MAI AVEM BISERICĂ ?

SUMARUL BLOGULUI

Într-un recent cuvînt – colportat, prin Youtube, de Apologeticum şi de alte site-uri sau blogg-uri ortodoxe – marele duhovnic de la Petru-Vodă, părintele arhimandrit Justin Pârvu (91 de ani), îşi exprimă din nou, în termeni tranşanţi (ce se regăsesc şi într-un afiş al mănăstirii, reprodus mai jos), opinia duhovnicească privitoare la primejdia reprezentată, pentru viaţa bisericească şi pentru mîntuirea sufletelor, de paşapoartele biometrice şi de orice formă de „cipuire”, indiferent de circumstanţele în care a fost primită/acceptată.

În înregistrarea respectivă, „duhovnicul neamului” îi spune unui tînăr credincios din America, între altele, că ar fi trebuit să-şi lase nevasta (cu care are un copil) în clipa cînd aceasta a acceptat paşaportul biometric, asimilat „semnului fiarei”. Credincioşii care acceptă paşaportul „cipuit”, fie ei clerici sau mireni, se afirmă că trebuie să fie opriţi de la Taina Împărtăşaniei, nedezlegaţi prin Taina Spovedaniei şi excluşi, practic, din viaţa liturgică a Bisericii. Sînt lucruri de o mare gravitate, generatoare de adînci frămîntări în rîndurile credincioşilor, oarecum de înţeles dacă ţinem seama de prestanţa şi creditul pe care - printr-o întreagă viaţă de luptă şi jertfă ziditoare - le are părintele în aria ortodoxiei româneşti.

În aceste împrejurări, oare n-ar trebui să se facă auzită, mai mult decît oricînd, poziţia oficială a Bisericii noastre? Dacă marele duhovnic are dreptate, care este poziţia responsabilă a Bisericii în raport cu această dreptate şi cu nenumăratele ei consecinţe în conştiinţa şi în viaţa credincioşilor? Iar dacă marele duhovnic nu are dreptate, nu este oare datoare Biserica să se pronunţe oficial şi să arate desluşit din ce motive nu ar avea dreptate şi care ar fi înţelegerea şi atitudinea corectă a omului credincios în privinţa respectivă? Şi ceea ce se aşteaptă din partea Bisericii, după antecedentele superficiale de anul trecut (care mai mult au încins spiritele decît să le liniştească), nu este un comunicat laconic şi persiflant al Biroului de Presă al Patriarhiei, ci o analiză punctuală şi detaliată a situaţiei, cu argumente teologice serioase, eventual în urma unui studiu-raport autorizat pe tema în discuţie, dezbătut la nivel sinodal sau măcar „academic”.

În lipsa unei astfel de reacţii consistente şi coerente, din partea autorităţilor şi competenţelor sinodale şi universitare, cu necesară raportare şi la abordarea problemei de către celelalte Biserici Ortodoxe, şi chiar de către ansamblul lumii creştine, persistă întrebarea profund neliniştitoare: Mai avem, cu adevărat, Biserică, în bunul ei sens instituţional şi pastoral, sau fiecare crede şi face ce vrea şi ce poate, pe mîna altuia sau pe propria sa mînă? Pînă să ridicăm catedrală mîntuirii neamului, nu s-ar cuveni cumva o mai îndeaproape preocupare părintească de cugetul şi de sufletul lui? Ai cui rămîne să fim, Părinte Patriarh? Şi al cui Părinte Patriarh sînteţi Prea Fericirea Voastră?

Răzvan CODRESCU

Afiş mănăstiresc

------------------------------------

------------------------------------

UPDATE 15 IULIE 2010:

Dacă ierarhii noştri rămîn nepăsători şi muţi (gata să lase de izbelişte orice nu le aduce fală sau parale), printre preoţii de mir mai sînt încă şi unii cărora le pasă - şi poate de aceea le şi dă Dumnezeu cuvînt lămuritor. Puteţi citi şi aici recenta intervenţie a părintelui profesor dr. Mihai Valică în problema documentelor biometrice şi a gravelor controverse de la Petru-Vodă.