INTERMEZZO LIRIC: DANZA DE LA MUERTE
SUMARUL BLOGULUI
Poezia de mai jos, intitulată inițial Danza de la muerte și inclusă ulterior în volumul meu Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire (Editura Christiana, Bucureşti, 2002), i-am închinat-o părintelui Gheorghe Calciu (pe atunci întemniţat) în anul 1983, la Tăierea Capului Sfîntului Ioan Botezătorul.
DANŢUL MORŢII
Părintelui Gheorghe Calciu
Răcneşte ca un leu flămînd desfrîul
şi craiul beat se gudură pe-o rînă:
îl strîng de-o seamă inima şi brîul,
şi îl dogoare-o patimă bătrînă.
Hidos rînjind, din uitătură soarbe
umflatul sîn şi coapsa arămie,
şi-i mişună prin sînge pofte oarbe,
ca nişte viermi ce scurmă-n murdărie.
În danţul ei învăluie femeia
odaia-ntreagă, năruind păreţii –
turbare de stihii e Salomeea
şi-apocalips păgîn al frumuseţii!
Holbaţii ochi străfulgeră-n vîrtej,
ţîşnind buiaci şi hrăpitori din ţeste;
se-mpotmolesc cuvintele-n gîtlej
şi şoldul tîrfei intră în poveste...
Delirul gol, dezlănţuit delir,
sălbatec se ridică, se lăţeşte,
şi mădulare smulse din nadir
tîrcoale dau zenitului, drăceşte...
Orice, orice... – şi formele nebune
se frîng, se rotunjesc, îşi ies din sine;
curg bale-n bărbi... Hai, Salomeea, spune!...
Gheenă dulce-i noaptea dintre vine...
În coama grea se-ascunde nălucirea
şi tot din ea, stîrnită, se despoaie;
se-nvălmăşesc auzul, şi privirea,
şi izul cărnii-aprinse vîlvătaie...
Potop, urgie, cîntec, danţ, beţie...
Păcatu-i vin, nu apă din Iordan!
Aş vrea – striga tumultul – pe tipsie
un cap de poticnire: pe Ioan...
cap de poticnire: pe Ioan
de poticnire: pe Ioan
poticnire: pe Ioan
pe Ioan
Ioan
I
o
a
n
Răzvan CODRESCU
Cklo (Claudia) Labella, Salomeea
publicat de Răzvan Codrescu @ 09:23
40 comentarii
40 comentarii:
Dacă desenul din josul postarii l-ati fi întors cu 180 de grade (şi ştiţi să o faceţi), am fi avut ocazia să vedem privirea năucitor de vie şi profetică a decapitatului Ioan (dar câţi pictori şi poeţi au văzut-o??), iar nu banalele contorsionări de Playboy ale Salomeei.
Unde gasesti, nene, pozele astea desuchiate? Esti ciudat, pe onoarea mea!
@ O cititoare aproape fidelă
Vede fiecare ce poate şi cît vrea să vadă.
@ Anonim (6:18 PM):
Nu-i aşa că-i plină lumea de ciudaţi? Oamenii neciudaţi, ca dvs., încep să devină minoritari, dacă nu chiar excepţii.
Pare să fie o tragedie, însă nu mi-e clar în ce sens...
Înţeleg că nu vă deranjează antiteza în sine, ci numai unul dintre termenii ei. Dar, ca să fie antiteză, e totuşi nevoie de doi termeni diametral opuşi (în cazul de faţă: sfinţenia şi depravarea).
Ce să ne mai întrebăm despre artă, cînd nici realitatea brută nu ştim să spunem cît e "ciudată" şi cît e "normală". O fi ciudat sau normal că există sfinţi? O fi ciudat sau normal că există tîrfe? O fi ciudat sau normal că uneori sfinţenia şi curvia stau faţă în faţă pe scena acestei lumi?
Dincolo de toate, păcat că poezia scrisă de mine nu v-a atras atenţia deloc, ci numai imaginea luată de pe internet! Dar asta ştiu bine că nu mai e vina dvs., ci vina mea, aşa că nu pot decît să-mi cer iertare, oricît ar (aş) părea de ciudat.
Pe internet, desigur; nu m-am gindit ca le veti fi cautat in carti vechi si prafuite. Stau doar si ma intreb cam ce ati scris in fereastra motorului de cautare: cap taiat+tava+sabie+tite? E si asta un talent, eu nu am reusit sa dau de poza desuchiata oricit am incercat. Recunosc ca nu am citit poezia. Am si eu ciudateniile mele... Poate mai tirziu. Alles gute!
Ar fi păcat să vă pierdeţi timpul citind poeziile unor ciudaţi. Mai bine îl investiţi, tot pe net, într-o bună căutare de imagini deşuchiate, asupra cărora să vă puteţi exersa apoi normalitatea. În cazul dat, nu vă pierdeţi în detalii (cap taiat+tava+sabie+tite), ci mergeţi direct la idee: dansul Salomeei (dacă motorul de căutare nu se lasă îmbunat pe româneşte, încercaţi şi în alte limbi). Alles gute über alles!
Domnule Codrescu,
dacă ieri nu aş fi aflat de "drama într-un singur act" al lui Oscar Wilde, "Salomeea" - probabil că aş fi fost puţin suprins (deşi precum bine ştiţi, sunt istoric de artă, şi am văzut destule...scene)de alegerea acestei reprezentări, niţel cam "gotice"). Mulţumiri!
Pana la urma am citit poezia, ce era sa fac! Sa stiti, d-le poet, ca mai mult imi place poza. O mie de cuvinte, fie ele si rimate, nu fac cit o imagine bine aleasa. Pesemne ca ati fost inspirat de muza internetului. Furor poeticus!!!
Alles Klar!
Tot eu: intaritat de propria-mi neputinta pana la urma am gasit poza desuchiata. Insa am mai gasit si un tablou pictat de Giampietrino (1495–1549), Salome. Nu vreti sa-mi faceti un hatir si sa adaugati si poza gasita de mine? :) http://www.nationalgallery.org.uk/paintings/giampietrino-salome
E o plăcere să ai, pe un prăpădit de blog, comentatori ca dumneavoastră - tenaci, coerenţi şi mai ales cu gusturi aşa de sigure!
În ce-o priveşte pe "Salomeea" lui Giampietrino (probabil reprezentarea picturală cea mai banalizată, pe care mă bucur că aţi descoperit-o şi dumneavoastră după atîta trudă), admit cu duioşie să o postez (chiar dacă ţine de o cu totul altă viziune): de ce nu v-aş face un "hatîr" care nu costă nimic?
M-ati facut antinefericit!
:)
La mai mare!
Domnule Codrescu, totusi cui apartine reprezentarea care a socat atat?
@ Daniela
Nu-i vreo capodoperă a picturii universale (cum este, indiscutabil, tabloul lui Giampietrino), nici nu aparţine cuiva cu nume răsunător: autoarea este o ilustratoare barceloneză, Claudia (Cklo) Labella, care mărturiseşte, pe blogul ei, că s-a raportat la „Salomeea” lui Oscar Wilde.
Eu n-am vrut să selectez neapărat o „capodoperă” artistică, nici să ilustrez relatarea evanghelică, ci am căutat o imagine cît mai potrivită cu poezia, deci de un interes mai degrabă contextual. M-a interesat, ca să zic aşa, o sugestie imagistică a febrei deşănţate a dansului ucigaş (iar, din acest unghi de vedere, reprezentarea respectivă nu mi se pare nici nereuşită, nici scandaloasă).
Va multumesc. Pe mine atat poezia cat si imaginea m-au "socat" in sens admirativ.
@ Daniela
Mă rog, există şocuri şi şocuri...
„Şocul” prin „decontextualizare” este, din păcate, o tristă specialitate românească.
Anonimului "antisimpatic" (de data aceasta nepostat, pentru că nu şi-a mai putut stăpîni nervii):
Într-adevăr, nu mă poate împiedica nimeni: cred ce cred, postez ce postez, mi-am tras blog ca să fac "ce vrea muşchii mei".
E comod să ai tupeu "polemic" la umbra anonimatului, nu-i aşa?
De "kitch" (corect: kitsch) nici pe dvs. (mă iertaţi că nu vă tutuiesc) nu vă împiedică nimeni să vă ţineţi departe, lăsînd acest blog în plata Domnului. Mi-aţi spus-o (şi cu frumosul, şi cu urîtul), n-am înţeles, la revedere! N-aţi auzit că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere? Sînteţi Anonimul perfect şi vă stă dinainte tot spaţiul virtual: de ce să vă amărîţi într-o fundătură?!
Dacă v-am făcut deja un hatîr, hai să vă mai fac unul: promit să nu vă mai postez comentariile! Şi, ciudat cum sînt, vă doresc tot binele!
Domnule Codrescu,
am urmărit în ultimele zile "ping-pong"-ul de sub această postare, şi am admirat acurateţea cu care trataţi tot soiul de anonimi, de inşi ale căror "deşuchere" şi impertinenţă depăşeşc orice prag al suportabilului.
Soluţia e una: blocaţi orice acces al acestora. Nu le mai daţi nas...
Pe de altă parte, e simptomatic că tocmai astfel [altele decît cele cu care majoritatea este familiarizată, ca să zic aşa...]de imagini atrag discuţii, enervări, iritări şi neînţelegeri, pentru că, iată, se confirmă ce s-a afirmat adesea: românul are o problemă tensionată cu vizualul! El este "poet", "microbist", ştie să fie sfătos, băţos în multe, dar în faţa unei imagini - se blochează! Ceea ce s-a întîmplat acum pe blogul Dvs., pînă v-au lăsat nervii, este o confirmare în plus a acestui blocaj.
Am regăsit, în poemul Dvs., accentul pus pe beţie, ca principală cauză a dramei, ce urma să se petreacă...Wilde a făcut caz pe această latură a chestiunii. Şi am găsit cele trei feluri de vinuri pe care le-a oferit mesenilor...
Ştiu că aveţi dreptate. Eu mai nutresc din cînd în cînd iluzia că oamenii ar fi dispuşi să încerce să înţeleagă (din a doua, din a treia, din a patra, pentru că nici eu nu înţeleg întotdeauna din prima). Şi că o disctuţie se poate purta civilizat, chiar de pe poziţii divergente. Constat însă tot mai des că nu e aşa: nimeni nu vrea să înţeleagă, pentru că toţi au înţeles deja, iar discuţiile le poartă numai pentru a-şi etala, cu orice mijloace (dar şi cu prudenţa laşă a anonimatului), "înţelegerea" apriorică şi infailibilă.
În ce mă priveşte, e poate un bun exerciţiu de răbdare, deprins, cu sau fără voie,în cei 16 ani de profesorat (care se pare că nu m-au învăţat minte...).
Dar, lăsînd la o parte toate acestea, vă mărturisesc că m-ar interesa cele trei vinuri...
@ cînd am spus că am "găsit" - trebuia să spun, "cred, că ştiu unde sunt de găsit", după cum urmează -
"Tetrarhul adoră vinurile. Are trei soiuri de vinuri.
Unul provine din Samothracia, purpuriu, precum mantia Cesarului.
Altul, este din insula Cipru, acesta e galben, precum aurul.
Cel de-al treilea - sicilian. Acesta e un roşu, ca sîngele" - în traducere liberă din Wilde.
Deci, acum urmează, să dăm de ele. Har, Domnului, în ultima vreme există sumedenie de vinuri bune pe piaţa bucureşteană (nu am spus: supermarket!)
Cele din jurul muntelui Etna - sunt absolut indimenticabile!
Multumesc pentru detalii. Vinuri sînt, într-adevăr, sumedenie. Să ne ajute Dumnezeu să nu tăiem vreun cap, nici să nu ni-l pierdem pe al nostru. Ca să nu fiu bănuit de comentatori că aspir la funcţii înalte ("mantia Cezarului"), sau că pun de vreo vendetta siciliană ("roşu ca sîngele"), aş înclina spre cel de Cipru, "galben precum aurul" (şi cu aurul, ce-i drept, se pot isca supoziţii, dar măcar l-a primit în dar şi Domnul nostru Iisus Hristos, ceea ce lasă o marjă de posibilă inocenţă).
Iarta-ma si dumneata, ca ai suflet bun si inima de boier!
Boier nu mi-a fost dat să fiu, dar un pic de suflet am. Dacă ne iertăm reciproc, vă băgaţi să ne şi îndulcim cu o "Lacrima lui Ovidiu"?
P. S. Dvs. nu sînteţi nesimpatic, ci antisimpatic, ceea ce este cu totul altceva...
În lumea noastră inocenţa e mai scumpă decît aurul!
Regizorul Eldar Reazanov, cînd făcea casting, la începutul anilor'80, pentru filmul ce urma să-l turneze - "Momîia", mărturisea că a văzut sute de adolescente, şi în ochii lor nu mai decela inocenţa aia primară, care e atît de rară...
Darămite astăzi?!
Probabil, că şi eu voi opta pentru o licoare siciliană, plină de căldura şi dulceaţa soarelui sudic.
D-le Codrescu, va veni si vremea lacrimilor, Metamorfozelor si vinului trist, de surghiun. "Tempora mutantur, et nos mutamur in illis." Ovidiu
Anonimului antisimpatic:
Vă iert necondiţionat, dar nu mai cobiţi aşa!
Eu ziceam să ne-ndulcim, nu să ne amărîm...
'Om trai si 'om vedea. Anii tinereti s-au dus. Cu ce sa ne mai indulcim? Poate cu o dulceata de nuci verzi.
Care cum poate... La nuci verzi nu m-aş fi gîndit...
De fapt in memoria crestinatatii Salomea plateste pentru Irodiada si amandoua pentru porcul de Irod. Se poate spune ca Sf. Ioan a avut un calau cu trei capete, dar capul rautatii tot Irod ramane. Pe Ioan nu l-a ucis ca prunc (or fi fugit si Zaharie si Elisanbeta in Egipt?), dar tot l-a ucis pana la urma, asa cum l-a ucis indirect si pe Hristos, pe care putea sa il scape daca voia cu puterea lui de rege.
Anonimului de la 9.09 AM:
Problematizaţi interesant, numai că Irod, ucigaşul pruncilor, şi Irod, ucigaşul lui Ioan, nu sînt unul şi acelaşi.
Puţină arheologie biblică:
Irozi au fost mai mulţi, după cum urmează:
Irod cel Mare, era fiul lui Antipatra, a domnit 34 de ani, în demntatea de Rege al Iudeilor, iar în cel de-al 33-lea a ordonat uciderea a 14 mii de princi, printre care trebuia să moară şi micuţul Isus;
Înaintea morţii Irod a împărţit celor trei fii ai săi teritoriile peste ca a fost suveran (totusi, un supus al Romei) - lui Irod Archelai i-a revenit Iudeea, Samaria şi Idumeea, iar peste Galileea şi Pereea l-a lăsat moştenitor pe Irod Antipa, cel din urmă, Irod Filipp a primit trei ţinuturi de la nord de rîul Iordan (Luca III, 1).
Irod Antipa, cel care a fost căsătorit cu Irodiada, era ocrotitorul lui Ioann (Marcu VI, 20), şi la cheful căruia s-a produs moartea mucenicească a proorocului...
Irozi au fost mai mulţi, dar aceştia doi i-au întrecut pe ceilalţi!
Irod cel Mare a lăsat moştenire
Irod sunt toti Irozii, asa cum Iuda sunt toate Iudele: imaginea Crimei, imaginea Tradarii. Blestemul lui Israel din neam in neam: Sangele lor asupra noastra si asupra urmasilor nostrii! Pilat din Pont, soldatii romani, Irodiada, Salomea – toti si toate nu sunt decat instrumente ale Crimei si Tradarii lui Israel.
Aceluiaşi Anonim:
Extrapolaţi cam riscant. Evrei au fost şi Ioachim şi Ana, şi Maica Domnului, şi Dreptul Iosif, şi Dreptul Simeon, şi Zaharia, Elisabeta şi Ioan, şi Dreptul Nicodim, şi Iosif din Arimateea, şi Zaheu Vameşul, şi Maria Magdalena, şi femeile mironosiţe, şi apostolii, şi toţi ucenicii… Iar tocmai Irozii, după mulţi istorici, nici n-ar fi fost de sînge curat evreiesc… (În ce-l priveşte pe Pilat, se numea Ponţiu, dar nici vorbă să fi fost din Pont.)
Se pare ca Anonimul in cauza nu prea merge pe la biserica si nu e constient ca si Iisus Hristos, ca om adevarat, este evreu "din osul lui David" ("La ai Mei am venit...").
Domnule Codrescu, crestineste va inteleg, dar totusi cred ca si domnul Bulat are dreptate: poate ar fi bine sa nu mai postati si sa nu mai dati nas la toti urechistii si nevropatii, cu care se pierde timp pretios, ei nedand semn ca ar vrea sa se lase indreptati, ci o tin una si buna pe a lor, indiferent cine ce le-ar spune.
Pr. Nicolae
@ Pr. Nicolae
Vorba Părintelui Galeriu: „Săracii oameni!”. Parcă nu-ţi vine să-i tratezi aşa cum poate ar merita… (Sau, în orice caz, nu chiar din capul locului…)
Am fost şi eu mai prost şi mai neştiutor decît acum, părinte, şi am avut o şansă în răbdarea unora (pe care mi-e şi ruşine să-mi amintesc cît am pus-o la încercare…).
Sigur nu toţi, dar poate măcar cîţiva… Dumnezeu ştie cum o fi mai bine!
Cu asa un popa intransigent ramine poporul nespovedit si neimpartasit. Unora le e mai la indemina biciul decit mingierea "urechistilor si nevropatilor" de care e plina biserica noastra drept-maritoare. Cred ca popii astia de "scoala noua" ar avea ce invata de la un profesor: rabdarea si blindetea!
Anonimul antisimpatic
Părintele s-a referit la tratamentul Anonimilor de pe bloguri, nu la creştinii care merg la biserică să caute înţelegere şi alinare (şi unde sînt alte măsuri ale răbdării şi alte răspunderi asistenţiale).
Anonimii de pe bloguri sunt crestinii care merg la biserica, de ce ne intelegem atat de greu?!
Sînt anonimi şi anonimi, bloguri şi bloguri, creştini şi creştini, biserici şi biserici...
Apoi, deşi încep cu aceeaşi literă, biserica şi blogul sînt realităţi esenţial şi funcţional diferite.
În fine, anonimi sau neanonimi, bloggeri sau nebloggeri, creştini sau necreştini, bisericoşi sau nebisericoşi, noi mai purtăm, vorba d-lui Târziu, şi "crucea românităţii"...
Degeaba taiati neamul asta in mii de felii si feliute, in fata Sf. Potir sintem egali. Boala romaneasca cu lipirea etichetelor, de-a valma si fara multa socoteala, nu se mai sfirseste. La buna vedere!
Dumnezeu sa ne dea la toti ganduri bune si fapte pe masura.
Pr. Nicolae
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire