INTERMEZZO LIRIC: TREI SONETE DE POST

SUMARUL BLOGULUI

Mihai Sîrbulescu, Clopot

DE VINĂ EŞTI

Cînd fratele se crede Dumnezeu,

părînd să ştie-n toate ce-i mai bine,

sau în ce chip se mîntuie şi cine,

din vorbe să-l smereşti e lucru greu.

Arată-i-te tu smerit mereu

şi roagă-te mai mult ca pentru tine,

şi ai să vezi cum milele divine

l-or lecui de prea trufitul eu!

Iar dacă-n el păcatul mai dospeşte,

ori pilda ta n-a fost destul de bună,

ori ruga ta n-a ars duhovniceşte.

Nu-i face lui, ci fă-ţi tu însuţi vină,

căci tot ce este-n lume se răzbună

pe noi, cînd vrednicia-i prea puţină.

ZOR DE SLAVĂ

«Imperiul meu flămînd de zări, în care

nici soarele, nici luna nu apune,

se-ntinde peste-a cerului genune,

din jos de vis în sus de Carul Mare.

De-a lungul lui, pe dorul şarg călare,

cu rîvnă caut, prin lactee dune,

străvechiul Şarpe, ca să-l pot răpune,

rupînd blestemul firii trecătoare.

Căci ce folos atîta măreţie

cînd moartea încă e-ncuibată-n noi

şi mai plătim păcatului simbrie?

Că mă zoresc spre slava de apoi

nu cred să-mi facă Dumnezeu vreo vină,

cît port în duh pecetea lui divină».

MAI GREU CA MOARTEA

Mai greu ca moartea e să ştii că mori,

oricît ar fi credinţa ta de mare,

căci gîndul morţii pîn’ la vis ne doare

şi pîn’ la os ne umple de fiori.

Nespuse-or fi cereştile splendori

şi fără margini viaţa viitoare,

dar ce lăsăm în lume fiecare

e-aşa de-al nostru că ne intră-n pori.

E ce-am iubit şi ce-am visat vreodată,

ce-am măsurat cu simţurile vii

şi cu-ascuţimea gîndurilor toată,

ce-am început şi n-am putut sfîrşi…

Oricît de-nalt e-al morţii noastre rost,

nimic n-am fi în lipsă de ce-am fost.

Răzvan CODRESCU