joi, iunie 10, 2010

READUCEREA ZARAFILOR ÎN TEMPLU ?

SUMARUL BLOGULUI



CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI
între împlinire, dileme morale şi deziluzie

1. Soluţia hristică – atitudine duhovnicească împotriva crizei

Comunicatul de presă al Patriarhiei Române, referitor la mulţumirile aduse credincioşilor pentru susţinerea financiară a bisericilor în construcţie [1], arată clar că principalii contribuabili sunt credincioşii, iar Statul susţine, pe alocuri, cu sume simbolice comparativ cu contribuţia filantropică proprie a BOR [2], precum şi prin parteneriatul social-diaconal încheiat cu Statul, conform art. 29 din Constituţie şi a Legii nr. 489/2006.
Potrivit legilor în vigoare, Biserica Ortodoxă Română nu se substituie Statului, ci, prin mijloace specifice, contribuie la coeziunea şi pacea socială, la identificarea de soluţii concrete şi realiste spre a depăşi grava criză economică şi financiară. În acest context, Patriarhia Română propune ca soluţie anticriză următoarele mijloace spirituale, care, din punct de vedere duhovnicesc, pot depăşi “orice fel de criză” [3]:
1. predicarea permanentă a Evangheliei păcii şi a iubirii faţă de aproapele;
2. îndreptarea morală a celor ce ne conduc [4];
3. o “credinţă tare şi cooperare cu scop sfânt” prin construcţia de biserici [5];
4. “prin sporirea credinţei, a rugăciunii şi cooperării pentru a finaliza un lăcaş de cult care adună oameni, care sunt învăţaţi să se respecte şi să se ajute reciproc” etc. [6].
Aceste îndemnuri şi sfaturi părinteşti de profundă spiritualitate au adus în sufletul multor preoţi şi credincioşi speranţă, o motivaţie de unitate şi împreună-lucrare ecclesială deosebită şi o şansă reală pentru a întări solidaritatea şi cooperarea dintre credincioşi, inclusiv întărirea vieţii spirituale, care le permite oamenilor să depăşească criza fără să se “autodemoleze”, sau să ajungă “la deznădejde sau la dezumanizare” [7].
Cred că bisericile vor salva sufletul românului prin harul peste har, care va prisosi în inima lui prin dumnezeieştile Liturghii şi Sf. Taine săvârşite în ele.
Cine priveşte doar la “aspectul că se cheltuie bani” repetă gestul lui Iuda, care, îngrijorat că s-a risipit mirul de nard de mare preţ, pledează pentru săraci, fără să-i pese de ei (Ioan 12, 4-6).
Omul are o latură morală care, dacă se degradează, poate afecta şi distruge mult mai mult decât partea materială a lumii. De aceea bisericile pot constitui spaţii de reabilitare morală şi duhovnicească, care vor genera adevărate “laboratoare spirituale” de ajutorare a omului şi de refacere a societăţii. În acest sens Sf. Ioan Gură de Aur scria: “Construcţia de Biserici este mai bună decât milostenia” [8], întrucât ele sunt locuri care dau un puternic impuls pentru acţiunile filantropice şi pentru îndumnezeirea omului [9].
Astfel se combate individualismul, cultivându-se spiritul comunitar prin construcţia de biserici şi aşezăminte filantropice de slujire diaconală a aproapelui; se evită “consacrarea eşecului” unui lucru bine început, cu speranţă, dar nefinalizat, în cazul celor în construcţie; se poate preveni fatalismul şi eşecul economic, financiar şi social, cauzat în general de criza morală şi spirituală a societăţii la toate nivelurile, şi reprezintă o alternativă reală şi viabilă pentru clasa politică, guvern şi societatea civilă, care, din păcate, duc lipsă nu numai de soluţii economice viabile, ci şi de acţiune şi de viziune duhovnicească şi de credinţă suficientă pentru rezolvarea crizei actuale.


2. De la soluţia hristică la dileme morale şi deziluzie

Soluţia hristică de excepţie propusă de Patriarhia Română s-a spulberat în parte la vestea că Patriarhia va împrumuta în primă fază suma de 200 de milioane de euro de la o bancă, pentru începerea construcţiei “Catedralei Mântuirii Neamului”.
Credincioşii din Vatra Dornei şi din împrejurimi, cu vocaţie de ctitori de biserici în Bucovina, Transilvania, Maramureş şi nu numai, aşteptau cu mare nerăbdare semnalul începerii Catedralei patriarhale pentru a contribui cu bani, masă lemnoasă şi alte donaţii, însă şocul lor a fost atât de mare la anunţul făcut despre împrumut, încât unii nu doresc să mai facă nici măcar o donaţie de un leu!
Din discuţiile pastorale avute cu unii dintre cei decepţionaţi, am identificat următoarele nedumeriri, întrebări şi dileme din partea lor:
Cum e posibil ca o Patriarhie cu un număr aşa de mare de credincioşi să apeleze la ajutorul unei bănci, oricare ar fi aceasta, întrucât nici una nu are un nume prea bun, având în vedere lăcomia şi imoralitatea lor din ultima vreme?
Nu doresc să diabolizez băncile, întrucât au un rol deosebit în economia unei ţări, dacă respectă principiile deontologice, benefice dezvoltării economiei reale, însă ar fi timpul să-şi reconsidere metodele de lucru pentru ca să-şi recapete demnitatea iniţială.
“Catedrala Mântuirii Neamului” trebuie însă să fie un simbol al credinţei, speranţei, al iubirii, al comuniunii, al unităţii şi cooperării dintre toţi românii în mod direct prin trupul tainic a lui Hristos, adică direct cu Patriarhia, nu prin intermediari şi instituţii bancare civile imorale, care nu urmăresc decât profitul cu orice preţ.
D-l Mugur Isărescu, în articolul “Nu mai vorbiţi de moralitate în cazul băncilor, căci e o iluzie”, ne atenţionează “să nu trăim cu iluzia că putem vorbi sau că are vreun efect dacă tot facem menţiune de etică în cazul băncilor. Să fim realişti! Băncile îşi urmăresc, până la urmă, interesul şi profitul lor. E cât se poate de potrivită zicala care spune că «banca îţi dă umbrela pe timp de soare şi ţi-o ia când plouă»” [10].
Păreri similare găsim şi la laureatul Premiului Nobel în economie Joseph Stiglitz [11], care spune despre “experienţa aproape mortală prin care a trecut economia mondială, generată de practicile incorecte de creditare, care au scos la iveală depravarea morală a bancherilor”. “Depravarea morală a bancherilor trebuie combătută”, susţine mai departe autorul, “prin reglementări stricte şi chiar prin refuzul creditărilor[12].
„Instituţiile bancare sunt mult mai periculoase pentru libertatea noastră decât armatele”, spunea Thomas Jefferson. Dacă ne gândim că orice bancă îi execută silit pe debitorii ei, atunci când se află în imposibilitate de plată, iar unii dintre aceştia se sinucid şi blesteamă ceasul când au făcut împrumutul, se pune întrebarea: Cum poate să accepte cineva construcţia unei Biserici a Mântuirii Neamului din astfel de surse finaciare?
Doreşte oare Patriarhia Română să subvenţioneze, prin dobânzile datorate acelei bănci, „imoralitatea, practicile incorecte, depravarea morală a bancherilor” şi înrobirea noastră pe termen lung?
A apela la ajutorul celor lipsiţi de „moralitate”, respectiv banca, ar putea reprezenta o jignire şi o lipsă de încredere faţă de donatorul direct (creştinul) şi faţă de Dumnezeu, Care poate inspira prin Duhul Sfânt inima şi sufletul credinciosului, ca să doneze din puţinul sau multul lui [13].
Creştinul donator, ca mădular viu al Bisericii lui Hristos, constată că în relaţia sa firească cu Biserica intervine un element străin, un intermediar, banca, care, din păcate, practică în mod curent acţiuni „imorale şi incorecte”, aşa cum recunosc chiar bancherii. Dilema donatorului este următoarea: o dată cu donaţia pentru Catedrală, nu finanţează el oare în acelaşi timp, indirect, şi imoralitatea şi comportamentul incorect al băncilor şi nu contribuie, astfel, la degradarea vieţii sociale şi comunitare? Pentru a evita o astfel de dilemă, unele Biserici naţionale şi confesionale şi-au făcut propria bancă, cu reguli corecte şi principii deontologice bancare clare [14].
În timp ce Banca Naţională a României face presiuni morale asupra băncilor prin diferite instrumente de reglementare şi supraveghere bancară [15], Patriarhia Română creditează moral, prin acel împrumut, acţiunile imorale ale băncilor şi adaugă costuri suplimentare fără rost şi greu de suportat de către credincioşi!
Conform regulilor bancare, un imobil creditat de bancă rămâne grevat de sarcini în favoarea băncii până se va plăti ultimul leu. Nu se „transferă” în acest caz, Catedrala, din proprietatea Bisericii la discreţia băncilor? Chiar dacă nu se creditează cu Catedrala în sine, se garantează totuşi cu averea Bisericii, care are un statut canonic aparte. Canoanele condamnă pe episcop cu caterisirea dacă pune în pericol averea Bisercii, căci trebuie să administreze „ca şi când Dumnezeu i-ar sta de veghe” [16].
„Când un Guvern este dependent de banii bancherilor, aceştia sunt cei care controlează de fapt ţara, şi nu conducătorii Guvernului, pentru că atunci mâna care dă este deasupra mâinii care primeşte, iar cei care finanţează nu sunt patrioţi şi nu au bună cuviinţă”, spunea Napoleon Bonaparte. Nu s-ar putea oare aplica aceste remarci şi în cazul Bisericii, care ar depinde de bancheri? [17] Nu ar exista riscul unor compromisuri morale din partea Bisericii?
Psihologic vorbind, mai poate oare suporta românul, pe lângă enormele datorii făcute de puterea politică pentru supravieţuirea materială, fără consultarea populaţiei, şi o obligaţie financiară pentru finanţarea unei cauze spirituale, făcută, la fel ca în cazul puterii politice, fără consultarea credincioşilor contribuabili?
În 1791, Thomas Jefferson (cel de-al treilea preşedinte al SUA) a spus: „Pentru a ne păstra independenţa, nu trebuie să le permitem conducătorilor noştri să ne împovăreze continuu cu datorii. Dacă acceptăm asemenea datorii, vom fi taxaţi pentru mâncare şi băutură, pentru nevoile noastre... Dacă putem împiedica Guvernul să risipească munca oamenilor, sub pretextul că le pasă de ei, atunci aceştia [oamenii] vor fi fericiţi”. În cazul în care Patriarhia imită comportamentul oamenilor politici, care se împrumută mereu de la bănci fără să găsească soluţii economice viabile, nu riscă Patriarhia să fie catalogată împreună asupritoare şi chinuitoare cu statul consumist şi să stârnească astfel adversitate faţă de Biserica lui Hristos?
În contextul celor expuse mai sus, consider că această abordare de a se împrumuta la bănci pentru a construi Catedrala Mântuirii Neamului este pripită, seculară, deci neortodoxă, lipsită de înţelepciune şi tact pastoral, şi reprezintă o răsturnare de valori ale moralei creştine, fără precedent în istoria Bisericii. Nu se cunoaşte încă în istorie vreo Biserică Ortodoxă construită din împrumuturi bancare.
Revelaţia divină şi istoria Bisericii ne dau suficiente modele şi exemple de a întreprinde o lucrare sfântă. Iată câteva repere.


3. Repere biblice şi pastorale

3.1. Altarele din vremea Patriarhilor. Drepţii Vechiului Testament au înălţat mai întâi altare pe care să aducă jertfă Domnului în urma unei teofanii sau mulţumiri aduse pentru ajutorul primit [18]. Aceasta exprimă „dorinţa de a imortaliza momentul la locul descoperirii lui Dumnezeu [19] şi de a-şi manifesta recunoştinţa faţă de El pentru binefacerile pe care le-a primit” [20] .
Momentul independenţei de la 1877, de când s-a ivit ideea unei „Catedrale a Mântuirii Neamului” [21], poate fi considerat un moment de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu de către poporul român, după atâţia ani de jug turcesc, continuat apoi de alte juguri istorice, inclusiv cel comunist, şi în final culminând cu jugul unei tranziţii năucitoare şi halucinante. Acum cred că se justifică din plin denumirea de Catedrala Mântuirii Neamului, că are, slavă Domnului, de ce ne mântui...!
3.2. Cortul Întâlnirii. Mai târziu, la construirea Cortului Sfânt, se precizează foarte clar că prinoasele necesare pentru construirea sanctuarului trebuiau aduse de popor, de bunăvoie: „Atunci a grăit Dumnezeu cu Moise şi a zis: Spune fiilor lui Israel să-Mi aducă prinoase: de la tot omul, pe care-l lasă inima să dea, să primeşti prinoase pentru Mine” (Ieşirea 25, 2). Aşadar, sanctuarul a fost indicat de Dumnezeu, nu de oameni, de aici importanţa respectării poruncilor divine înainte de construire şi raportarea vremurilor actuale la Dumnezeu şi nu invers.
A doua idee, la fel de importantă, este voluntariatul poporului pentru asigurarea materialelor necesare. Ideea este reluată la Ieşire, cap. 35. În cap. 36 este menţionat şi ajutorul concret al unor israeliţi la construcţia Cortului Sfânt, cu menţiunea „de bună voie”: „Iar Moise a chemat pe Beţaleel, pe Oholiab şi pe toţi cei cu minte iscusită, cărora le dăduse Domnul iscusinţă, şi pe toţi cei ce-i trăgea inima să vină la lucru de bună voie, ca să ajute la acestea” (Ieşirea 36, 2).
Este scoasă în evidenţă oferta liberă şi spontană a poporului, care nu se oprea din a aduce daruri până când Moise a dat poruncă fermă „şi s-a strigat în tabără ca nici bărbat, nici femeie să nu mai facă nimic pentru a dărui la locaşul sfânt. Şi a încetat poporul de a mai aduce. Căci materialul adunat era destul pentru toate bunurile ce trebuiau făcute, ba mai şi prisosea” (Ieşirea 36, 6-7) [22].
3.3. Templul lui Solomon. Templul era cel mai important edificiu din vastul program de construcţii al lui Solomon. David, tatăl său, a plănuit cu grijă Casa lui Dumnezeu. A iniţiat un recensământ al străinilor din ţară şi i-a organizat imediat pentru lucrările în piatră, metal şi lemn. Cedrii necesari pentru proiectul de construcţie au fost luaţi de la Hiram, regele Tirului (II Samuel 5, 11) [23].
Se vede clar mobilizarea în mod direct a întregului neam şi o bună organizare în cele mai mici amănunte. Niciunde nu scrie în Sf. Scriptură că ar fi apelat cineva vreodată, în istoria mântuirii, la... cămătari, de la care să împrumute bani pentru construcţia unui altar sau pentru templul sfânt!

El Greco: Alungarea zarafilor din Templu (1570)

4. Soluţii şi propuneri

4.1. Consideraţii istorice, ecclesiologice şi patristice. Întrucât „cele mai multe biserici şi mănăstiri de o valoare cultică şi artistică deosebită – care reprezintă o mare parte din patrimoniul cultural naţional, unele fiind incluse şi în patrimoniul UNESCO – au fost construite în vremuri dificile din istoria poporului român, care au urmat războaielor [24], calamităţilor naturale sau tulburărilor sociale, tocmai pentru a fi simbol de biruinţă asupra răului, de speranţă, reconciliere şi comuniune între contemporani şi între generaţii[25], au fost construite din donaţiile şi contribuţiile directe ale credincioşilor, mult mai săraci decât cei de azi, propun Sfântului Sinod să pună în dezbatere sinodală aspectele, dezavantajele şi dilemele morale cauzate de un împrumut bancar şi să găsească soluţii economice şi pastorale concrete pentru finanţarea construirii Catedralei patriarhale.
Cred că Sf. Sinod nu va agreea ideea unui împrumut bancar sau a unei loterii publice, aşa cum s-a propus, luându-se ca model strângerea de fonduri pentru Ateneul Român [26]. Comparaţia nu se justifică din punct de vedere teologic, întrucât o biserică în construcţie este imaginea trupului tainic al lui Hristos, care trebuie să se nască „fără de păcat”.
În caz contrar, construirea Catedralei va cădea în derizoriu şi va ieşi din sfera ctitoriilor cu destinaţie sacră, întrucât ea este Biserica lui Hristos şi sfântă chiar din momentul construirii, aşa cum un prunc este om deplin din momentul conceperii.
Sfinţirea finală a unei Biserici de către episcop este de fapt o con-sfinţire, o con-sacrare, adică con-simţim şi ne sfinţim ca membri ai Bisericii din sfinţenia/sacralitatea ei iniţială, din voinţa şi lucrarea lui Dumnezeu, pe care o dă Iisus Hristos încă de la începutul lucrării [27], iar noi dedicăm exclusiv folosirea ei, în scopul mântuirii şi îndumnezeirii omului, pentru care Dumnezeu la sfinţire adaugă „har peste har”.
Înţelegem din Sf. Scriptură şi din învăţătura lăsată de Sf. Părinţi că ridicarea unei Biserici este o lucrare teandrică (Dumnezeu şi om) şi sinergică sfântă (conclucrare harică Dumnezeu şi om) şi de aceea construirea ei face parte integrantă din teologia ecclesiologică şi pastorală şi nu trebuie să se conducă după regulile economiei de piaţă sau ale fundraising-ului [28].
De aceea nu avem voie să luăm bani de la oricine şi oricum. Dacă Constituţiile Apostolice ne opresc să luăm bani, ca milostenie, de la „păcatoşii nepocăiţi, care irită (supără) pe Dumnezeu prin darurile lor... şi de aceea donaţia acestora trebuie refuzată, aruncată sau arsă...” [29], cu atât mai mult trebuie avut grijă de la cine şi în ce condiţii primim bani atunci când este vorba de construcţia unei Biserici. Dacă gândim altfel, atunci putem lua bani şi de la traficanţii de arme, de droguri, din prostituţie, contrabandă, din economia subterană etc.!
Construcţia unui sfânt locaş trebuie să fie un eveniment duhovnicesc; lucrarea aceasta trebuie săvârşită de oameni duhovniceşti, cu mijloace duhovniceşti şi cu un scop duhovnicesc [30], nu din mândrie naţională şi ecclesială sau din motive concurenţiale cu alte Biserici naţionale.
4.2. Propuneri. Personal propun recuperarea şi administrarea Fondului Bisericesc al Bucovinei, cu cele 160.000 de hectare de pădure, din mâna mafiei politice a lemnului, şi a celor 1561 de clădiri [31] din mâna mafiei imobiliare, care ar constitui surse financiare şi economice reale şi viabile, precum şi un demers canonic firesc pentru redobândirea a ceea ce ne-au lăsat moşii şi strămoşii noştri pentru activitatea filantropică şi pentru construcţia de Biserici. Colectarea fondurilor să fie făcută cu motivaţie hristică, în duhul întăririi unităţii şi a dragostei faţă de Biserică a neamului românesc, care nu exclude celelalte naţii sau etnii, şi cu scop soteriologic şi eshatologic, dându-le astfel donatorilor o şansă deosebită de a face o faptă mântuitoare şi de a fi pururea pomeniţi pentru aceasta.
Din experienţa pastorală personală a construirii unei Catedrale în Vatra Dornei, a două Biserici de cimitir, ca şi a renovării altor trei locaşuri de cult, toate pictate şi dotate corespunzător [32], cu ajutorul lui Dumnezeu şi păstrând, desigur proporţiile, am convingerea fermă că această „Catedrală a Mântuirii Neamului” va putea fi realizată doar cu efortul, dărnicia şi ajutorul credincioşilor, într-o manieră decentă şi în duh de rugăciune şi jertfă personală.
Credincioşii BOR au nevoie să fie îndrumaţi pastoral cu smerenie şi motivaţi duhovniceşte în acest sens, şi atunci vor dona şi vor conlucra de bună voie, cu bucurie şi pace, fără presiunea achitării dobânzilor usturătoare faţă de bănci sau alte obligaţii fiscale impuse parohiilor.
„Dumnezeu iubeşte pe dătătorul de bunăvoie” [33] şi să nu se uite că, de n-ar zidi Domnul Casa Sa, în zadar se ostenesc cei ce cred sau îşi închipuie că ei o zidesc...!

Pr. prof. dr. Mihai VALICĂ
10. 06. 2010,
Catedrala Ortodoxă „Sf. Treime”,
Vatra Dornei



[1] Vezi art. "Patriarhia Română mulţumeşte credincioşilor, pe banii cărora sunt construite Bisericile", în Viaţa Cultelor, nr. 843-844, pp. 19-20; Vezi şi apelul BOR din 12 mai 2010 din ziarul Lumina.
[2] Vezi pe larg art. "Biserica Ortodoxă Română îndemnă la coresponsabilitate şi cooperare socială", în Viaţa Cultelor, nr. 843-844, p 19.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[5] Vezi pe larg "Credinţa tare şi cooperarea cu scop sfânt vor învinge criza economică", în ziarul Lumina din 13. 05. 2010.
[6] Ibidem.
[7] Ibidem.
[8] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 18,3 la Faptele Apostolilor, în PG. 60,147.
[9] Vezi Mihai Valică, Eine heutige Philanthropiewissenschaft und Diakonietheologie im Kontext der Orthodoxen Lehre und der Tradition der Rumänisch-Orthodoxen Kirche, lucrare de doctorat, Editura Christiana, Bucureşti, 2008, pp. 141-142. Lucrarea este publicată în limba germană, în format PDF, şi pe site-ul Universitätsbibliothek Freiburg, la adresa http://www.freidok.uni-freiburg.de/volltexte/5713/
[10] http://www.baniinostri.ro/Afaceri/Isarescu-Nu-mai-vorbiti-de-moralitate-in-cazul-bancilor- caci-e-o-iluzie-a2234.html
[11] Stiglitz este profesor la Universitatea Columbia din New York şi fost consilier la Casa Albă, în administraţia Bill Clinton.
[12] Vezi "Depravarea morală a bancherilor trebuie combătută", în: http://www.bloombiz.ro/international/depravarea-morala-a-bancherilor-trebuie-combatuta
[13] Ieşirea 35, 21: A adus fiecare cât l-a lăsat inima sa şi cât l-a îndemnat cugetul să aducă dar Domnului, pentru facerea cortului adunării şi a tuturor lucrurilor lui şi pentru toate veşmintele sfinte.
[14] Vezi Grecia, Cipru, Vatican etc.
[15] Vezi conf. univ. dr. Lucian-Ion Medar, prep.univ. Irina-Elena Voica, Supravegherea bancară, o funcţie importantă a Băncii Naţionale, Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Tg.-Jiu, Facultatea de Ştiinţe Economice; cf. şi P. Pintea, Băncile în economia românească, Editura Economică, Bucureşti, 1995; C. Basno, Operaţiuni bancare, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1995.
[16] Canonul 38 Apostolic: „Episcopul să poarte grija tuturor bunurilor (lucrurilor) bisericeşti şi să le rânduiască (chivernisească, administreze) pe ele ca şi când Dumnezeu i-ar sta de veghe; dar să nu-i fie îngăduit lui să-şi însuşească ceva din acestea, sau să dăruiască rudelor proprii cele ale lui Dumnezeu; iar dacă ar fi sărace, să le facă parte ca săracilor, dar să nu vândă din pricina acestora (sub pretextul ajutorării acestora) cele ce sunt ale Bisericii”; vezi şi: 41 ap, 26 sin.IV ec.; 11, 12 sin.VII ec.; 35 Trul.; 15 Anc.; 7, 8, Gang.; 24, 25 Antioh.; 26, 33 Cartag.; 7 sin. I-II; 10 Teofil Alex.; 2 Chiril Alex.
[18] Spre exemplu patriarhul Iacov a ţinut să marcheze întâlnirile lui cutremurătoare cu Dumnezeu, ridicând mai multe altare (Facerea 33, 8-20; Facerea 35, 6-7; 28, 13-22). Prin aceasta el s-a arătat un om credincios bunei tradiţii a părinţilor săi şi a bunicului său Avraam. Vezi, pe larg, pr. prof. dr. Vasile Mihoc, Meditaţii la Evangheliile Duminicilor Triodului şi Penticostarului, Sibiu, 2003, p. 143.
[19] Noe (Facerea 8, 20) şi Moise (Ieşirea 17, 15) au ridicat de asemenea altare. Înaintaşii noştrii au avut şi ei această conştiinţă de a ridica altare însă nu oriunde şi oricum şi de oricine. Patriarhii din vechime trebuie să ne fie pildă în această privinţă.
[20] Pr. prof. dr. Petre Semen, Învăţătura despre Sfânt şi Sfinţenie în cărţile Vechiului Testament, Iaşi, 1993, p. 170
[21] Denumirea este inspirată din versurile lui M. Eminescu (1850-1889) din poezia Doina: „... Doar s-a-ndura Dumnezeu, Ca să-ţi mântui neamul tău!”.
[22] A se vedea O. W. Gooding, art. "Cortul", în Dicţionar Biblic, Oradea, 1995, p. 267-271; Şef rabin dr. Moses Rosen, Învăţături biblice, Bucureşti, 1978, pp. 104-105; Xavier Leon-Dufour, art. "Casă", în Vocabular de teologie biblică, Bucureşti, 2001, p. 98-100
[23] Pentru ajutorul calificat şi pentru livrarea lemnului din Liban, Solomon a plătit în grâne, untdelemn şi vin (II Cronici 2, 10).În vederea pregătirii cedrilor din Liban au fost selecţionaţi 30.000 de israeliţi. În fiecare lună, lucrau sub conducerea lui Adoniram, însărcinat cu această recrutare, doar 10.000 de bărbaţi, care se întorceau apoi timp de două luni la casele lor. Dintre străinii care trăiau în Israel, un total de 150.000 de bărbaţi erau folosiţi, ca purtători de poveri (70.000) şi cioplitori în piatră (80.000), la care se adăugau 3.600 supraveghetori care erau israeliţi. O menţiune interesantă o găsim la II Cronici 8, 9, unde se spune că ,,pe fiii lui Israel, Solomon nu i-a făcut oameni de corvoadă pentru lucrările lui; pe ei însă îi avea pentru oştire şi căpetenii pentru gărzi şi căpetenii pentru carele şi călăreţii lui’’ (II Cronici 8, 9); cf. şi Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, Oradea, 2001.
[24] Vezi atitudinea lui Ştefan cel Mare.
[25] Citat din ziarul Lumina din 13.05.2010.
[26] Vezi "Catedrala Mantuirii Neamului este idealul romanilor de peste 125 de ani - interviu cu domnul prof. ing. Nicolae Noica, Comisia speciala pentru Catedrala Mantuirii Neamului a Patriarhiei Romane", în: http://www.noutati-ortodoxe.ro/catedrala-mantuirii-neamului-este-idealul-romanilor-de-peste-125-de-ani-interviu-cu-domnul-prof-ing-nicolae-noica-comisia-speciala-pentru-catedrala-mantuirii-neamului-a-patriarhiei-romane_l4752_p0.html
[27] Vezi rugăciunea care o face episcopul la sfinţirea locului pentru viitoarea Biserică, care „se zideşte pe temelia Hristos” şi din acel moment locul, lucrarea şi acţiunea în sine sunt sacre, deci sfinţite şi sfinte.
[28] Tehnica strângerii de fonduri băneşti.
[29] Constituţiile Apostolice, VII-VIII. P. G. 1, 1002 C, 1156. Vezi şi Mihai Valică, Eine heutige Philanthropiewissenschaft und Diakonietheologie..., ed. cit., pp. 127-129.
[30] Pr. prof. dr. Vasile Mihoc, Meditaţii la Evangheliile Duminicilor..., ed. cit., p. 144.
[31] Din numărul acestora au fost retrocedate doar 13 clădiri şi acelea aproape în ruină.
[32] Nu le menţionez spre slavă deşartă, ci aduc personal o mărturie a experienţei mele pastorale, că privind lucrurile duhovniceşte şi din perspectiva teologiei ecclesiale, am acţionat ca atare şi cred că de aceea am simţit şi am primit concret ajutorul şi intervenţia lui Dumnezeu permanent.
[33] II Corinteni 9, 7: "Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună"; II Corinteni 8, 12: "Căci dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are".

29 comentarii:

La 12/6/10 1:41 a.m. , Anonymous Iulian Capsali a spus...

Este un articol exceptional si fara cusur; o radiografie lipsita de menajamente a unui patriarhat care nu are nimic, dar absolut NIMIC duhovnicesc in asezarea bisericeasca, ci este expresia unei gandiri complet secularizante, a unei forma mentis in care Hristos este doar un mijloc si nu un scop. Intr-adevar, am devenit unici si, sper, irepetabili. Conluzia Pr. prof. dr. Mihai Valica se pravale ca o sentinta peste un dosar de flagrant delict: "Consider că această abordare de a se împrumuta la bănci pentru a construi Catedrala Mântuirii Neamului este pripită, seculară, deci neortodoxă, lipsită de înţelepciune şi tact pastoral, şi reprezintă o răsturnare de valori ale moralei creştine, fără precedent în istoria Bisericii. Nu se cunoaşte încă în istorie vreo Biserică Ortodoxă construită din împrumuturi bancare."

Sunt revoltat - si prietenul meu Razvan Codrescu imi cunoaste opinia de cateva zile - ca nimeni nu mai ia pozitie din partea ierarhiei pentru ca acest act absurd sa nu fie pus in "opera". Ce se doreste/poate mai mult decat o Biserica Nationala indatorata la o banca? Ce hotarare discretionara poate sa starneasca impotrivirea unui Sf. Sinod care motaie imbatat de planurile cincinale ale unui conducator care probabil ca nu pricepe nimic din acest articol? Doar vrea sa construiasca o mare catedrala! Mai conteaza cum? Se pare ca, pentru Sinodul nostru, nu mai conteaza...

 
La 13/6/10 8:31 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Dar ce mai conteaza pentru Sinodul nostru? Numai sa-si conserve puterea si privilegiile. Vezi cazul Streza de la Sibiu, dat recent publicitatii. Pentru patriarh nu conteaza decat setea lui de putere si glorie personala, pe orice cai, cu orice pret.
Dar credeti voi ca Dumnezeu doarme?
Catedrala aceasta o sa fie lui mormant si noua piatra de poticnire.

 
La 13/6/10 8:48 p.m. , Anonymous Corneliu a spus...

Pacat ca un vis de o suta de ani a incaput pe mainile unor iude!

 
La 13/6/10 9:25 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Ideea nu este să ne stigmatizăm ierarhii, ci să încercăm, ca părintele Mihai Valică însuşi, să-i convingem cu argumente solide că o astfel de ctitorie s-ar cuveni tratată cu mai multă conştiinţă şi răspundere morală şi duhovnicească.

 
La 13/6/10 11:31 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Sa-i convingem cu argumente? Dar cand s-au mai lasat acestia convinsi cu ceva de cineva? Poate numai Hristos cu biciul, sa le rastoarne tarabele arhieresti...

 
La 13/6/10 11:46 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Iar exagereaza cel din capul comentariilor. Halal!

 
La 14/6/10 9:08 a.m. , Anonymous Gabriela a spus...

Dumnezeu sa-l rasplateasca pe parintele Mihail Valica pentru curajul de a vorbi atunci cand toti tac de frica - de la parohi la sinodali. Tara s-a eliberat de comunism, Biserica nu. Caci asta insemneaza comunismul: megalomania unuia si frica paralizanta a celorlalti de el.

 
La 14/6/10 10:27 a.m. , Anonymous Cornel a spus...

In continuarea ideii Gabrielei:

Si tot comunism este sa te inconjuri numai de oameni de mana a doua si a treia, dar supusi si lingai, ca sa te simti tu cel mai destept si sa faci numai ce si cum vrei tu. Exact asa a facut Ceausescu, numai ca Postelnicu si Bobu erau niste adevarate „lumini” pe langa unii din cei ce au acum functii sau trecere la Patriarhie!
Si tot comunism este sa impui cultul personalitatii si sa-ti pui portretul pe clopote de mii de euroi in timp ce tara geme de saracie.
Si tot comunism este instaurezi cenzura (la ziar, la radio, la televizor) si sa persecuti pe toti care nu sunt lacheii tai si indraznesc sa exprime si alte pareri.
Si tot comunism este sa pui biruri grele pe subalterni si pe popor ca sa-ti faci tu capriciile tale megalomanice.
Si tot comunism este sa ignorezi sau chiar sa batjocoresti in mod repetat Traditia, tinand pe fata partea celor care fac la fel ca tine (Corneanu, Drincec) si persecutand tot pe fata pe cei care incearca sa o mai apere (Anania, Teodosie).
Cei de dinainte au fost „patriarhi rosii” prin forta imprejurarilor istorice, cel de acum este PATRIARH ROSU prin chiar natura lui psihica si morala. Si astea nu sunt teorii, sunt fapte, sunt evidente, numai cine nu vrea nu le vede.

(Nu sunt eu „Corneliu” cel de mai inainte, dar la fel imi viine si mie sa zic ca si el: PACAT! MARE PACAT!)

 
La 14/6/10 10:43 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Sînt, ce-i drept, similitudini îngrijorătoare, dar nu cred că poate fi invocat în contrapondere, ca model de rectitudine tradiţională, tocmai Î.P.S. Teodosie (care sub nici o formă nu poate fi pus alături de Î.P.S. Bartolomeu, oricît drag am avea de propria demonstraţie!).
Eu nu ştiu dacă Prea Fericitul este „mason”, „ecumenist”, „comunist”, „dictator”, „grandoman”, „arghirofil” etc., dar cred că este tot mai mult, în sinea sa, un mare ne-fericit...

 
La 14/6/10 11:37 a.m. , Blogger Mihai Valică a spus...

Din pilda fratelui mai mare al fiului risipitor, care judeca pe fratele pocăit şi nu dorea să se bucure de îndreptarea lui, deducem că au şi cei drepţi „scăpările lor”: se raportează doar la dreptatea lor şi nu la dragostea lui Dumnezeu Tatăl, la rânduiala lui Dumnezeu şi taina inimii oamenilor ştiută doar de El.
În aceaşi capcană a căzut şi Profetul Ilie care se credea singurul închinător adevărat. Însă Dumnezeu l-a ”temperat” pe ”puritanul” Ilie care se credea unic slujitor al Lui spunându-i: ”Eu însă mi-am oprit dintre Israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!” (3 Regi 19, 18).
Dacă nici față de Ilie nu Și-a descoperit Dumnezeu aleșii, Ilie care va veni la şfârşitul lumii înainte de venirea lui Hristos, atunci nu putem noi să tragem concluzii pripite cine este mai bun, mai drept, mai ortodox sau neortodox, etc. Are Dumnezeu logica şi aleşii săi în lucrarea mântuitoare a Bisericii.
Deci nu trebuie să judecăm într-o logică simplistă pronia lui Dumnezeu faţă de Biserica Sa şi faţă de slujitorii ei, pe care „nici porţile iadului nu o vor birui”.
Parabola evanghelică despre grâu şi neghină (Matei 13, 24 30, 36 43) ne arată că numai Dumnezeu poate despărţi pe supuşii Împărăţiei de supuşii celui rău, la sfârşitul veacurilor (Matei 25, 31). Când noi ca oameni îi judecăm sau îi criticăm, atunci noi îi separăm şi-i împărţim înainte de a o face Dumnezeu.
Cine-şi permite să facă separarea sau judecata de pe acum, argumentând cu profeţiile unor cuvioşi şi sfinţi sau răstălmăcind Scripturile, se substituie lui Dumnezeu şi se opune răbdării, dragostei şi proniei Lui.
Să ne rugăm pentru cei ce-i criticăm să le arătăm în duh de dragoste frăţească unde greşesc, să ne spunem părerile în mod eclesial şi am convingerea că vor fi şi ei de partea grâului ales şi nu a neghinei…!
Cu multă dragoste şi bucurie în Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru,
Pr. Mihai Valică

 
La 14/6/10 10:25 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Un text foarte bun, cu concluzii adevarate...

 
La 15/6/10 5:18 p.m. , Anonymous Alexandru a spus...

Filozofia Patriarhului nostru pare sa fie: Fa-te frate cu dracul (bancherul) pana treci puntea (ridici catedrala)...
Filozofie romaneasca, nimic de zis, dar nu stiu cat de crestina si mai ales de orthodoxa...

 
La 15/6/10 11:42 p.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

"Ortho-doxia" e ultima grija a
Patriarhului, iar cea dintai (daca nu singura) e grija financiara. Asta se numeste spirit practic, nu-i asa? Trebuia sa se termine odata si odata cu "duhovnicia" asta paguboasa a Rasaritului si sa vina si la noi pragmatismul profitabil al Apusului, in care e loc de toate alea: postmodernism, postcrestinism, masonerie, NewAgeism, satanism, ecumenism, democratie crestina, eurocomunism... si tot ce ar mai putea sa-si doreasca omul in asteptarea lui Antichrist. Si uite ca se termina, vrem sau nu vrem!
In asemenea vremuri si in asemenea lume te si miri la ce mai trebui "Catedrala Mantuirii Neamului"! Dar dictatorul nu e dictator fara o "Casa a Poporului", fie ea si deghizata in Casa lui Dumnezeu!
De la Nicolae Ciobotarul la Daniel Ciobotea distanta nu e mai mare decat cea care va fi pana la urma intre Casa Poporului si Catedrala Neamului... Restul e "ortho-doxie" de doi bani!

 
La 16/6/10 10:21 a.m. , Anonymous Cornel a spus...

Am citit tot pe acest blog predica despre manie a parintelui Calciu si m-am gandit ca "numele de taina" al Patriarhului nostru ar putea fi acesta: "Cel peste a carui manie soarele apune intotdeauna". Mania e uraciune si uraciunea e pustiire. De aceea, mai pe scurt, i-am putea spune: "Pustiitorul" (caci "Uraciunea pustiirii" i s-a spus deja). De aceea trebuie mai multa rugaciune decat oricand ca Dumnezeu sa nu-si intoarca fata Sa de la noi. Vai de turma pustiita de propriul ei pastor!

 
La 16/6/10 1:59 p.m. , Blogger Iulian Capsali a spus...

Da, va fi "Casa Poporului (Credincios)" a Administratiei Patriarhale. Se poate scrie un manual-scoala de genul: "Cum sa va impropiati ortodoxia prin credit bancar".

 
La 17/6/10 8:29 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Masa lemnoasa e de vina, bat-o vina! Nu mai vor dornenii s-o doneze. Poate se razgandesc.
In alte tari unde biserica ortodoxa romana este prezenta bisericile se ridica cu ajutorul creditului ipotecar. Dupa care credinciosii il achita. Care e problema? Sfertodocsii romani sunt mai cu mot, bag de seama.

 
La 17/6/10 9:33 a.m. , Anonymous Cornel a spus...

Problema, poate mai grea pentru anonimi (anonimatul fiind, cu rare exceptii, un paravan al prostiei si al lasitatii), e una de natura morala. E ca si cand tu si copiii tai ati trai in cunostinta de cauza din prostitutia nevestitii.
Acu pricepi?

 
La 17/6/10 9:58 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Comparatia e de-a dreptul imbecila. Familiile crestine din Romania si de aiurea isi cumpara casa cu ajutorul creditului ipotecar. Unde e problema morala? Mi se pare ca de prostie crasa nu scapa niciun fundamentalist precum Cornel si altii ca el.
Cu putina educatie se rezolva si problema asta.
D-le Codrescu, articolul e bine scris insa dumneata manipulezi, chiar daca ai pus titlul intre ghilimele. Bancherii isi vad de treaba lor in banca nu in templu. In templu vin si ei sa se inchine, ca tot crestinul. Sau nu poti sa fii un bun crestin daca esti bancher? Insa daca Patriarhul a ajuns sa fie diabolizat ce sa mai zic de bancheri. Nu-i asa, IC?

 
La 17/6/10 3:19 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Vajnice "Anonim", e limpede că dumitale nu-ţi lipseşte un anumit spirit practic, dar îţi lipsesc sigur sensibilitatea morală şi discernămîntul duhovnicesc(fundamentaliştii manipulatori ca mine îl numesc "deosebirea duhurilor"), căci nu-i totuna cum îşi face omul casă sieşi şi cum Îi ridică el Casă lui Dumnezeu.
"Spiritul geometric" nu-i neapărat un defect, dar "spiritul de fineţe" este sigur o calitate (care unora le e dată, altora nu - nu ştiu de ce, Dumnezeu ştie). Cu spiritul de geometrie poţi fi om cumsecade (cum nu mă îndoiesc că eşti şi dumneata), dar poţi deveni şi bădăran (adică îl poţi preface într-un defect) dacă înţelegi să-l foloseşti ca armă împotriva spiritului de fineţe.
Dacă îţi lipseşte un picior, nu te apuci să joci fotbal. În general, e prudent să nu te bagi unde-ţi lipseşte organul.
Sau, dacă te bagi (şi mai şi insişti), atunci îţi binemeriţi ridicolul la care te expui.
Noroc cu anonimatul (ca şi cu faptul că prostia nu doare)!
Poate că, tăcînd, ai fi rămas şi dumneata filosof...
Nu-i însă niciodată prea tîrziu să rămînă omul cuminte în anonimatul lui şi să profite de înlesnirile şi deliciile cămătăriei, lăsîndu-i în plata Dumnezeului lor pe "sfertodocşii" depăşiţi de vremuri.

 
La 17/6/10 4:58 p.m. , Blogger Iulian Capsali a spus...

Nu ma mai mira ca intr-o tara (biserica) in care ordinea seculara sta sa o inlocuiasca pe cea proniatoare, anonimii nu inteleg cum se ridica o biserica, cum se impodobeste si picteaza aceasta, faptul ca straiele preotilor nu se cumpara din credite bancare ci sunt facute din danii. De aici si pana la slujba inregistrata si clopotele care sunt "batute" electronic, de spovedania prin mail si modificarea icoanelor cu "Sfantul zilei" prin apasarea butonului cuvenit, distanta nu este mare.

Cuviosului Anonim, care probabil se referea la mine folosind initialele IC in finalul postarii, o sa-i amintesc faptul ca nu am cum sa "diabolizez" pe cineva pentru care ma rog la fiecare Sf. Liturghie la care particip, adica macar in fiecare duminica. Si ma rog alaturi de prieteni care lucreaza la banca, unul dintre ei, foarte bun prieten si tata de familie, fiind chiar director. Dar il rog sa inteleaga faptul ca este o chestiune de perspectiva diferita. Unii au perspectiva iconica, inversa decat aceea a tabloului religios. Dumneata, obisnuit sa vezi numai tablouri, te scandalizezi atunci cand vin unii, "sfertodocsi", vezi bine, care iti spun ca imaginea la care te inchini nu este decat o impresie artistica, omeneasca, straina de ortodoxie. Dumitale iti place sa canti "Aria calomniei" alaturi de corul din cafas, noi, aia fara discernamant, cantam impreuna cu strana un axion. Este adevarat ca ne vezi de sus, dar asta nu inseamna neaparat ca aria dumitale e si folositoare. Nu faci decat sa imprastii coji de seminte in capul nostru, iar nu semintele cele de bun rod. In fine, te agiti fara rost duhovnicesc. Si e pacat.

 
La 17/6/10 7:47 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Sa inteleg ca Cornel are spirit de finete si darul deosebirii duhurilor? E de ras. Ideile lui sunt cat se poate de geometrice.
Cum pot maniosii sa se laude cu acest dar? Oare n-a citit anonimul Cornel ce spune pr. Calciu despre manie? "Ne vom mînia noi asupra semenului nostru ştiind că el este chipul lui Dumnezeu? Oare vom rosti noi împotriva lui cuvinte de mînie, dacă ne-a făcut ceva, ştiind bine că asemenea am făcut şi noi lui sau altuia, ba încă şi mai rău?"
Nu de vremuri sunteti voi depasiti ci de propria grandoare.

 
La 17/6/10 10:23 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Nu era vorba de Cornel, de IC sau de mine, ci de o problemă de principiu, care există dincolo de contextul unui blog. La mijloc, între "geometrie" şi "fineţe", poate sta - şi ar trebui să stea - bunul-simţ, dar am impresia că tocmai el se află în mare suferinţă...

 
La 17/6/10 10:48 p.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

E interesant acest fapt de limba: vorbim de bun-gust si de prost-gust, dar cand e vorba de bun-simt, nu-i opunem prost-simtul sau rau-simtul, ci de-a dreptul... ne-simtirea. Cine-i lipsit de bun-simt, ne invata insasi limba noastra, e pur si simplu nesimtit. Si punctum.

 
La 17/6/10 11:14 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Da, exact bunul simt va lipseste cand il atacati orbeste si folosind cuvinte grele pe Patriarh. Atata "spirit de finete" nici c-am mai intalnit!

 
La 18/6/10 3:55 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Părintele Valică nu l-a "atacat orbeşte" pe Patriarh, ci doar a criticat, cu argumente solide, o decizie a sa de tip papal (nesinodal), ce a stîrnit o nemulţumire şi o nedumerire cu caracter mult mai general în sînul clerului şi turmei ortodoxe.
Nici părintele, ca autor, nici eu, ca gazdă, n-am folosit "cuvinte grele" la adresa Patriarhului, iar dacă ele au fost folosite de către alţii, e de văzut îndreptăţirea sau neîndreptăţirea fiecăruia în parte, fiecare avînd de dat seama de ale sale, nu în faţa vreunui anonim ulcerat, nici a vreunui conclav inchizitorial, ci în primul rînd în faţa lui Dumnezeu şi a propriei conştiinţe ecleziale. Asumarea "preoţiei împărăteşti" nu-i lipsită de riscuri, dar nici de legitimitate principială, iar nu "greutatea vorbelor" ar trebui să ne preocupe cu precădere, ci Adevărul (care uneori se poate exprima şi în vorbe proaste).
Cît despre "spiritul de fineţe", fiţi pe pace: nici dacă l-aţi fi întîlnit ca atare nu l-aţi fi recunoscut!
(Şi o ultimă precizare, în paranteză: nu vă mai postez decît dacă aveţi onoarea de a ieşi din laşitatea comodă a anonimatului - această mască abjectă a "geometriei" vociferante.)

 
La 18/6/10 10:37 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

CÎTEVA PRECIZĂRI DE PRINCIPIU

Ar trebui să se înţeleagă de la sine că eu îmi asum, ca proprietar al blogului, numai textele postate pe pagina principală (ale mele sau ale altora), nu şi toate comentariile aferente (mai mult sau mai puţin anonime). Dintre acestea din urmă, ar fi însă necinstit să le postez numai pe cele care-mi convin mie şi să le resping cenzorial pe toate celelalte, cum se proceda ieri în presa comunistă şi cum se procedează astăzi la Basilica şi Trinitas. Le las să treacă şi pe cele cu care nu sînt de acord (în întregime sau doar în parte), căci numai aşa o discuţie poate fi vie, reflectînd complexitatea realităţii. Le resping numai pe cele care folosesc un limbaj excesiv de vulgar, pe cele lipsite de o logică elementară sau pe cele care nu au legătură cu tema în discuţie.
Sînt un om liber şi înţeleg să mă manifest ca atare, dar în acelaşi timp rămîn conştient de faptul că nu putem gîndi toţi la fel şi că nimeni nu deţine, aici şi acum, dreptatea absolută.
Discutăm, în acord sau în dezacord, tocmai pentru a încerca să ne lămurim din mers, chiar dacă nu reuşim întotdeauna. Iar adversarul de idei nu este neapărat duşmanul meu, mai ales că, adeseori, cu unul şi acelaşi om, pot cădea de acord într-o privinţă, dar nu pot cădea de acord în alta. Îmi respect principial adversarul de idei care joacă cinstit şi care ştie să-şi apere decent dreptatea lui, chiar dacă dreptatea lui s-ar putea să nu ajungă niciodată şi dreptatea mea (sau a altora angajaţi în discuţie). Uneori am chiar simpatie pentru cei care mă contrazic. Nu pot avea însă toleranţă sau simpatie pentru cei vădit rău-voitori sau repetat incoherenţi, mai ales cînd se ascund sub masca parşivă a anonimatului (care, în paranteză fie spus, poate avea şi el, pe alocuri, raţiuni acceptabile).
Cine nu agreează aceste convenţii principiale ("regulile casei", ca să le zic aşa) n-are decît să nu-şi piardă timpul pe acest blog, căci oferta "virtuală" e uriaşă şi acoperă, pînă la urmă, toate aşteptările.

 
La 20/6/10 3:40 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Este de remarcat faptul ca mai exista totusi OAMENI care inteleg si-si asuma greutatea acestui cuvant.
Studiul publicat trebuie sa fie pentru toti un dangat de clopot grav, de trezire, la adresa ortodoxiei in general, nu a unuia sau altuia dintre ierarhi sau exagerat de preafericiti, cum eronat incearca sa induca in eroare o parte din cei ce au postat comentarii.
E o mare problema atunci cand singur te declari un antiortodox, prin faptele care-ti vadesc atitudinea si, ce poate fi mai exemplificativ decat apelarea la...creditele bancare pentru constructia a ceea ce ar fi trebuit sa fie simbolul poporului ordotox roman?
A pretinde ca atitudinea exagerat de preafericitului este una conforma cu ortodoxia este sinonim cu a spune ca afara ninge in conditiile in care observam ca sunt 30 de grade si soarele arde.
Casa Domnului e ridicata in primul rand cu ajutorul Sfintei Treimi si pentru asta depun marturie !
Chiar autorul articolului a ridicat o Catedrala cu ajutorul Sfintei Treimi si apoi pornind de la 100 de lei – banul unei vaduve. Nu s-a apelat niciodata la credite bancare desi au fost momente in care lipseau resursele materiale, si financiare. Nu am spus umane, pentru ca, DA, credinciosii ortodocsi dorneni, prin puterea Duhului Sfant, au fost prezenti mult peste numarul necesar lucrarilor, iar in prezent Catedrala Sf. Treime, prin pastorii si credinciosii ei dau slava Sfintei Treimi.
A apela la un credit bancar inseamna a-l nega pe Dumnezeu, a nega adevarata credinta ortodoxa si a-ti pune nadejdea in duhul lumesc, ceea ce este extrem de grav , cu atat mai mult cu cat atitudinea vine din partea celui care trebuie sa fie un exemplu pentru toti credinciosii ortodocsi romani.
El, exagerat de preafericitul ar fi trebuit sa imi calauzeasca pasii mie si noua tuturor, sa ne arate calea dreapta, sa ne ajute la nevoie, cu un sfat macar – nu sa ne indatoreasca la camatari !
Unde sa mai caute crestinii ajutor cand exact pastorul lor ii arunca in prapastia pieirii si-i ideamna sa apeleze la duhul lumesc, la banci, la credite, la jaf si la hotie, in loc sa-i indemne sa se intoarca la Mantuitor si sa-l marturiseasca ?
Punctul meu de vedere se circumscrie intru totul dispozitiilor art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar studiul nu face decat sa atraga atentia asupra pericolului care este deja asupra poporului roman si care se manifesta atat din exteriorul granitelor tarii – cat o mai fi - ca si din interiorul ei.

Jr. Gabi Aronet
Vatra Dornei, Romania

 
La 13/7/10 6:19 p.m. , OpenID fantana a spus...

Se ridica problema creditului: poate un crestin sa ia credite? Sa plateasca o dobanda? Exemple as putea gasi dar nu imi par obligatoriu si argumente.
Dupa mintea mea daca un crestin poate sa gireze cu ceva material, care sa nu afecteze viitorul familiei sau a unor persoane, ar putea lua un credit cu dobanda ferma. De exemplu sa gireze cu un teren pentru a lua banuti sa ridice un asezamant, o ferma de exemplu.
Revenind la banci, orice biserica, manastire, organ al patriarhiei are cont in banca, incaseaza dobanda pentru banii de acolo, plateste comisioane, participa la veniturile bancilor respective. Deci oricum colaboreza si participa la/in sistemul bancar.

Eu cred ca aici ar fi o miza: daca reusim sa stabilim ce inseamna o banca imorala, daca reusim sa gandim cum poate fi gandit imprumutul din punct de vedere crestin, este posibil sa identificam anumite principii pe care o asemena institutie trebuie sa le respecte. Astfel putem sa ne gandim la una conforma, o banca corporatista ortodoxa sau sa cautam cel putin una apropiata. Idei exista multe in istoria gandirii economice sau de exemplu in prezent la arabi .
Discutia insa se poate curma din start daca ne mutam in paradigma "toate bancile sunt masonice".

Un articol despre inceputurile bancilor romanesti si rolul lor in combaterea cametei aici:
http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2001/r3.html

 
La 13/7/10 6:19 p.m. , OpenID fantana a spus...

Salutar articolul din punct de vedere al polemicii fructuoase pe care are potential poate sa o declanseze dar departe de a fi fara cusur cum sugera domnul Capsali. Criticist si fara a da o rezolvare viabila problemei.

In primul rand legat de banci. Afirmatia ca bancile sunt necesare in mecanismul economic national se bate cap in cap cu infierarea lor in masa fara criterii si argumente. Nu am aflat din articol, desi in final aceasta se sugereaza, de ce toate bancile din Romania sunt imorale si neconforme.
Din cunostintele mele sunt banci care au contribuit cu sume importante la constructia/renovarea unor biserci si manastiri si ma gandesc la BCR de exemplu. De ce banii primiti au fost atunci compatibili?
Si de ce nu ar fi eligibila de exemplu Banca Transilvaniei, o banca al carui capital este 79% român si 21% strain, sau o banca din Grecia ortodoxa cum este Alpha Bank.
Sau o banca renumita pentru corectitudinea sa vis-a-vis de deontologia financiara, de exemplu o banca germana, Deutsche Bank.
Mai concis demersul si concluzia parintelui se spijina pe termenul de "banca imorala" pe care, constient sau nu, il pastreaza ambiguu.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire