vineri, decembrie 23, 2016

CARTEA CRĂCIUNULUI

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
   
Cartea Crăciunului
culegere de texte îngrijită de Răzvan Codrescu,
Editura Lumea Credinței, București, 2016
  

CUPRINS

Prolog editorial

Crăciunul în tradiție  
Sărbătorile de iarnă în tradiția populară  
Crăciunul: tradiții și etimologii 
Povestea Crăciunului 
Personajele Crăciunului 
Betleem – leagănul lui Dumnezeu 
Bucuria Crăciunului la Betleem  
Crăciunul în actualitate
Ce înțeles are pentru creștinul de azi Nașterea Domnului?  
Interviu cu Moș Crăciun 
Despre porc, rigoare, spovedanie și post 
Crăciunul de supermarket  
«Moșu’ și cu caltaboșu’». În căutarea Crăciunului pierdut 
Cum să întîmpinăm Crăciunul
Două predici de Crăciun
Părintele Toma Chiricuță: Bucuria Crăciunului 
Părintele Galeriu: Sensul înnoitor al Crăciunului
Addenda 
Nașterea Domnului în Sfintele Evanghelii 
Colinde și cîntece de Crăciun 

În loc de epilog: Hristos se naște. Slăviți-L! 



PROLOG EDITORIAL

Cartea de față îl introduce pe cititorul mediu contemporan în universul religios și cultural al marelui praznic creștinesc al Nașterii Domnului, cunoscut la noi mai ales sub numele de Crăciun. Textele antologate, apărute mai toate, de-a lungul anilor (2003-2015), în paginile revistei Lumea Credinței, sau în volume tipărite sub egida ei, poartă semnături diverse (Mariana Borloveanu, Răzvan Bucuroiu, Răzvan Codrescu, Cristian Tabără, Alexandru Țurlea, dar și doi predicatori de vrednică pomenire ai secolului 20: părintele Toma Chiricuță și părintele Constantin Galeriu) și lămuresc – cu unele repetiții inerente de la un text la altul, dar care am considerat că ajută la fixarea unor informații referențiale – originea, istoricul și semnificațiile sărbătorii, în contextul așa-numitelor „sărbători de iarnă” (populare sau bisericești) dintre Sfîntul Nicolae (6 decembrie) și Sfîntul Ioan (7 ianuarie), ce însoțesc înnoirea anului calendaristic, creștinește inseparabilă de Nașterea Mîntuitorului „de la Duhul Sfînt și din Maria Fecioara”, acum două milenii, în ieslea din Betleemul Iudeii, dar și an de an, în „ieslea” sufletelor noastre.  
Materia a fost împărțită în trei secțiuni: „Crăciunul în tradiție”, „Crăciunul în actualitate” și „Două predici de Crăciun” (completate, în Addenda, de relatările evanghelice – Matei și Luca – despre Nașterea Domnului și de o selecție – inevitabil subiectivă – de colinde și cîntece de Crăciun). Textele au suferit mici modificări conjuncturale, iar notele de subsol, în marea lor majoritate, au fost redactate pentru volumul de față. 
Nădăjduim ca demersul nostru editorial să înlesnească generațiilor mai noi o apropiere mai conștientă și mai vie de duhul Sărbătorii, dar și de zestrea Tradiției românești și universale, ca deplină să fie întîlnirea și bucuria noastră întru Hristos, Domnul Vieții și al Învierii.

R. C.



CUM SĂ ÎNTÎMPINĂM
CRĂCIUNUL

Am atras altădată atenţia asupra unor proaste năravuri sau apucături care ne îndepărtează de adevăratul sens al sărbătorii Crăciunului şi de cadrele sănătoase ale propriei noastre tradiţii. Dacă în alte contexte am încercat să arătăm, cu exemple concrete, ce şi cum nu se cuvine să facem, acum vom încerca, pe scurt, să reamintim ce şi cum s-ar cuveni să facem, urmînd şi învăţătura Bisericii, şi obiceiurile din bătrîni. Fie ca toţi (sau măcar cît mai mulţi) să ne bucurăm de Naşterea Domnului după toată cuviinţa!
   
În legătură cu marele praznic al Naşterii Domnului (cea mai mare sărbătoare creştină de peste an, pentru apuseni, şi a doua mare sărbătoare creştină după Învierea Domnului, pentru răsăriteni), prea puţini dintre noi, fie din neştiinţă, fie din neputinţă, mai facem ce se cuvine (sau măcar o parte din cele cuvenite), dar la rigoare ar fi aşa:  
- să ţinem tot postul de 40 de zile (care e uşor, căci are multe dezlegări, nu ca la Paşte, dar despre care să nu uităm că nu se reduce la „a nu mînca de dulce”, ci implică abstinenţa de la toate relele nărăviri ale vieţii curente) şi să-l încununăm cu spovedania şi împărtăşania; 
- să tăiem porcul la Ignat, dar să nu mîncăm din el pînă în seara de Ajun (iar apoi, în tot răstimpul sărbătorilor, să mîncăm şi să bem cu măsură, căci nu îmbuibarea şi cheful sînt ţelul bunei prăznuiri);  
- să mergem la biserică în dimineaţa de Crăciun şi să ne pătrundem de Cuvîntul Domnului;  
- să facem mai multă milostenie şi să ne arătăm bucuroşi de oaspeţi, dovedindu-ne darnici nu doar cu cei apropiaţi nouă, ci şi cu străinii mai nevoiaşi decît noi;  
- să primim eventualii colindători şi să ascultăm sau să cîntăm noi înşine colinde autentice (bisericeşti sau populare), ca pe nişte mărturii pline de încredere şi bucurie;  
- să recitim relatările evanghelice despre Naşterea Domnului şi să le împărtăşim copiilor şi nepoţilor, străduindu-ne să le tîlcuim toate pe înţelesul şi inima lor;  
- să înconjurăm cu un plus de veneraţie maternitatea şi sfinţenia copilăriei, înălţînd mai multe rugăciuni lui Dumnezeu şi Preasfintei Sale Maici;  
- în fine, să trăim real sentimentul unei înnoiri a vieţii şi a firii, cu buna nădejde a mîntuirii înlesnite prin Întrupare. 
Deşi noi, ortodocşii, nu avem cultul Sfintei Familii (Iosif, Maria, pruncul Iisus), din raţiuni mai mult sau mai puţin dogmatice (pe care ar fi oţios să le discutăm aici), prăznuirea Crăciunului rememorează şi reconsfinţeşte an de an comunitatea de dragoste pe care o reprezintă familia, iar petrecerea lui are loc prioritar în mediul familial şi domestic („mica biserică de acasă”), în care neamul omenesc se perpetuează şi se împlineşte prin rînduilală divină şi unde se exercită cel mai firesc, concret şi direct iubirea şi datoria faţă de celălalt. Sînt cercuri concentrice: marea familie mistică şi liturghisitoare care este Biserica lui Hristos, „mica biserică de acasă” a familiei binecuvîntate de Dumnezeu încă de la facerea lumii şi „templul Duhului Sfînt” (cf. I Corinteni 3, 16) pe care-l constituim trupeşte fiecare dintre noi şi în care se lămureşte, clipă de clipă, „omul tainic al inimii” (homo cordis absconditus).  
Pomul împodobit, ghirlandele luminoase, focurile de artificii, costumul/masca de Moş Crăciun, specialităţile de porc sau de curcan, toate acestea sînt lucruri secundare şi mondene, îngăduite în felul lor, dar fără nici o legătură cu esenţa şi scopul sărbătorii (care nu-i nici laică, nici păgînă). Crăciunul nu-i preludiul Revelionului, cum par să creadă unii (tot mai mulţi). E o gravă sminteală ca, în loc să sărbătorim Anul Nou în duhul Crăciunului, cum era odinioară, să sărbătorim Crăciunul în duhul Anului Nou (Revelionului), cum se întîmplă astăzi! Dacă nu (mai) sîntem în stare să înălţăm lumescul la ceresc, măcar să ne abţinem de a coborî cerescul la lumesc!
  
Răzvan CODRESCU


UN CRĂCIUN PLIN DE BUCURIE 
ȘI UN AN NOU ÎMBELȘUGAT  
TUTUROR CITITORILOR 
ȘI COLABORATORILOR
ACESTUI BLOG ! 

Mai puteţi citi pe acest blog:
  
* Sărbătorile lunii decembrie în tradiţia populară românească
* Betleem - leagănul lui Dumnezeu 
* Părintele Mihai Valică despre Crăciun  
* Răzvan Ionescu: Povestea colindătorilor  
* Răzvan Ionescu: Străin în noapte   
* Erast Călinescu: Vremea colindelor  
* Părintele Galeriu despre Naşterea Domnului  
* Crăciunul: tradiţii şi etimologii  
* Onomastică şi sfinţenie (De la Sf. Nicolae la Sf. Ştefan)  
* Pe urmele lui Moş Crăciun  
* Pr. Toma Chiricuţă: Bucuria Crăciunului  
* Povestea Crăciunului (de Alexandru Ţurlea)  
* În căutarea Crăciunului pierdut  
* Crăciun la Bethleem (de Maria Chirculescu) 
* Hristos se naște. Slăviți-L! (de Răzvan Bucuroiu)

1 comentarii:

La 25/12/16 5:16 a.m. , Anonymous Cristina a spus...

Dumnezeu să vă bucure de Crăciun și să vă păzească sănătos în anul care vine.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire