VEŞTI PROASTE PENTRU HOMOSEXUALI

SUMARUL BLOGULUI

Întrucît am tratat pe acest blog problema marşurilor bucureştene din primăvară,  “pentru diversitate” şi “pentru familie” (“Geaba vii, geaba te duci...”), postez aici, spre informarea cititorilor interesaţi, şi două comunicate recente ale Alianţei Familiilor din România (AFR), urmate de cîteva comentarii ale d-lui Bogdan Stanciu, lider al Asociaţiei Pro-vita Bucureşti. (R. C.) 

ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucureşti

Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082

http://www.alianta-familiilor.ro/

office@alianta-familiilor.ro

RETRACTAREA DE CĂTRE AMBASADA AFRICII DE SUD

A SCRISORII DE SUSŢINERE A PERVERSIUNILOR SEXUALE

După cum aţi fost informaţi anterior, în săptămâna perversiunilor sexuale desfăşurată acum o lună la Bucureşti, câteva ambasade au co-semnat o scrisoare de susţinere a practicanţilor acestor perversiuni, scrisoare prin care li se recomanda românilor în general să îi accepte. Scrisoarea a reprezentat un exemplu de amestec în treburile interne ale României şi o imixtiune în valorile de viaţă ale românilor.

Alianţa Familiilor din România (AFR) a remis note oficiale de protest adresate Ambasadei Marii Britanii şi Ambasadei Cehiei. Românii din SUA au făcut demersuri similare la Ambasada SUA de la Bucureşti, iar organizaţiile pro-familie din Canada la Ambasada Canadei de la Bucureşti. În plus, în ultimele săptămâni, AFR a purtat un dialog privat cu Ambasadorul Republicii Africii de Sud la Bucureşti, rugându-l să-şi ceară scuze pentru implicarea lui în acest incident de încălcare a suveranităţii noastre.

Vă informăm că marţi, 29 iunie, ambasadorul Pieter Swanepoel ne-a adresat nota de mai jos, prin care îşi asumă responsabilitatea faţă de amestecul în treburile noastre naţionale şi îşi exprimă regretul. La rândul nostru, ne exprimăm aprecierea faţă de dl ambasador pentru înţelegerea de care a dat dovadă şi nădăjduim că de acum înainte valorile noastre vor fi respectate. Redăm în întregime textul original şi traducerea română a mesajului d-lui ambasador.

From: Pieter Swanepoel

Subject: Re: joint declaration (Bucharest)

Date: Tuesday, June 29, 2010, 8:32 AM

In South Africa's domestic jurisprudence, discrimination on the ground of sexual orientation is impermissible by Constitutional provisions. It is worth noting that Section 9 of the South African Constitution provides the right to equal protection and the benefit of the law for everyone. This Section then goes on to list several grounds on which no one may be discriminated against.

The provisions of the South African Constitution, however, do not have any extra-territorial application. In this regard, South Africa's foreign is predicated on the principles of international law such as respect for territorial integrity, non-interference in the domestic affairs of States and respect for the sovereign equality of all States as provided for in the Charter of the United Nations and the Declaration of Principles of International Law Concerning Friendly Relations and Cooperation among States in Accordance with the Charter of the United Nations. To this end, South Africa's foreign policy engagement with States who are opposed to some of the issues of sexual orientation should only be persuasive in bilateral forums.

In the light of this I apologize for co-signing the Joint Statement, for which I took personal responsibility.

Pieter Swanepoel

[Traducerea în limba română]

În jurisprudenţa internă a Africii de Sud, discriminarea pe bază de orientare sexuală nu este permisă în conformitate cu prevederile constituţionale. Este important de menţionat că Secţiunea 9 a Constituţiei Africii de Sud stipulează un drept la protecţia egală a legii pentru toţi. Această Secţiunea continuă şi menţionează mai multe categorii pe baza cărora nimeni nu poate face discriminare.

Prevederile Constituţiei Africii de Sud însă nu au aplicabilitate extra-teritorială. În sensul acesta, politica externă a Africii de Sud este bazată pe principiile dreptului internaţional, cum e integritatea teritorială, neamestecul în afacerile interne ale statelor şi respectul pentru egalitatea suverană a tuturor statelor aşa cum prevede Carta Naţiunilor Unite şi declaraţia Principiilor de Drept Internaţional privind Relaţiile de Prietenie şi Cooperare între state în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite. În acest sens, politica externă a Africii de Sud în relaţiile cu ţările străine privind opoziţia faţă de unele aspecte ale orientării sexuale se cuvine a fi purtate doar într-un cadru bilateral.

În lumina acestui comentariu, îmi cer scuze pentru că am semnat Declaraţia Comună, pentru care îmi asum responsabilitatea personală.

Pieter Swanepoel

Afişul Marşului pentru Familie din primăvara acestui an

CURTEA EUROPEANĂ RESPINGE

CĂSĂTORIILE HOMOSEXUALE

Pe 24 iunie Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o decizie fundamentală privind căsătoria şi familia, refuzînd să recunoască în spaţiul european un drept la căsătorii unisex, atît în cadrul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (“Convenţia”), cît şi în cadrul Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (“Carta”). Adoptată în 1950, Convenţia e în vigoare în cele 47 de ţări membre ale Consiliului Europei. CEDO este autoritatea supremă în interpretarea Convenţiei, iar deciziile ei, în mare parte, pot deveni obligatorii pentru toate ţările din Consiliul Europei.

Cazul în instanţă, Schalk & Kopf v. Austria (Application 30141/04), a fost decis, cu un vot de 6 la 1, împotriva reclamanţilor, un cuplu homosexual austriac. Convenţia nici nu implică, nici nu recunoaşte un drept la căsătorii între persoane de acelaşi sex, a afirmat CEDO.

În Articolul 12 Convenţia afirmă clar că “bărbaţii şi femeile ajunşi la vîrsta nubilă au dreptul să se căsătorească şi să formeze o familie în conformitate cu legile naţionale care reglementează exercitarea acestui drept”. Articolul acesta repetă de fapt acelaşi drept şi definiţie a căsătoriei şi familiei enunţate de Articolul 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În consecinţă, în cazul de faţă CEDO a reafirmat ceea ce a decis şi cu alte ocazii: Articolul 12 din Convenţie nu poate fi interpretat într-o manieră care ar putea recunoaşte un drept la căsătorii între persoane de acelaşi sex. Cu alte cuvinte, dreptul la căsătorie este rezervat de Convenţie doar persoanelor de sex opus (Paragraful 55 al deciziei).

În schimb, reclamanţii au afirmat, tot în contextul Articolului 12, că noţiunea de “căsătorie” a evoluat în mod radical din 1950, cînd Convenţia a fost adoptată iniţial, încît s-ar putea afirma că astăzi ea nu mai are înţelesul pe care l-a avut atunci. În alte cuvinte, au afirmat reclamanţii, căsătoria şi familia nu mai sunt instutiţii concepute sau desemnate pentru canalizarea relaţiilor între sexe spre procreere, perpetuarea speciei umane sau creşterea copiilor. Dimpotrivă, au afirmat ei, “căsătoria” s-a transformat într-o instituţie care legitimează “o uniune permanentă, care include toate aspectele vieţii. Procreerea şi creşterea copiilor nu mai sînt factorii decisivi care definesc căsătoria sau familia” (Paragraful 44 al Deciziei).

CEDO a respins şi acest argument, afirmînd că fiecare stat parte la Convenţie are autoritatea să determine pentru el însuşi definiţia căsătoriei şi a familiei, în conformitate cu tradiţia, istoria, civilizaţia şi cultura lui. CEDO a reafirmat, de asemenea, că nu are autoritatea să îşi substituie propria definiţie a căsătoriei şi familiei definiţiilor statelor contractante (Paragraful 62 al Deciziei).

Reclamanţii au mai argumentat în plus că un drept la căsătorii homosexuale le este conferit, dacă nu de Articolul 12, atunci de Articolul 9 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, adoptată în 2000 prin Tratatul de la Nisa, care a intrat în vigoare în decembrie 2009, o dată cu ratificarea Tratatului de la Lisabona. Spre deosebire de Articolul 12 din Convenţie, Articolul 9 al Cartei nu face distincţie între sexe în definirea dreptului la căsătorie, ci doar afirmă că “dreptul la căsătorie şi de a forma o familie e garantat în conformitate cu legile naţionale care reglementează exercitarea acestor drepturi”. În consecinţă, reclamanţii au pretins că nespecificarea sexelor opuse în Articolul 9 al Cartei implică recunoaşterea indirectă a unui drept la căsătorie şi între persoane de acelaşi sex (Paragraful 60 al Deciziei).

CEDO a respins şi acest argument, afirmînd, înca o dată, că Articolul 9 lasă la discreţia statelor membre în Uniunea Europeană să definească instituţia căsătoriei aşa cum doresc, în conformitate cu tradiţia, istoria, cultura şi civilizaţia lor.

În final, reclamanţilor li s-a refuzat recunoaşterea unui drept la căsătorii unisex atît pe baza Convenţiei, cît şi a Cartei (Paragraful 108 al Deciziei).

CEDO a respins şi pretenţia homosexualilor că statele membre în Consiliul Europei sau în Uniunea Europeană ar avea obligaţia să emită legislaţii interne care să permită căsătoriile unisex sau parteneriatele unisex, precum şi argumentul că nerecunoaşterea unui drept la căsătorii unisex ar constitui discriminare la adresa homosexualilor.

CÎTEVA COMENTARII

Partea îngrijorătoare a Deciziei

Există însă şi aspecte îngrijorătoare în această decizie. CEDO a declarat că relaţiile homosexuale durabile (care de fapt nu există) sînt protejate de drepturile la “viaţa privată/intimă” şi “viaţa de familie” conferite de Articolul 8 al Convenţiei (Paragraful 95 al Deciziei). Rămîne de văzut în ce sens şi măsură va evolua acest aspect al Deciziei.

De asemenea, îngrijorătoare este afirmaţia CEDO despre Convenţie că e un living instrument, adică o jurisprudenţă în flux şi metamorfoză constantă. Cu alte cuvinte, în opinia CEDO, Convenţia nu poate fi interpretată în prezent în contextul original în care a fost redactată, înţeleasă şi interpretată acum 60 de ani, cînd a fost adoptată iniţial. Punctul acesta e unul dintre cele mai controversate în jurisprudenţa contemporană. Dacă e acceptat fără obiecţie, se poate ajunge la situaţia stranie şi de nedorit în care deciziile CEDO, bazate pe percepţia subiectivă a judecătorilor privind normele morale şi culturale comune ale cetăţenilor Consiliului Europei, ar putea da la o parte deciziile tribunalelor naţionale privind valorile.

În sensul acesta, decizia CEDO a lăsat deschisă posibilitatea recunoaşterii unui drept la căsătorii homosexuale în viitorul nu prea îndepărtat, afirmînd, puţin cam ambiguu însă, că there is an emerging European consensus toward legal recognition of same-sex couples, “există un consens european în formare înspre recunoaşterea legală a cuplurilor unisex” (Paragrafele 105-106 ale Deciziei). Ne îndoim că un astfel de “consens” e în formare. În final, însă, declaraţia aceasta trebuie să ne dea de gîndit: cu cît mai multe state europene legiferează la nivel naţional căsătoriile unisex sau parteneriatele unisex, cu atît mai mult CEDO va fi înclinată, într-un caz similar viitor, să transforme situaţia de fapt a căsătoriilor unisex la nivel european în una de drept la căsătorii unisex în tot spaţiul unional.

Aspectele de lobbying

Un mic comentariu trebuie făcut şi privind aspectele de lobbying al deciziei. Acţiunea de faţă a început în Austria în 2002, cînd unui cuplu homosexual austriac i s-a refuzat cererea de a se căsători. Codul familiei austriac defineşte căsătoria, încă din 1812, ca fiind uniunea între un bărbat şi o femeie. Homosexualii austrieci au pierdut cazul în instanţele interne, demarînd, în consecinţă, acţiunea prezentă în CEDO. Se poate spune fără exagerare că întreaga mişcare homosexuală europeană şi internaţională s-a raliat în spatele acestui caz, investindu-şi în el credibilitatea, resursele şi aşteptările.

CEDO a aprobat intervenţia în tribunal în sprijinul homosexualilor austrieci a patru organizaţii neguvernamentale homosexuale: European Region of the International Lesbian and Gay Association; Federation Internationale des Ligues de Droits de l’Homme; the International Commission of Jurists; Advice on Individual Rights in Europe. Organizaţiile acestea au înregistrat memorii detaliate la CEDO, afirmînd existenţa unui drept la căsătorii între persoane de acelaşi sex. Pe 25 februarie CEDO a audiat argumentele privind cazul şi a permis acestor grupuri homosexuale să-şi prezinte argumentele şi la nivel oral. În plus, homosexualii austrieci au fost reprezentaţi în CEDO de un grup mare de jurişti, coordonat de eminentul profesor englez de Drept, jurist şi expert în drepturile omului, R. Wintemute, profesor la Kings College din Londra.

În contrast, spre dezamăgirea noastră, CEDO nu a permis grupurilor pro-familie să intervină în caz sau ca argumentele lor să fie luate în considerare în redactarea deciziei finale. Notăm însă, spre marea noastră surprindere, că Marea Britanie, care la nivel intern a legiferat parteneriatele civile homosexuale în 2005, a intervenit în caz în sprijinul Austriei, nu al homosexualilor austrieci!

În plus, în tandem şi în paralel cu acest caz, mişcarea homosexuală a promovat şi coordonat, prin acţiunile întreprinse în ultimii doi ani în Consiliul Europei şi în Parlamentul Europei, noţiunea căsătoriilor homosexuale ca drept al omului. Remarcăm, printre aceste eforturi, Rezoluţia Catania, adoptată în ianuarie 2008 în Parlamentul european, cu sprijinul europarlamentarilor PSD şi PNL români; Rezoluţia Gross, adoptată de Consiliul Europei, fără participarea delegaţilor români, pe 29 aprilie, cu un vot de 51 la 25 (din cei 318 delegaţi cîţi cuprinde Adunarea Generală a Consiliului Europei); Rezoluţia Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei privind nediscriminarea pe bază de orientare sexuală, adoptată în unanimitate de cele 47 de ţări membre pe 30 martie 2010; Raportul privind discriminarea pe bază de orientare sexuală emis de Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale (Viena) în vara anului 2008.

În timp ce aceste presiuni aveau loc în instituţiile europene, CEDO a dezbătut, pe 25 februarie şi 3 iunie, cu uşile închise, cazul homosexualilor austrieci.

Cum e evident, toate aceste eforturi agresive în sprijinul recunoaşterii unui drept la căsătorii homosexuale, eforturi făcute de ani de zile, au culminant în prima jumătate a anului 2010 cu speranţa unui rezultat favorabil, însă au eşuat. Din fericire, CEDO nici măcar nu a menţionat în Decizia sa rezoluţiile adoptate în Parlamentul European sau în Consiliul Europei privind relaţiile homosexuale.

Situaţia din România

Unde stă România în contextul acestei decizii şi cum am putea fi afectaţi? Pentru a ne proteja, Articolul 48 din Constituţia României trebuie modificat, definind căsătoria nu ca pe uniunea liber consimţită “între soţi” (cum scrie acum), ci între “un bărbat şi o femeie”. Trebuie de asemenea specificat, tot la nivel constituţional, că deciziile CEDO care contravin Constituţiei României sînt nule şi fără efect în România.

Spre deosebire de Constituţie, Codul Civil din România, adoptat în iulie 2009, defineşte căsătoria ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie; interzice căsătoriile homosexuale; interzice parteneriatele civile, atît homosexuale, cît şi heterosexuale; nu recunoaşte în România căsătoriile homosexuale făcute în străinătate, fie între cetăţeni români, fie între cetăţeni străini; şi nu recunoaşte în România nici parteneriatele civile încheiate în străinătate, fie între cetăţeni români, fie între cetăţeni străini.

Articolul 48 din Constituţia Republicii Moldova defineşte căsătoria ca fiind uniunea liber consimţită între “un bărbat şi o femeie,” iar Codul Familei interzice căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Rolul AFR

Din 2005, AFR a pledat şi a luptat în mod consecvent pentru sanctitatea căsătoriei şi familiei naturale, în România, în Consiliul Europei şi în Parlamentul European. Iar voi ne-aţi sprijinit. În 2006 ne-aţi dat 650.000 de semnături în sprijinul revizuirii Constituţiei, pentru definirea căsătoriei creştine în Constituţie. În 2007 am înregistrat un memoriu la Curtea Constituţională a României în sprijinul revizuirii Articolului 48 din Constituţie. Curtea Constituţională a primit favorabil argumentele noastre. În 2008 aţi sprijinit candidatura la alegerile parlamentare a candidaţilor pro-familie propuşi de AFR. Tot în 2008 ne-aţi sprijinit prin petiţii on-line şi manuale, pe care le-am înaintat Consiliului Europei, în sprijinul căsătoriei şi familiei tradiţionale. În 2009 şi 2010 am înregistrat documente oficiale în Consiliul Europei şi în Parlamentul European în sprijinul căsătoriei naturale şi împotriva căsătoriilor homosexuale. Am pledat, de asemenea, pentru respectarea suveranităţii României în chestiunea vieţii de familie, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona.

Cu prilejul acestei conjuncturi importante în lupta pentru familie şi căsătorie, 24 iunie 2010 e într-adevăr o dată memorabilă. Ne exprimăm încă o dată mulţumirea pentru sprijinul şi încrederea care ni le-aţi acordat de 5 ani încoace. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a scăpat încă o dată de planurile celui rău, care caută distrugerea familiei şi căsătoriei. În acelaşi timp, ne amintim însă că depinde în primul rînd de noi dacă şi în ce fel căsătoria şi familia vor supravieţui. Dacă vom continua să le trivializăm în media, la nivel legislativ, prin avort, divorţ, concubinaj, adulter, violenţă în familie, abuz, alcoolism, şi oricare alţi factori nocivi, s-ar putea ca ele să nu mai dăinuie ca atare.

Delegaţia României la Consiliul Europei:

sublimă, dar cu desăvârşire absentă

Deşi România are una din cele mai mari delegaţii din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, alcătuită din 20 de membri, cel puţin din luna ianuarie 2010, de cînd am început monitorizarea, la nici unul din voturile importante nu a fost prezent nici măcar un singur delegat din România. Aceasta în ciuda apelurilor repetate, făcute în toate modurile posibile de către reprezentanţii unor organizaţii pro-familie sau de colegi parlamentari.

În urmă cu o lună, Alianţa Familiilor din România şi Asociaţia Pro-vita Bucureşti au solicitat Camerei Deputaţilor să comunice pentru care motiv delegaţii ţării noastre chiulesc repetat şi ce anume se va întreprinde pentru corectarea situaţiei. În mediile parlamentare româneşti este cunoscut faptul că dintre toate “comitetele şi comiţiile” în care deputaţii şi senatorii se pot înscrie, Delegaţia României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este una din cele mai “vînate”, pentru că... dă bine la CV.

Şi cu românii care aşteaptă o participare activă a aleşilor lor, cum rămîne?

Deocamdată petiţia nu a primit nici un răspuns, dar vom reveni atunci cînd acesta va exista.

(Material realizat de

Bogdan I. Stanciu

pentru Asociaţia Pro-vita Bucureşti

şi Asociaţia Alianţa Familiilor din România)

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă la conferinţa de presă

organizată în primăvara acestui an de F.O.R. şi A.F.R.