CINE MAI SÎNT FRAŢII NOŞTRI

VATICANUL ÎNTRE TEOLOGIE ŞI S. F.

Sub ultimii doi papi, Vaticanul pare să aibă o adevărată obsesie „fraternală”: dacă pentru răposatul Ioan Paul II evreii erau „fraţii noştri mai mari” (i nostri fratelli maggiori), pentru iezuitul argentinian José Gabriel Funes, astronomul şi consilierul lui Benedict XVI, se poate vorbi despre... „fratele nostru extraterestru”: Per dirla con san Francesco, se consideriamo le creature terrene come “fratello” e “sorella”, perché non potremmo parlare anche di un “fratello extraterrestre”? Farebbe parte comunque della creazione... (în L’Osservatore Romano, 13 mai 2008; în traducere: “Parafrazîndu-l pe Sf. Francisc, dacă socotim făpturile terestre ca «frate» sau «soră», de ce n-am putea vorbi şi de un «frate extraterestru»? Ar face şi el parte din creaţie...”)!
Ceea ce uimeşte la iezuitul din ţara tango-ului este nesimţirea teologică (pentru că n-o pot numi altfel) a întregului discurs. Căci “extraterestrul” este produsul imaginativ al unei pseudo-mitologii laicizate, altoite pe paradigma scientismului evoluţionist, pluralist şi relativist al modernităţii. Chiar dacă pozitivismul radical al începuturilor s-a mai îmblînzit treptat, lăsînd loc şi unor chinuite dezvoltări metafizice (gen Teilhard de Chardin), acest gen de “ştiinţă” nu e mai puţin rezultatul unei gîndiri anti-tradiţionaliste şi anti-teologice, în care raţionalismul şi empirismul se întâlnesc de regulă sub pălăria mai largă a materialismului ateu. Or, nu poţi, ca om al credinţei, să invoci senin reperele şi conceptele acestui alt fel de gîndire, în virtutea nici unei forme de aggiornamento, şi cu atât mai puţin să tîrăşti în asemenea elucubraţii numele unui sfînt al Bisericii tale (în cazul de faţă Francisc din Assisi).
A accepta fie şi numai simpla supoziţie a existenţei unor “civilizaţii extraterestre”, a ideii că “nu sîntem singuri în Univers”, înseamnă implicit să conteşti întreaga Revelaţie divină, unicitatea Creaţiei şi centralitatea omului în sînul ei, iconomia mîntuirii prin Iisus Hristos şi perspectiva eshatologică a creştinismului, negîndu-L pe Dumnezeu sau prefăcîndu-L într-un “Mare Anonim” fanfaron, care se joacă de-a creaţia şi de-a întruparea, minţindu-ne făţiş sau doar prin omisiune, cu fapta şi cu cuvîntul. Hotărît lucru, dacă Dumnezeu ne-ar fi ascuns cu atîta grijă că ar mai fi creat şi alte lumi materiale, mai mult sau mai puţin paralele cu a noastră, n-ar mai fi Dumnezeul în Care credem şi pe Care-L mărturisim, ci doar un Demiurg viclean şi oscilant, care s-ar şi amuza să (mai) fie crezut pe Cuvînt...
Creştineşte vorbind, singurele “extraterestrităţi” experiate mistic şi documentate revelaţional sunt Dumnezeu/Sfînta Treime, creaţia nevăzută (regnul îngerilor, incluzîndu-i şi pe cei căzuţi) şi sufletele morţilor. În reprezentarea creştină a lumii, extratereştrii fanteziei moderne nu-şi află nici locul, nici raţiunea de a fi.
Deunăzi, cineva îmi semnala că unul dintre puţinii sfinţi ai Ortodoxiei care au atins acest subiect, marele învăţat şi înduhovnicit rus Teofan Zăvorîtul (sec. 19), într-o scrisoare nepublicată la vremea ei, nu excludea posibilitatea să mai existe şi alte fiinţe în univers. „Cu uimire – răspundea sfîntul întrebărilor proaste ale unor intelectuali ai vremii lui – sînt gata să vă spun un cuvînt-două pentru a vă înlătura nedumeririle. Sunteţi convinşi că toate corpurile cereşti sînt locuite de fiinţe raţionale şi că aceste fiinţe raţionale sînt ca şi noi, în ce priveşte înclinarea spre rău (de ce să nu spunem: căzuţi), că au nevoie de soluţii pentru mîntuire şi că soluţia şi pentru ei este una: impresionanta realizare a morţii şi a Învierii Domnului Hristos. Din aceste gînduri rezultă următoarea nedumerire: cum a putut Domnul Iisus Hristos să fie pentru ei Mîntuitor? Chiar a putut El să se întrupeze în fiecare din aceste lumi, să pătimească şi să moară? Incapacitatea de a clarifica această întrebare îngrijorează şi face să şovăie credinţa voastră în iconomia mîntuirii noastre. Faptul că aceste gînduri vă fac să şovăiţi este numai din vina voastră şi nu din însuşirea gîndurilor. Aceste gînduri – lanţ de fantezii – nu prezintă nimic din ce e absolut sigur, pe cînd iconomia mîntuirii este un lucru pe deplin sigur. Se poate oare îngădui ca de acest adevăr să ne îndoim prin nişte păreri iluzorii?!”. După ce fixează astfel cadrul problemei, sfîntul îşi îngăduie „să se joace” înăuntrul supoziţiei lor (vechi procedeu retoric), simulînd acordul („Să admitem că există locuitori raţionali pe alte lumi...”) numai pentru a arăta că, chiar şi de ar fi aşa, tot nu ne-ar fi de nici un folos. Concluzia (singura care contează) este însă mai mult decît clară: „Şi nu uitaţi că toate acestea sunt doar prezumţii, de care nu numai că s-ar putea, ci chiar trebuie să ne lipsim” (sublinierile îmi aparţin). În loc să refuze discuţia, sau să caute argumente teologice subtile (nepotrivite unui auditoriu nededat cu teologia), el reduce problema la derizoriul ei ipotetic, inducînd cu blîndeţe ideea că e absurd să-ţi pierzi vremea cu astfel de „dări cu presupusul” (viciu predilect al modernităţii).
Pînă a concluziona radical – cu un Seraphim Rose, de pildă – că “extratereştrii” nu pot fi decît întruchipări demoniace, menite să-l smintească pe omul dezdumnezeit, e de ajuns să-i identificăm ca fabulaţii puerile ale imaginarului laic, simptomatic mai apropiate de demonic decît de angelic, ireductibile la vreun element concret al realităţii sau măcar la vreo sugestie cît de vagă a descoperirii (apokalypsis, revelatio) dumnezeieşti. A încerca să le faci loc, laolaltă cu Big Bang-ul şi cu poncifele evoluţioniste, în discursul religios, chiar şi numai tangenţial, este cel puţin o formă de iresponsabilitate, incompatibilă cu atribuţiile şi cu pretenţiile spirituale şi intelectuale ale Vaticanului.

Dacă un papă de altitudinea teologică a neamţului Ratzinger tolerează fără nici o reacţie asemenea enormităţi colportate chiar în anturajul său, atunci orice suspiciuni sau idiosincrazii faţă de romano-cato-licismul actual devin de înţeles şi chiar de dorit.

Răzvan CODRESCU

----------------------------------

Aceasta este o variantă amplificată a textului postat iniţial, în care am înglobat o parte din comentariile aferente.