vineri, mai 29, 2009

DIALOG ÎN PRIDVOR CU RĂZVAN CODRESCU



CLAUDIU TÂRZIU ÎNTREABĂ
RĂZVAN CODRESCU RĂSPUNDE


Sînteţi creştin „născut” sau „făcut”? Aţi fost crescut în duhul Ortodoxiei, într-o familie de oameni credincioşi, sau vi s-a întîmplat să descoperiţi drumul spre Biserică mai tîrziu?


M-am născut din părinţi botezaţi ortodox, dar înstrăinaţi de Biserică, în contextul propagandei ateiste a noului regim comunist. În familie, singura persoană bisericoasă de care-mi amintesc era bunica dinspre tată, la modul simplu, ţărănesc. Mă amuzam că repeta la tot pasul: „Doamne, pupu-ţi tălpile!”. Dar dacă nu erau prea duşi pe la biserică, ai mei nu erau nici atei convinşi, ci aveau un bun-simţ care-i împiedica să fie cu adevărat ireverenţioşi faţă de cele sfinte. Am fost botezat după rînduială, dar educaţie religioasă n-am primit. Pe la 13-14 ani scriam, în versuri, tirade împotriva lui Dumnezeu, invocînd binefacerile ştiinţei, cum fusesem învăţat la şcoală. Mimam cumva necredinţa, dar n-aş fi băgat mîna în foc pentru vreo convingere ateistă. Apoi, cînd am ieşit din mahalaua copilăriei şi am început să citesc mai mult, am constatat că oameni serioşi văd lucrurile altfel, am căpătat conştiinţa manipulării ideologice şi m-am revoltat interior. Am cochetat întîi cu orientalismele, mai ales sub influenţa lui Eminescu (pe care-l citeam şi-l învăţasem în mare parte pe dinafară, încă de pe la 6-7 ani, chiar dacă nu-l pricepeam întru totul), dar şi a „mitului” Eliade (care pe atunci era cel mai realizat român în viaţă). Dumnezeu mi-a scos în cale cîţiva oameni care m-au influenţat şi m-au orientat decisiv, răspunzînd aşteptărilor mele mai adînci: scriitorul Marcel Petrişor (care era pe atunci profesor la „Iulia Hasdeu” şi ţinea un cenaclu literar pentru elevi, atipic şi aproape subversiv), doamna Eugenia Popovici (distinsa şi inimoasa bibliotecară de la acelaşi liceu), iar ceva mai tîrziu inegalabilul Petre Ţuţea. Pe la 16-17 ani eram deja un creştin-ortodox convins, făceam proiecte de poeme, catehisme şi manifeste creştine, îi descoperisem fascinat pe marii noştri interbelici, dar şi pe Dante, Ioan al Crucii, Cervantes (via Unamuno), Dostoievski... Marea mea bucurie a fost că, încetul cu încetul, am reuşit s-o întorc la credinţă şi pe mama...
Devenirea mea interioară mă face să fiu foarte îndatorat religios culturii. De aceea mă simt mîhnit de cîte ori constat un anume divorţ între religie şi cultură în lumea noastră ortodoxă de azi. Ştiu că există o cultură care poate sminti, dar există şi una care poartă spre Dumnezeu şi de ale cărei servicii religia nu se poate lipsi nepăgubită. Religia şi cultura nu trebuie confundate, dar nici puse în raport de excluziune reciprocă. De altfel, la o privire atentă, deculturalizarea merge astăzi mînă în mînă fie cu desbisericirea, fie cu habotnicia obtuză şi belicoasă. Altfel spus, lipsa culturii poartă, de regulă, spre una sau alta din cele două fundături simetrice ale vieţii spirituale.

Vă amintiţi o întîmplare din trecutul dvs. care să vă fi făcut să credeţi că aţi trăit o minune, că a fost mîna lui Dumnezeu deasupra dvs.?

O anume discreţie mă împiedică să relatez episoade concrete, uneori foarte intime, dar mărturisesc că eu unul am simţit tot timpul mîna lui Dumnezeu asupra mea – cînd păzindu-mă mîngîietoare, cînd plesnindu-mă ca să mă trezesc. Simţeam cumva lucrul acesta chiar şi înainte să mă limpezesc în credinţă. Dumnezeu a fost cu mine în mult mai mare măsură decît m-am învrednicit eu să fiu cu El.

Cine v-a influenţat cel mai mult evoluţia spirituală?

Nimic nu mi se pare mai presus de citirea şi recitirea textelor sfinte, mai ales a Evangheliilor şi Epistolelor apostolice. În afară de cei pe care i-am pomenit deja, mă simt dator să-i menţionez, dintre cei în carne şi oase, pe părintele Gheorghe Calciu, pe părintele Athanase Negoiţă, pe părintele Constantin Galeriu. Livreşte, sînt foarte îndatorat literaturii patristice, pe de o parte, şi interbelicilor noştri, pe de altă parte. Pe părintele Dumitru Stăniloae n-am avut ocazia să-l văd decît o singură dată faţă către faţă, binişor înainte de 1989 (cînd a avut bunătatea să-mi dăruiască primele volume din Filocalie, care-mi lipseau şi erau de negăsit pe atunci), dar cărţile lui, inclusiv cele din tinereţe, mi-au fost din capul locului referenţiale. I-am citit avid şi cu folos, adesea în traduceri dactilografiate care circulau „pe sub mînă”, şi pe marii ruşi din exil, de la Soloviov şi Berdiaev la Evdokimov şi Soljeniţîn. Vreau să adaug, totuşi, că am avut mult de învăţat şi de la autori nu neapărat religioşi (Blaga, Eliade, Noica), sau de la un „minor” harismatic ca Saint-Exupéry... (Puteţi citi textul integral al interviului în volumul: Răzvan Codrescu, Sic credo. Mărturisiri dialogale, cu un cuvînt înainte de Costion Nicolescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2014, p. 21 şi urm.)


Într-o variantă prescurtată (din motive de spaţiu), acest interviu a apărut în revista Formula AS, anul XIX, nr. 871, mai 2009, p. 26, sub rubrica “Spiritualitate: Dialoguri în pridvor”.


11 comentarii:

La 30/5/09 4:53 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Frumos interviul, dar cam prea elitist pentru vremurile astea pe care le traim...

 
La 30/5/09 5:13 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Pentru 1940, prea cum??

 
La 1/6/09 4:31 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu mai citisem de multa vreme Formula As. Un interviu care merita toata atentia.

 
La 2/6/09 1:55 p.m. , Anonymous iulian capsali a spus...

Prietenului Razvan Codrescu, acest boiernas cu alura de pasoptist (dar care actioneaza pe dos, incercand sa recrestineze ce mai poate din aceasta lume prin care trece), un poet minunat si un exceptional traducator din Dante, ganditor crestin de o rafinata cultura, care a tinut -uneori aproape singur- steagul sus in acesti ani invartejiti, om de o rara, admirabila cinste, solicitudine si politete, care a indurat cu putere crestineasca toate murdariile prin care s-a dorit compromiterea sa si a ideilor pe care le reprezinta - intreaga mea gratitudine si toata simpatia (in sens etimologic) pe care i-o pot darui unui om cu care ma aflu in comuniune sufleteasca.

Este extrem de simplu sa-i ofer lui tot ce-i pot oferi, mai greu este - crestineste vorbind- cu detractorii sai, pe care Domnul ne-a poruncit sa nu-i osandim. In tot cazul, rar un om care sa daruiasca atat si care sa primeasca atat de putin, ori rasplata sa-i fie ocara.

Sa-ti dea Dumnezeu putere si ani ca sa poti duce pana la capat tot ce ti-ai propus.

P.S. Prietenul nostru Adrian Papahagi m-a incredintat sa-ti transmit, de asemenea, toate gandurile lui bune. O fac fara ezitare.

 
La 2/6/09 7:42 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Mă simt mişcat şi îndatorat de această hiperbolă afectivă a prieteniei, pe care m-aş bucura s-o pot onora măcar în parte.
Pînă la urmă, într-adevăr, totul atîrnă de la Dumnezeu, căci El dăruieşte puteri şi rînduieşte soroace.
Nu ştiu de ce, de vreo 30 de ani de cînd am citit-o, din toată "Tragedia omului" a lui Imre Madach (minunat tălmăcită de Goga) mă urmăresc obsesiv numai aceste versuri ("Corul îngerilor", dacă-mi aduc bine aminte):

Între crimă şi virtute
Slobod vei putea alege,
Căci deasupra este Domnul,
Mila Lui e scut şi lege.
Îndrăzneşte, deci, nu-ţi pese
Cînd mulţimea e ingrată,
Preţuirea luptei tale
E de fapta-n sine dată.
Orice tîrg e o ruşine
Care sufletu-ţi despică:
Pe cel slab l-aşterne-n ţărnă,
Pe cel vrednic îl ridică.
Dar în slava înălţării
Nu fi orb de-nchipuirea
Că prin rostul faptei tale
Tu-i dai Domnului mărirea.
Nici să crezi că fără tine
Voia Lui unealtă n-are:
Bucură-te cînd te lasă
Să-mplineşti sfînta chemare.

 
La 4/6/09 10:50 p.m. , Anonymous Păstorelul a spus...

Barba pare paşoptistă,
stilul pare de boier,
dar în ceata păşunistă
îl ia lumea drept... oier.

 
La 5/6/09 4:43 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Lui Păstorel:

Rîde hîrb de oală spartă
şi păstorul de oier!
Epigrama n-o fi artă,
dar nu-i strică puţin fler...


Lui Iulian Capsali:

Dacă eram "boiernaş", ca tine, ca Doru sau ca Varujan, aş fi purtat pălărie cu boruri largi, sau măcar n-aş fi renunţat la pipă... Dar, mă rog, n-o să mă vait acum că mă faci "boiernaş", pentru că mă flatează şi mă obligă la un efort de nobleţe (care nu strică nimănui). Ce te rog este ca niciodată, în ruptul capului, nici măcar metaforic sau în glumă, să nu mă mai faci "paşoptist"!

 
La 6/6/09 1:51 a.m. , Anonymous iulian capsali a spus...

DIDASCALIE :)

Dragul meu, am zis ca ai un aer pasoptist (ca doar toti erau "boiernasi") si in sensul de energie a urmaririi unui ideal, dar care la tine este cu semn schimbat. Ei aveau o componenta anti-crestina, desacralizanta, preponderenta; la tine e viceversa: recompui un homo christianus din cioburile unei modernitati precare, ce a fost inceputa tocmai de farmazonii de mai an. (R)apelul tau este permanentza revenirea in rosturile noastre profunde (ca persoane si ca neam). Esti, daca vrei, un anti-pasoptist! Asa e mai bine?

 
La 6/6/09 7:56 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Sigur că e mai bine, dar bagă de seamă că înţelepciunea nepaşoptistă e de părere că mai binele e duşmanul binelui...
Ergo: paşoptist nu sînt şi nu pot fi, dar nici anti-paşoptist sută la sută, de vreme ce pariez, totuşi, pe un anume meliorism...
Noi glumim, dar chibiţii pestriţi la maţe se zăpăcesc ori le cade falca. Dacă mă făceai "legionar" sau măcar "legionaroid", li se părea şi lor că înţeleg şi le mai venea la socoteală (tocmai am respins un comentariu care ţi se adresa graţios: "Zi-i mă nene legionar...!" - restul nu-i reproductibil, din pricina prisosului de graţie).
Ce s-ar face românii fără recuzita de etichete şi fără capra ispăşitoare (a vecinului)? Te pomeneşti că s-ar "schimba la faţă" după reţeta pseudo-pro-anti-post-paşoptistului Cioran!

 
La 7/6/09 1:04 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Monser, astora nu ai ce sa le faci. Le lipseste organul si umorul. Doar nu o sa ne ducem viata doar ca sa fie si ei cat de cat multumiti. Ma angajez sa-i nemultumesc si sa-i dezamagesc perpetuu. Nu o sa le dau nici o satisfactie. Jamais!

 
La 7/6/09 1:06 a.m. , Anonymous iulian capsali a spus...

Nu stiu daca mi-am trecut si numele in comentariul trecut. Este al meu, in orisice caz.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire