DIN PARTEA D-LUI RĂZVAN IONESCU

RĂBDARE...

Am citit cu îngrijorare pleiada de comentarii legate de textele pur şi simplu civilizate ale lui Iulian Capsali şi Radu Preda, care ar fi meritat un alt tip de reacţii (fie şi împotrivă). Când colo, în marea lor majoritate nu sunt decât răfuieli, insinuări, ifose, replici - pe scurt, ţâfnă. Tu eşti laicat şi legionar, eu nu sunt laicat şi sunt european, eu sunt frust, tu de ce eşti ambiguu, tu eşti rutean (fie şi în cultură), ba tu eşti cu Patapievici, eu sunt la Sorbona, iar tu eşti la Tecuci, computer versus scriptorium, bursă occidentală = idilă confesională, versuri, epigrame, tămbălău, lucru nevoie mare Miţule, sau ca să zic aşa, „mănăstire, maici, chef”. Jalnic. M-am simţit părtaş involuntar la un fel de chibiţeală de peluză scuipând seminţe şi sentinţe. Ştiu că voi supăra pe mulţi, dar – îngăduiţi-mi să o spun – abia acest mod de comunicare aruncă totul în derizoriu şi nicidecum hotârârea, mai mult sau mai puţin fericit exprimată a Sinodului, în cazul Mitropolitului Corneanu şi al Episcopului Drincec. Din pricina asta parcă ne-am transformat cu toţii într-un fel de lumpen, care nu e în stare decât ori să huiduie, ori să se gudure. Alţii, mai evlavioşi, o ţin de-atunci tot într-un bocet că de-acuma gata, li s-a dus Biserica de râpă. Îmi îngădui să vă, şi deopotrivă, să îmi aduc aminte mereu şi mereu de modelul Iisus Hristos ce ne-a fost dat. Dumnezeu şi om. Modelul teandric, împreună lucrător. Haideţi să nu luăm chiar totul în cârca noastră. Mai lăsaţi-i câte ceva de făcut şi lui Dumnezeu drăguţul – cum se spune prin Ardeal. Pe urmă, iertaţi-mă, parcă ne-am pierdut răbdarea. („Nu până la prăşit, până la sfârşit!” – spunea Părintele Cleopa). Biserica are „viteza” ei, nu încercaţi să o asemuiţi cu ceea ce prin Europa şi prin alte părţi se numeşte „forţă de reacţie rapidă”. Parcă am fi pe picior de război. Şi ne pare rău că nu începe odată. Nu vă îndemn la resemnare, sau la nepăsare. Vă îndemn la încredere, la nădejde, la calm. E vară, e cald, sunt drumuri frumoase către atâtea mănăstiri cărora nu le-am trecut pragul. Poate că ar trebui să ne oferim şi nouă înşine un răgaz de meditaţie. Să ne gândim la ceea ce bine amintea d-l Fedorovici, virtutea cea dintâi: dreapta socotinţă. Cred că s-ar cuveni să ne oprim din tot acest zgomot. S-a luat o decizie. Ne-am spus punctele de vedere (şi vă asigur că ele au fost auzite!). Vrei să o respecţi, bine. Nu, atunci n-ai decât să îţi urmezi, aşa cum crezi, puritatea în altă parte. Altfel, am senzaţia că nu facem decât să alimentăm un soi de ierarhie întru anarhie. Iar celor care se precipită să vadă în, sau printre, aceste rânduri vreo nuanţă defensivă le spun că nu am de gând să retractez nici o cirtă din ce am scris.

Conului jb căruia încă de dinainte de a arbora acest „pseudonim beligerant” i-am admirat foamea bulimică pentru cărţi şi care într-un mod subtil v-a „orchestrat” în a vă hărţui între voi, am să-i răspund (spre disperarea sa) cu încă un citat din Valéry. Paul Valéry. I se potriveşte în mod cu totul şi cu totul special, dar, în acelaşi timp, cred că s-ar cuveni să medităm deopotrivă asupra lui: „Cărţile au aceiaşi duşmani ca şi oamenii: focul, umezeala, animalele, vremea şi... propriul lor conţinut”.

Răzvan IONESCU

P. S. În ceea ce mă priveşte, vă declar oficial că, în ciuda şcolilor, diplomelor etc., am rămas (cu toate eforturile) un teolog mediocru (la 90 de ani, atunci când a primit titlul de Doctor Honoris Causa, Părintele Stăniloae a mărturisit cu sinceritate – eram de faţă – că se află abia la începuturile teologiei, aşa că noi, ce să mai vorbim?! – vom fi teologi abia atunci când vom fi în stare să vorbim într-adevăr cu Dumnezeu; or, iată, nu suntem în stare deocamdată, cu câteva excepţii, să vorbim nici între noi) şi un actor care s-a oprit la statutul de „veşnică speranţă”. Prin urmare, aveţi dreptate să nu ştiţi exact cine şi ce sunt. Şi în general, dacă sunt. Nu mă pot supăra. Vă înţeleg, pentru că de multe ori eu însumi am probleme. O singură afirmaţie mi se pare cu totul mizerabilă şi de neacceptat: că nu ştiu să călăresc! Asta mi se pare chiar o porcărie! Pot veni oricând cu martori competenţi şi mai pot, la o adică, chiar şi la aceşti ani (şi kilograme), să susţin un test! Prin urmare, avem de-a face cu o mârşavă calomnie! Ba chiar aş putea zice, încercând să revin la cadrele iniţiale ale discuţiei (fie şi cu riscul de a irita persoane sus-puse), că în acest caz este vorba pur şi simplu de o EREZIE!!!