INTERMEZZO LIRIC: SONETELE LUI DIONIS (6)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

DIN SONETELE

SĂRMANULUI DIONIS

XVI

Zicea Bădia: „Frate Dionis,

nu vezi cum luna-n poala ei ne duce?”…

N-am fost noi fraţi de sînge, nici de cruce,

dar fost-am şi rămas-am fraţi de vis…

Mă prefăceam că nu-nţeleg ce-a zis,

dar chiar simţeam că luna la răscruce

ne luase-n poala ei şi sta s-apuce

cu noi în sus, prin floarea de cais…

Copii eram (dar el băiet mai mare)

şi noaptea colindam pe căi lactee,

pînă clipea luceafărul în zare

şi luna suspina ca o femeie

ce-a ostenit şi pică din picioare,

tînjind să vină somnul şi s-o ieie…

XVII

Prin şcoli înalte, Doamne, am trecut,

cu belferi mari, de li s-a dus de veste,

ce ştiu de-a fir a păr ce-a fost şi este,

şi lumea pot s-o ia de la-nceput.

Dar dintre toţi şi cel mai priceput,

de vine vorba, trece grabnic peste:

cu cît mai doct e-n  hărţile celeste,

cu-atît rămîne-asupra Ta mai mut.

De Tine nimeni nu mi-a zis nici „poate”,

ci mulţi mi-au rîs în nas de-am întrebat,

ori m-au privit miraţi, ca pe-un ciudat,

pînă Te-am scos eu însumi din socoate.

Exişti au ba? Nu ştiu, dar mult mai bine

mi-ar fi să n-am şi-o grijă-n plus cu Tine.

XVIII

Stau singur cuc, pîndind ca-n vis tăcerea,

şi-aş vrea să prind un tîlc ce nu se lasă,

dar capu-mi pică-ntr-un tîrziu pe masă

şi iar n-ajung cu gîndul nicăierea.

Şi iar mă-nghite noaptea ca o ştimă,

să-şi doarmă-n mine somnul ei stelar,

şi timpul pe furiş, ca un tîlhar,

îmi fură azi un dor şi mîine-o rimă…

Mereu sînt mai sărman decît am fost,

mereu mă strig şi nu mai dau de mine,

şi-n tristul ţestei mele adăpost

aud cumplitul plîns al lunii pline…

Ce-aştept, de fapt? Şi nu cumva ascult

povestea unui suflet mort demult?

Pentru conformitate,

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (1)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (2)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (3)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (4)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (5)