INTERMEZZO LIRIC: 5 PĂMÎNTENE

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

   
I 
[ce nu ştii tu despre tine]
   
Atîtea sînt în tine şi nici măcar nu ştii.  
Sînt clopoţei de aur căzuţi de pe pagode, 
Sînt zîmbete furate din cărţi pentru copii 
Şi-apoi înscrise peste surîsul tău cu iote.
   
Sînt foşnete de pernă, e ifos de halat 
Tras peste pijamaua numai un pic prea mare, 
E nazul scurt ce-l face cearşaful apretat 
Cînd îţi e somn şi, uite, nu-i ora de culcare. 
  
Sînt iele-mpovărate ce n-au mai încăput 
Nici în tăcerea fetei, cînd nu-i spunea pe nume, 
Nici în a lui, cînd totul credea că e pierdut. 
Sînt paşi făcuţi alene şi-ntîrziaţi anume.
   
E o secundă care ţi-a luminat un ceas, 
Sînt două văi de aripi şi trei bătăi de pleoape 
Şi patru-n colț de inimi și-n tot ce-a mai rămas 
Din ziua cînd pămîntul s-a despărţit de ape. 

Atîtea sînt în tine... Sînt zmei pictaţi în tuş, 
Dar e şi zîna bună ascunsă-n filigrane, 
Sînt hărţile secrete ce, dacă mergi pîş-pîş, 
Te duc pînă la poarta poveştilor persane.
   
Poţi tu să crezi? În tine sînt mici bucăţi de jar 
Pe care-şi fac cafeaua piticii şi deoparte 
Pun o ceşcuţă albă pentru-un pitic hoinar: 
Poftim, e micul buddha, cerşind cafea cu lapte.
  
Sînt picuri calzi de ziuă prelinşi din ochii nopţii, 
Este alintul nopţii cînd ziua vine greu, 
Sînt insule de vise şi valuri de emoţii. 
Sînt toate astea. Toate. Şi poate vin şi eu.

  
II 
[ce nu ştii tu despre pisica ta] 

Întîi c-o cheamă altfel. Ea nu ţi-a spus, aşa e? 
Are mai mult de nouă iubiri. Şi nu-s de-ajuns. 
Oftează dimineaţa, dar seara, pe ascuns, 
Lucește cînd se-ntinde-n oglinda ta de baie.
  
Sînt seri în care dînsa n-ar vrea să vii acasă 
Doar ca să ţi se facă un pic mai dor de ea 
Şi-apoi, cînd vii, te ceartă că ai venit cam prea 
Devreme și că iarăşi eşti parcă mai frumoasă 

Decît e ea. Şi fuge, ca un delfin, în salturi 
Şi n-o mai vezi. Sînt zile în care-ar vrea să vii 
Mai grabnic şi de-aceea tocmește frenezii 
Pe care le piteşte în trusa ta de farduri.
  
Ai patru scrumiere. Nu vezi că mustăceşte 
Cînd uneori strîngi scrumul căzut pe canapea? 
Pisica ta fumează! – deşi nu bea cafea. 
Bea însă ceai de-acela... Dacă te uiţi, în ceşti e 

Praf auriu în care haşişul nu mai doarme: 
Pisica ta visează cai verzi şi zburători 
Pe care îi aleargă din seară pînă-n zori 
Doar ca să-ţi fie somnul păzit de doamne-doamne. 

Să-i spunem Mau. Dar dînsa îşi spune-n chip şi-n feluri 
Atunci cînd se preface că e altundeva, 
Unde alintul suie ca dintr-o narghilea 
În care-au ars o vreme parfumuri şi danteluri 

Şi-o enciclopedie cu pagini aromate 
Furată de o fată din Orient Express. 
Cînd n-are chef se-ntinde ca-ntr-un subînţeles, 
Are priviri pierdute şi uneori ocheade
  
Aceleaşi de pe vremea războaielor cu burii 
Și tace și se-ncruntă dacă o-ntrebi de bur, 
Dar noaptea se deșteaptă şi face prăjituri 
După reţeta doamnei marquise de Pompadour 
(Tu crezi că încă doarme. Ea toarce-n împrejur) 
Şi îşi înmoaie miaul în miezul prăjiturii:
  
Dac-ar fugi de-acasă, ar face-o cu trăsuri. 


III 
[ce nu ştii tu despre mîine] 

Va fi o zi tăcută ca o noapte 
Crescută-n jurul unui vis băut, 
Va fi o lene şi un nod în gît 
Și-o rană veche, palidă, în spate. 
  
Vor fi pe drumuri, în pavaje, pietre 
Căzute calde, mai demult, din cer 
Și vor mai fi şi nişte paşi stingheri 
Călcînd pe linişte ca pe mochete. 

Va fi paloare în obrazul lumii 
Și mici nedumeriri pe fruntea ei, 
La porţi vor sta de veghe clopoţei 
Însinguraţi şi spînzuraţi în funii. 
  
Eu voi veni la tine într-o vreme 
Nepotrivită, cînd se va-nnopta, 
Tu o să mă primeşti în pijama 
Și cu frumoase umbre sub sprîncene. 

Vom strînge de prin cameră, vom arde 
Bucăţi mototolite de ziar, 
Eu nu-o să ştiu, tu n-o să ai habar 
Că moartea e atîta de departe.
  
Vom pierde timp şi vom vorbi, o, ore, 
Vei bea cafea şi voi fuma tutun 
Adus din colonii. Eu o să-ţi spun 
Un basm persan cu-aripi multicolore. 

Nisipul o să curgă în clepsidră 
Melodios, alene, cu plictis, 
Ne va fi somn – așa cum ți-am promis –, 
Voi întreba și vei răspunde: intră. 

Ne vor ascunde de priviri perdele 
Și nici nu-o să se vadă cînd voi bea 
Din ochii tăi otrăvuri dintr-acele. 
Mai vrei o viață? Îţi voi spune da
  
Îndrăgostit de tine ca de iele. 


IV 
[ce nu ştii tu despre nu] 
  
Nu te iubesc. O bucurie toată 
Şi-apoi din tine tot ce nu-i lumesc 
Deodată mă străbat și mă gonesc 
Din picul meu de linişte-nșeuată. 

Nu te iubesc. Fîntîni adînci de rouă 
Am zgîndărit sub lespezi de tăceri 
Şi din nedomolite primăveri 
Mi s-a-nălțat lumină altă, nouă.
  
Nu te iubesc. Venit-au toate şapte 
Fecioare iele să-mi aducă zi 
Şi una dintre ele ispiti 
Să-mi fac din ea culcușul pentru noapte.
   
Nu te iubesc. Cu semne de-ntrebare 
Am năpădit buiestrul tău pridvor 
Şi aprig înhămîndu-mi-l la zori 
I-am dat răspunsuri, toate la-ntîmplare.
  
Nu te iubesc. Sub nori băltind de vise 
Săpat-am gropi adînci, adînci, de var, 
Ca să nu plouă iarăşi în zadar 
Cînd voi pica pe gînduri paraclise. 

Nu te iubesc. Din graniţe surpate 
Am adunat, sleindu-mă-n amar, 
Nedăltuite pietre de hotar 
Ce mi-au zidit, din greul lor, palate. 
  
Nu te iubesc. O lume care vine 
Îmi creşte împrejur aşa firesc. 
Din lumea mea îţi spun: nu te iubesc, 
Deşi mă-nchin, din lumea mea, la tine. 

Atîta timp cît n-o să am dreptate, 
Nu te iubesc. Dar altfel nu se poate. 


V 
[ce nu ştii tu despre dimineață] 

O spun acum, căci noaptea se ascunde 
În umbra zilei ca-ntr-un sac de pluş. 
Sînt bine-nfipte cheile în uşi, 
Deci somnul tău are şi cum, şi unde
  
Să se răsfețe. Par că te şi văd 
Prelinsă, moale, caldă şi-aromată 
Cum şifonezi cearşaful şi cum, iată, 
Întorci un colţ al pernei. Ce prăpăd 

Ar fi acum să se deschidă geamul 
Și să auzi tramvaiul bombănind... 
Pe zarea buzei tale se întind 
Surîsuri boiereşti. Epitalamul 

A fost şi scris, a fost şi răsplătit. 
Inima bate drept în pieptul nopţii 
Tu pumnii calzi, cu pumni cum au doar hoţii 
Cînd sparg lăcata către ce-au poftit. 

Alinturi legănate-n caravane 
Îţi au în grijă părul (nici nu ştii): 
Să nu-l striveşti, căci părul tău va fi 
Chipul cioplit al lumii lor codane
    
Cînd ochii tăi, neastîmpărul luminii, 
Se-ascund sub pleoape parcă într-un joc 
Și desenează lumea hodoronc 
În puncte lungi şi-n tot înguste linii.
   
Scriu cînd nesomnul muşcă, bea, tresaltă 
Și martor mi-e acest sfîrșit că – da! –, 
Dacă aş fi acum în preajma ta, 
N-aş vrea să fug în nici o altădată. 

Poftim. Am spus-o. Noaptea se răsfaţă 
În buzunarul dimineţii. Vrei 
Să-i nimicim vedenia toţi trei, 
Eu, tu şi-o altă bună dimineaţă? 
  

Valentin DAN