Pagini

duminică, iulie 28, 2013

INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (7)




I

E-aşa de mult de cînd era iubirea
necoaptă-n noi şi miresma a vară:
de-atîta vis dădeam pe dinafară
şi grea de vrajă-ţi licărea privirea.

Cum poţi să fii atît de nicăirea
tu, care-atît erai odinioară
de pretutindeni, crudă şi sprinţară,
şi care ochi îmi umpli amintirea?!

De-ar fi balaur timpul, l-aş răpune
cu spada mea, tăindu-i cap cu cap,
dar fără chip e oarba lui genune
şi n-am din ea putere să te scap:
doar cîntecul e rost să le răzbune
pe toate cîte-n umbra morţii-ncap.


II

Cu Dante, cu Petrarca, cu Ronsard,
cu Shakespeare, cu Quevedo, cu Baudelaire,
pe limba mea sonetului mă cer
şi-i prad iubirii tîlcul ei stelar.

Nu ştiu cît e blestem în ea sau har,
dar ştiu că taina ei e scrisă-n cer
şi dacă toate-n sorbul vremii pier,
ea morţii-i pune piatră de hotar.

E Dumnezeu iubire şi cuvînt
pe cît de mult e viaţă şi-nviere,
şi nu-i sonet în care să nu-l cînt,
căci toate-s vii cu de la El putere
şi-atîta sîntem cît în nodul sfînt
ne-adună visul, peste poli şi ere.


III

Pe trupul tău care-a-ndurat păcatul
şi-n care mut fiorul a rămas,
am învăţat iubirea pas cu pas,
bătîndu-l tot, de-a lungul şi de-a latul.

M-am rătăcit în părul tău, bogatul,
şi-n ochii tăi m-am oglindit, pierdut,
dar nici o clipă nu ţi-am cunoscut
lăuntrul plin de cîte sile batu-l.

Pe cît albeai parşiv pe dinafară,
pe-atît erai de beznă grea în tine
şi te-apăsa-n adînc, ca o povară,
lehamitea de toate şi de sine,
cum se răzbună noaptea cînd coboară
şi pradă tot ce zilei drag îi vine...


IV

Atît de crudă-i pizma ta că n-are
nici saţ în rău, nici frîu în nebunie
şi nu-i plăcere-n carnea ta mai vie
decît să spurci tot ce-i curat şi mare.

Ce taină-ascunzi în duh şi-n mădulare
de iadul tot ţi se închină ţie
şi-aduni ciopor toţi dracii din pustie,
să-i faci rîndaşi iubirii care moare?

Ce ţi-a făcut vreodată Dumnezeu,
sau lumea lui cu ce ţi-a fost de vină,
s-o bîntui şi s-o rozi la rădăcină,
şi să-i strecori veninul tău mereu?
Dar că te rabdă mila lui divină,
decît că eşti, mă mir mai tare eu!


V

Staţi faţă-n faţă şi aievea este!
Vă ştiu cum doar pe mine mă mai ştiu,
dar nu pricep, pe-al dragostei tîrziu,
cum pot să-ncapă toate-ntr-o poveste?!

Ce au de-a face cerul cu pămîntul,
ori raiul sfînt şi iadul greu de vină?!
E tîlc prea mult şi minte prea puţină,
şi se sminteşte-n gura mea cuvîntul...

De-aceea tac înfrigurat şi n-are
privirea mea curaj să se ridice
nici spre-amîndouă, nici spre fiecare,
şi parcă-aştept, cu fierul pe cerbice,
un semn din cer şi o minune care
să dreagă visul sau de tot să-l strice...


VI

Te-mbraci de-acum în altă frumuseţe
şi-ţi miresmează trupul tot a cer,
şi-n ochii tăi e-atîta sfînt mister
că îngeri prind în ei să se răsfeţe.

Smerit mă-nchin astralei tale feţe
şi îndurare în genunchi îţi cer
că nu i-am fost iubirii bun năier
şi-am rătăcit pe valuri de tristeţe.

Dar azi splendoarea ta răscumpărare
şi pîrgă e a toate cîte-au fost,
şi te citesc din creştet la picioare,
şi te re-nvăţ întreagă pe de rost,
ca pe o rugă care seamăn n-are
şi-n care-şi face duhul adăpost.


VII

De-acum îi pot iubirii-adio spune,
atîta cît cu trupul se măsoară:
din firea cărnii dau pe dinafară
şi-n urmă-o las, cu rele şi cu bune.

Ce-a mai rămas din mine-i rugăciune
şi cîntec pur pe-a duhului vioară,
cu care urcă ceruri şi coboară,
şi vécii prind pe urma lui să sune.

O altă taină a iubirii creşte
ca strălumina slavei pe Tabor
şi-n largul ei plutesc, dumnezeieşte,
cu îngerii grăind pe limba lor:
de-acum Iubirea-n noi se preamăreşte
şi toate-s vii pe cît de sfinte mor.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:
* Intermezzo liric: Erosstihuri (6)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu