INTERMEZZO LIRIC: TREI DESVRĂJIRI

SUMARUL BLOGULUI

Bocca della verità

SUFLET DE PRISOS

Nici rochii să foşnească, nici dantele,

doar paşii goi, vicleni ca de pisică:

sfială n-ai, ci-abia de ştii de frică,

în lumea ta de ţoape şi lichele.

De nuri eşti ca de roade coapte plină,

dar nici o gingăşie nu te-nmoaie

şi-n carnea ta e-atîta vîlvătaie

că nu-ncălzeşti, ci arzi din rădăcină.

Un suflet ai şi tu, ca fiecare,

dar nu ţi-l ştii, sau ţi-l urăşti de moarte,

ca pe-un blestem ce dinăuntru doare.

De ce-i e scris acestui trup să-şi poarte

înfricoşata sufletului cruce,

cînd nici n-o vrea, nici bine nu-i aduce?

SONETUL VISELOR PIERDUTE

Puţin îi pasă visului că moare:

doar noi căinăm apusa lui splendoare

şi-ncet, dar sigur, vis pierdut cu vis,

mai sărăcim de-un colţ de paradis.

De vise sîntem triste ţintirime

şi nu-i nimic mai mult să ne deprime

decît că nu rămîne, la soroc,

de nici un vis al vieţii noastre loc.

Iubirea doar, ce-n pîrga ei nu cere

nimic în schimb, ba nici măcar să spere,

ci arde-n sine, tainică şi pură,

e-a veşniciei singură măsură

şi-n ea visarea se răzbună, poate,

de-a fi nimic, cînd s-a crezut de toate…

MINUNATA PESCUIRE

Ni-i drumul drept, de-acum, spre Judecată:

din mult ce-a fost, tot mai puţin rămîne

şi-n cumpăna dreptăţii, să ne bată,

se strîng ciopor păcatele bătrîne.

Nu Dumnezeu ne judecă, nici sfinţii,

ci noi pe noi, cu mintea de pe urmă,

muşcînd zăbala timpului cu dinţii,

codaş de singuri, sau pierduţi în turmă.

Doar crucea, ca o undiţă, ne prinde,

de vrea Pescarul să ne-ntindă nadă

şi să ne facă cinei lui merinde.

Ori una-n El, ori fără El nimica:

de nu ne-nghite Dragostea, ne pradă –

şi fără rest ne nimiceşte – Frica.

Răzvan CODRESCU