O POEZIE DE GUSTAVO ADOLFO BÉCQUER
Răspund rugăminţii unei vechi prietene, postînd aici versiunea românească – departe, oricît m-am străduit, de frumuseţea originalului – a uneia dintre cele mai cunoscute poezii ale romanticului spaniol Gustavo Adolfo Bécquer (1836-1870). Dedic această modestă tălmăcire primei mele profesoare de limba spaniolă, d-ra Gabriela Tureacu, pe care mi-o amintesc – sînt vreo 35 de ani de atunci – profund preţuitoare a poeziei şi prozei poetice a romanticului spaniol.
Volverán las oscuras golondrinas
Volverán las oscuras golondrinas
en tu balcón sus nidos a colgar,
y, otra vez, con el ala a sus cristales
jugando llamarán;
pero aquéllas que el vuelo refrenaban
tu hermosura y mi dicha al contemplar,
aquéllas que aprendieron nuestros nombres...
ésas... ¡ no volverán !
Volverán las tupidas madreselvas
de tu jardín las tapias a escalar,
y otra vez a la tarde, aun más hermosas,
sus flores se abrirán;
pero aquéllas, cuajadas de rocío,
cuyas gotas mirábamos temblar
y caer, como lágrimas del día...
ésas... ¡ no volverán !
Volverán del amor en tus oídos
las palabras ardientes a sonar;
tu corazón, de su profundo sueño
tal vez despertará;
pero mudo y absorto y de rodillas,
como se adora a Dios ante su altar,
como yo te he querido..., desengáñate:
¡ así no te querrán !
Veni-vor iarăşi negre rîndunele...
Veni-vor iarăşi negre rîndunele
ce în balconu-ţi cuiburi şi-or găti,
şi înc-o dată, cu-aripi jucăuşe,
în geamuri ţi-or lovi;
dar cele ce se-opreau din zbor să vadă
la tine – nuri, la mine – bucurii,
cele deprinse cu-ale noastre nume...
acelea... n-or veni!
Veni-vor iarăşi mîndri caprifoi
grădinii tale zidul a-i sui,
şi înc-o dată, chiar mai plini de vrajă,
pe seară-or înflori;
dar cei scăldaţi de boabele de rouă
al căror tremur stam a-l iscodi,
şi ce cădeau ca lacrimi ale zilei...
aceia... n-or veni!
Veni-vor iarăşi în auz să-ţi sune
ale iubirii şoapte-atît de vii;
din somnul ei adînc inima-ţi poate
atunci o vor trezi;
dar mut, răpit, în sfîntă-ngenunchere,
cum la altar pe Domnul l-ai slăvi,
cum eu te-am fost iubit..., nu-ţi face vise:
aşa nu te-or iubi!
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:43
13 comentarii
13 comentarii:
Multumim mult, minunata poezie! Ne cheama parca primavara si nadejdea-n suflet...
E bine dacă-i aşa, deşi cred că poetul era o idee mai trist...
Şi eu vă mulţumesc, domnule Codrescu! Ştiţi de ce? Pentru că se mai satură omul de griji, seriozitate şi subiecte despre Apocalipsă. Este nevoie să dăm răgaz sufletelor să mai şi viseze, să se mai şi bucure, să mai şi tresară de bucurie, de duioşie, fie şi în preajma unei iubiri trecute! Slavă Domnului că există şi astfel de iubiri, chit că ele trec prea repede uneori, mai fericită este o inimă care se întristează la gândul unui paradis pierdut, decât una care nu l-a cunoscut niciodată!
Traducerea...minunată!
¡Oh, aguas de la santa mar,
llevadme con vosotras!
Más que un poeta, es un maestro de la tristeza. Como todos los grandes españoles, de Cervantes y Quevedo a Unamuno y Lorca.
Dragă A., crede-mă!, nu sunt adepta cuvintelor mari, dar mi se pare extraordinar faptul că tocmai ieri, când ai dedicat această poezie sensibilei noastre profesoare de limba spaniolă, domnişoara Gabriela Tureacu, am intrat şi eu - printr-o de-a dreptul fericită întâmplare -, pentru întâia dată, pe blogul tău.
Aproape instantaneu, s-a derulat filmul trecuţilor ani de liceu şi, din noianul de amintiri, a răsărit vocea caldă a domnişoarei Tureacu, citindu-ne "Setenta balcones y ninguna flor", a lui Baldomero Fernandez Moreno, poem pe care simt nevoie să îl redau în continuare... Şi, (tot) cu îngăduinţa ta, să i-o dedic aceleiaşi fiinţe pe care o stimez, o iubesc şi căreia îi datorez atât de mult.
„Setenta balcones hay en esta casa,
setenta balcones y ninguna flor.
¿A sus habitantes, Señor, qué les pasa?
¿Odian el perfume, odian el color?
La piedra desnuda de tristeza
¡dan una tristeza los negros balcones!
¿No hay en esta casa una niña novia?
¿No hay algún poeta lleno de ilusiones?
¿Ninguno desea ver tras los cristales
una diminuta copia de jardín?
¿En la piedra blanca trepar los rosales,
en los hierros negros abrirse un jazmín?
Si no aman las plantas no amarán el ave,
no sabrán de música, de rimas, de amor.
Nunca se oirá un beso, jamás se oirá una clave...
¡Setenta balcones y ninguna flor!"
Să-ţi dea Dumnezeu ce-ţi trebuie !
Dragă Jacqueline, m-a bucurat mult semnul de la tine, şi-n amintirea aceloraşi ani frumoşi, şi cu aceeaşi tîrzie reverenţă, am tălmăcit - cam în pripă - şi "Setenta balcones y ninguna flor"...
Balcoane-n casa asta-s şaptezeci;
balcoane şaptezeci – şi nici o floare!
Sînt, Doamne, cei din ea atît de reci?
Urîte li-s mireasmă şi culoare?
Ce tristă-arată piatra ei pustie,
cîtă tristeţe-n negrele balcoane!
Vreo fată-ndrăgostită să nu fie
în ea, nici vreun poet cu visuri vane?
Nu-i nimeni după geamuri să-şi dorească
un petec de grădină în icoană?
Pe piatra sură roze să-nflorească,
şi-n gratii - iasomia diafană?
De n-au de flori, n-au nici de viers iubire,
nu-s rime dulci, nici tril să-i înfioare.
Sărut n-auzi, nici zvon duios de lire...
Balcoane şaptezeci – şi nici o floare!
Frumos... Mulţumesc...
Aflu acum că, în vremurile de atunci, preferatul Domnişoarei G.T. era Miguel de Unamuno. Astăzi, Domnia Sa ţine să aprecieze astfel tălmăcirea poeziei lui Gustavo Adolfo Bécquer: "Este într-adevăr foarte bună traducerea lui Răzvan Codrescu [...]".
Felicitări pentru blog, Jacqueline!
În ce priveşte traducerea, fosta noastră profesoară a rămas aceeaşi persoană delicată, căreia regret că nu i-am putut dărui mai mult.
Exista, in romaneste, o antologie mai consistenta a poeziei spaniole?
Pentru Daniela:
Din cîte ştiu eu, nu.
Nu-i nimic mai frumos decat recursul la poezie in lumea atat de prozaica in care traim.
Mai bucurati-ne din cand in cand, domnule Codrescu (inclusiv cu versuri de ale d-voastra) !
Unde mai sint profesorii si elevii de altadata? Praful se alese de invatamintul romanesc!
Pentru "Mama anonimă":
Păi pe aici, pe bloguri, vai de capul lor!
Pe de o parte aveţi dreptate, pe de alta vă înşelaţi: praful se alesese încă de la instaurarea comunismului. Între timp s-a ales şi pulberea...
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire