luni, mai 26, 2008

CINE MAI SÎNT FRAŢII NOŞTRI



VATICANUL ÎNTRE TEOLOGIE ŞI S. F.

Sub ultimii doi papi, Vaticanul pare să aibă o adevărată obsesie „fraternală”: dacă pentru răposatul Ioan Paul II evreii erau „fraţii noştri mai mari” (i nostri fratelli maggiori), pentru iezuitul argentinian José Gabriel Funes, astronomul şi consilierul lui Benedict XVI, se poate vorbi despre... „fratele nostru extraterestru”: Per dirla con san Francesco, se consideriamo le creature terrene come “fratello” e “sorella”, perché non potremmo parlare anche di un “fratello extraterrestre”? Farebbe parte comunque della creazione... (în L’Osservatore Romano, 13 mai 2008; în traducere: “Parafrazîndu-l pe Sf. Francisc, dacă socotim făpturile terestre ca «frate» sau «soră», de ce n-am putea vorbi şi de un «frate extraterestru»? Ar face şi el parte din creaţie...”)!
Ceea ce uimeşte la iezuitul din ţara tango-ului este nesimţirea teologică (pentru că n-o pot numi altfel) a întregului discurs. Căci “extraterestrul” este produsul imaginativ al unei pseudo-mitologii laicizate, altoite pe paradigma scientismului evoluţionist, pluralist şi relativist al modernităţii. Chiar dacă pozitivismul radical al începuturilor s-a mai îmblînzit treptat, lăsînd loc şi unor chinuite dezvoltări metafizice (gen Teilhard de Chardin), acest gen de “ştiinţă” nu e mai puţin rezultatul unei gîndiri anti-tradiţionaliste şi anti-teologice, în care raţionalismul şi empirismul se întâlnesc de regulă sub pălăria mai largă a materialismului ateu. Or, nu poţi, ca om al credinţei, să invoci senin reperele şi conceptele acestui alt fel de gîndire, în virtutea nici unei forme de aggiornamento, şi cu atât mai puţin să tîrăşti în asemenea elucubraţii numele unui sfînt al Bisericii tale (în cazul de faţă Francisc din Assisi).
A accepta fie şi numai simpla supoziţie a existenţei unor “civilizaţii extraterestre”, a ideii că “nu sîntem singuri în Univers”, înseamnă implicit să conteşti întreaga Revelaţie divină, unicitatea Creaţiei şi centralitatea omului în sînul ei, iconomia mîntuirii prin Iisus Hristos şi perspectiva eshatologică a creştinismului, negîndu-L pe Dumnezeu sau prefăcîndu-L într-un “Mare Anonim” fanfaron, care se joacă de-a creaţia şi de-a întruparea, minţindu-ne făţiş sau doar prin omisiune, cu fapta şi cu cuvîntul. Hotărît lucru, dacă Dumnezeu ne-ar fi ascuns cu atîta grijă că ar mai fi creat şi alte lumi materiale, mai mult sau mai puţin paralele cu a noastră, n-ar mai fi Dumnezeul în Care credem şi pe Care-L mărturisim, ci doar un Demiurg viclean şi oscilant, care s-ar şi amuza să (mai) fie crezut pe Cuvînt...
Creştineşte vorbind, singurele “extraterestrităţi” experiate mistic şi documentate revelaţional sunt Dumnezeu/Sfînta Treime, creaţia nevăzută (regnul îngerilor, incluzîndu-i şi pe cei căzuţi) şi sufletele morţilor. În reprezentarea creştină a lumii, extratereştrii fanteziei moderne nu-şi află nici locul, nici raţiunea de a fi.
Deunăzi, cineva îmi semnala că unul dintre puţinii sfinţi ai Ortodoxiei care au atins acest subiect, marele învăţat şi înduhovnicit rus Teofan Zăvorîtul (sec. 19), într-o scrisoare nepublicată la vremea ei, nu excludea posibilitatea să mai existe şi alte fiinţe în univers. „Cu uimire – răspundea sfîntul întrebărilor proaste ale unor intelectuali ai vremii lui – sînt gata să vă spun un cuvînt-două pentru a vă înlătura nedumeririle. Sunteţi convinşi că toate corpurile cereşti sînt locuite de fiinţe raţionale şi că aceste fiinţe raţionale sînt ca şi noi, în ce priveşte înclinarea spre rău (de ce să nu spunem: căzuţi), că au nevoie de soluţii pentru mîntuire şi că soluţia şi pentru ei este una: impresionanta realizare a morţii şi a Învierii Domnului Hristos. Din aceste gînduri rezultă următoarea nedumerire: cum a putut Domnul Iisus Hristos să fie pentru ei Mîntuitor? Chiar a putut El să se întrupeze în fiecare din aceste lumi, să pătimească şi să moară? Incapacitatea de a clarifica această întrebare îngrijorează şi face să şovăie credinţa voastră în iconomia mîntuirii noastre. Faptul că aceste gînduri vă fac să şovăiţi este numai din vina voastră şi nu din însuşirea gîndurilor. Aceste gînduri – lanţ de fantezii – nu prezintă nimic din ce e absolut sigur, pe cînd iconomia mîntuirii este un lucru pe deplin sigur. Se poate oare îngădui ca de acest adevăr să ne îndoim prin nişte păreri iluzorii?!”. După ce fixează astfel cadrul problemei, sfîntul îşi îngăduie „să se joace” înăuntrul supoziţiei lor (vechi procedeu retoric), simulînd acordul („Să admitem că există locuitori raţionali pe alte lumi...”) numai pentru a arăta că, chiar şi de ar fi aşa, tot nu ne-ar fi de nici un folos. Concluzia (singura care contează) este însă mai mult decît clară: „Şi nu uitaţi că toate acestea sunt doar prezumţii, de care nu numai că s-ar putea, ci chiar trebuie să ne lipsim” (sublinierile îmi aparţin). În loc să refuze discuţia, sau să caute argumente teologice subtile (nepotrivite unui auditoriu nededat cu teologia), el reduce problema la derizoriul ei ipotetic, inducînd cu blîndeţe ideea că e absurd să-ţi pierzi vremea cu astfel de „dări cu presupusul” (viciu predilect al modernităţii).
Pînă a concluziona radical – cu un Seraphim Rose, de pildă – că “extratereştrii” nu pot fi decît întruchipări demoniace, menite să-l smintească pe omul dezdumnezeit, e de ajuns să-i identificăm ca fabulaţii puerile ale imaginarului laic, simptomatic mai apropiate de demonic decît de angelic, ireductibile la vreun element concret al realităţii sau măcar la vreo sugestie cît de vagă a descoperirii (apokalypsis, revelatio) dumnezeieşti. A încerca să le faci loc, laolaltă cu Big Bang-ul şi cu poncifele evoluţioniste, în discursul religios, chiar şi numai tangenţial, este cel puţin o formă de iresponsabilitate, incompatibilă cu atribuţiile şi cu pretenţiile spirituale şi intelectuale ale Vaticanului.
Dacă un papă de altitudinea teologică a neamţului Ratzinger tolerează fără nici o reacţie asemenea enormităţi colportate chiar în anturajul său, atunci orice suspiciuni sau idiosincrazii faţă de romano-cato-licismul actual devin de înţeles şi chiar de dorit.

Răzvan CODRESCU
----------------------------------
Aceasta este o variantă amplificată a textului postat iniţial, în care am înglobat o parte din comentariile aferente.

19 comentarii:

La 26/5/08 7:32 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Da, de la gafa irenica dar surprinzatoare ca si conotatie teologica, a papei Ioan Paul al II-lea (poti spune cu greu despre mozaici ca sunt fratii mai mari ai crestinilor dar care, cel mult continua sa mearga la ,,gradinita"),
actualul papa Ratzinger gafeaza des si din ce in ce mai grosolan...
Nadajduiesc ca ortodocsii sa ramana lucizi in credinta si dogma...
C.N.

 
La 27/5/08 3:10 p.m. , Blogger gheorghe fedorovici a spus...

Tomismul i-a fost fatal catolicismului, dupa cum se vede. Dogma (pretinsei) armonii dintre ratiune si credinta i-a facut pe catolici sa opuna in mod aberant credinta concluziilor rationale formulate de astronomii secolului 16, dupa cum astazi au ajuns sa opuna, la fel de aberant, ratiunea adevarurilor elementare ale credintei.
Nu stiu in ce masura este corect sa vedem in stapinirea otomana „pretul” platit de Rasarit pentru schisma; dar chiar si asa, noi am scapat mai „ieftin” decit apusenii, care au fost robiti de o stapinire mult mai nemiloasa, cea a „intelepciunii lumii acesteia”.
In fond, atunci cind catolicii admit posibilitatea existentei vietii extraterestre, nu fac decit sa duca pina la capat mecanica unei eclesiologii exclusiv spatiale. Catolicii au vrut sa vorbeasca despre viata extraterestra doar pentru a-si asigura dreptul de jurisdictie. Ma tem ca aceasta va fi si singura lor eparhie.

 
La 27/5/08 3:51 p.m. , Blogger Razboi intru Cuvant a spus...

C.N.:

Papa Ioan Paul al II-lea a facut chiar mult mai multe si mai grave totusi. Inclusiv acceptarea evolutionismului, ca sa nu mai aduc aminte de faimoasele sale gesturi sincretiste (ca ecumeniste e prea putin sa le numesc). Iar irenismul si ingenuitatea sa aparente cred ca au pacalit pe multi.

 
La 27/5/08 5:07 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

În timp ce noi stăm şi ne crucim de enormităţile Vaticanului, iată că ditamai ierarhul Bisericii Ortodoxe Române se împărtăşeşte cu greco-catolicii la Timişoara! Iar Patriarhul României tace, aşa cum a tăcut şi după aventura de Bobotează a mai tînărului ierarh de la Oradea! Din curvăsăria lor mai veche sau mai nouă cu Securitatea, cu masoneria şi cu falsul ecumenism, se pare că ierarhii noştri au învăţat "să tacă şi să facă", în dispreţul absolut al turmei "habotnice" şi al martirilor Ardealului ortodox, care ni se răsucesc în morminte, în aşteptarea trîmbiţelor Apocalipsei!
Ani de-a rîndul m-am străduit să fiu măsurat în scrisul meu, să creez nu să distrug punţi între Răsărit şi Apus, dar ceea ce se întîmplă în ultima vreme depăşeşte orice măsură văzută şi nevăzută, şi cred că dacă am tăcea şi noi, la fel ca sinodalii vremurilor de pe urmă, ar striga pietrele acestui pămînt, ca de "urîciunea pustirii"!

 
La 27/5/08 7:11 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Stiam ca este filo-catolic, dar acum este o apostazie clara, o palma, o sfidare a dreptei credinte,a atator martiri si mucenici care s-au straduit sa apere cu pretul vietii dreapta inchinare si slavire =Ortodoxia.
Au mai fost vremuri istorice grele, dar acum se pare ca vine/este vremea cernerii, caci cu Dumnezeu nu ne jucam de-a ,,iubirea"...
Aveti dreptate si cred ca daca Sf. Sinod urgent nu va face ceea ce se cade sa faca,Biserica Romana va suferi o schisma.Si in fata ereziei nu mai putem tacea.

pentru razboi intru cuvant:
sa stiti ca nu sunt o naiva sau credula , dar m-am straduit si eu intotdeauna, sa am ,,ingaduinta"(fara a fi confundata cu sentimantalismul) in judecata . Oricum, va multumesc pentru explicitarile date.

Corina N.

 
La 27/5/08 9:46 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Biroul de Presă al Patriarhiei s-a învrednicit de un comunicat "diplomatic", pe care l-am postat deja pe blog. E totuşi o reacţie dătătoare de nădejde.

 
La 28/5/08 9:07 a.m. , Anonymous Vania a spus...

Nu ştiu de ce, mă simt tot mai atras către Literatură, în ultima vreme... Cam de când cu noul Patriarh.

 
La 28/5/08 12:08 p.m. , Blogger Paul Slayer Grigoriu a spus...

Punctul de pornire al problemei, atitudinea ultimilor papi, este corect. Nu vad insa neaparat de ce a sustine ca AR PUTEA exista civilizatii extraterestri este "impotriva revelatiei" etc. In acest sens Sfantul Teofan Zavoratul, care greu poate fi acuzat ca n-ar fi ortodox, are o cu totul alta pozitie. El spune ca e posibil sa existe sau sa nu existe, iar Dumnezeu, in infinita Lui intelepciune, poate merge cu gandurile mult mai departe decat ce putem cuprinde noi. Ofera chiar si cateva variante in care ar putea exista acesti extraterestri, subliniind insa ca sunt simple ipoteze, si ca principala noastra preocupare trebuie sa fie totusi mantuirea.

 
La 28/5/08 3:21 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Păi eu am spus, pe scurt, şi de ce, dar se vede că nu aţi băgat de seamă. Iar dacă nu aţi băgat de seamă, înseamnă că nu sînteţi genul care se încurcă în scrupule teologico-dogmatice. Iar dacă nu sînteţi genul ăsta (spre fericirea dvs.), eu nu prea am ce să mai adaug, căci ar însemna să ne aflăm în treabă, cînd "ard", la ordinea zilei, "chestiuni" mult mai concrete.
Cît despre Sf. Teofan Zăvorîtul, nu toate opiniile sfinţilor sînt literă de lege. Literă de lege reprezintă numai Scriptura şi hotărîrile Părinţilor consfinţite sinodal.
În orice caz, dacă Dumnezeu ne-ar fi ascuns cu atîta grijă că ar mai fi creat şi alte lumi materiale, mai mult sau mai puţin paralele cu a noastră, mă gîndesc că n-ar mai fi Dumnezeul în Care credem şi pe Care-L mărturisim, ci doar un Demiurg viclean şi nehotărît, care s-ar şi amuza să (mai) fie crezut pe Cuvînt...

 
La 28/5/08 4:39 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Orice crestin stie si crede ca dupa caderea adamica intreaga natura si fire au cazut odata cu omul, deci Universul intreg(si stelele mor...).A devenit coruptibila si suspina cum zice Sf. Apostol Pavel ,,in asteptarea aratarii fiilor Invierii". In acest caz, presupunerea existentei altor civilizatii au devenit a priori determinate de caderea omului, n-au avut nici un cuvant de spus in apararea libertatii lor? se supun legilor coruptibile numai pentru ca omul a cazut?S-au credem cumva ca ei traiesc intr-o lume perfecta despre care Dumnezeu nu ne-a spus nimic, atunci cand ne vorbeste atat de clar de Imparatia Cerurilor(lumea nevazuta)si lumea vazuta stapanita de printul veacului acestuia?
Despre aceste doua lumi ne-a vorbit Dumnezeu, a treia nu exista.
Asa cum catolicii au inventat intre Rai si Iad,Purgatoriu se pare ca tot asa accepta si inventeaza si azi un loc separat intre Imparatia Cerurilor si lumea materiala, vazuta.
Daca Intruparea Mantuitorului era o necesitate pentru om si intreaga faptura, indiferent daca omul cadea sau nu, nu cumva Dumnezeu S-a Intrupat si pentru aceste civilizatii extraterestre si li s-a descoperit si lor?Poate ca a fost rastignit si acolo? Toate aceste supozitii devin greu de acceptat.
Cat despre parerile sfintilor despre care credem ca nu pot gresi exemplul cel mai concludent este al Sf. Ap. Petru(celebra disputa intre Ap.Pavel si Petru).Dupa ce primise Duhul Sfant la Cincizecime , desi vuia Duhul Sfant in el caci si umbra lui trecand peste bolnavi ii vindeca, totusi, a gresit atunci cand sustinea cu multa patima ca crestinii trebuie sa fie taiati imprejur.Lucru ce s-a dovedit la primul Sinod Apostolic din anul 50 la Ierusalim.
Sfintenia nu inseamna perfectiune in lumea vazuta ci prapastie de smerenie.
Corina N.

 
La 28/5/08 6:01 p.m. , Blogger Paul Slayer Grigoriu a spus...

Sunt de acord ca scrierile sfintilor nu sunt neaparat litera de lege, exista multe exemple in acest sens, incepand cu Sfantul Justin Martirul si Filosoful si mergand pana in zilele noastre. Exemplul controversei dintre Sfintii Petru si Pavel nu intra in aceasta categorie, acolo era vorba numai despre o atitudine de moment a primului, nu despre ceva ce invatase prin scris. Voi transcrie insa aici o parte din argumentatia Sfantului Teofan Zavoratul. Imi cer scuze pentru lungimea textului, dar va rog sa va aplecati asupra acestei explicatii, careia eu nu ii gasesc hibe.
"Cu uimire sunt gata sa va spun un cuvant-doua pentru a va inlatura nedumeririle. Sunteti convinsi ca toate corpurile ceresti sunt locuite de fiinte rationale si ca aceste fiinte rationale sunt ca si noi, in ce priveste inclinarea spre rau (de ce sa nu spunem cazuti), ca au nevoie de solutii pentru mantuire si ca acesta solutie si pentru ei este una: impresionanta realizare a mortii si a Invierii Domnului Hristos. Din aceste ganduri rezulta urmatoarea nedumerire: cum a putut Domnul Iisus Hristos sa fie pentru ei Mantuitor? Chiar a putut El sa se intrupeze in fiecare din aceste lumi, sa patimeasca si sa moara? Incapacitatea de a clarifica aceasta intrebare ingrijoreaza si face sa sovaie credinta voastra in iconomia mantuirii noastre.
Faptul ca aceste ganduri va fac sa sovaiti este numai din vina voastra si nu din insusirea gandurilor. Aceste ganduri - lant de fantezii - nu prezinta nimic din ce e absolut sigur, iar iconomia mantuirii este un lucru pe deplin sigur, ce a demonstrat si demonstreaza in continuarea dumnezeirea sa. Se poate oare ingadui ca de acest adevar sa ne indoim prin niste pareri iluzorii?
Chiar daca voi, de mult timp, va ganditi la existenta unor fiinte rationale de pe alte lumi, acest gand nu iese din sfera presupunerilor posibile. E foarte posibil ca acolo sa fie vietuitori, dar totul este doar posibil. A spune ca sunt nu aveti dreptul, pana cand nu va veti convinge ca sunt cu adevarat. Ca sa ma exprim mai clar cu referire la aceasta problema, eu as spune asa: posibil ca sunt, dar e posibil si sa nu fie! (...) Este uimitoare intrebarea: daca ele (corpurile ceresti - n. n.)inca isi asteapta vietuitorii sau acestia nu vor fi niciodata acolo, cine stie ce vrea Dumnezeu sa faca cu ele!
(...) Sa admitem ca exista locuitori rationali pe alte lumi; au respectat ei oare poruncile, au fost supusi voii lui Dumnezeu, sau au incalcat poruncile si s-au dovedit a fi neascultatori? Nu puteti spune nici una, nici alta; iar eu cred ca daca au gresit sau nu au gresit, caci NICI LA PROTOPARINTII NOSTRI PACATUL STRAMOSESC NU ERA O NECESITATE (sublinierea mea), ci depindea de libertatea vointei lor, ei au cazut, dar au putut si sa nu cada. Astfel si vietuitorii altor planete: ar fi putut sa pazeasca porunca sau sa nu o pazeasca. Daca au pastrat porunca, in acest caz toate interpretarile ce au putut urma despre mantuirea lor ar fi disparut de la sine: ei traiesc intr-o relatie primara cu Dumnezeu si cu Sfintii Arhangheli, aflandu-se in acea stare spre care nazuim si noi in duminici. Insa voi ati presupus ca fiind de necontestat caderea si ati mers mai departe pe aceasta cale. Bine, presupunem ca si acolo a existat o cadere; dar necunoscand gravitatea pacatului lor, putem oare spune noi ceva si despre modurile de restabilire a lor si de mantuire? Poate pacatul lor e de asemenea dimensiuni incat a fost ispasit printr-o masura usoara; e posibil totusi sa fie asa de mare incat inlatura orice posibilitate de a indrepta ceva. Ca exemplu avem duhurile necurate. Toate aceste cazuri ar fi trebuit sa le aveti in vedere si cu toate astea sa nu va opriti asupra nici unuia, deoarece sunt doar presupuneri.
(...) Chiar daca au cazut, nu avem nici un temei sa credem ca lor le-a fost necesara Intruparea, astfel incat aceasta sa aiba loc pe fiecare planeta. Puterea Intruparii si jertfa rascumparatoare ne salveaza prin primirea lor cu credinta. DE CE SA NU PRESUPUNEM CA JERTFA RASCUMPARATOARE, DESAVARSITA PE PAMANT, A ACTIONAT BENEFIC SI PE ALTE LUMI? (sublinierea mea) De ce sa nu presupunem ca si acele creaturi rationale au primit-o cu credinta si in acest fel se mantuiesc. La Dumnezeu nu pot fi neajunsuri in ceea ce priveste modurile de transmitere si lucrare a credintei: exista chiar ingeri, care pot fi trimisi pentru cei care doresc sa mosteneasca mantuirea. Toate planetele au intre ele o relatie si o inraurire reciproca, necunoscuta noua. Nu putem presupune ca vreuna din ele sa fie exclusa din aceasta uniune. Daca din punct de vedere fizic exista o asemenea uniune, atunci de ce sa nu presupunem si una de ordin moral? Daca in relatie fizica un corp actioneaza asupra celorlalte cu care el are legatura, de ce sa nu admitem acelasi lucru si intr-o relatie morala?
Iata tot ce mi-a venit in minte pentru linistea voastra; si nu uitati ca toate acestea sunt doar prezumtii, de care nu numai ca s-ar putea ci chiar trebuie sa ne lipsim. 'Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci fata catre fata (1 Corinteni 13, 12). 'Cele ce s-au poruncit tie, acelea cu cuviinta le cugeta,' spune Inteleptul; 'ca nu-ti sunt de nevoie cele ascunse. In multele tale indeletniciri nu te tine de lucruri zadarnice, ca ti s-au descoperit destule din cunostintele omenesti. Ca pe multi i-a inselat parerea lor si socoteala rea a facut sa alunece cugetele lor' (Intelepciunea lui Isus Sirah 3, 21-23)." (SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL, CULEGERE DE SCRISORI NEPUBLICATE)
Deci nu este contestata nici unicitatea Creatiei, nici centralitatea omului, si nici Dumnezeu nu este privit ca un "mincinos prin omisiune" doar pentru ca nu stim TOTUL despre Creatie.

 
La 28/5/08 8:04 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Cu parere de rau, nu m-ati convins, ma iertati, ma retrag,caci cred ca m-am aflat ,,in treaba" ...
C.N.

 
La 28/5/08 8:09 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Sfîntul "se joacă" înăuntrul unei supoziţii (vechi procedeu retoric), simulînd acordul numai pentru a arăta că, chiar şi de ar fi aşa, tot nu ne-ar fi de nici un folos. Concluzia este însă mai mult decît clară: "Şi nu uitaţi că toate acestea sînt doar prezumţii, de care nu numai că s-ar putea, ci chiar trebuie să ne lipsim".
În loc să refuze discuţia, sau să caute argumente teologice subtile (nepotrivite unui auditoriu nededat cu teologia), el reduce problema la derizoriul ei ipotetic, inducînd cu blîndeţe ideea că e absurd să-ţi pierzi vremea cu astfel de "dări cu presupusul" (viciu predilect al modernităţii).

 
La 4/6/08 2:38 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Pt. cei care au interes si rabdare, pot consulta si linkul:

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/92174/Vaticanul-Extraterestrul-este-fratele-meu.html#comments_href

Poate va va fi de folos.

Citizen Tudor

 
La 4/6/08 4:09 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Întăresc şi eu invitaţia făcută de "Citizen Tudor" de a intra din curiozitate pe site-ul pe care-l indică (si printre ai cărui protagonişti se numără, la partea de comentarii): veţi putea vedea astfel, în coada unui articol altminteri decent, unde se poate ajunge pe calea deschisă de... Vatican.
Eu unul nu pot defini această specie de delir on-line decît prin proverbul care spune: "Zgomot mult şi păr puţin! - a zis dracul cînd a tuns pisica"...

 
La 27/7/08 12:50 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

)))))...!..." A invata nu e risine,dar a nu sti este rusine, mai ales a nu sti ce trebuie stiut si e mai rusine a vorbi de ceea ce nu stii."....

))))...!...

 
La 12/8/08 11:12 p.m. , Anonymous bloggoslovul a spus...

Uitaţi-vă cum le piere graiul ăstora care ştiu ce înseamnă să mănânci din aceeaşi strachină zburătoare!
Vaticanul să ne trăiască, că extratereştri - căcălău!

 
La 20/5/09 4:01 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Sint un mare ignorant in ceea ce priveste religia, si am auspra problemei o viziune probabil simplista dar pe care o cred valabila.

Pe propria noastra planteta, avem milioane de oameni carora nu li s-a oferit posibilitatea mantuirii. Musulmanii, hinduistii, animistii, au fiecare credintele lor, mai mult sau mai putin departate de crestinatate. Domnul s-a aratat unora si nu tuturor, pe Terra.

De ce nu ar fi la fel si la scara Universului ? Daca nu s-a infatisat Isus in Japonia sau in Americi, de ce s-ar infatisa pe cutare planeta din cutare sitem stelar ? Mai mult : poate ca Domnul s-a intruchipat pe alte lumi, oferind mantuirea celor de acolo ; dar cum putem noi sa stim ? Si, mai ales, sintem obligati sa stim ?

Poate ca Domnul a hotarat sa ne ofere contactul cu o alta civilizatie, in ziua cind vom fi de-ajuns de maturi ? Si poate ca o sa descoperim necredinciosi, cum a gasit Cristofor Columb in America, sau frati intru credinta.

 
La 20/5/09 11:58 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Cînd nu-ţi asumi cadrele unei credinţe trans-subiective, ca teolog sau credincios practicant, se poate specula în fel şi chip. Există o infinitate proastă a ipoteticului raţional, iar dvs. păreţi să vă simţiţi bine în ea. Eu vă doresc sincer să vă fie cît mai puţin păgubitoare.
În ce mă priveşte, să zicem că am apucat altfel... Doriţi-mi şi dvs. mie să-mi fie calea cît mai puţin păguboasă! Iar pînă la cine ştie ce întîlnire, de cine ştie ce grad, să ne învrednicească Dumnezeu de griji mai concrete. Căci trăim într-o lume în care-s multe de gîndit şi de făcut, indiferent dacă "fraţii extratereştri" există sau nu.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire