INTERMEZZO LIRIC: VECERNII

SUMARUL BLOGULUI

DIN JOC ÎN JOC

Jucăm acelaşi joc în doi

de cînd s-a copt păcatu-n noi –

şi-am da pe-o clipă de plăcere

nu ani întregi, ci evi sau ere.

Şi dacă trupul nu mai are

destulă vlagă-n mădulare,

jucăm în gînduri şi în vise,

jucăm cu rănile deschise,

jucăm pe cer şi pe pămînt,

jucăm pe tot ce-avem mai sfînt,

şi ni se pare că-i devreme

şi n-am avea de ce ne teme,

pînă se face tot mai gol,

din ceas în ceas, din pol în pol,

şi tac cuvintele pe rînd,

din rost în rost, din gînd în gînd,

şi, Doamne, într-o bună zi

va fi tîrziu… şi nu vom şti.

RONDELUL TRUPULUI BĂTRÎN

Ne umileşte trupul în amurg,

precum şi noi l-am umilit odată,

şi parcă toate-s moi în el şi curg,

ca dintr-o cloacă de istov lăsată.

Cu spiţa frîntă ca un hîrb de roată,

şi cu rărunchii suliţe sau rug,

precum şi noi l-am umilit odată,

ne umileşte trupul în amurg.

Şi chiar suiţi pe suflet ca pe-un murg

hrănit cu jar din vise de-altădată,

cu cît mai grele zilele se scurg,

cu-atît mai mult, pe limba lui spurcată,

ne umileşte trupul în amurg.

DOINĂ DE SEARĂ

Doamne, mi-s bolînd de dor,

ca măiastrele cînd mor,

şi ispită cu ispită

umblă iadul să mă-nghită,

că de mult ce-am fost cîntat,

mi-am făcut din dor păcat:

mai c-o dragoste nurlie,

mai c-un vin de razachie,

mai c-o basnă, mai c-o hulă,

mai c-o muscă pe căciulă,

mai cu flinta, mai cu parul,

mai cu visul meu, hoinarul…

Doamne, mi-s de dor bolînd

şi de-o fi să mor cîntînd,

nu de rai te rog, că nu-s

vrednic eu de-aşa de sus,

ci, cît vreme-o vremui,

să rămîie-n lume vii:

cîte cîntece-am cîntat,

cîte visuri am visat,

cîte doruri m-au durut,

cîte nu le-am început,

cîte nu le-am isprăvit,

cîte-au prins şi n-au rodit…

Răzvan CODRESCU