii ’50!). Un călugăr
din Petru Vodă, care vorbeşte mult şi e convins că întotdeauna are dreptate, a
alcătuit o temă de arhitectură a Mănăstirii Aiud, fără departamentul de
cercetare martirologică (şi asta în numele Părintelui Justin!). Am aflat însă
la timp şi am îndreptat lucrurile.
Numele maestrului Dan Puric a fost stropit cu noroi atît
cît se putea şi duhovnicul Mănăstirii Petru Vodă a fost convins să devină ostil
proiectului (şi maestrului inclusiv).
Şansa proiectului s‑a legat de numele ierarhului de Alba,
care iubeşte martirii, şi astfel lucrările au mers mai departe.
Ulterior, prin Dan Puric (ca urmare a unei conferinţe
despre martiri), a apărut un om profetic, care a donat o mare sumă, şi astăzi
aşezămîntul este aproape gata.
Acestea au fost lucrările grele, dar care au reuşit. Însă
trebuie să spun că cea mai mare nereuşită a vieţii mele a fost pierderea
marelui proiect CHRISTIANA. Nu a fost chiar un insucces total, căci, în urma
defăimărilor, proceselor şi efortului imens, a rămas totuși Mănăstirea CHRISTIANA;
deci, chiar dacă partea medicală a proiectului a fost distrusă, partea
spirituală a rămas şi Biserica Ortodoxă Română s‑a îmbogăţit cu un aşezămînt
monahal cu slujire medicală.
Trebuie să învăţăm să şi pierdem. Cînd m‑am plîns
duhovnicului meu (marelui meu duhovnic Visarion de la Clocociov), el m‑a adus
cu picioarele pe pămînt: „Încă n‑ai sîngerat pentru Hristos, nu te plînge! Şi
să nu uiţi că tu trebuie să duci lupta cea bună, iar victoria aparţine lui
Hristos“. Probabil părintele ştia că eu voiam ca victoria să‑mi aparţină mie.
Cum vedeţi realitatea
biblică exprimată în unele versete: năvodul care prinde peşti ,,buni şi răi“,
ţarina care creşte ,,grîu şi neghină“, puterea care se desăvîrşeşte ,,în
slăbiciune“ etc.?
Aceasta
este una dintre tainele minunate ale Bisericii creştine, fapt ce o diferenţiază
abrupt de toate organizaţiile şi lojile elitiste.
Iar leacul imperfecţiunii este iubirea. Toate defectele
şi imperfecţiunile sînt vindecate, tainic sau evident, de iubire. Biserica
înaintează spre Împărăţie, iar uneori – după cuvîntul biblic – Împărăţia vine
spre noi sau este descoperită sau – nedescoperită încă – înlăuntrul nostru,
numai şi numai prin iubire, nu prin simplă morală, nu prin simplă facere de
bine, nu prin simplă respectare a dogmei, nu prin simplu respect reciproc, nu
prin simplă sărăcie, nu prin simplă castitate, nu prin simplă ascultare etc.
Am văzut această manifestare a iubirii şi nejudecării
aproapelui pe fizionomia Patriarhului Pavle al Serbiei.
Şi un motiv că există mai multe trepte:
- iubeşte‑ţi
aproapele ca pe tine însuţi;
- iubiţi
pe vrăjmaşii voştri;
- porunca
Mîntuitorului: să vă iubiţi unul pe altul, precum „v‑am iubit Eu“;
- iar
Apostolul Pavel vorbeşte despre „iubirea lui Hristos cea mai presus de
cunoştinţă“ (Efeseni 3, 19).
Cred că dacă noi, creştinii (mireni şi cler), am cerceta,
am pune preţ pe şi am ţine seama de vieţile şi rugăciunea martirilor şi asceţilor,
mai mult decît o facem, ne‑ar fi mult mai uşor să trăim şi să propovăduim în
Biserică.
Ştiu o zonă unde trăiesc cîţiva pustnici în România. Am
încercat să le fac o legătură cu ierarhul locului; am reuşit foarte greu, pentru
că pustnicii se feresc de ierarhi, ceea ce este foarte trist. După întîlnirea
maicii pustnice cu ierarhul ei, s-a bucurat de rugăciune, de binecuvîntare, de
cunoaştere şi de faptul că ierarhul nu a cerut detalii asupra locului unde
pustniceşte.
Acum cîţiva ani, am organizat un simpozion cu participare
internaţională pentru a desluşi căile corecte de cercetare martirologică. Au
venit doar doi episcopi. E un subiect care nu a trezit prea mare interes sau le
e frică de puterea lumească, care e clar nu preţuieşte martirii.
Istoria Bisericii Ortodoxe consemnează un fapt
impresionant: la primul Sinod Ecumenic (325, la scurt timp după ieşirea din
persecuţii) erau în sală oameni fără o mînă, fără un picior, cu faţa şi pieptul
brăzdate de cicatrici dureroase, schilozi sau fără un ochi – toate semnele
victoriei martirice. E de la sine înţeles că hotărîrile lor au rămas peste
veacuri, deoarece cuvîntul lor era ,,cu putere“ – nu ca o simplă învăţătură
omenească.
Comuniunea cu ei, cu suferinţa lor martirică ne ajută în
fiecare clipă, căci martirii, sufletele lor, sînt – confom textului de la Apocalipsă – chiar ,,sub jertfelnic“,
adică cel mai aproape de Dumnezeu.
Merită să preluăm aici o rugăciune către martiri care să
fie citită zilnic:
Rugăciune
către Sfinţii Martiri
În numele
Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh.
Doamne Iisuse Hristoase, Tu, Cel Căruia puterile cereşti
I‑au spus: Vrednic este Mielul Cel
înjunghiat să ia puterea, şi bogăţia, şi înţelepciunea, şi tăria, şi cinstea,
şi slava, şi binecuvîntarea, vino cu puterea Ta şi măreşte
înţelepciunea şi tăria noastră, să ştim şi să putem suferi şi răbda pentru
mărturia numelui Tău.
Sfinţilor Martiri, cei care aţi suferit răni sau moarte,
de la începutul lumii pînă astăzi, rugaţi‑vă pentru noi, nevrednicii, ca să
mărturisim cu putere numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Voi, prooroci, macabei, apostoli, diaconi, ierarhi,
preoţi, mireni, sfinţi mărturisitori– toţi cei înjunghiaţi pentru Cuvîntul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care
aţi dat‑o lumii, voi, ale
căror suflete se găsesc „sub jertfelnic“, voi care veniţi din strîmtorarea cea mare şi
v‑aţi spălat veşmintele şi
le‑aţi făcut albe în sîngele
Mielului, pentru care şi sînteţi înaintea tronului lui Dumnezeu – rugaţi‑vă pentru noi
să străbatem fără de sminteală cărările acestei vieţi, să înţelegem că orice
rană şi durere răbdată pentru numele Domnului este prearătarea Împărăţiei Lui.
Sfinţilor Martiri ştiuţi şi neştiuţi, voi, cei ce aţi
luat crucea şi I‑aţi urmat lui Hristos, voi, cei numiţi fericiţi pentru că aţi suferit
prigoană pentru numele Mîntuitorului, voi, cei ce v‑aţi bucurat să suferiţi ocară pentru numele Lui
şi aţi fost părtaşi
la suferinţele Lui, rugaţi‑vă pentru noi.
Sfinte Ştefan, întîiul diacon martir, tu, a cărui faţă a
fost văzută ca o faţă de înger
de cei ce au năvălit asupra
ta, tu, cel ce ai văzut
slava lui Dumnezeuşi pe
Iisus stînd de‑a dreapta lui Dumnezeu, tu, care în timp ce erai
bătut cu pietre ai zis: Doamne Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu
şi îngenunchind ai
strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! –
roagă‑te pentru noi.
Sfinte Ioan Teologul, cel ce te‑ai numit tu însuţi
fratele nostru şi împreună cu noi
părtaş la suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea lui Iisus, roagă‑te
lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Iacov,
fratele lui Ioan, tu, cel
ucis cu sabia de rege, care a pus mîna pe unii din Biserica ca să‑i piardă, roagă‑te lui
Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Apostol Petru, tu, cel ce ai făgăduit că ne vei
ajuta şi după plecarea ta, ajută‑ne să facem temeinică chemarea şi alegerea noastră.
Sfinte Apostol Pavel, cel ce ai vorbit despre jertfirea şi vremea despărţirii
tale, ajută‑ne şi nouă să luptăm
lupta cea bună, să săvîrşim
călătoria, să păzim
credinţa şi să primim
cununa.
Voi, Sfinţilor Martiri, cei pe care Sfîntul Vasile cel
Mare v‑a numit cor sfînt, adunare nedezbinată, păzitori obşteşti ai neamului
omenesc, stele ale întregii lumi şi flori ale Bisericii, rugaţi‑vă pentru
noi. AMIN.
Credeţi că apariţia atîtor
confesiuni creştine slăbeşte Biserica?
Nici pe departe. Eu cred ceea ce un teolog rus (A. Gusev)
a afirmat: Biserica nu a suportat nici o schismă, ci doar a îndepărtat –
dureros – mădularele care nu au lucrat sinergic cu Trupul.
Ce le spuneţi bolnavilor
din Biserică (adică botezaţi) cînd fac boli grave şi ei nu înţeleg de ce?
Un cuvînt din Filocalie:
Orice i se întîmplă unui om botezat în numele Sfintei Treimi, dar absolut
orice, este numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi numai spre creşterea şanselor
lui de mîntuire.
Este Ortodoxia
vindecătoare?
În mod sigur – da!
(Din Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă,
Întîmplări
din Biserică şi Spital.
Dialog
consemnat de Răzvan Codrescu,
Ed. Christiana, București, 2014, pp. 35-71)
Mai puteţi citi pe acest blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu