Răzvan Codrescu: poet, traducător şi eseist de orientare tradiţionalistă, promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine, fără să fi fost membru al vreunui partid politic nici înainte şi nici după 1989, a debutat publicistic în 1985, cu eseul "Don Quijote şi Prinţul Mîşkin" (în revista "Luceafărul", an XXVIII, nr. 39, p. 8), şi editorial în 1997, cu volumul de eseuri "Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate" (Editura Anastasia, Bucureşti).
SUMARUL BLOGULUI
publicat de Răzvan Codrescu @ 10:46
11 comentarii
.jpg)
Data naşterii: 07.05.1959. Locul naşterii: Bucureşti. Naţionalitatea: română. Religia: creştin-ortodoxă. Studii: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere (licenţiat 1983). Activitatea profesională: profesor (1983-1999), publicist şi editor (din 1991 pînă azi). Funcţii actuale: director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei "Lumea credinţei", redactor-şef al revistei "Rost", vice-preşedinte A.Z.E.C. Cărţi publicate: trei volume de poezii ("Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire", 2002; "Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete", 2008; "Crucile pustiei. Poeme neptice", 2010), zece volume de eseuri (de la "Spiritul dreptei", 1997, la "În jurul lui Eminescu", 2009), traduceri din Dante Alighieri ("Infernul", 2006) şi Sf. Ioan al Crucii ("Integrala operei poetice" - în colaborare cu hispanista Anca Crivăţ, 2003). O bibliografie completă a cărţilor publicate se află în arhivele blogului (august 2007).
Abonaţi-vă la
Postări [Atom]
11 comentarii:
Pot afirma şi public, pictura de la Drăgănescu nu este pictură religioasă, ci o colecţie de "imagini evlavioase", care nu
are a face cu tradiţia iconografică bizantină! Şi dacă este aşa, atunci întreaga sinapsă de sfinţi reprezentată acolo poate fi oricît de numeroasă... şi de "ecumenică". Că e prezent Sfîntul Francisc de Asissi e aproape ceva firesc, mîngîietor, dar Sfîntul Mucenic Mauriciu (cel de culoare, din josul lui Francisc) nu face decît să confirme că pentru iconar era mai bine să fi rămas la nivelul verbului...
Parintele Arsenie Boca numai "ecumenist" nu era...
Ecumenist va fi fost, ca orice creştin adevărat, care nu poate eluda porunca lui Hristos ca toţi să fim una întru El, dar "ecumenist" în sensul actual, de eclectism ideologizat, desigur n-a fost şi nu putea să fie. Mi se pare însă că noi, pe bună dreptate porniţi împotriva ecumenismului pervertit şi demagogic de azi, tindem să depreciem şi ecumenismul cel bun (şi pînă la urmă obligatoriu în economia firească a vieţii creştine).
Sesizez bine nuanta, de aceea am si scris "ecumenist", nu ecumenist. Si nu stiu cum poate fi interpretata prezenta lui Francisc de Assisi in pictura. Insa cunoscuta fiind Ortodoxia parintelui Arsenie Boca, nu spun ca trebuie sa ne grabim sa-i dam dreptate in tot ce a spus si a facut - au existat in acest sens si unele controverse - ci doar sa fim mai cu luare aminte: daca un om de statura duhovniceasca a Sfintiei Sale a pictat aceasta imagine, ar trebui sa ne faca si pe noi mai putin grabiti sa aruncam cu piatra...
Arsenie Boca venea dintr-o alta lume romaneasca, care nu trecuse prin troglodeala comunista, o lume in care scoala era scoala si valorile culturale se impleteau firesc cu valorile religioase. El insusi era un om nu doar spiritualizat, dar si foarte cult (facuse Teologia, Artele plastice si Medicina umana), cunostea ce-i dialogul, urbanitatea, cunostea ce-i diversitatea si universalitatea crestinismului de doua mii de ani. Pentru el Ortodoxia era valoarea suprema, dar in nici un caz o cusca in care stai izolat si iti arati coltii. Dumneavoastra aici ii ziceti cu prudenta "saracutului lui Dumnezeu" FRANCISC DIN ASSISI, el avea curajul sa-l picteze in spatiul sacru al unei biserici ortodoxe si sa-i mai si spuna de-a dreptul SFANTUL FRANCISC DE ASSISI...
Si nu era el un caz izolat. Uitati-va si la cei de la Rugul Aprins, cam din aceeasi generatie: cultura si duhovnicia mergeau mana in mana si nici o paralela spirituala nu era de lepadat, nici o Traditie nu era de dispretuit, chiar daca - sau tocmai pentru ca - Ortodoxia statea mai presus de toate.
Nichifor Crainic, Dumitru Staniloae, Arsenie Boca, Andrei Scrima, Nicolae Steinhardt, Valeriu Anania - toti acestia nu seamana in nimic cu ortodocsii complexati si handicapati de azi, care nici carte nu mai stiu, nici performante spirituale nu mai au, nici unitatea crestinatatii in duhul Evangheliilor n-o mai inteleg.
Eu nu stiu daca la parintele Arsenie Boca a fost vorba in cazul de fata de "clar-vedere". dar cred ca de "scandal" sau de "curiozitate" nu poate fi vorba decat pentru cine a pierdut masura crestinismului adevarat si sensul iubirii crestine (care e deschidere nelimitata fata de toti si de toate, dupa modelul lui Hristos).
Doamne ajuta!
Am ajuns azi pe blogul dv si m-am oprit la fotografia cu Francisc de Assisi, in fresca de la Bis Draganescu. Toata discutia pe marginea subiectului mi-a amintit de acuzele pe care le-am primit si eu, scriind despre mucenicii copti de la biserica din Alexandria, la 1 ian 2011 (atentatul pus la cale de musulmani; eu am vazut fotografiata crucea imensa de pe cer, facuta din nori mari, la inmormantarea lor). A fost o intreaga tevatura, de ce numesc mucenici niste eretici. Am cerut parerea a doi duhovnici BUNI si raspunsul a fost cam acelasi: numai Dumnezeu stie cine este sfant si cine nu, nu oamenii fac sfintii, Domnul are judecata finala, deasupra noastra. Am primit sfatul sa fiu foarte atenta la gandurile mele, sa incerc sa discern si sa resping gandul rau (pot oare?); sa cer mereu binecuvantarea duhovnicului; sa fiu mai precauta cand scriu despre subiecte posibil controversate, ca sa nu smintesc (vai de cel prin care vine sminteala, intr-adevar!); am primit sfatul sa ma rog la sfintii nostri ortodocsi, de care e chiar plin calendarul (fara sa fie nici acolo trecuti toti), si, indiferent ce cred despre ceea ce gasesc, haladuind prin lume, la limita (atat de sensibila) a ortodoxiei cu celelalte culte/religii..., sa las in seama altora (mai scoliti in materie) discutiile publice.
Domnul sa va lumineze si sa va intareasca!
Parintele Arsenie Boca a fost un sfant. Si sfintii cunosc la sfinti. Iar spre deosebire de oamenii destepti, sfintii au loc unii de altii, si in cer, si pe pamant.
Domnule Codrescu,
Nu mi-ati ieșit din grații, nu sunt atît de labilă creștinește(nădăjduiesc asta...) ci poate mai atentă cu mine.După intervențiile mele aici, pe blogul dumneavoastră,am rămas eu cu senzația că vă sunt antipatică dacă nu vă accept toate nuanțele de gîndire și evident m-am retras în tăcere. E drept, poate n-am avut suficientă ,,grație” în opinie nici ,,puterea” argumentelor și nici timpul, știți binecunoscutele cratițe și chemarea lor..., v-a deranjat ,,fronda” mea. Dar vă asigur că vă prețuiesc mult, la fel de mult ca la început, și chiar dacă nu îmi sunteți mentor vă spun acum că am învățat multe de la dumneavoastră pentru care mă simt îndatorată, conștientizîndu-mi nevrednicia de a nu mă atinge de cureaua încălțămintelor dumneavoastră( pentru cei ce nu înțeleg figurativul exprimării mele, mă refer la erudiția domnului Codrescu).Iar dacă v-am greșit, iertați-mă, evident, mizez pe lărgimea capacității dumneavoastră de înțelegere și umanitate.
Cît despre pictura Părintelui Arsenie, despre care recunosc, am și eu o reținere,însă nu mă aflu defel în tabăra celor care nulizează valoarea ei iconografică, știu de la Prea Sfințitul Daniel Partoșanul că Părintele Arsenie i-a spus personal că a pictat sfinții, pe Maica Domnului și pe Iisus Hristos Domnul așa cum i-a văzut el.Se subînțelege că se referea la revelație. Este posibil ca în norul de martori care privesc Chipul lui Hristos în Slavă să-l fi văzut și pe Francisc de Assisi.Nu era genul de om care să facă lucrurile la nimereală sau din aplecări afective ci, mai degrabă erau rodul și rezultatul unor contemplații profunde. Ortodoxia Părintelui Arsenie nu este una a autosuficienței și a separatismului, aculturală, asocială etc., ci este o cărare vie care ne poartă de vii, numai să vrem fiecare, din Babilon spre Ierusalim, Alexandria, Bizanț... asumîndu-ne cu toții căutările dureroase ale întregii omeniri pentru a întîlnirea rîvnită cu Fiul Omului.
Cît despre maniera și stilul picturii sale de care ne poticnim, uneori mă gîndesc dacă nu cumva ne-a provocat și aici Părintele Arsenie, pentru a ne arăta capcana a cît de idolatrii putem deveni unei maniere de pictură bisericească cum este cea bizantină(a nu se înțelege că o relativizez ca reprezentare), pentru că mi-e imposibil să cred că nu cunoștea rigoarea canonică iconografică din Erminia bizantină. Dar mă opresc aici pentru că e un subiect mult, mult prea delicat.
Cu toată considerația,
Corina Negreanu
@ Corina Negreanu
La părintele Arsenie Boca şi la pictura religioasă vă pricepeţi, în orice caz, mai bine decît mine (şi credeţi-mă că nu vă antipatizez pentru asta, ba dimpotrivă). În general, nu antipatizez pe toată lumea cu care se întîmplă să nu fiu de acord, nici nu-mi sînt neapărat simpatici toţi cei cu care se întîmplă să fiu de acord.
Afirmaţia mea (dintr-o biată paranteză) că v-am ieşit din graţii n-avea nici o legătură cu faptul că aţi comentat într-un anumit fel sau că nu aţi mai comentat deloc pe blogul meu, ci cu simpla constatare întîmplătoare că nu mă număr în lista dvs. de bloguri. Nici cu asta nu reuşiţi însă să-mi deveniţi antipatică. Îmi pare bine sa vă regăsesc printre comentatori şi vă doresc toată seninătatea.
Așa este. Însă lista mea de bloguri nu are criteriul ,,grațiilor” la bază.Și poate nici nu e așa de importantă.
Vă mulțumesc pentru urare. Am nevoie de seninătate.
Cu "lista" o putem lăsa baltă fără nici o pagubă: mai importantă sau mai puţin importantă, nu face parte din aspiraţiile mele (ci doar din eventualele curiozităţi conjuncturale).
Cît despre seninătate, cine nu are nevoie, într-o lume atît de învolburată?
Trimiteţi un comentariu
Abonaţi-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire