VIZIUNEA ECONOMICĂ A LUI PETRE ŢUŢEA

SUMARUL BLOGULUI

Legendarul orator Petre Ţuţea (1902-1991), doctor în Drept administrativ, a fost, mai înainte de instaurarea comunismului, funcţionar superior în Ministerul Economiei Naţionale. În pofida trecutului său legionar, a murit membru al Partidului Liberal. Probabil că tot aşa cum, deşi ortodox convins, ceruse să fie înmormîntat la... Blaj (“ca să se pună de acord rasa cu religia”)...

Consideraţiile antologate aici au mai multe surse: volumul Între Dumnezeu şi neamul meu (Anastasia – Arta Grafică, Bucureşti, 1992), Jurnal cu Petre Ţuţea al teologului Radu Preda (Humanitas, Bucureşti, 1992; reed. Deisis, Sibiu, 2002), notele de conversaţie sau înregistrările audio ale cîtorva interlocutori apropiaţi gînditorului (M. Petrişor, R. Codrescu). Unele se regăsesc, cu minime diferenţe, în 321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea (Humanitas, Bucureşti, 1993; reed. de mai multe ori).

Uneori, pentru unitatea ideii, am pus alături segmente disparate, despărţindu-le prin croşete; alteori, pentru concizie, am redus unele pasaje uşor redundante, marcînd intervenţiile tot prin croşete. Toate parantezele drepte îmi aparţin, ca şi regimul ortografiei şi punctuaţiei.

Fragmentele nu se înşiră cronologic, ci logic sau tematic. Ele reprezintă cam jumătate din consideraţiile tîrzii cu tangenţă economico-politică despre care eu unul am cunoştinţă că s-au păstrat de la Petre Ţuţea. M-am oprit asupra lor pe considerentul actualităţii (tocmai acum, cînd criza economică este în toi). Menţionez însă că în scrisul de tinereţe al lui Ţuţea se găsesc multe alte pagini – mai elaborate – cu conţinut economic. (R. C.)

Petre Ţuţea văzut de Paul Constantin

“Nu se poate face economie în comunism şi de către comunişti. Ăştia nu-s în stare să conducă nici măcar o comună rurală: încurcă apele, înfundă fîntînile… […] Comunismul este un cancer social; unde se instalează, rămîne pustiu”.

***

“E vicios cercul: ieşiţi dintr-o dictatură smintită, cu economia mîncată de cancerul comunist, sîntem ahtiaţi după democraţie, ca fata mare după măritiş. Dar o economie aşa de ruinată nu se poate reface decît într-un cadru de ordine autoritară, pe care, din păcate, democraţia nu-l poate oferi. Trebuie ajuns la liberalism, dar nu pe calea social-democraţiei, care nu este decît laptele bătut al comunismului. […] Democraţia înseamnă mai puţin decît liberalismul, care are, într-un anumit fel, şi un aspect aristocratic. [...] Franco, Salazar sau Pinochet au salvat ţările lor suspendînd temporar democraţia, care e capabilă să conserve şi să-nmulţească, dar e incapabilă să construiască sacrificial, adică fără profit imediat şi pornind aproape de la zero. La noi, însă, nu mai pare posibilă deocamdată o soluţie autoritară şi de-aia mă tem că criza se va prelungi atît cît va dura beţia leneşă a libertăţii şi-a drepturilor fără datorii”.

***

“Stînga nu poate guverna. Cînd vine la putere, e pustiu. […] Toate formele de stînga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu. […] Cred că acum, la noi, ar fi optimă o conducere conservatoare [de dreapta], realizată însă într-un climat democratic. Adică un partid conservator, tradiţionalist, naţionalist, într-un climat liberal. […] Conservatorii mari nu sînt reacţionari, pentru că au de partea lor legile eterne ale lui Dumnezeu”.

***

“În principiu, eu sînt pentru bipartidism, pentru că România modernă a fost guvernată de o rotativă guvernamentală formată din conservatori şi liberali. Conservatorii au creat cultura română modernă – Junimea conservatoare, iar liberalii au făcut statul român modern – familia Brătianu”.

***

“Domnule, eu discut economia, economic. Pot să fie ciuperci partidele, dar să binevoiască să respecte doi termeni: ţăranul stăpîn la sat şi întreprinzătorul stăpîn în comuna urbană. După aia putem urla ca la terasă […] Ce facem însă noi? Dăm oleacă de pămînt ţăranului, mai ciupim puţin pe orăşean, îl mai băgăm într-o fabrică în care-i proprietar, acolo, nu ştiu cine, nu ştiu cum. Şi de-aici pînă colea, facem criptocomunism. Eu sînt economist liberal. În spatele liberalismului stă tirania Evului Mediu, iar în faţă – haosul roşu”.

***

“Pe paşii domnului ăsta foarte mare care se cheamă întreprinzător şi despre care Sombart spune că e Erfinder (inventator), Entdecker (descoperitor), Organisator şi Eroberer (cuceritor), pe paşii ăstuia, care se desface din Evul Mediu în Renaştere, se naşte toată civilizaţia modernă. În spatele liberalismului stă uniformitatea (care, economiceşte, e sterilizantă), iar în faţa lui nu se află decît haosul”.

***

“A fi ministru e foarte greu. Ministrul nu e funcţionar. […] Cînd un ministru e funcţionar, se încurcă în hîrtii. […] A fi ministru înseamnă a avea vocaţie de conducător al unui compartiment din economia naţională. Iar ca prim-ministru trebuie să porţi în geantă imaginea ideală a României, spre care să te mişti asimptotic”.

***

“Dacă, prin absurd, mi s-ar fi dat mie puterea [la 20 mai 1990], prima hotărîre pe care aş fi luat-o ar fi fost privatizarea, însemnînd [re]construcţia celor două comune: comuna rurală [agrară], întemeiată pe gospodarul dibaci şi priceput, şi comuna urbană, guvernată de întreprinderi, de aceşti giganţi ai lumii moderne. Şi aş fi creat institute care să sincronizeze poporul român cu toate cuceririle speciei om, mutate în spaţiul valah. Că eu nu contest poporului român că limba lui şi geniul lui intelectual îi permit să mute creaţiile speciei om la el acasă”.

***

“Nu e de conceput libertatea fără proprietate. Orice om trebuie să fie considerat proprietar individual ipotetic, chiar dacă nu posedă nimic”.

***

“Ceea ce-i curios în persoana mea e că sînt un mistic industrialist. În planul meu din anii ‘40 aveam paisprezece miliardari români. Atîta plănuisem eu. Ăia făceau cît paisprezece state române de astăzi! O linie ferată dublă Bucureşti – Episcopia Bihorului ăia o fac în două veri, iar statul – în vreo nouă ani. E un viciu de sistem, de structură aici. Noi a trebuit să copiem haosul muscălesc […] cînd s-ar fi cuvenit, mai degrabă, să devenim nemţi de limbă română”.

***

“A venit odată un franţuz la noi, cu nişte maşini, iar una nu funcţiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: «Merge şi aşa»! Trebuie să scăpăm de acest «merge şi aşa»; căci «merge şi aşa» înseamnă că merge oricum… Nu oricum, nu oriunde, nu oricînd şi nu orice! […] Este incorect să ai dispreţ faţă de tehnică. Eu nu sînt tehnocrat [partizan al tehnocraţiei], însă recunosc că în bătălia pentru adaptare tehnica este universal utilă”.

***

“Toată economia trebuie dezvoltată. Cele mai strălucite state agrare sînt statele industriale. […] Industrializarea nu trebuie să fie o opţiune împotriva agriculturii, ci doar supraordonată acesteia. […] Luaţi exemplul S.U.A., care este, tehnic, cel mai avansat popor din lume; în Europa, exemplul este Germania. Şi cu toate că România are o climă şi un sol mult mai propice decît Germania, nemţii dau un randament mult mai mare decît dăm noi în Bărăgan, şi asta pentru că dispun de o tehnică avansată”.

***

“Coordonatele indiscutabile [ale reformei socio-economice] sînt: proprietatea privată, iniţiativa particulară şi o ordine de drept atît de obiectiv formulată încît subiecţii sociali să-şi întărească atitudinile sub cooperare liberă; adică legile unei societăţi moderne trebuie să fie atît de bine întocmite […] încît să nu se simtă prezenţa normelor care guvernează Cetatea. Cetăţeanul trebuie să fie asigurat prin normele şi legile vieţii sociale fără să simtă prezenţa coercitivă a acestora”.

***

“Dintre fazele procesului economic – producţie, circulaţie, repartiţie şi consumaţie – singurul fenomen pur economic este circulaţia. Dacă nu există la bursă circulaţia, producătorul, înainte de piaţa liberă şi de fenomenele de circulaţie (care în dreptul roman fac parte din sistemul obligaţional), ei bine, producătorul e ca apa de pe Dîmboviţa. Atît. Consumatorul însă este producător biopsihologic. Repartiţia, la rîndul ei, e biomorală: să fie cît mai mult la omul de rînd din venitul naţional. Mă rog, e un deziderat moral, nu economic. Economia pură se defineşte în piaţa liberă, a cărei mitropolie se numeşte bursă”.

***

“Economia de piaţă?! Asta e o vorbă pur şi simplu… Păi ce, poate să existe economie fără piaţă? Pînă acum n-a fost piaţă? Lăsînd gluma la o parte, într-o economie contează cel mai mult întreprinzătorul. La oraş – întreprinzătorul, la ţară – gospodarul! Lozinca liberalilor moderni e că statul e un prost gospodar. Pentru asta, însă, nu există decît un singur remediu: triumful interesului privat. O liberalizare a economiei! După dumneavoastră, care ar fi cea mai puternică cetate economică în ziua de azi? O să-mi spuneţi, şi v-o spun şi eu: liberala Americă! Din punctul acesta de vedere, europenii sînt, pardon de cuvînt, nişte băşinoşi. […] Nu-i mai puţin adevărat că americanii fac haosul planetar, ei gîndesc negustoreşte. […] În belşugul de acolo nu poate apărea o [mare] gîndire teologică, de pildă. N-au vocaţie, ci îl invocă pe Dumnezeu doar ca să le binecuvînteze prăvăliile. Numai că se întîmplă un fenomen ciudat: un german, un francez, un orice care ajunge în America… se americanizează! […] Tragedia omului de azi e că americanii dictează. Dictează economic, vamal, naval, aerian. Doar atît că nu exercită cum ar trebui stăpînirea lumii decît la casele de bani. N-au destul orgoliu politic, nici destulă onoare. […] Dar istoria nu iartă: americanii vor îmbătrîni şi ei…”

***

“Ideea de echilibru e caracteristica oricărei democraţii burgheze; extremele (fie extrema stîngă, fie extrema dreaptă) violează ideea de echilibru social. […] Nici poporul, nici foarte mulţi intelectuali nu pot suporta extremele, iar democraţia este constant ostilă oricărei extreme care confiscă personalitatea umană, chiar dacă ea însăşi n-o prea favorizează întotdeauna… Dar nu cred, totuşi, că extrema stîngă se compară cu extrema dreaptă. Extrema dreaptă nu confiscă proprietatea, personalitatea legată de proprietate. Extrema stîngă e cea egalitară. Or, egalitatea coercitivă este profund sterilizantă. […] Stîngismul egalitar, ca orice lucru împotriva firii, duce la dezastru, chiar dacă îndărătul lui s-ar ascunde cele mai bune intenţii. România de azi [1990] este victima lui exclusivă”.

= / =

 
 

 

Cf. şi Varujan Vosganian: “Viziunea economică a lui Petre Ţuţea”