joi, iulie 24, 2008

LA DESPĂRŢIREA DE DAN SLUŞANSCHI



Joi 24 iulie a. c., la Biserica Sf. Ilie-Gorgani din Bucureşti, a avut loc slujba de înmormîntare a profesorului Dan Sluşanschi, clasicist şi indo-europenist de talie europeană, care a închis ochii pe 22 iulie, în urma atac cerebral. Avea numai 65 de ani şi era unul dintre puţinii cărturari autentici care ne-au mai rămas.

Născut la Sibiu, pe 12 septembrie 1943 (părinţii: Barbu Sluşanschi, scriitor şi luptător naţionalist, şi Silvia Sluşanschi, n. Procopovici, profesoară) avea să-şi împlinească strălucita carieră la Bucureşti, unde în 1965 a obţinut Diploma de merit în Filologie clasică (doctoratul şi-l va lua în 1972, cu teza Vocabularul criticii literare latine de la Seneca tatăl la Juvenal), fiind apoi cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, secretar ştiinţific al Asociaţiei de Studii Orientale din România şi ilustru universitar (din 1975). A mai fost, între altele, Preşedinte al Societăţii Române de Studii Indo-europene, director al Centrului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de pretutindeni şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1987, în colaborare cu doamna Lucia Wald, a dat referenţiala Introducere în studiul limbii şi culturii indo-europene.
S-a încumetat, după George Murnu, să ofere o nouă versiune românească a poemelor homerice, dar şi a Eneidei lui Vergiliu, iar ca asiduu şi desăvîrşit editor (alături de regretatul Virgil Cândea) al operei cantemiriene, a fost răsplătit în 1984 cu Premiul “Perpessicius” al Muzeului Literaturii Române şi în 1985 cu Premiul “Timotei Cipariu” al Academiei, pentru ediţia critică De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus. Historia Moldo-Vlachica (Bucureşti, Editura Academiei, 1983), şi mai de curînd cu Premiul Special al Uniunii Scriitorilor, pentru ediţia critică Descriptio Antiqui Et Hodierni Status Moldaviae/ Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei (Bucureşti, Editura Institutului Cultural Român, 2006). În 1994, a primit Premiul Târgului Naţional al Cărţii pentru traducerea comentată a monumentalei lucrări a lui G. Dumézil, Mit şi epopee (Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1993), realizată în colaborare cu doamnele Francisca Băltăceanu şi Gabriela Creţia. A mai tradus, între altele, două dialoguri platonice (unul în colaborare cu regretatul Petru Creţia) şi un Mic dicţionar enciclopedic al Bibliei (Bucureşti, Editura Humanitas, 1999). A contribuit, iniţial, şi la noua ediţie românească a Septuagintei scoasă sub egida Colegiului “Noua Europă”.
Dumnezeu să-l odihnească şi să-i păstreze amintirea vie şi lucrătoare în minţile şi inimile tuturor celor ce l-au cunoscut. (R. C.)

 Am primit şi dau mai departe...


PROFESORUL NOSTRU

“Dar mai rămâi lângă mine: în braţele noastre, alături,
Strânşi între noi jalea grea să-ncercăm să ne-o stingem din suflet...”
(Iliada 23, 98-99 )

În fiecare seară de joi, de la ora cinci la ora opt, şase studenţi robotesc la scandarea, traducerea şi comentarea la cuvânt a Iliadei şi a Odiseii. Ca mulţi alţii înaintea lor. De data aceasta, însă, spaţiul de oficiere este altul decât obişnuitele săli de curs de la Facultatea de Clasice din strada Edgar Quinet. Sunt chiar în Templul lui Ianus, care îşi deschide porţile numai atât cât să le îngăduie neofiţilor să pătrundă în spaţiul unui rar privilegiu. La ora fixată, oficiantul îşi face apariţia: un zâmbet cordial nediscriminatoriu neutralizează de fiecare dată tensiunea vagă care precede orice întâlnire cu Profesorul. Urmează strângerea de mâini şi invitaţia în jurul mesei ovale din salon, pe care aşteaptă, nedeschise, şase “dosare homerice”: cântul zilei, însoţit de o bibliografie solidă, din cele mai variate domenii conexe Bibliei clasiciştilor: comentarii liniare, lingvistică indo-europeană, dialectologie greacă, mitologie şi religie greacă, antropologie, micenologie, geografie istorică. Totul aşezat într-o ordine severă, ce aminteşte de alte vremuri de tinereţe universitară. Se pătrunde, după o foarte concisă expunere a temei generale, în inima textului: cineva scandează primele zeci de versuri, ceilalţi urmăresc febril, mai mult chipul destins al Maestrului decât înlănţuirea încă misterioasă a metrilor. Poticnirea, falsarea aduce reacţia promptă şi caldă a oficiantului care repară, din memorie, micul neajuns “de scenă”. E mai degrabă gestul unui expert sufleur venerabil, care şi-a trădat pentru o clipă rolul de regizor. La traducere, apoi, textul e sfâşiat până în ultimele articulaţii şi suferă sub tirania zeloasă a ciracilor, “a cerbilor tineri”, cum obişnuia să le zică. Fără şicane, Profesorul le dă imbolduri de libertate absolută şi îi poartă pe toate căile posibile de interpetare, închizându-le, apoi, pe rând, cu argumente logice pe unele, şi deschizându-le cu o ardoare abia disimulată pe altele. Din rămăşiţele literei, textul intră în reconstrucţie: sunt dezbătute acerb toate detaliile, pipăite toate morfemele însângerate, vizitate toate latebrele verbului căznit. Profesorul întreabă, moderează şi propune. Vers după vers, sensul se întrupează, la început, fragil şi apoi cu o vigoare armonică fără egal. Pe zăngănitul difuz al armelor, pe scrâşnetul carelor de luptă şi pe strigătele încrucişate ale eroilor pune stăpânire, savantă şi teribilă, făptura homerică a Maestrului. Freamătul de păreri, unele decise, altele şovăitoare, ale discipolilor urcă, treaptă cu treaptă, în edificiul de lumină lină al epopeii. La sfârşitul zilei, după istov de lacrimi, vălul Penelopei tronează întreg, limpede şi unic în faţa ochilor halucinaţi ai celor şase peţitori de ocazie. Irenic, Profesorul meditează câteva clipe tăcut, sprijinit în lancea bătăliilor trecute: be d’akeon para thina… Urmează, pentru toţi învingătorii, lovitura de graţie: Profesorul-Aed reia, cu o compasiune totală, lectura tuturor versurilor acum cuminţite. Iar ei ascultă, liberi de tirania paginii scrise, şi înţeleg.
Aşa l-am cunoscut, în cea mai deplină forţă a spiritului, pe Profesorul savant Dan Sluşanschi, astăzi mutat la cele veşnice. Cursurile inegalabile de sintaxă latină, de lingvistică indo-europeană şi de latină târzie şi medievală, la care am asistat ulterior, aveau să dobândească pentru noi o notă de profunzime în plus. Nota epopeică. Îl ştiam, în spatele discursului academic fără cusur, pe pasionatul polihistor, traducător al Iliadei şi Odiseii, al Eneidei, al epopeilor indiene, al acelor misterice Gathas, al lui Platon, al lui Tucidide şi al atâtor alţi autori de prim rang din cultura clasică. Şi eram întăriţi, prin contagiune, de spiritul lui clar, cuprinzător şi generos, care va dăinui, printre eroi şi morminte, în Grecia din inima noastră.

UN GRUP DE STUDENŢI

19 comentarii:

La 24/7/08 3:29 p.m. , Anonymous gheorghita a spus...

Ar mai trebui de adaugat ca Dan Slusanschi a fost un adevarat prieten al Sfintilor Parinti. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

 
La 24/7/08 4:59 p.m. , Anonymous MP a spus...

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe domnul profesor Dan Slusanschi.

 
La 25/7/08 9:05 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Profesorul nostru

“Dar mai rămâi lângă mine: în braţele noastre, alături,
Stânşi între noi jalea grea să-ncercăm să ne-o stingem din suflet”
(Iliada 23,98-99 ).

In fiecare seară de joi, de la orele cinci la opt, şase studenţi robotesc la scandarea, traducerea şi comentarea la cuvânt a Iliadei şi a Odiseii. Ca multi alţii inaintea lor. De data aceasta însă, spaţiul de oficiere este altul decat obişnuitele săli de curs de la Facultatea de Clasice din strada Edgar Quinet.Sunt chiar în Templul lui Ianus, care îşi deschide porţile numai atât cît să le îngăduie neofiţilor să pătrundă in spaţiul unui rar privilegiu. La ora fixată, oficiantul îşi face apariţia: un zâmbet cordial nediscriminatoriu neutralizează de fiecare dată tensiunea vagă care precede orice întâlnire cu Profesorul. Urmează strângerea de mâini şi invitaţia în jurul mesei ovale din salon, pe care aşteaptă, nedeschise, şase 'dosare homerice': cântul zilei, însoţit de o bibliografie solidă, din cele mai variate domenii conexe Bibliei clasiciştilor: comentarii liniare, lingvistică indo-europeană, dialectologie greacă, mitologie şi religie greacă, antropologie, micenologie, geografie istorică. Totul aşezat într-o ordine severă, ce aminteşte de alte vremuri de tinereţe universitară.
Se pătrunde, după o foarte concisă expunere a temei generale, în inima textului: cineva scandează primele zeci de versuri, ceilalţi urmăresc febril, mai mult chipul destins al Maestrului decât înlănţuirea încă misterioasă a metrilor. Poticnirea, falsarea aduce reacţia promptă şi caldă a oficiantului care repară, din memorie, micul neajuns 'de scenă'. E mai degrabă gestul unui expert sufleur venerabil, care şi-a trădat pentru o clipă rolul de regizor. La traducere, apoi, textul e sfâşiat până în ultimele articulaţii şi suferă sub tirania zeloasă a ciracilor, 'a cerbilor tineri', cum obisşnuia să le zică. Fără şicane, Profesorul le dă imbolduri de libertate absolută şi îi poartă pe toate căile posibile de interpetare, închizându-le, apoi, pe rând, cu argumente logice pe unele, şi deschizându-le cu o ardoare abia disimulată pe altele. Din rămăşiţele literei, textul intră in reconstrucţie: sunt dezbătute acerb toate detaliile, pipăite toate morfemele însângerate, vizitate toate latebrele verbului căznit. Profesorul întreabă, moderează şi propune. Vers dupa vers, sensul se intrupează, la început, fragil şi apoi cu o vigoare armonică fără egal. Pe zăngănitul difuz al armelor, pe scrâşnetul carelor de lupta şi pe strigătele incrucişate ale eroilor pune stăpânire, savantă şi teribilă, făptura homerică a Maestrului. Freamătul de păreri, unele decise, altele şovăitoare, ale discipolilor urcă, treaptă cu treaptă, în edificiul de lumină lină al epopeii.
La sfârsitul zilei, dupa istov de lacrimi, vălul Penelopei tronează întreg, limpede şi unic în faţa ochilor halucinaţi ai celor şase peţitori de ocazie. Irenic, Profesorul meditează câteva clipe tăcut, sprijinit în lancea bătăliilor trecute: be d’akeon para thina… Urmează, pentru toţi învingătorii, lovitura de graţie: Profesorul-Aed reia, cu o compasiune totală, lectura tuturor versurilor acum cuminţite. Iar ei ascultă, liberi de tirania paginii scrise, şi înţeleg.

Aşa l-am cunoscut, în cea mai deplină forţă a spiritului, pe Profesorul savant Dan Sluşanschi, astăzi mutat la cele veşnice. Cursurile inegalabile de sintaxă latină, de lingvistică indo-europeană şi de latină târzie şi medievală, la care am asistat ulterior, aveau să dobandească pentru noi o notă de profuzime in plus. Nota epopeică. Il ştiam, în spatele discursului academic fără cusur, pe pasionatul polihistor, traducător al Iliadei şi Odiseii, al Eneidei, al epopeilor indiene, al acelor misterice Gathas, al lui Platon, al lui Tucidide şi al atâtor alţi autori de prim rang din cultura clasică. Şi eram întăriţi, prin contagiune, de spiritul lui clar, cuprinzător şi generos, care va dăinui, printre eroi şi morminte, în Grecia din inima noastră.

Un grup de studenţi

 
La 25/7/08 9:17 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Cred că e cel mai frumos omagiu care i s-a adus în ultimele decenii unui mare răposat. Ferice de aşa Maestru şi de aşa ucenici!

 
La 25/7/08 9:54 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Domnule Codrescu,

O facem din toata inima pentru un colos atat de nedrepatit. Atat ne-a mai ramas de facut, in afar de perpetuarea duhului liber al clasicismului adevarat.

Cu bine,
jb le vrai

 
La 26/7/08 2:28 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

N-am rezistat tentaţiei de a pune textul "Profesorul nostru" mai la vedere. Sper că nu-i nici o problemă.

 
La 26/7/08 8:36 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Domnule Codrescu,

Va multumim din suflet pentru postarea pe prima pagina a textului nostru. Niciodata n-am stiut cum sa ii aratam profesorului ca il iubim. Cred ca stia si fara sa i-o spunem.

Cu bine si multumiri,
jb

 
La 27/7/08 1:57 a.m. , Anonymous iulian capsali a spus...

O evocare extrem de emotionanta si puternica. O incantare. L-am vazut o singura data pe Profesor, era in Palatul Patriarhal, nici nu mai stiu la ce manifestare. Am fost uimit de frumusetea si forta acestui om pe care il vedeam pentru prima data si care a cucerit sala din primele clipe. Am aflat imediat de la un prieten care se afla cu mine ce valoare are acest om despre care nu stiau decat studentii si specialistii in domeniul filologiei. Ce pacat ca am fost privati de farmecul si inteligenta acestui savant care nu a "incaput" in spatiul public...
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

 
La 12/8/08 7:39 a.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

Ştefan Colceriu, care va să zică...

 
La 12/8/08 8:35 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Reconstrucţia imaginarului? Fugi, bre, că e grup(ă)!

 
La 12/8/08 4:53 p.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

Leg(h)iune, adică ?

 
La 12/8/08 6:07 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Să nu solomonizăm!
Şi mai lăsaţi necrologul în pace, că e destul spaţiu pe blog!

 
La 12/8/08 6:13 p.m. , Anonymous AC a spus...

Aveti si voi o minima decenta - daca nu pentru vii, macar pentru morti !

 
La 12/8/08 10:55 p.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

Despre morţi - numai bine !
Cu viii mai avem cîte-o problemă...
Şi mai e ceva: morţii nu fac pe viii, dar viii fac pe morţii, dacă le zici pe nume, şi parcă nu-i frumos...

 
La 28/10/15 6:15 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Am trimis un comentariu ca anonim! Nu-l vad pe blog. Spuneam un adevar despre respectivul polonez. Mi-a distrus familia dar a trebuit sa plece de la Universitate la...popi. Asa a ajuns la teologie, nu pentru genialitate.Domnule Codrescu, cu tot respectul pentru Domnia Voastra, dedicati-va unei cauze mai bune! Chiar daca nu-mi publicati cuvintele, le veti citi si, poate, veti intelege ceva! Poate!

 
La 28/10/15 7:00 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Nu-i genul de "comentariu" care sa cadreze cu un necrolog, mai ales făcut sub acoperirea anonimatului. Nimeni nu-i perfect, dar a nu fi perfect nu înseamnă a nu avea nimic demn de prețuire. Eu nu l-am cunoscut personal pe profesorul Dan Slușanschi, dar mesajul "Grupului de studenți" cred că reflectă și o altă față a lucrurilor decît cea care vă hrănește dvs. subiectivitatea. Nu știu în ce măsură aveți sau nu dreptate, dar cîteodată nu strică, dacă nu puțină iertare creștinească, măcar un rest de eleganță intelectuală...

 
La 28/10/15 9:51 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Daca nu l-ati cunoscut e mai bine sa nu va amestecati altfel descoperiti si alte lucruri. In cazul familiei mele, ceea ce a facut nu poate fi iertat nici pe lumea cealalta!

 
La 29/10/15 12:49 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Hai să încheiem această discuție penibilă (și, din punctul dvs. de vedere, mult prea personală) cu un măcar formal „Dumnezeu să-l ierte”! Dacă țineți cu tot dinadinsul la o răzbunare postumă, atunci încercați-o pe o altă cale!

 
La 29/10/15 9:22 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu caut razbunari postume! Doar adevarul care,se stie, ne va face liberi! Dumnezeu il poate ierta, oricum ii iarta pe toti! Voiam sa zic doar ca nu tot ce straluceste e aur ! In ceea ce va priveste, tot respectul! Si nu uitati:"audiatur et altera pars"!

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire