INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (7)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

I

E-aşa de mult de cînd era iubirea

necoaptă-n noi şi miresma a vară:

de-atîta vis dădeam pe dinafară

şi grea de vrajă-ţi licărea privirea.

Cum poţi să fii atît de nicăirea

tu, care-atît erai odinioară

de pretutindeni, crudă şi sprinţară,

şi care ochi îmi umpli amintirea?!

De-ar fi balaur timpul, l-aş răpune

cu spada mea, tăindu-i cap cu cap,

dar fără chip e oarba lui genune

şi n-am din ea putere să te scap:

doar cîntecul e rost să le răzbune

pe toate cîte-n umbra morţii-ncap.

II

Cu Dante, cu Petrarca, cu Ronsard,

cu Shakespeare, cu Quevedo, cu Baudelaire,

pe limba mea sonetului mă cer

şi-i prad iubirii tîlcul ei stelar.

Nu ştiu cît e blestem în ea sau har,

dar ştiu că taina ei e scrisă-n cer

şi dacă toate-n sorbul vremii pier,

ea morţii-i pune piatră de hotar.

E Dumnezeu iubire şi cuvînt

pe cît de mult e viaţă şi-nviere,

şi nu-i sonet în care să nu-l cînt,

căci toate-s vii cu de la El putere

şi-atîta sîntem cît în nodul sfînt

ne-adună visul, peste poli şi ere.

III

Pe trupul tău care-a-ndurat păcatul

şi-n care mut fiorul a rămas,

am învăţat iubirea pas cu pas,

bătîndu-l tot, de-a lungul şi de-a latul.

M-am rătăcit în părul tău, bogatul,

şi-n ochii tăi m-am oglindit, pierdut,

dar nici o clipă nu ţi-am cunoscut

lăuntrul plin de cîte sile batu-l.

Pe cît albeai parşiv pe dinafară,

pe-atît erai de beznă grea în tine

şi te-apăsa-n adînc, ca o povară,

lehamitea de toate şi de sine,

cum se răzbună noaptea cînd coboară

şi pradă tot ce zilei drag îi vine...

IV

Atît de crudă-i pizma ta că n-are

nici saţ în rău, nici frîu în nebunie

şi nu-i plăcere-n carnea ta mai vie

decît să spurci tot ce-i curat şi mare.

Ce taină-ascunzi în duh şi-n mădulare

de iadul tot ţi se închină ţie

şi-aduni ciopor toţi dracii din pustie,

să-i faci rîndaşi iubirii care moare?

Ce ţi-a făcut vreodată Dumnezeu,

sau lumea lui cu ce ţi-a fost de vină,

s-o bîntui şi s-o rozi la rădăcină,

şi să-i strecori veninul tău mereu?

Dar că te rabdă mila lui divină,

decît că eşti, mă mir mai tare eu!

V

Staţi faţă-n faţă şi aievea este!

Vă ştiu cum doar pe mine mă mai ştiu,

dar nu pricep, pe-al dragostei tîrziu,

cum pot să-ncapă toate-ntr-o poveste?!

Ce au de-a face cerul cu pămîntul,

ori raiul sfînt şi iadul greu de vină?!

E tîlc prea mult şi minte prea puţină,

şi se sminteşte-n gura mea cuvîntul...

De-aceea tac înfrigurat şi n-are

privirea mea curaj să se ridice

nici spre-amîndouă, nici spre fiecare,

şi parcă-aştept, cu fierul pe cerbice,

un semn din cer şi o minune care

să dreagă visul sau de tot să-l strice...

VI

Te-mbraci de-acum în altă frumuseţe

şi-ţi miresmează trupul tot a cer,

şi-n ochii tăi e-atîta sfînt mister

că îngeri prind în ei să se răsfeţe.

Smerit mă-nchin astralei tale feţe

şi îndurare în genunchi îţi cer

că nu i-am fost iubirii bun năier

şi-am rătăcit pe valuri de tristeţe.

Dar azi splendoarea ta răscumpărare

şi pîrgă e a toate cîte-au fost,

şi te citesc din creştet la picioare,

şi te re-nvăţ întreagă pe de rost,

ca pe o rugă care seamăn n-are

şi-n care-şi face duhul adăpost.

VII

De-acum îi pot iubirii-adio spune,

atîta cît cu trupul se măsoară:

din firea cărnii dau pe dinafară

şi-n urmă-o las, cu rele şi cu bune.

Ce-a mai rămas din mine-i rugăciune

şi cîntec pur pe-a duhului vioară,

cu care urcă ceruri şi coboară,

şi vécii prind pe urma lui să sune.

O altă taină a iubirii creşte

ca strălumina slavei pe Tabor

şi-n largul ei plutesc, dumnezeieşte,

cu îngerii grăind pe limba lor:

de-acum Iubirea-n noi se preamăreşte

şi toate-s vii pe cît de sfinte mor.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Erosstihuri (1)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (2)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (3)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (4)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (5)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (6)