În noaptea de 4 spre 5 august, la hospice-ul
"Sf. Irina" din Voluntari, unde zăcuse în comă mai multe zile,
Dumnezeu a uşurat-o de crucea îndelungii suferinţe pe Maica Hristofora, din
botez Gabriela Moldoveanu, mereu mînă dreaptă a doctorului Pavel Chirilă în
ostenelile de peste 20 de ani ale Asociaţiei "Christiana" şi adevărat
înger păzitor al editurii omonime, asupra căreia a vegheat neîntrerupt - cu
iniţiativa şi lucrul, cît au ţinut-o puterile, cu rugăciunea şi sfatul, cînd
boala a împiedicat-o să mai lucreze (de mai demult pierduse putinţa fizică de a
scrie, iar în vremea din urmă şi să citească abia de mai reuşea). Dacă eu mi-am
găsit locul la Christiana, de un deceniu şi mai bine, faptul i se datorează în
mare măsură şi rămîn nemîngîiat că nu am izbutit niciodată să răspund pe cît aş
fi vrut dragostei şi preţuirii pe care mi le-a arătat constant, cu o delicateţe
cum rar se mai întîlneşte astăzi.
Născută în 1943 (la toamnă ar fi împlinit 70 de ani), darurile sufleteşti
şi intelectuale au purtat-o spre cultura umanistă (înainte de 1989 a fost
redactor la Editura Eminescu, mare iubitoare a cărţii şi a artelor, iar din
1992 consilier editorial al Christianei), cultura spre aspiraţiile spirituale
(în tinereţe a cochetat, după moda vremii, cu "spiritualismele"
exotice), iar acestea din urmă spre Hristosul dreptei credinţe, Căruia în
amurgul vieţii i se dedicase total, cu o fervoare şi o puritate mistică ce se
învecinau cu taina "nebuniei întru Hristos". După ce sănătatea a început să i se şubrezească, a trăit ani de-a rîndul
semicălugăreşte, alături de mamă şi de o mătuşă care - Dumnezeu să le
odihnească - au lăsat-o în cele din urmă singură şi grea de neputinţe. A
renunţat la apartamentul din Drumul Taberei şi au urmat anii petrecuţi în sînul
familiei părintelui Zosima (unde mi-a fost dat s-o şi văd pentru ultima oară,
în urmă cu cîteva saptămîni, pe picioare şi încă lucidă), la Voluntari, în
imediata apropiere a reşedinţei şi ctitoriilor doctorului Pavel Chirilă, căruia
îi era demult ca o soră.
Şi-a dorit enorm să se călugărească şi Dumnezeu i-a dat să moară exact la 3
ani după ce o învrednicise de haina monahală (cred că aşa va rămîne cu
precădere în amintirea mea: transfigurată de bucurie şi parcă tainic întinerită
în ziua cînd a devenit Maica Hristofora, între zidurile şi sub cerul
duhovniciei moldave [1]), pe care
i-a fost rînduit să o poarte puţin şi atipic, dar cu toată devoţiunea
(purificată pînă la lamură de aventurile heterodoxe de odinioară, ba chiar
înclinată spre extrema opusă a rigorismului ortodox, a bunei habotnicii
mîntuitoare, binecuvîntate să găsească măsura chiar cînd pare să fi pierdut-o).
Privea cu înţeleaptă seninătate perspectiva apropiată a "marii treceri"
şi ar fi putut avea loc de odihnă în cimitirul Mănăstirii Christiana (unde ar
fi fost poate cel mai acasă), dar
şi-a dorit cu suavă cerbicie să fie înmormîntată la Mănăstirea Nera (altă
ctitorie a doctorului Pavel Chirilă, pe care o avea îndeosebi la inimă), unde o
vom şi însoţi pe ultimul drum, imediat după praznicul Schimbării la Faţă [2].
Rămîne în urma ei, pentru cei ce au cunoscut-o, amintirea vie şi
inepuizabilă a unui lung şi pilduitor traseu al lămuririi duhovniceşti şi al
rîvnei mărturisitoare, a unei ardente şi generoase prezenţe umane şi
profesionale, iar pentru mulţi alţii rămîn la îndemînă sutele de cărţi de care
şi-a legat numele (cu o discreţie uneori exagerată), mai ales numeroasele
volume îngrijite din opera ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor (culminînd cu
prima ediţie integrală a Acatistelor
şi cu excelenta ediţie critică a Imnului
Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu) şi cartea ei cea mai de
suflet (căreia nu i-a fost doar alcătuitoare, ci şi co-autoare, cu cîteva texte
de o rară frumuseţe): Cînd cuvintele sînt
de la Cuvîntul. Ce şi cum vorbesc creştinii între ei şi unii despre alţii
(Editura Christiana, Bucureşti, 2009) [3].
Cîteva dintre cărţile îngrijite
de Maica Hristofora/Gabriela Moldoveanu
Dumnezeu s-o odihnească, iar pe noi să ne facă vrednici să-i cinstim şi să-i
urmăm rîvna cucernică, să stăm rugători pentru sufletul ei încercat şi - mai cu
seamă - să nu-i înşelăm încrederea şi aşteptările, ducînd mai departe, sub
egida şi în duhul Christianei, o lucrare ce s-ar cădea să nu se săvîrşească
decît în eternitatea Cuvîntului în care sîntem una.
Răzvan CODRESCU
Rîşca, 2010:
Maica Hristofora, Gabriela Madan, dr. Pavel Chirilă
[1] Slujba s-a săvîrşit la Mănăstirea Rîşca,
rămasă pentru ea ca o icoană a raiului.
[2] Voi reveni cu detalii asupra înmormîntării.
[3] Citez de pe coperta finală: "Aşezată pe
stîlpii de lumină teologică şi duhovnicească reprezentaţi de scrierile
Părintelui Dumitru Stăniloae şi ale Ieroschimonahului Daniil de la Rarău (Sandu
Tudor), cartea de faţă, alcătuită de autoare atît din texte proprii, cît şi din
texte «cuminecătoare» atent antologate, ne odihneşte în «poala liturgică» a
cuvintelor care se cer după Cuvînt, aducîndu-ne aminte, prin pilde vii, că
adevărata comunicare, creştineşte
vorbind, este întîi de toate cuminecare,
împărtăşire tainică întru Mîngîietorul, Duhul Adevărului, Care suflă unde vrea
şi sfinţeşte unde suflă".
Mai puteţi citi pe acest blog:
«Călugăr»
– un cuvînt sub prigoană? (23.07.2011)
UPDATE 7.VIII.2013, 20.00:
În seara zilei de 7 august, la Sf. Mănăstire Nera, a avut loc slujba funerară (oficiată de părintele Teofan Munteanu, duhovnicul locului, împreună cu părintele Zosima Banyai) şi înmormîntarea Maicii Hristofora. Au fost de faţă întreaga obşte a mănăstirii şi o seamă de apropiaţi sosiţi de la Bucureşti (printre care şi fostul soţ al defunctei, d-l Mircea Mihai Ioan, de care se separase amiabil încă din 1981). Fiind atît de departe (peste o 1000 de kilometri dus-întors) şi în mijlocul săptămînii, mulţi dintre cei ce şi-ar fi dorit să-i fie alături pe ultimul drum nu au putut fi de faţă (şi nici cei ajunşi nu au putut fi prezenţi cu toţii la toată slujba, ci unii doar la sărutul de rămas-bun şi la înhumare). Odihnească-se în pace!
3 comentarii:
Dumnezeu sa o odihneasca si sa ii fie eterna pomenirea!
Luminoasă fotografie, luminoasă privire - cea de tinerețe. Dacă asta e privirea unei viitoare măicuțe, ne rămân ceva speranțe și nouă!
Călugărită abia în 2010, la 66 de ani, Maica Hristofora nu era văduvă (cum am scris iniţial), ci separată de soţul său încă din 1981 (cînd încă nu-L descoperise deplin pe Hristos).
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire