ADORMIREA MAICII DOMNULUI ŞI CULTUL MARIANIC

Maica Domnului (Grecia, sec. XVI)

Cultul marianic

Biserica Ortodoxă o preacinsteşte din vechime pe “preasfînta, curata, preabinecuvîntata, mărita Stăpîna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria” ca pe cea care este “mai cinstită decît Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decît Serafimii”, adică mai presus de toate celelalte făpturi; nu doar de cele văzute, dintre care s-a ivit, dar şi de cele nevăzute, între care veşniceşte. Iubirea şi evlavia faţă de Sfînta Fecioară stă în inima însăşi a trăirii ortodoxe, încălzind şi însufleţind întreg trupul Bisericii. Ea apare pretutindeni – în slujbe, în rugăciuni, în icoane. Aceasta nu înseamnă nicidecum o “divinizare” a ei, ci doar o cinstire (venerare) aparte (prea-cinstire sau supra-venerare), mai prejos de adoraţia (latria) adusă lui Dumnezeu, dar mai presus de cinstirea (venerarea) adusă Îngerilor şi Sfinţilor. Un creştinism fără cultul Născătoarei de Dumnezeu este întru totul străin de duhul Bisericii (de altfel, adepţii protestantismului şi urmaşii lor, sectanţii, se deosebesc cel mai mult de Ortodoxie - dar şi de Catolicismul schismatic - tocmai prin aceea că refuză cu înverşunare cultul Fecioarei şi al Sfinţilor). Desăvîrşita unire în Hristos a divinului cu umanul stă în strînsă legătură cu sfinţirea şi proslăvirea firii noastre omeneşti, căreia Maica Domnului îi este temei şi icoană. Biserica nu separă niciodată pe Maică de Fiu, “pe aceea care a întrupat de Acela Care S-a întrupat”. Pe de altă parte, Dumnezeu n-a voit ca întruparea să fie o siluire a firii noastre, ci a voit ca această fire să consimtă de bunăvoie la aceasta, prin glasul celei mai curate fiinţe omeneşti, care a răspuns îngerului vestitor: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău!” (Luca 1, 38). Atunci Duhul Sfînt a pogorît şi a rămas asupra ei: “Buna Vestire a fost Cincizecimea Fecioarei”. Maica Domnului reprezintă, totdeodată, răscumpărarea şi plinătatea feminităţii, reunind în chip tainic maternitatea şi fecioria. Dacă prin femeie (Eva) a intrat păcatul în lume, tot prin femeie (Maria) a venit în lume mîntuirea. Aşa cum lui Hristos I s-a spus “Noul Adam”, Maicii Domnului i s-a spus “Noua Evă”. Dar legătura dintre Maică şi Fiul ei nu se mărgineşte doar la momentul zămislirii fecioreşti (prin "umbrirea" de către Duhul) sau al naşterii fără stricăciune (fecioară fiind înainte de naştere, în naştere şi după naştere); ea a vegheat cu smerenie drumul Lui pămîntesc, între staulul din Betleem şi înălţarea din Betania; a luat parte la întemeierea Bisericii apostolice, iar “adormind”, a fost ridicată în chip minunat la ceruri, ca maică duhovnicească a umanităţii înnoite prin Hristos (cf. şi Ioan 19, 26-27).

Adormirea Maicii Domnului (Grecia, sec. XVI)

Adormirea Maicii Domnului
în Sfînta Tradiţie

Cînd Hristos a găsit de cuviinţă ca maica Sa să se mute de pe pămînt la cer, Preacurata a fost vestită cu 3 zile înainte de către Arhanghelul Gavriil: “Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Mai­ca Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvîntul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. Primind această “a doua Bună Vestire”, Maica Domnului i-a adunat în preajmă pe toţi cei apropiaţi, înştiinţîndu-i de ce avea să se petreacă, rînduindu-şi toate cele spre înmormîntare şi zicînd: “Facă-se cu mine voia Fiului şi Dumnezeului meu”. Apoi a adormit în pace. Icoana ortodoxă a Adormirii ne-o înfăţişează pe Născătoarea de Dumnezeu întinsă pe un pat, cuprinsă de un somn senin; apostolii se prosternează în jur, iar Hristos, în mijloc, circumscris în nimbul luminos al slavei Sale, îi ţine sufletul în pal­me. Tradiţia spune că apostolii au venit în chip minunat de pe unde se aflau, străbătînd văzduhul cu iuţeala gîndului, ca să-şi ia rămas bun şi să-i vegheze strămutarea. Petrecuţi de cîntece îngereşti şi de mare alai cinstitor, ei i-au pus trupul în mor­mînt, la Ghetse-mani, veghind acolo vreme de 3 zile, neîmpăcaţi de a trebui să se des­partă de dînsa. Apoi, deschizînd mormîntul, pentru ca şi Toma, care nu fu­se­se de faţă la vreme, să se închine trupului preasfînt, ei s-au minunat aflînd mormîntul gol, doar cu giulgiul rămas drept mărturie. După o altă versiune a Tradiţiei, trupul Fecioarei ar fi fost răpit la cer chiar din mîinile apostolilor Petru şi Pavel, iar linţoliul cu trupul celei adormite a mai putut fi văzut o vreme plutind pe nori. Multe minuni s-au petrecut cu acel prilej, printre care şi cea a iudeului necredincios care, voind să răstoarne năsălia, s-a pomenit cu braţele retezate din umeri, iar apoi, căindu-se şi atingîndu-se de patul Maicii Fecioare, s-a vindecat pe loc şi i-a adus pe mulţi la credinţă. Ca şi Fiul odinioară, Maica Domnului s-a mutat la cer cu trupul ei feciorelnic, iar acolo mijloceşte neîncetat pentru oameni în faţa lui Dumnezeu, cu Îngerii şi cu Sfinţii.

Adormirea Maicii Domnului

(Biserica Sfintei Mănăstiri Christiana, Bucureşti)

Adormirea Maicii Domnului
în iconografia ortodoxă

În Răsărit, conform vechilor erminii (manuale de pictură biseri-cească), Adormirea Maicii Domnului (zugrăvită în biserici pe peretele de Apus al naosului) este înfăţişată astfel: în planul central se află patul pe care stă întinsă cea adormită, cu mîinile încrucişate pe piept, iar în spatele patului se află Hristos în mandorla (nimbul, aureola) slavei Sale, încadrat de îngeri şi ţinînd în braţe sufletul maicii Lui, reprezentat în chip de prunc înfăşat. Asistenţa este alcătuită, de regulă, din sfinţi ierarhi liturghisitori, îmbrăcaţi în polistavrion (veşmânt cu multe cruci) şi ţinînd în mîini Sfintele Evanghelii, apoi din cei 12 apostoli, cu expresii de jale adîncă (Petru şi Pavel stau cel mai aproape, aplecaţi la cele două capete ale patului) şi din femei bocitoare (în stînga, într-un plan mai îndepărtat). Apostolii (iar uneori şi ierarhii) sînt reprezentaţi fără aureole în jurul capetelor, ca să se distingă astfel mai bine aureolele Maicii Domnului şi ale personajelor cereşti. Uneori apare mai mic, în planul apropiat, un om cu mîinile tăiate de sabie îngerească: este evreul fanatic consemnat de tradiţie (care s-ar fi numit Jehonias). Cum însă s-a constatat că această apariţie anecdotică tinde să abată atenţia privitorilor de la chipurile esenţiale ale compoziţiei, reprezentarea lui a fost părăsită de cei mai mulţi iconografi bizantini. Compoziţia este străjuită pe laturi de două clădiri (reprezentînd, poate, Sinagoga şi Biserica, templul Legii Vechi şi templul Legii Noi). Fără bază scripturistică, iconografia e însă aici în acord cu imnografia, mai ales cu svetilna în care se cîntă (de Adormirea Maicii Domnului, dar şi în postul de 2 săptămîni care o pre-cede): “Apostoli, de la margini adunîndu-vă aici, în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu. Şi Tu, Fiule şi Dumnezeul meu, primeşte duhul meu”.

Răzvan CODRESCU

Maica Domnului din Vladimir (sec. XII)

AXIOANE DE CINSTIRE 

A MAICII DOMNULUI
LA MARILE PRAZNICE BISERICEŞTI

La Învierea Domnului: Îngerul a strigat celei pline de dar: Curată Fecioară, bucură-te, şi iarăşi zic: bucură-te, căci Fiul tău a înviat a treia zi din mormînt! Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime, căci slava Domnului peste tine-a răsărit! Saltă, saltă acum şi te bucură, Sioane! Iar tu, Curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău!

La Înălţarea Domnului: Măreşte, suflete al meu, pe Hristos, dătătorul de viaţă, Cel ce S-a înălţat de pe pămînt la cer. Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvînt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii, cu un gînd, te fericim.

La Pogorîrea Sfîntului Duh (Rusaliile/Cincizecimea): Bucură-te, Împărăteasă Maică, slava fecioarelor! Că toată gura cea limpede şi bine grăitoare, vorbind, nu te poate cînta cum se cuvine; şi se întu-necă toată mintea a cunoaşte naşterea ta. Pentru aceasta, cu un gînd, pe tine te slăvim.

La Adormirea Maicii Domnului (Sfînta Maria Mare): Neamurile toate te fericesc pe tine, una, de Dumnezeu Născătoare! Biruiescu-se hotarele firii întru tine, Curată Fecioară, ceea ce eşti după naştere fecioară şi după moarte – vie. Mîntuieşte pururea, Născătoare de Dumnezeu, moştenirea ta!

La Înălţarea Sfintei Cruci: Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit, nelucrat, pe Hristos, întru care lemnul Crucii, cel de viaţă purtător, pe pămînt s-a sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind [lemnul Sfintei Cruci], închinîndu-ne lui, pe tine te mărim!

La Naşterea Domnului: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai cinstită şi mai preamărită decît oştile cele de sus! Taină străină văd şi preamărită: cer fiind peştera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudîndu-L, Îl mărim!

La Botezul Domnului: Măreşte, suflete al meu, pe Cel ce în Iordan de la Ioan a luat Botezul! Nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie şi se întunecă şi mintea cea mai presus de lume, a te cînta pe tine, cea de Dumnezeu Născătoare. Însă fiind bună, primeşte credinţa, căci ştii dragostea noastră cea dumnezeiască; că tu creştinilor eşti folositoare şi pe tine te mărim.

La Buna Vestire: Binevesteşte, pămîntule, bucurie mare! Lăudaţi, ceruri, mărirea Dumnezeului nostru! Ca de un sicriu însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum nu se atinge mîna necredincioşilor, iar buzele credincioşilor, fără tăcere, precum glasul îngerului cîntînd cu bucurie, să strige Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!