Blogul lui Răzvan Codrescu: 7 ANI DE LA SĂVÎRŞIREA PĂRINTELUI GALERIU (I)

În urmă cu 7 ani, în ziua de 13 august 2003, piaţeta din faţa Bisericii „Sf. Silvestru“ din Bucureşti şi străzile din preajma ei erau înţesate de lume. Patriarh, mitropoliţi, episcopi, mulţi preoţi, intelectuali rafinaţi şi oameni simpli, studenţi teologi şi cerşetori, toţi îl petreceau pe ultimul drum pe cel care a fost Părintele lor duhovnicesc şi, putem spune fără ezitare, pe cel care a fost Părintele duhovnicesc al Bucureştiului mai bine de un sfert de secol. Slujba înmormîntării Părintelui Constantin Galeriu, prin amploarea sa, a fost asemenea unei ceremonii de canonizare. Astăzi, florile şi candelele ce străjuiesc mormîntul situat lângă biserică, pe latura de nord, mărturisesc evlavia şi dragostea oamenilor pentru cel care a fost una dintre cele mai vii conştiinţe creştine ale neamului românesc din secolul al XX-lea.

Pe 10 august 2010 s-au împlinitc 7 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Profesor Constantin Galeriu. S-a născut la 21 noiembrie 1918, în comuna Răcătău-Răzeşi din judeţul Bacău. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe“ din Roman, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti (avîndu-l ca îndrumător de licenţă pe marele profesor Nichifor Crainic). În anul 1973 a devenit doctor în Teologie. A fost preot paroh în mai multe sate, după care a devenit „spiritual“ la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1973-1974). Între anii 1974-1977 a fost lector, iar între anii 1977-1991 profesor titular la acelaşi institut. Din anul 1992 era profesor consultant şi conducător de doctorate la Universitatea Bucureşti. La 1 ianuarie 1990 a fost numit vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. A fost profesor la Universitatea din Tîrgovişte, unde a predat Teologie dogmatică, şi la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice din Capitală, unde a predat Istoria şi filosofia religiilor. Între 7 august şi 7 septembrie 1950, apoi între 16 august 1952 şi 26 octombrie 1953 a fost deţinut politic, pentru convingerile sale religioase şi umanitare. În contextul evenimentelor istorice din anii 1989-1990, în calitate de vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi de membru în Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, a militat deopotrivă pentru înnoirea, dezvoltarea şi stabilitatea Bisericii Ortodoxe Române. A fost preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO, membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Christiana“, preşedinte al Editurii „Harisma“, preşedinte al Asociaţiei „Sf. Stelian – copiii străzii“, preşedinte al Fundaţiei „Elena Doamna“, membru de onoare al Fundaţiei „Memoria“, preşedinte executiv al Asociaţiei „Frăţia Ortodoxă Română“. A fost distins cu numeroase premii şi distincţii, fiind şi Doctor Honoris Causa al Universităţii Ecologice din Bucureşti. Este autor a numeroase lucrări teologice.

Tînărul Costachi Galeri, deşi absolvise studiile superioare ca şef de promoţie, a fost numit, în anul 1943, într-o parohie de ţară din judeţul Prahova, în comuna Poenarii Burchii. Acolo a stat pînă în 1947. „Eram foarte săraci – avea să-şi amintească mai tîrziu părintele. Erau anii de după război, cînd a început foametea. Doar cîte un credincios ne aducea un kilogram de lapte seara şi aşa am trăit“. În urma unei adunări preoţeşti la care Părintele a ţinut o conferinţă, a fost remarcat pentru cuvîntul său convingător şi episcopul de atunci i-a propus să slujească în oraşul Ploieşti, la parohia „Sf. Vasile“. Din anul 1973, a slujit în Bucureşti, la „Sf. Silvestru“, care, de atunci, a devenit una dintre cele mai căutate biserici din Bucureşti. Cei care i-au ascultat predicile îşi amintesc că Părintele Galeriu avea un incontestabilul dar oratoric, era fascinant şi unic. „Sfinţia sa dezvolta cuvintele, cuvintele-cheie. Rămînea pe ele, le punea în faţa ta cu toată tăria şi gravitatea lor, ţi le imprima în suflet. Chiar el o mărturisea: «Împreună cu colegul meu, părintele Ştefan, cercetam în texte, în original, ce înseamnă «odihnă». În limba greacă cuvîntul pausis înseamnă «odihnă», dar Scriptura foloseşte alt termen, anapausis, iar particula ana se traduce prin «în sus». Aşadar, ajung la odihnă atunci cînd mă ridic la înălţimea adevărului, adică la lumina care îmi dă pacea, împlinirea». Gestica sa şi inflexiunile glasului său erau dătătoare de sens şi de forţă dumnezeiască, de trăire sfîntă a ascultătorului. De aceea, prelucra permanent şi în continuu, divaga, era atent la public, comunica cu el, se lua de o idee care vedea că prinde, era acolo… Mulţumea cînd îi aduceai paharul de apă, te includea şi pe tine în predică, te punea în faţa lui foarte firesc şi făcea din tine, într-o clipă, un partener de discuţie“.

Jertfa, ca temei al învierii, cum el însuşi a spus-o, a fost pasiunea lui de o viaţă. Nu pregeta să rupă din timpul său, chiar la bătrîneţe, pentru a răspunde oricărei chemări, fie că era din partea unui om simplu, fie din partea unuia important. Modestia şi eleganţa prin care se distingea îl făceau inconfundabil. Ca preot, ca duhovnic, ca profesor sau ca orator, părintele Galeriu a înălţat o ştachetă greu de atins pentru preoţii din România.

Atunci cînd Petre Ţuţea a fost măgulit de unul dintre auditorii săi, care i-ar fi spus: „Vorbiţi de parcă aţi fi Părintele Galeriu!“, primul a meditat cu mult umor: „Pe moment, eu, care mă cred genial, eram gata să mă supăr… Pe urmă, gîndindu-mă mai bine, m-am simţit onorat!“. Această mărturie, care vine din partea unui geniu românesc al oralităţii, demonstrează, incontestabil, darul de înalt orator al Părintelui Galeriu.

Nu era niciodată egoist sau arogant, ci întotdeauna plin de generozitate şi mărinimie, uimitor prin discreţia lui, prin modul cald şi deschis cu care primea pe oricine avea un necaz sau o întrebare. Uita de el şi era al tău. Niciodată egoist, ci întotdeauna mult milostiv şi îndelung răbdător. Simţeai că Dumnezeu vorbeşte prin atitudinea şi verbul lui.

Cuvântul Părintelui Constantin Galeriu era normă şi reper. Raportarea lui la Tradiţia autentică a Bisericii era un lucru firesc şi bine articulat. Nu ignora şi nici nu dispreţuia media sau internetul, ci era de părere că dacă acestea ne folosesc, le putem uzita, dar cu grijă. Invitat în ţară şi străinătate pentru a conferenţia, prelegerile sale erau gustate şi apreciate de foarte mulţi şi diferiţi ascultători. Volumele de predici ale Părintelui stau acum să apară la Editura „Harisma”.

Se spune astăzi, şi poate pe bună dreptate, că teologia a devenit scolastică, academică. Părintele Galeriu poate constitui un model de teolog şi duhovnic care desfiinţa şi distrugea, prin naturaleţea sa, orice tipar, stereotipie sau clişeu. Lîngă el simţeai că trăieşti cu adevărat. Iradia blîndeţe, dragoste, înţelegere şi bucurie. Mulţi cunosc întîmplarea petrecută într-o seară cînd Părintele Galeriu, întorcîndu-se de la o slujbă făcută în parohie, a venit acasă desculţ. Doamna preoteasă Argentina, mirată, l-a întrebat: „Ce s-a întîmplat?!“. La care Părintele, retrăgîndu-se în casă, i-a spus: „Nimic, cineva mai sărac a avut nevoie de o pereche de pantofi“. Acesta era Părintele Galeriu!... Cel mai bine i se potrivesc cuvintele pe care o americancă, Ruth Stapleton, le punea în dreptul oricărui creştin autentic: Born to serve, born to love („Născut pentru a sluji, născut pentru a iubi”).

13 august 2003: înmormîntarea Părintelui Galeriu

Înainte de a pleca la spital pentru ultima oară, l-am vizitat acasă. Cu chipul lui senin, m-a salutat. Era asemenea unui copil. Lîngă patul în care stătea, cineva citea cu glas lin psalmii lui David. Cuvintele lui au fost puţine atunci. Mi-a spus: „Să nu uiţi: Iisus Hristos, Dumnezeu şi Om, este taina tainelor – Acest Iisus Hristos…“

Aceştia sînt părinţii noştri. Cu toate că ne-au părăsit, din punct de vedere fizic, ei rămîn în sufletele noastre şi ne veghează în chip nevăzut. Nu trebuie să-i uităm. Pentru că ne-am uita rădăcinile. Iar cine nu are rădăcini, poate fi smuls la prima adiere de vînt.

Ucenic al Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, Părintele Constantin Galeriu avea preocuparea constantă pentru dialogul ştiinţă – religie sau teologie – ştiinţă. Această preocupare a sporit în intensitate în ultimii ani ai vieţii sale, sub influenţa afirmării preocupărilor lumii ştiinţifice pentru dialogul ştiinţă-religie, reflecţia teologică a părintelui înglobînd ultimele descoperiri ale cunoaşterii umane. Iniţierea şi coordonarea, începînd cu anul 2001, a grupului de reflecţie duhovnicească „Conştiinţe în slujirea cu iubire a adevărului“, care aduna în Biserica „Sf. Silvestru“, în fiecare zi de joi seara, profesori universitari, cercetători recunoscuţi prin lucrări de anvergură în diverse domenii (de la economie la geografie, fizică, literatură, matematică, filosofie), poate fi înţelese, în primul rînd, ca un mod de încununare a maturizării gîndirii sale teologice, iar în al doilea rînd ca un mod de a-i învăţa pe ceilalţi să gîndească corect teologic, de a crea o şcoală. Erau întruniri deosebite, interesante şi îndrăzneţe prin abordare, la care putea asista oricine. După ce conferenţiarul îşi încheia prelegerea, urmau întrebările. Ultimul cuvînt îi aparţinea părintelui, care dădea o nouă configuraţie prelegerii ascultate la început, unde sublinia conexiunile teologice permise de subiectul dezbătut. Interesant este că părintele nu era niciodată prins pe picior greşit. Întotdeauna cuvîntul lui de încheiere reprezenta adevărata cheie prin care putea fi înţeleasă tema aleasă spre discuţie în ziua respectivă. Toţi aşteptau cu interes şi surprindere cuvîntul venerabilului duhovnic şi profesor, care uimea prin precizia şi profunzimea intuiţiilor sale.

Aceste întîlniri au fost cumva o copie a dialogurilor pe care Părintele Galeriu le avusese în timp cu intelectuali de marcă, cum ar fi Andrei Pleşu, Horia Bernea sau Sorin Dumitrescu, de la Fundaţia şi Editura „Anastasia”, la Schitul Darvari, unde se dezbăteau subiecte începînd cu crearea lumii şi continuînd cu sensul existenţei, pronia lui Dumnezeu sau suferinţa omului. Reluarea unei astfel de iniţiative ar fi necesară pentru crearea unei mai puternice conştiinţe eclesiale, a unui mod de gîndire sănătos, curat, ortodox. Părintele Galeriu venea cu o experienţă duhovnicească şi cu un bagaj cultural impresionant. De aceea, cuvîntul sfinţiei sale era unul de mare forţă, cu impact puternic asupra credincioşilor şi, în general, asupra oricărui ascultător. Garanţia propovăduirii unei învăţături fără fisură, ancorate în Sfînta Scriptură şi în scrierile Sfinţilor Părinţi (citate de Părintele adeseori din memorie, cu o uşurinţă demnă de invidiat), a fost unul dintre principalele motive pentru care lumea asalta literalmente, duminică de duminică, Biserica „Sf. Silvestru“ din Bucureşti.

Haloul apărut pe cer în jurul soarelui în ziua înmormîntării Părintelui Galeriu

Acum, la împlinirea a 7 ani de la petrecerea în lumea drepţilor a Părintelui Constantin Galeriu şi în încheierea acestui material comemorativ, vin să întreb, cu multă nădejde şi încredere în Providenţa Divină, ce va urma după toţi şi după toate acestea, care va fi mersul şi evoluţia Bisericii în viitor, deoarece, iată, ea se confruntă cu o mulţime de probleme şi de crize, parcă tot mai acute pe zi ce trece. Luciditatea, spiritul său de echipă, respectul faţă de ucenicii şi colaboratori săi, dreapta lui socotinţă, precum şi înţelepciunea ori diplomaţia sa ar fi fost de mare folos în continuare, dar am convingerea că felul său de a fi, şi mai ales de a vedea şi de a trata lucrurile, va fi moştenit de către mulţi dintre ucenicii şi colaboratorii săi, în frunte cu succesorul său, avîndu-l astfel între noi şi mai cu seamă întru noi, fapt pentru care mă rog ca Dumnezeu să-i răsplătească toată osteneala şi dăruirea de care a fost în stare. Părintele Constantin Galeriu este ca un far ce luminează şi va lumina foarte mult timp (şi) de acum încolo, deşi probabil sînt şi dintre aceia care ar dori să se stingă ori să fie stins...

Nădăjduiesc că vom şti pe mai departe să ne cinstim înaintaşii aşa cum se cuvine şi sînt încredinţat de faptul că ce este nobil rămîne, pe cînd ce este ieftin apune; iar „noi locului ne ţinem, cum am fost aşa rămînem”.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!

Stelian GOMBOŞ

(Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte

din cadrul Guvernului României)

Biserica "Sf. Silvestru" din Bucureşti (în stînga: mormîntul Părintelui Galeriu)

UN NOU SITE ÎNCHINAT PĂRINTELUI GALERIU:

„ŞI EU AM FOST UCENICUL (UCENICA) PĂRINTELUI GALERIU”

La împlinirea a 7 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Galeriu, încununînd un şir de strădanii mai vechi şi constante, cîţiva dintre numeroşii săi ucenicii îl omagiază inclusiv pe calea internetului, punîndu-l în atenţia şi la îndemîna generaţiilor mai noi, care n-au avut şansa şi bucuria să-l cunoască şi să-l asculte „pe viu”.

• Este o revistă virtuală, omagiu adus duhovnicului nostru, Părintele Galeriu, cel care prin viaţa sa exemplară ne-a învăţat slujirea, rugăciunea autentică şi intensă, şi mai ales iubirea neprecupeţită.

• Sînt pagini online care conţin o smerită dedicaţie celui care a ştiut şi a făcut să crească binele în fiecare dintre noi, descoperindu-ne Lumina.

• Paginile conţin tezaure de idei, mîngîieri şi aduceri aminte pentru ucenicii Părintelui Galeriu; să ascultăm şi să împărtăşim mărturii şi cuvinte de folos pentru mîntuirea noastră, a copiilor noştri, a neamului nostru românesc.

De ce pe Internet ? Pentru că Părintele, în modernitatea gîndirii sale, în temeiul lui „astăzi”, a înţeles că prin apariţia Internetului s-a făcut un salt uriaş în comunicare, că este o descoperire la fel de mare ca şi descoperirea tiparului sau a electricităţii. În înţelepciunea sa, Părintele a văzut atu-urile, dar şi reversul medaliei în utilizarea acestui mijloc de comunicare atît de controversat.

Părintele Galeriu a fost membru de onoare al Universităţii “Titu Maiorescu”. La fiecare început de an universitar, prin parabola seminţei şi pilda semănătorului, sădea şi resădea în inimile studenţilor şi profesorilor dragostea pentru lumină, adevăr şi bucuria “cunoştinţei” ca dar al Duhului Sfînt.

În 2005, sub oblăduirea părintelui paroh Nicolae Bordaşiu, în grădiniţa de lîngă Biserica “Sf. Silvestru”, cînd soarele de august s-a domolit, ucenicii Părintelui Galeriu şi-au adus obolul lor de cuvinte de mulţumire şi de duioasă amintire a celui care a fost duhovnicul şi învăţătorul lor inegalabil şi de neuitat. Şi tot atunci am lansat site-ul http://www.ucenic.go.ro/, omagiu adus de Universitatea “Titu Maiorescu”. Astăzi, la împlinirea a 7 ani de la mutarea Părintelui Galeriu la ceruri, lansăm site-ul http://www.parintelegaleriu.ro/ şi încercăm în plus, cu ajutorul bunului Dumnezeu, o replică offline a conţinutului celor două site-uri, pentru a bucura pe cei care nu au Internet, pentru o mai bună promovare a acestui site cu conţinut ştiinţific, moral şi religios, şi mai ales pentru ascultare. Pentru că fiecărui ucenic, după unicitatea lui, Părintele i-a dat o ascultare. A mea aceasta este: “Să nu uiţi niciodată: Informaţia supremă este Dumnezeu!”.

Argentina Grămadă Dragu

argentina.gramada@utm.ro

SCURT SECVENŢIAL BIOGRAFIC

• Părintele Constantin Galeriu (numele de buletin: Costachi Galeri) s-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răzeşi, com. Răcătău, jud. Bacău.

• În 1938 a absolvit Seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman, iar în 1942 Facultatea de Teologie din Bucureşti.

• A fost preot în satul Podul Văleni din com. Poenarii Burchii, jud. Prahova (1943-1947), apoi la Biserica „Sf. Vasile” din Ploieşti (1947-1973), iar în ultimii 30 de ani la Biserica „Sf. Silvestru” din Bucureşti.

• Incomod ideologic noului regim comunist, a fost deţinut politic între 16.08.1952 şi 26.10.1953.

• În 1973 a obţinut titlul de Doctor în Teologie, cu teza Jertfă şi răscumpărare.

• A fost mai întîi „preot spiritual” (1973-1974), apoi lector (1974-1977) şi profesor titular (1977-1991) la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti.

• La 1 ianuarie 1990 a fost numit de către P. F. Teoctist vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

• Volume publicate (selectiv): Jertfă şi răscumpărare (1973; reed. 1991), Meditaţii la „Tatăl Nostru” şi la „Fericiri” (1990; reed. 2002), Tîlcuiri la mari praznice de peste an: 22 de modele omiletice (2001), Între Geneză şi Apocalipsă. Convorbiri realizate de Dorin Popa (2002), Cartea celor nouă Fericiri (2004).

• A trecut la cele veşnice duminică 10 august, la ora 21, la Spitalul Clinic Universitar din Bucureşti.

• A fost înmormîntat miercuri 13 august, puţin după prînz, în coasta Bisericii „Sf. Silvestru”.

(R. C.)

----------------------------------------

Mai puteţi citi pe acest blog:

Ortodoxie şi naţiune (O mărturie testamentară a Părintelui Galeriu)

Un cuvînt al Părintelui Galeriu

Ultima predică de Rusalii a Părintelui Galeriu

Părintele Galeriu despre Naşterea Domnului

Între religie şi ştiinţă (Savanţi şi mărturisitori în predania Părintelui Galeriu)
7 ani de la săvîrşirea Părintelui Galeriu (II)