RĂZVAN IONESCU DESPRE "CAZUL CORNEANU"

Mă bucur să pot găzdui pe acest blog

articolul de mai jos al teologului Răzvan Ionescu,

apărut, pe 12 iulie, şi în Gazeta de Transilvania. (R. C.)

ADIO, DAR RĂMÂN CU TINE!

Cam aşa s-ar putea rezuma, în termeni de telenovelă, hotărârea Sfântului Sinod al BOR de miercuri 9 iulie, care a luat în discuţie împărtăşirea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolică şi concelebrarea Prea Sfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari. Să recapitulăm conţinutul comunicatului, deşi logica precară în care e alcătuit reprezintă o insultă chiar şi pentru o inteligenţă medie!
„Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare [prin urmare, suntem în stand-by, urmează semnul 2, semnul 3 ş.a.m.d. – nota mea]. În legătură cu comportamentul sacramental şi liturgic al ierarhilor, preoţilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relaţie cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă, Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit nici unui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină. De asemenea, nu este îngăduit nici unui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte. Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi, în consecinţă, vor suporta sancţiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, şi oprirea de la împărtăşanie a credincioşilor mireni”.
Din cele de mai sus reiese cu acurateţe că miercuri 9 iulie a. c., Sinodul BOR nu a făcut altceva decât să hotărască ceea ce era (oricum) de mai multe sute de ani hotărât, dar că hotărârea devine hotărâtă de-abia de la începutul mileniului III, după-amiaza de 9 iulie 2008! Votul în favoarea acestei logici a fost zdrobitor: 47 pentru, 1 împotrivă (Mitropolitul Bartolomeu Anania). Aflu că explicaţia acestui vot inexplicabil s-ar afla în dorinţa personală a Patriarhului de a nu fi pus în situaţia de a elimina din cler (aşa cum spun canoanele hotărâte de dinaintea hotărârii sinodale de miercuri) tocmai pe cel căruia îi datorează începuturile (este de loc din Timiş, cu siguranţă a primit binecuvântarea de a urma facultatea de teologie ortodoxă de la actualul mitropolit, căruia în 1990 avea să-i fie scurtă vreme şi episcop vicar – înainte de a deveni mitropolit al Moldovei; prin urmare, este vorba de accederea la treapta arhieriei). Recunosc, am fost tentat să înţeleg acest fapt de viaţă şi să-mi aduc aminte – a câta oară? – de vorbele duhovnicului meu din copilărie, ucis de Securitate în 1968: „Ehei, taică, şi vlădicii sunt oameni!”. Ca ulterior să aflu declaraţia stupefiantă a mitropolitului Corneanu la ieşirea din şedinţa Sinodului. Întrebat de reporterul Radio Români Actualităţi dacă socoteşte o greşeală gestul pe care l-a făcut, mitropolitul Corneanu a răspuns: „Deocamdată... Sfântul Sinod a fost... să zic aşa, cu obiectivitate critică faţă de ceea ce am facut eu, dar... e dreptul Sf. Sinod”. O frază şi trei observaţii: 1. aşadar, „deocamdată Sfântul Sinod a fost...”, ceea ce înseamnă (în logica respondentului) că este de aşteptat şi de dorit ca Sfântul Sinod să iasă din „obiectivitatea critică” şi să aibă într-un viitor cât mai apropiat o opinie concordantă cu a sa; 2. observaţi vă rog că respondentul se fereşte să pronunţe cuvântul „greşeală” ci, cu tenacitate, spune că este vorba de „ceea ce am făcut eu”; 3. „dar... e dreptul Sântului Sinod”, după cum şi respondentul, nu-i aşa, are dreptul său să-şi vadă de ceea ce crede el că „are de făcut”. Despre ce şi cum crede mitropolitul Corneanu aflăm din răspunsul la următoarea şi ultima întrebare a reporterului: „Regretaţi lucrul acesta?”. Răspuns: „Sigur că îmi pare rău că s-a ajuns la aşa situaţie, dar îmi păstrez credinţa în bunul Dumnezeu”. Alte două observaţii în continuarea celor trei de mai înainte: aşadar, 4. vă rog să observaţi că părerea de rău este pentru „o aşa situaţie” şi nicidecum pentru măcar (fie şi) „ceea ce am făcut eu”; 5. „credinţa în Dumnezeu”, pe care respondentul şi-o „păstrează”, exprimă o plajă suficient de largă din punct de vedere religios. Ba chiar pentru un ins abia scăpat din ghearele agnosticismului să recunoaştem că nu e rău deloc! Pentru un mitropolit în vârstă de aproape 85 de ani, din care 47 de ani arhiereu al unei Biserici Ortodoxe, abia scăpat de sub acuzaţia că s-a împărtăşit cu cei care rostesc o altă mărturisire de credinţă decât a sa, Dumnezeu este (sau s-ar cuveni să fie) Unul în fiinţă, întreit în persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Care („deocamdată”, numai până la „redefinirea dogmelor” – nefericită sintagmă!) doar de la Tatăl purcede! Nu am proba „regretului” şi a „pocăinţei” din plenul Sfântului Sinod a mitropolitului Corneanu, dar mă sfiesc să nu dau crezare ierarhiei care, indiscutabil, trebuie că a „primit primul semn de îndreptare”. Numai că, o dată ieşit pe uşa Sinodului BOR, mitropolitul Corneanu a oferit naţiunii, în plen şi aproape pe nerăsuflate, următorele 5 „semne de îndreptare” la care m-am referit mai sus.
Ar mai trebui recapitulate unele date utile în înţelegerea „cazului”, conform evoluţiei sale cronologice. În ziua de 27 mai 2008, la întrebarea ziarului Cotidianul dacă este adevărat că s-a împărtăşit în biserica greco-catolică din Timişoara, mitropolitul Corneanu răspundea: „Am fost alături de ei, însă nu m-am împărtăşit”. 8 (opt) zile mai târziu, în ziua de 4 iunie 2008, acelaşi mitropolit răspundea aceleiaşi întrebări puse de un alt ziarist: „Da, este perfect adevărat”, adăugând: „Sincer să spun, nu-mi pare rău, doar că regret că am dat prilej la comentarii din cele mai felurite şi, majoritatea, destul de negative...”.
Toată această enumerare de fapte (fireşte în scurt, altminteri ele sunt mult mai numeroase) capătă o cu totul altă dimensiune atunci când afli din „Dosarul fond reţea R 315/1950-1988” predat de S.R.I. către C.N.S.A.S., că Nicolae Corneanu a fost de bună voie (fără să fie închis, fără să fie înfometat, fără să fie bătut, fără să fie torturat ori şantajat, fără să stea în întuneric şi frig, fără să sape piatra etc.) colaboratorul zelos al Securităţii timp de 38 de ani, având mai multe nume de cod: „Munteanu”, „Popa Vasile”, „Popescu Ioan”, „Munteanu Ioan”, primind numai în perioada 1951-1957 recompense însumând o valoare totală de 44.375 lei (desigur, extrem de vechi!). Spicuind din caracterizările existente la dosar îţi dai seama cât de încurajatoare era prestaţia informatorului „Popa Vasile” pentru autorităţile statului: „De la data recrutării agentul a fost folosit cu succes în rîndul elementelor duşmănoase din mediul preoţilor ortodocşi şi chiar în jurul Mitropolitului [...], datorită calităţilor sale personale, a dragostei ce a dovedit-o în munca informativă şi faţă de organele noastre, precum şi ataşamentul ce l-a dovedit prin fapte faţă de regimul democrat popular din R.P.R., considerăm că va putea să i se încredinţeze anumite sarcini de răspundere mai complicate [...] Pe plan intern în principal a fost folosit pentru reducerea activităţii religioase în eparhia Banatului, indicîndu-i-se şi luînd o serie de măsuri în acest sens (înlocuirea elementelor prea fanatice şi a celor compromişi care funcţionau în cadrul aparatului de conducere al eparhiei, înlocuirea unor cadre didactice în cadrul seminarului teologic din Caransebeş, reducerea numărului de elevi, [...] comasarea unor parohii şi reducerea numărului de preoţi etc). Este de menţionat că toate aceste probleme au fost discutate cu el în prealabil, unele măsuri fiind propuse chiar de agent [sublinierea mea]. [...] Se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti fiind convins că biserica a fost întotdeauna un mijloc de înşelare a maselor populare, [...] a rezultat că s-a preocupat de studiul ştiinţei marxist leniniste şi de însuşirea ei ce l-au făcut să fie convins de netemeinicia dogmelor şi în acelaşi timp să îşi dea seama perfect că viitorul nu poate aparţine decît comunismului”. Să recunoaştem că două sunt elementele ce caracterizează întreaga activitate a mitropolitului Corneanu: continuitatea şi „spiritul ecumenic”. Chiar şi în turnătorii. Pentru că, aşa cum reiese din acelaşi „Dosar fond reţea R 315/1950-1988”, predat de S.R.I. către C.N.S.A.S.: „Agentul ne-a furnizat informaţii despre poziţia şi activitatea unui număr de 32 persoane ce prezintă interes pentru noi. Printre aceştia sunt unii greco-catolici cunoscuţi cu activitate ostilă ca [...] episcop greco-catolic, hirotonit clandestin, urmărit de Dir. Reg. M.A.I. Banat, [...], preot greco-catolic, revenit, [...], fost protopop greco-catolic”. În spiritul acestei continuităţi sunt convins că în scurtă vreme vom avea veşti despre următoarele „semne” din partea mitropolitului, care de astă-dată vor determina Sfântul Sinod al BOR să ducă la împlinirea hotărâtă a hotărârii hotărâte! Iar celelalte Biserici Ortodoxe vor amenda curând nu atât „spiritul iertării” dinlăuntrul BOR, ci mai ales ineficienţa acestui spirit faţă de forma continuată „a ceea ce face” Nicolae Corneanu de aproape 40 de ani!
Mai nou, ni se vântură ameninţarea că astfel, adică neacceptând ecumenismul relativismelor doctrinare (a se traduce unirea Bisericilor prin asimilarea ortodocşilor de către Biserica Romano-Catolică – o Biserică-Stat – şi nu întoarcerea acestora din urmă la dreapta credinţă), nu facem decât să ne vindem ţărişoara ruşilor, de parcă, în ceea ce ne priveşte, adevărul de credinţă ar avea vreo legătură cu politica. Rostirea aceluiaşi Crez cu al ruşilor n-are nici o legătură cu preţul gazelor, după cum adaosul filioque nu va ridica în veci nivelul de trai! Au mai înghiţit găluşca asta unii şi pe la 1700! Adevărul de credinţă stă în legătură directă numai cu Iisus Hristos, a Cărui Împărăţie nu este din lumea aceasta, dar care poate fi dobândită încă din lumea aceasta prin dreapta mărturisire şi asumare a acestui Adevăr de Credinţă! În lumina Acestui Adevăr, asupra căruia Nicolae Corneanu, aşa cum s-a putut vedea, are constante dubii de aproape 40 de ani, Sinodul BOR va mai primi tot felul de „semne” şi va face curând cele cuvenite, cu tot spiritul iertării care îl caracterizează şi de care a dat dovadă, „DEOCAMDATĂ” în acest caz, cu asupra de măsură! Neobosit cum îl ştim, în ciuda venerabilei vârste, mitropolitul Corneanu nu va precupeţi nici un efort în alăturarea celor 47 la, aparent, însinguratul UNU!

Răzvan IONESCU