marți, august 05, 2008

RECVIEM PENTRU ALEKSANDR SOLJENIŢÎN


Miercuri 6 august 2008, la Mînăstirea Donskoi din Moscova, unde-şi alesese singur locul de îngropăciune, s-a oficiat, în prezenţa Patriarhului Aleksei II, a fostului preşedinte Vladimir Putin şi a actualului preşedinte Dmitri Medvedev, ceremonia de înmormîntare a lui Aleksandr Isaevici Soljeniţîn, primul şi cel mai mare decon-spirator public al stalinismului şi al comunismului în genere, plecat spre odihna cu drepţii în noaptea de 3 august (ora locală 23.45), la vîrsta de aproape 90 de ani (n. 11 decembrie 1918), în urma unui stop cardiac.
Matematician de profesie, crezuse în prima tinereţe, ca mai toată generaţia sa, în sinceritatea şi necesitatea istorică a idealurilor comuniste, iar în al doilea război mondial luptase ca artilerist în apărarea patriei sovietice. Îndrăznind însă să pună la îndoială într-o scrisoare particulară din 1945 priceperea militară a lui Stalin, este arestat şi condamnat la 8 ani de detenţie politică în închisorile bolşevice, pentru ca din 1953 (anul morţii lui Stalin) să i se impună pentru mai mulţi ani domiciliul obligatoriu în stepele asiatice ale imperiului roşu, astfel că ajunge să cunoască în amănunt şi pe propria piele universul concentraţionar, întreaga demagogie teoretică şi întreaga monstruozitate practică a regimului. Spre sfîrşitul lui 1962, pe fondul parşivului “reglaj” intern antistalinist promovat de Nikita Hruşciov, ajunge să-şi vadă publicată, în revista literară Novîi Mir, prima deconspirare făţişă a realităţilor Gulagului: O zi din viaţa lui Ivan Denisovici (tradusă rapid în numeroase limbi, inclusiv în inte-riorul “lagărului socialist”, dar nu şi în România). De altfel, Soljeniţîn este cel care avea să impună pe plan internaţional termenul de “gulag” („GULAG“: abreviere de la Glavnoe Upravlenie Lagherei – „Direcţia Principală a Lagărelor“), mai ales prin monumentala sa analiză mărturisitoare intitulată Arhipelagul Gulag (Paris, 1973; în româneşte: Aleksandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag: 1918-1956. Încercare de investigaţie literară, traducere de N. Iliescu şi I. Covaci, postfeţe de Al. Paleologu şi I. V. Şerban, 3 vols., Editura Univers, Bucureşti, 1997-98). Tot în străinătate îi apăruseră integral (fără acordul său), în 1968, Pavilionul canceroşilor şi În cercul întîi (aluzie la primul cerc al Infernului din Divina Comedie), iar în 1970 i se decernase Premiul Nobel pentru Literatură (la propunerea lui François Mauriac).


În februarie 1974, lungul şir de prigoniri suferite de Soljeniţîn în U.R.S.S. culminează cu arestarea şi închiderea sa la Lefortovo, apoi cu ridicarea cetăţeniei sovietice şi condamnarea la expulzare. Sur-ghiunitul hălăduieşte prin Europa de Vest şi prin America (unde zăboveşte timp mai îndelungat), ţine conferinţe incendiare, iar cu timpul devine şi acolo tot mai incomod, mai ales după ce în 1978 avertizează Occidentul asupra falsului său umanism consumist şi dispreţuitor faţă de alte arii culturale. Din 1993, cînd participă la întîlnirea “reacţionară” de la Vendée (unde s-au comemorat victimele masacrelor antiregaliste din vremea Revoluţiei franceze) şi are un discurs fulminant (denunţînd “primul mare genocid teoretizat şi instrumentat ca atare în istoria lumii moderne”), devine aproape persona non grata, ulterior punîndu-i-se în cîrcă şi un anume “antisemitism” (cam cum s-a întîmplat şi la noi, pe scară mai redusă, cu “necuminţitul” Paul Goma). Occidentul sfîrşeşte prin a vedea în el „un conservator ortodox şi slavofil, critic la adresa societăţii de consum“...
În 1990, Arhipelagul Gulag apare pentru prima oară integral şi în U.R.S.S., iar preşedintele de atunci, Mihail Gorbaciov, îi ridică prin decret prezidenţial autorului acuzaţia de trădare şi îi redă cetăţenia sovietică. Anul întoarcerii definitive a lui Soljeniţîn acasă, 1994, coincide cu apariţia micului volum Chestiunea rusă la sfîrşit de secol XX, apărut repede şi în limba română (Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, în traducerea lui Boris Buzilă şi cu o memorabilă postfaţă a regretatului Al. Paleologu). Poziţia sa devine tot mai mult una tradiţionalist-ortodoxă, cu nuanţe care scapă îndeobşte percepţiei rău-voitoare. Lucrează tot mai intens şi-şi publică în continuare romanul-fluviu Roata roşie (intitulat iniţial R 17), despre Război şi Revoluţie, proiect demarat încă din 1964. În 2001-2002 scoate – atrăgîndu-şi noi ostilităţi şi radicalizîndu-le pe cele mai vechi – documentarul istoric Două secole împreună, apărut aproape imediat şi în franceză (Deux siècles ensemble, Ed. Fayard, Paris, 2003), unde declară că vrea să înlesnească “înţelegerea reciprocă” dintre evrei şi ruşi, dar din care reiese puternica implicare a evreilor în pregătirea şi instaurarea comunismului (în româneşte: Aleksandr Soljeniţîn, Două secole împreună. Vol. I. Evreii şi ruşii înainte de Revoluţie: 1795-1917; Vol. II. Evreii şi ruşii în epoca sovietică: 1917-1972, traducere de Vasile Savin şi Darclée Tomescu-Berdon, Editura Univers, Bucu-reşti, 2004).
Preşedintele Putin, mai mult sau mai puţin sincer, are abilitatea de a şi-l apropia ca sfetnic şi în 2007 îi acordă Premiul de Stat, ca unuia ce “şi-a dedicat viaţa patriei” şi al cărui nume este curent asociat pe mapamond “cu soarta Rusiei înseşi”. În ultimii ani, retras în casa sa dintr-o pădure vecină Moscovei, scriitorul se deplasa într-un scaun cu rotile şi rareori îşi mai asuma apariţii publice. Chiar în Rusia, tot mai critic şi mai nemîngîiat de neaşezarea ei în noul context istoric, intrase într-un con de umbră, iar în afara Rusiei era dacă nu uitat, în orice caz tot mai puţin înţeles şi agreat, ba chiar socotit un adversar ireductibil al noilor ideologii dominante. Cazul lui Soljeniţîn arată cît de străin poate să fie deja un om al secolului XX în pragul secolului XXI...
Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor, iar pe noi să ne în-vrednicească de crucea neuitării lui.

Răzvan CODRESCU


P. S. Preşedintele Traian Băsescu, în prelungirea firească a condamnării oficiale a comunismului pronunţate în 2006 în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, s-a ridicat la nobleţea unui nou gest simbolic de rectitudine morală, semnînd miercuri 6 august 2008 decretul de conferire post-mortem a Ordinului Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce "disidentului" rus Aleksandr Soljeniţîn (1918-2008), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1970), "pentru curajul şi demnitatea de care a dat dovadă, remarcîndu-se ca una dintre cele mai mari conştiinţe ale Rusiei secolului XX, şi pentru contribuţia sa la îmbogăţirea patrimoniului literaturii universale".

5 comentarii:

La 5/8/08 8:33 p.m. , Anonymous MP a spus...

Saracul Soljenitan, Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca. A fost un exemplu de ce poate face o constiinta, o voce, stapanilor acestei lumi.

 
La 8/8/08 7:22 a.m. , Anonymous Camelian Propinatiu a spus...

Soljenitin este si va ramane simbolul mondial al biruintei intelectualului asupra totalitarismului: Arhipelagul Gulag, Pavilionul Cancerosilor, Roata Rosie. Ar fi un act de inteligenta din partea mega-intelectualilor romani, care n-au facut mare lucru pentru cunoasterea marelui disident rus de catre popor, daca ar cere printr-o scrisoare cu valente autopublicitare ca pe soclul lui Lenin sa se puna de catre executiv statuia acestui distrugator al iluziilor occidentale despre comunism. Numai asa s-ar schimba semnificatia de arhitectura coloniala, tipica tarilor ocupate, pe care o are Casa Scanteii.

 
La 8/8/08 11:11 a.m. , Anonymous bloggoslovul a spus...

Aveţi perfectă dreptate. Numai că Soljeniţîn, credincios pînă la capăt conştiinţei sale creştine, a devenit - începînd de prin 1978, cu celebrul discurs de la Harvard - şi un distrugător al iluziilor occidentale despre umanismul materialist şi globalizant al societăţii de consum, iar asta nu i se iartă nici în Vest, nici în Estul clientelar. Aşa că mega-intelectualii români mă tem că, spre a nu supăra cumva Înaltele Porţi de la Bruxelles şi Washington, nu numai că nu i-ar ridica statuie, dar ar dărma-o dacă ar avea una. Rebotezată cu numele Presei Libere, Casa Scînteii rămîne simbolul colonialismului asumat ca soluţie la disperarea de sine.

 
La 18/8/08 10:11 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ca n-ai dreptate se vede din ce scrie mai nou ambasadorul Baconsky in Dilema. Mai citeste si tu si altceva decat blogguri! E bune si bloggurile (ca si muschii, cand vrea ei)... dar cu masura.
Aici noroc cu proprietarul, care mai are si alti prieteni decat pe voi, bloggomanii!

 
La 19/8/08 12:02 a.m. , Anonymous contra-anonim a spus...

Zi-i "titularul", ca asa se zice!
Despre prieteni, vorba e: ii mai are?

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire