(IN)DECIZIA SFÎNTULUI SINOD

PE ĂŞTIA ÎI IERTĂM, 
PE URMĂTORII ÎI CATERISIM...

Decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

privind comportamentul sacramental şi liturgic

al clerului şi credincioşilor ortodocşi

În şedinţa de lucru, din zilele de 8-9 iulie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuţie împărtăşirea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolică şi concelebrarea Prea Sfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari.

Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare.

În legătură cu comportamentul sacramental şi liturgic al ierarhilor, preoţilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relaţie cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă, Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit nici unui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină. De asemenea, nu este îngăduit nici unui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte.

Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi, în consecinţă, vor suporta sancţiuni canonice corespun-zătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, şi oprirea de la împărtăşanie a credincioşilor mireni.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

“... NU-MI PARE RĂU, DOAR CĂ REGRET...”

Tragicomedie în 5 acte

ACTUL 1

“Conform martorilor oculari, în cadrul Sfintei Liturghii, la momentul împărtăşaniei, ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul ortodox al Banatului, a plecat din mijlocul credincioşilor şi a urcat la altar, unde a cerut permisiunea de a se împărtăşi. Ca răspuns, Excelenţa Sa Mons. Francisco Javier Lozano, Nunţiul Papal în România, conform tradiţiei [sic!], i-a dat în mînă Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae Sfîntul Trup, după care i-a fost înmînat potirul cu Sîngele Domnului, din care Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae s-a împărtăşit singur...” (pe site-ul http://www.greco-catolica.org/a357-La-Timisoara-s-a-intamplat-o-minune.aspx)

ACTUL 2

Mirela Corlăţan: Înalt Prea Sfinţite, este adevărat că v-aţi împărtăşit duminică în biserica greco-catolică din Timişoara? 
Nicolae Corneanu: Am fost alături de ei, însă nu m-am împărtăşit.
Mirela Corlăţan: Preoţii greco-catolici descriu în detaliu cum aţi primit potirul din partea nunţiului apostolic. Să înţeleg că mint?
Nicolae Corneanu: Formal e adevărat. Era sfîrşitul Liturghiei, al mesei, şi m-am ridicat pentru a mă alătura lor, întrucît voiam să adresez un cuvînt credincioşilor. Nu am luat însă Sf. Împărtăşanie.
Mirela Corlăţan: Veţi da o dezminţire în acest sens?
Nicolae Corneanu: Nu, nu am de gînd să fac asta.
Mirela Corlăţan: Dar nu vă deranjează neadevărul? 
Nicolae Corneanu: Sînt obişnuit cu astfel de informaţii. Este un fel de-al lor de a vedea lucrurile. Ne păstrăm fiecare credinţa noastră...” (în Cotidianul din 27 mai 2008)

ACTUL 3

Răzvan Bucuroiu: Înalt Prea Sfinţia Voastră, este adevărat că v-aţi împărtăşit la biserica greco-catolică din Timişoara, acum două duminici? 
Nicolae Corneanu: Da, este perfect adevărat. Am fost invitat de către confraţii greco-catolici la sfinţirea unei noi biserici de aici, din oraşul Timişoara. În momentul cînd s-a făcut împărtăşirea credincioşilor, m-a impresionat mulţimea de credincioşi care, toţi, alături evident de preoţii care erau de faţă, au cerut să fie şi ei împărtăşiţi. [...] Am simţit un sentiment de… dacă pot spune aşa... frăţietate faţă de obştea de credincioşi [...] şi, printr-un gest spontan, m-am apropiat şi eu de cei care se împărtăşeau şi m-am împărtăşit şi eu alături de ceilalţi...
Răzvan Bucuroiu: Înalt Prea Sfinţia Voastră, după ce emoţia a trecut, vă pare rău pentru acest gest? 
Nicolae Corneanu: Sincer să spun, nu-mi pare rău, doar că regret că am dat prilej la comentarii din cele mai felurite şi, majoritatea, destul de negative... (la dezbaterea A.Z.E.C. din 4 iunie 2008, prin telefon)

ACTUL 4

“În şedinţa de lucru, din zilele de 8-9 iulie 2008, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuţie împărtăşirea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolică şi concelebrarea Prea Sfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari.
Sfîntul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfîntul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare...” (în comunicatul din 9 iulie 2008 al Biroului de Presă al Patriarhiei Române)

ACTUL 5

Pr. Visarion Alexa: A fost o greşeală gestul pe care l-aţi făcut?
Nicolae Corneanu: Deocamdată... Sfîntul Sinod a fost, să zic aşa, cu obiectivitate critică faţă de ceea ce am făcut eu, dar... e dreptul Sfîntului Sinod...
Pr. Visarion Alexa: Regretaţi lucrul acesta?
Nicolae Corneanu: Sigur că îmi pare rău că s-a ajuns la aşa o situaţie... (pentru Radio România Actualităţi, după încheierea şedinţei Sfîntului Sinod)

DUPĂ CĂDEREA CORTINEI

Noi, “habotnicii” ăştia, care nu lăsăm Biserica să-şi vadă arhiereşte de treburile ei, ce şi pe cine să mai credem? Regretă cu adevărat ierarhul de la Timişoara, se va fi pocăit el efectiv măcar în faţa Sfîntului Sinod, sau “regretul şi pocăinţa... ca prim semn de în-dreptare” sînt doar un artificiu necesar în economia comunicatului oficial? Ca să nu mai fie suspiciuni după atîtea declaraţii contra-dictorii sau ocolitoare ale celui împricinat, n-ar fi fost mult mai firesc şi mai cinstit ca, în lipsa oricărei alte sancţiuni, să i se impună măcar o clară mărturisire publică de dreaptă credinţă, cu cerere de iertare faţă de credincioşii în rîndul cărora “a produs tulburare” şi pe care a fost totuşi dezlegat să-i păstorească mai departe?
Abia ieşit din şedinţa Sinodului care “a luat act de regretul şi pocăinţa” sa, prima declaraţie publică a Înaltului Nicolae a fost una de evidentă eschivă. Îi pare rău, dar nu pentru ceea ce a făcut, ci doar pentru situaţia care s-a creat. La întrebarea dacă regretă, ar fi putut răspunde simplu: “Da, regret” (sau, mă rog, “Nu, nu regret”); răs-punsul a fost însă unul evaziv, ocolindu-se cu obstinaţie şi termenul de “greşeală”, înlocuit prin sintagma “ceea ce am făcut eu”.
Gestul de eleganţă ultimă cu care ne-ar putea surprinde Înaltul Corneanu, dacă regretul şi pocăinţa sa n-ar constitui doar “pretexte de lucru”, ar fi acela de a se retrage din scaunul pe care l-a necinstit şi a-şi petrece ultimul lustru al vieţii în smerită rugăciune, în pacea vreunei mînăstiri dreptmăritoare, căinîndu-şi păcatele mai vechi şi mai noi, căci pe nemitarnicul Judecător nu-L va mai putea duce cu vorba, răspunzînd mereu pe alături de întrebare.
În lipsa unui asemenea gest, ca şi al unei mea culpa publice fără echivoc, impresia pregnantă rămîne aceea că ierarhul de la Timişoara nu regretă nimic din ceea ce a făcut, ci mai degrabă îşi rîde în barbă, cum îşi va fi rîs şi cînd a trecut de la angajarea legionară la angajarea comunistă, apoi de la angajarea comunistă la angajarea democratică. Biserica Ortodoxă este pentru el o pălărie bună la toate, iar Sfîntul Sinod se face complice în majoritate zdrobitoare (47-1!) la acest versatilism dizolvant, inventînd deunăzi, ca un fel de circumstanţă atenuantă, ceva ce nu s-a mai pomenit în nici o legislaţie religioasă sau laică de pe faţa pămîntului: avantajul celui care a păcătuit primul! Deşi recunoscut ca demn de caterisire, gestul este de data aceasta iertat, dar vai de cei care s-ar întîmpla să-l mai comită: aceia vor fi caterisiţi sau depuşi din treaptă, ca nişte banali păcătoşi la a doua mînă! “Tatăl minciunii” să rămînă în scaun, că de odraslele lui vom avea noi grijă de acum înainte!
“Biserica nu taie capete!”, a proclamat retoric P. S. Vincenţiu. Dar a omis să precizeze... pînă cînd. Noi ne-am fi aşteptat ca Biserica să-i taie Înaltului Nicolae nu capul, ci doar – pardon de expresie! – “macaroana”. Dar nici de atît nu s-a dovedit în stare.

Răzvan CODRESCU