CE-I ÎNGĂDUIT A PRIMI CREŞTINUL ŞI CE NU
Postez aici textul de mai jos la sugestia d-lui dr. Pavel Chirilă. Textul face parte din volumul ieromonahului Grigorie Sandu, Mântuitoarea frică de Dumnezeu, Editura Christiana, Bucureşti, 2008. Discretul nevoitor de sub „cerurile Oltului” a fost medic în lume şi are un dar al scrisului care s-a mai manifestat şi în alte cărţi (semnate sau nesemnate). Pe coperta finală a ultimului său volum apărut citim: „Stai în chilie şi chilia singură te va învăţa! – spun Sfinţii Părinţi în Pateric. Adevărul cuvântului lor insuflat de Duhul Sfânt am încercat să-l aşez spre folosul altora în paginile acestei cărţi; poate ultima, căci chilia mă învaţă tot mai mult lucruri care mă privesc doar pe mine...”
Cred că textul de faţă, indiferent de creditul care i se acordă sau nu, are meritul de a încerca, în sistemul lui de referinţă, să stabilească nişte criterii distinctive şi să inducă o atitudine de echilibru responsabil în faţa provocărilor veacului. (R. C.)
DESPRE CE ESTE ÎNGĂDUIT
ŞI CE NU ESTE ÎNGĂDUIT
A PRIMI CREŞTINUL
„Cerul şi pământul vor trece,
dar cuvintele Mele nu vor trece”.
(Matei 24, 35)
Cu aceste cuvinte a încheiat Domnul nostru Iisus Hristos răspunsul dat ucenicilor la întrebarea lor cu privire la vremurile care vor precede cea de a doua venire a Sa. Aşadar, înainte de toate, creştinul trebuie să primească statornic gândul că vremurile lui Antihrist neapărat vor veni. Dar „să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării” (II Tesaloniceni 2, 3).
Se pare că aceste vremuri s‑au apropiat, căci sunt ca şi împlinite atenţionările Sfântului Apostol Pavel către ucenicul său: „Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele. Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează‑te şi de aceştia!” (II Timotei 3, 1‑5).
Cei prin care se pregătesc de pe acum condiţiile domniei lui Antihrist cu dibăcie încearcă să semene, atât în mintea celor ce cred în ştiinţă, cât şi în mintea celor ce cred în Dumnezeu, ideea că lucrurile duc firesc şi inevitabil spre acest final dorit de ei. Demonstraţia lor se bazează pe cunoştinţe astronomice convertite în astrologice, astfel încât să slujească ideii pe care vor să o implanteze în mintea oamenilor. Se porneşte de la faptul ştiinţific ştiut că axa Nord‑Sud a Pământului descrie în mişcarea ei un con complet în 25764 de ani. Viteza de precesie este, deci, de un grad în 71,5667 ani. Zona cerească din jurul eclipticii (planul orbitei Pământului) cu o lăţime de 18 grade se numeşte zodiac, pentru că aici se găsesc cele 12 constelaţii parcurse succesiv de Pământ în mişcarea sa anuală. Fiecărei constelaţii îi revin pe ecliptică 30 de grade. Mişcarea de precesie acoperă cele 30 de grade ale unei constelaţii în 30 x 71,5667 = 2147 de ani, durată care este interpretată ca o eră în viaţa civilizaţiei umane. Luând ca reper punctul vernal gamma al echinocţiului de primăvară, în anul 6509 î.H. acest punct a ieşit din constelaţia Racul şi a intrat în Gemeni. Peste 2147 de ani, adică în anul 4362 î.H., punctul echinocţial ieşea din Gemeni şi intra în constelaţia Taurul. După alţi 2147 de ani, deci în anul 2215 î.H., punctul echinocţiului de primăvară părăsea Taurul şi intra în Berbec. În anul 68 î.H. punctul vernal gamma intra în constelaţia Peştilor, unde se află şi acum, până în anul 2079 d.H., când, părăsind Peştii, va intra în Vărsător.
După ce câştigă încrederea oamenilor cu aceste afirmaţii, strict ştiinţifice şi adevărate, se apropie de scopul lor legându‑le cu evenimentele biblice, ca să‑i câştige şi pe cei credincioşi. Încep prin a propune că în anul 6509 î.H., când se intra în constelaţia Gemenilor, a avut loc facerea lumii, a lui Adam şi a Evei. Să reţinem însă că greşesc cu cca. 1000 de ani în plus, dar au neapărată nevoie ca evenimentul biblic să fie la acea dată, ca să poată derula mai departe scenariul lor astrologic cu un pas de 2147 ani. De fapt, autorii scenariului nici nu cred în ce, din viclenie, spun. Când susţin că în acest an punctul luat ca reper a ieşit din constelaţia Racului şi a intrat în Gemeni, au o scăpare de logică: ca să iasă din constelaţia Racului, trebuia ca ea să existe deja. Înseamnă că pentru ei universul exista mai dinainte, nu a fost făcut acum. Când în anul 4362 î.H. se intra în constelaţia Taurului, se susţine că ar fi avut loc potopul biblic. Biblia îl plasează însă cu cca. 1500 de ani mai târziu. Cu 2215 ani înainte de Hristos, când se intra în constelaţia Berbecului, apăreau marile imperii, încolţea ştiinţa, gândirea umană începea să accepte existenţa unui Dumnezeu unic, Moise primeşte Tablele Legii Vechi şi instituie religia mozaică, prin care se consacră monoteismul yehovist legat de Dumnezeu Tatăl. Spre sfârşitul acestei perioade (cca. 500 ani înainte de Hristos), apar reformatori care transformă politeismul în monoteism: Buddha pentru hinduism şi Confucius pentru daoism, deşi amândouă aceste credinţe sunt mai degrabă fără Dumnezeu personal. În anul 68 î.H. Europa conduce lumea prin noul imperiu roman, se nasc Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, prin care se pregăteşte venirea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care va domina prin creştinism toată perioada cât Pământul se va afla în zodia Peştilor. În anul 2079 d.H., o dată cu intrarea în zodia Vărsătorului, va fi era Duhului, care se susţine că va înţelepţi pe oameni să înţeleagă deplin voia lui Dumnezeu şi adaugă abil că lumea va fi organizată într‑un stat unic, condusă de un preşedinte mondial, religiile vor dispărea prin unirea într‑o singură Biserică, ce va avea un singur Mare Preot, în persoana liderului politic mondial, ca şi cum aceasta ar fi voia lui Dumnezeu.
Menţionarea evenimentelor trecute la date propuse de ei are rolul de a întemeia calendarul lor astrologic şi astfel să scoată concluzia următoare: aşa cum s‑au întâmplat întocmai în trecut cele proorocite, pentru că reflectă voia lui Dumnezeu din moment ce sunt descoperite prin rânduielile din univers, tot aşa se vor confirma şi cele viitoare. Intenţionează să ne bage astfel în cap ideea că statul unic şi liderul unic sunt de neevitat, pentru că aşa este hotărât de Dumnezeu de când a făcut lumea şi i‑a ascuns viitorul în mersul stelelor. Aceste idei sunt intens mediatizate în Apus şi mulţi deja cred aşa, inclusiv ortodocşi ajunşi să trăiască pe acolo.
Globalizarea planetei într‑un stat unic este vestită ca voie a lui Dumnezeu prin faptul că în anul 2079 poziţia stelelor se va aranja astfel încât se poate interpreta de cititorii în stele că tronul din Nord va fi purtat de peştele din Sud. Se făgăduieşte că va fi o perioadă de mare fericire pe Pământ, pentru cei ce conduc şi pentru cei ce sunt conduşi, deoarece stelele cele mai cunoscute din constelaţia Vărsătorului, în care se va intra, se numesc Sadalmelik şi Sadalsuud, adică "Fericirea regelui" şi "Fericirea lumii". Regele unic va fi şi preot suprem, pentru că această constelaţie corespunde în mitologie cu Ganymede, faimosul prinţ troian care a ajuns paharnicul lui Zeus, ca un rege jertfitor. Credinţa unică înseamnă Elohim = Alah = Dao = Brahma. Globalizarea este prezentată ca o consecinţă inevitabilă a legilor care guvernează universul, a legilor lui Dumnezeu, care, extrem de interesant, se precizează că nu este acelaşi cu Yehova. Dar, dacă nu este Dumnezeu revelat în Sf. Scriptură, nu poate fi decât vrăjmaşul!!!
Făcând din fenomenele astronomice nu numai ceasul nostru cosmic, ci şi indicator al mersului societăţii omeneşti, autorii unor asemenea teorii New Age reuşesc, din păcate, să îi aburească pe mulţi, fie că sunt oameni de ştiinţă, fie că sunt oameni de credinţă. Preşedintele mondial pe care vor să ne obişnuiască a‑l aştepta nu poate fi decât Antihristul, care la vremea sfârşitului va sluji mai marelui demonilor, indiferent cum este el numit. Ni se implantează ideea că în câteva decenii urmează să se întâmple toate acestea, aşa cum s‑au întâmplat şi cele trecute, aparent asociate cu calendarul lor astrologic.
Tot mai multe dintre semnele amintite de Mântuitorul şi detaliate în proorocii de Duhul Sfânt că vor anunţa apropierea sfârşitului pot fi regăsite în viaţa societăţii umane de astăzi. Globalizarea politică a început şi se lucrează frenetic la conturarea Statului Unic Mondial. Două continente, Europa şi America de Nord, au devenit deja, practic, două state. Germenul viitoarei conduceri unice există în Organizaţia Naţiunilor Unite, ca parlament, şi în Consiliul de Securitate, ca guvern. Personal, cred că se va împlini înainte de anul 2079. Evenimentele se vor precipita, căci vrăjmaşul ştie că are timpul limitat şi că se apropie de sfârşit. Pe măsură ce are impresia că este stăpân peste situaţie, va forţa lucrurile.
Ecumenismul pregăteşte şi el cu migală unirea Bisericilor. Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat deja proiectul pentru construirea Bisericii Întâlnirii, în care să fie reunite cele cinci religii importante: iudaismul, creştinismul, islamismul, hinduismul şi budismul. Fiindcă ni se pregăteşte sfârşitul, se găsesc şi oameni care încearcă să îi pregătească pe semenii lor pentru primirea cum se cuvine a acestui inevitabil sfârşit. Este regretabil că nu se face acest lucru cu înţelepciunea şi cu autoritatea Bisericii.
Lăsată pe seama unor iniţiative particulare, lucrarea aceasta este păguboasă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, pentru că se dă prilejul să se reproşeze Bisericii că nu‑şi face datoria faţă de credincioşi, lăsându‑i abandonaţi în ceaţă, ceea ce ar putea mări distanţa dintre Biserică şi credincioşi, contribuind la împlinirea dorinţei masonice de a scoate Biserica din viaţa oamenilor. Oamenii trebuie să‑i simtă permanent grija şi ocrotirea ei de Mamă. În al doilea rând, pentru că, neavând recunoaşterea necesară în faţa tuturor, cei care vorbesc se fac ascultaţi numai de o mică parte a poporului, mai exact, doar de cei care mai ştiu câte ceva din învăţătura Bisericii despre vremurile din urmă, sunt deja îngrijoraţi şi gata să se sperie de mesajele mai alarmiste decât este cazul în acest moment. În al treilea rând, pentru că se dă prilej de afirmare a unor opinii cărora le lipseşte bunul discernământ de a separa ce se poate primi de ce nu se poate primi şi cele pregătitoare de cele finale. Nu avem nevoie de un mic segment panicat, ci de un întreg popor care ştie ce face.
Sigur că Biserica are dreptate dacă spune acum că „nu este încă vremea lui Antihrist”, dar aceasta nu înseamnă că poate spune: „Staţi liniştiţi, nu este încă vremea lui Antihrist!”. Nu putem sta liniştiţi când i se pregăteşte calea. Desigur că lucrurile îşi vor vedea de mersul lor în aceeaşi direcţie, căci ce a zis Mântuitorul în Evanghelia Sa şi Duhul Sfânt în proorocii că va fi, aceea nu se poate să nu se împlinească, conform citatului cu care am început acest text, dar trebuie să ne găsim pregătiţi pentru cele ce vor veni. Pentru aceasta trebuie spus clar ce este propriu acestei etape şi ce ne rezervă viitorul, ce se poate accepta acum şi ce nu se poate accepta, nici acum, nici în viitor.
Ca să nu se facă viaţa oamenilor imposibilă înainte de vreme, ameninţaţi de unele voci cu pierderea mântuirii dacă vor folosi carduri în loc de bani, aş fi vrut să aud din partea Bisericii enunţate câteva principii în baza cărora oamenii să răspundă provocărilor făcute de o lume în fond necreştină, care la eşaloanele sale superioare are masoneria mondială, iar masoneria, de la anumite grade secrete în sus, îi are ascunşi pe Înţelepţii Sionului. Dacă ar vedea ei că Biserica şi‑a pregătit poporul pentru cele viitoare, poate nici nu ar mai propune ce au în gând a face şi, ca la Ninive, s‑ar amâna sfârşitul acestei lumi până vor găsi altă cale de împlinire a scopurilor lor.
Dar aşa, pregătesc ei dinainte poporul pentru a primi propunerile lor, iar Biserica, şi de va riposta în faţa faptului împlinit, nu va mai avea audienţă. Dumnezeu, în preştiinţa Lui, când a insuflat Sfântului Ioan Apocalipsa, ştia care va fi atitudinea noastră, dar aceasta nu înseamnă că vrea sau ne determină să avem această lipsă de reacţie care grăbeşte sosirea vremurilor apocaliptice.
Ca să ieşim din ceaţă, după părerea mea, principiile sunt următoarele:
1. Numărul 666, repetat numai el pe toate cele, devine o pecete în sensul Apocalipsei, adică pecetea lui Antihrist. Numărul 666 prezent într‑o enumerare, alături de alte numere, nu are această semnificaţie. Sau dacă pe unele lucruri ar fi 666, iar pe altele, de exemplu, 222, de asemenea nu ar avea semnificaţia de pecete. Dar dacă numai 666 se repetă peste toate, devine într‑adevăr pecetea descoperită de Dumnezeu autorului Apocalipsei: „Şi ea [fiara - n. n.] îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să‑şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Apocalipsa 13, 16‑18).
Nu este o întâmplare oprirea asupra acestui număr. Dacă, din respect, ar fi vrut să ţină cont de sensibilităţile creştinilor, aşa cum în baza mult trâmbiţatelor drepturi ale omului ţin cont de sensibilităţile credincioşilor din alte religii şi de pretenţiile grupurilor de tot felul (vezi cazul gay), ştiinţa şi tehnica de astăzi ar fi permis în mod sigur depăşirea dificultăţilor create de folosirea altui număr, chiar dacă ar fi adevărat că 666 oferă nişte avantaje în lucrul cu calculatorul. Este însă un atac deliberat la adresa creştinismului. Cei din spatele masoneriei cunosc Scriptura şi au pregătit îndelung terenul ca să poată organiza lucrurile exact aşa cum nu le este îngăduit creştinilor să facă fără să se lepede de Dumnezeu. Să vedem ce se poate folosi şi ce trebuie respins din ceea ce este pecetluit cu acest număr.
2. Întrucât în Sf. Scriptură avem scris că cel ce va primi pe trupul său acest semn al fiarei va fi şters din Cartea Vieţii („Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului” – Apocalipsa 14, 9‑10), nu este îngăduit nici unui creştin să primească implantarea pe trupul lui a unui cip, sau ce o fi şi cum se va numi, sub nici un motiv, chiar cu preţul vieţii. Creştinul trebuie să refuze acest lucru chiar dacă viclenia vrăjmaşului va face să nu fie asociată la început cu o lepădare explicită de credinţă, ci se va argumenta cu înlăturarea pericolului de pierdere sau furare a cardului etc. Oricum, va avea consecinţa unei căderi din har. Sunt sigur că până la urmă diavolul va vrea să obţină de la oameni mărturisirea lepădării de Hristos, căci nu se mulţumeşte doar cu învinuirea noastră implicită la Judecată. Ar obţine prea puţin înşelându‑ne fără să ştim ce se întâmplă. Când va fi mai stăpân pe situaţie, va pune condiţii mai aspre. Iar cei căzuţi din har prin compromisuri anterioare nu vor avea tăria de a rezista când se va cere o apostazie explicită. Această lepădare nu este îngăduită nici măcar de formă, amăgindu‑ne cu gândul că în taină am rămas credincioşi lui Hristos. Avem din vieţile sfinţilor mucenici dovada că nu au aruncat nici de formă tămâie pe altarul zeilor pentru a‑şi scăpa viaţa.
Referitor la locurile de implantare pe trup, să nu ni se pară întâmplător că „cercetările” recente au găsit adecvate fruntea şi mâna dreapta, adică exact locurile proorocite în Apocalipsă.
3. Dacă această pecete rămâne exterioară trupului nostru, consecinţele se diferenţiază în felul următor: a) Dacă primirea unui document de orice fel, pecetluit cu numărul 666, este condiţionată de o lepădare oricât de indirectă de Dumnezeu şi de dreapta credinţă, trebuie refuzată cu orice preţ (de altfel, ca orice lepădare, condiţionată sau nu de 666 sau de altceva), chiar dacă lipsa documentului va complica viaţa, de exemplu prin imposibilitatea de a vinde şi cumpăra, conform proorociei din Apocalipsă. b) Dacă nu se aminteşte în nici un fel de Dumnezeu şi pecetluit cu 666 este un lucru exterior, se poate primi, căci cel pe care Mântuitorul l‑a numit stăpânitorul lumii acesteia (l‑a numit, nu l‑a făcut; el a ajuns să se înstăpânească prin uzurparea adevăratului stăpân înşelat de el – omul) şi‑a pus sau îşi va pune pecetea sa peste toate lucrurile. Aproape nu se mai găsesc în magazine obiecte care să nu aibă pe ele codul de bare* în care zace ascuns şi 666. Ca urmare, şi cardul care tinde să înlocuiască banii lichizi, chiar dacă are pe el însemnul 666, este tot un instrument de lucru exterior, care poate fi primit. Martirii primelor veacuri se foloseau şi ei de monedele pe care erau însemnele zeilor păgâni, cât timp nu era implicată o lepădare de credinţă. Cardul este şi el un instrument de plată. Dacă eu mă pot legitima cu un alt act de identitate că sunt persoana proprietară a contului desemnat cu un număr din care poate face parte şi pecetea 666, cardul este identic în acest caz, de exemplu, cu o pungă de cafea pe care o folosesc, deşi se află şi 666 în codul de bare de pe ea; sau cu o bancnotă cu însemne masonice, precum euro. c) Dacă în viitoarele acte de identitate persoana mea este desemnată însă cu un număr, precum codul numeric personal de acum, în care este prezentă şi pecetea 666, aşa ceva nu se poate primi, chiar dacă rămâne un act exterior, nu mi se implantează pe trup. Nu se poate să semnez că „Eu sunt persoana cu numărul 666…”. Tot ce se conjugă cu „a fi” nu ne este permis să fie decât prin Dumnezeu. Diavolul nu poate fi amestecat decât în „a avea”. Îmi este, deci, îngăduit să conjug: „Eu am cardul cu numărul 666…”. Dar eu, ca persoană, din alte documente cu care mă legitimez, rezultă că sunt ZX, nu 6661480824... d) Aş putea avea chiar un act de identitate, cu sau fără cip (dacă ne sunt cunoscute informaţiile depuse, nu contează forma de depozitare a informaţiilor, afectată de nivelul tehnologic al fiecărui moment), care este înseriat din fabricaţie cu un număr al lui din care face parte şi pecetea 666, dacă eu ca persoană ajunsă proprietară a acelei legitimaţii sunt numit nu prin această serie a actului, ci prin nume sau printr‑un cod numeric personal nepecetluit cu 666.
Situaţia ar fi similară fostelor buletine sau actualelor cărţi de identitate, modificate în viitor doar în sensul că nu vor mai avea înscrisuri clasice, ci un suport electronic pentru informaţii şi în numărul lor inclus 666. Când mi se atribuie mie, se completează numele meu şi un cod personal fără 666. În acest caz, pecetea este a actului, nu a mea, şi, cum spuneam, pot conjuga: „Eu am cartea de identitate cu numărul 666164...”, aşa cum acum am CI cu seria GX, nr. 164594. Acea serie de fabricaţie a cărţii de identitate atribuite mie poate fi folosită ca şi până acum ca informaţie suplimentară de identificare a mea, fără a mă confunda eu cu ea. Pecetea este prezentă pe ea ca pe orice produs din lumea aceasta, de care am spus că ne putem folosi. Antihristul este stăpân să‑şi conducă cum vrea lumea aceasta, în care mi s‑a dat să trăiesc şi nu pot trăi decât folosindu‑mă de ce găsesc în ea. Însă eu nu‑l am de stăpân, cât timp persoana mea, care Îl mărturiseşte pe Dumnezeu, rămâne nepecetluită şi se leapădă de el, chiar cu preţul prigoanei pentru nepecetluire.
Folosirea cip‑urilor viitoare devine însă îngrijorătoare, deoarece informaţiile nefiind la vedere, există pericolul ca în el, fără ca eu să ştiu ce scrie despre mine acolo când l‑am acceptat, să fiu persoana cu numărul 6661480824..., nu cu numele ZX şi doar posesor al cip‑ului cu numărul 666... De aceea este de dorit să nu primim forme de legitimaţii în care numele şi codul meu personal nu sunt la vedere. Cât despre carduri, pentru pace în suflet, acum credincioşii pot insista ca banii să le fie depuşi într‑un cont personal. Se pare că există această formă legală, dar se ţine în secret sau, oricum, nu se stimulează apelarea la ea, chiar se descurajează.
Biserica ar trebui să se implice pentru a obţine în mod oficial din partea statului această scăpare credincioşilor săi care nu vor să primească un card. Obligatoriu nu poate fi, din moment ce trebuie să se facă cerere pentru atribuirea lui. (Vedeţi viclenia diavolului? Ne pune să cerem noi! Probabil că aşa va fi şi cu cele din urmă, ca să ne poată acuza la Judecata Domnului, după cum spuneam mai sus, printr‑o lepădare explicită, făcută chiar la cererea noastră.) Cererea îl face, deocamdată, opţional; nu se cere ceva care e obligatoriu. Iar Biserica trebuie să aibă grijă ca statul să nu‑l facă obligatoriu.
Rezumând, principiile amintite ar fi:
– sub nici o formă, ştiută sau nu acum, întrevăzută sau nu în viitor, nu pot primi pecetea în legătură cu persoana mea, nici în acte şi cu atât mai puţin în trup;
– mă pot folosi de lucruri pecetluite exterioare persoanei mele.
Pornind de la aceste principii, fiecare poate înţelege ce poate accepta şi ce trebuie să respingă în această perioadă premergătoare ultimilor trei ani şi jumătate din viaţa acestei lumi, când va domni în mod declarat pe pământ Antihristul, căruia, după cum am arătat, i se pregăteşte calea. Cel care face altfel o face pe propria răspundere cu privire la consecinţe. Iar consecinţele sunt pierdere de har. Biserica trebuie să ne atragă atenţia că deşi Apocalipsa aminteşte doar de pecetluirea trupului, primirea unei legitimaţii în care este pecetluită persoana este o cădere din har, şi, astfel, vom ajunge neputincioşi să rezistăm ispitei făţişe din vremurile în care fiara îşi va da arama pe faţă. În acele vremuri, pedeapsa va începe încă din viaţa aceasta. Un părinte al Bisericii a propovăduit că apa dată de Antihrist pe timpul secetei îngăduite de Dumnezeu în vremurile din urmă nu va ţine de sete, iar cei ce se vor lepăda de Antihrist vor bea ulei sfinţit şi nu le va mai fi sete de apă. Dumnezeu va mai face o ultimă chemare la pocăinţă în acel timp rămas: „Şi am auzit glas mare, din templu, zicând celor şapte îngeri: Duceţi‑vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu. Şi s‑a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigătoare s‑a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei” (Apocalipsa 16, 1‑2).
Dar mai îngrijorătoare trebuie să fie osânda veşnică („Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei” – Apocalipsa 14, 11). Cei care vor vedea în Antihrist şi proorocii lui nişte câştigători se vor înşela, pariind pe cel ce pierde, căci „fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s‑au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate păsările s‑au săturat din trupurile lor” (Apocalipsa 19, 20‑21).
Fericiţi cei care, nepierzând harul prin încuviinţări anterioare, vor arăta „răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus” (Apocalipsa 14, 12). Despre aceştia, care vor putea rezista cu preţul vieţii presiunii de apostazie din vremea sfârşitului, autorului Apocalipsei i s‑au descoperit următoarele: „Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s‑au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani” (Apocalipsa 20, 4).
Se pare că aceste vremuri s‑au apropiat, căci sunt ca şi împlinite atenţionările Sfântului Apostol Pavel către ucenicul său: „Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele. Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează‑te şi de aceştia!” (II Timotei 3, 1‑5).
Cei prin care se pregătesc de pe acum condiţiile domniei lui Antihrist cu dibăcie încearcă să semene, atât în mintea celor ce cred în ştiinţă, cât şi în mintea celor ce cred în Dumnezeu, ideea că lucrurile duc firesc şi inevitabil spre acest final dorit de ei. Demonstraţia lor se bazează pe cunoştinţe astronomice convertite în astrologice, astfel încât să slujească ideii pe care vor să o implanteze în mintea oamenilor. Se porneşte de la faptul ştiinţific ştiut că axa Nord‑Sud a Pământului descrie în mişcarea ei un con complet în 25764 de ani. Viteza de precesie este, deci, de un grad în 71,5667 ani. Zona cerească din jurul eclipticii (planul orbitei Pământului) cu o lăţime de 18 grade se numeşte zodiac, pentru că aici se găsesc cele 12 constelaţii parcurse succesiv de Pământ în mişcarea sa anuală. Fiecărei constelaţii îi revin pe ecliptică 30 de grade. Mişcarea de precesie acoperă cele 30 de grade ale unei constelaţii în 30 x 71,5667 = 2147 de ani, durată care este interpretată ca o eră în viaţa civilizaţiei umane. Luând ca reper punctul vernal gamma al echinocţiului de primăvară, în anul 6509 î.H. acest punct a ieşit din constelaţia Racul şi a intrat în Gemeni. Peste 2147 de ani, adică în anul 4362 î.H., punctul echinocţial ieşea din Gemeni şi intra în constelaţia Taurul. După alţi 2147 de ani, deci în anul 2215 î.H., punctul echinocţiului de primăvară părăsea Taurul şi intra în Berbec. În anul 68 î.H. punctul vernal gamma intra în constelaţia Peştilor, unde se află şi acum, până în anul 2079 d.H., când, părăsind Peştii, va intra în Vărsător.
După ce câştigă încrederea oamenilor cu aceste afirmaţii, strict ştiinţifice şi adevărate, se apropie de scopul lor legându‑le cu evenimentele biblice, ca să‑i câştige şi pe cei credincioşi. Încep prin a propune că în anul 6509 î.H., când se intra în constelaţia Gemenilor, a avut loc facerea lumii, a lui Adam şi a Evei. Să reţinem însă că greşesc cu cca. 1000 de ani în plus, dar au neapărată nevoie ca evenimentul biblic să fie la acea dată, ca să poată derula mai departe scenariul lor astrologic cu un pas de 2147 ani. De fapt, autorii scenariului nici nu cred în ce, din viclenie, spun. Când susţin că în acest an punctul luat ca reper a ieşit din constelaţia Racului şi a intrat în Gemeni, au o scăpare de logică: ca să iasă din constelaţia Racului, trebuia ca ea să existe deja. Înseamnă că pentru ei universul exista mai dinainte, nu a fost făcut acum. Când în anul 4362 î.H. se intra în constelaţia Taurului, se susţine că ar fi avut loc potopul biblic. Biblia îl plasează însă cu cca. 1500 de ani mai târziu. Cu 2215 ani înainte de Hristos, când se intra în constelaţia Berbecului, apăreau marile imperii, încolţea ştiinţa, gândirea umană începea să accepte existenţa unui Dumnezeu unic, Moise primeşte Tablele Legii Vechi şi instituie religia mozaică, prin care se consacră monoteismul yehovist legat de Dumnezeu Tatăl. Spre sfârşitul acestei perioade (cca. 500 ani înainte de Hristos), apar reformatori care transformă politeismul în monoteism: Buddha pentru hinduism şi Confucius pentru daoism, deşi amândouă aceste credinţe sunt mai degrabă fără Dumnezeu personal. În anul 68 î.H. Europa conduce lumea prin noul imperiu roman, se nasc Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, prin care se pregăteşte venirea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care va domina prin creştinism toată perioada cât Pământul se va afla în zodia Peştilor. În anul 2079 d.H., o dată cu intrarea în zodia Vărsătorului, va fi era Duhului, care se susţine că va înţelepţi pe oameni să înţeleagă deplin voia lui Dumnezeu şi adaugă abil că lumea va fi organizată într‑un stat unic, condusă de un preşedinte mondial, religiile vor dispărea prin unirea într‑o singură Biserică, ce va avea un singur Mare Preot, în persoana liderului politic mondial, ca şi cum aceasta ar fi voia lui Dumnezeu.
Menţionarea evenimentelor trecute la date propuse de ei are rolul de a întemeia calendarul lor astrologic şi astfel să scoată concluzia următoare: aşa cum s‑au întâmplat întocmai în trecut cele proorocite, pentru că reflectă voia lui Dumnezeu din moment ce sunt descoperite prin rânduielile din univers, tot aşa se vor confirma şi cele viitoare. Intenţionează să ne bage astfel în cap ideea că statul unic şi liderul unic sunt de neevitat, pentru că aşa este hotărât de Dumnezeu de când a făcut lumea şi i‑a ascuns viitorul în mersul stelelor. Aceste idei sunt intens mediatizate în Apus şi mulţi deja cred aşa, inclusiv ortodocşi ajunşi să trăiască pe acolo.
Globalizarea planetei într‑un stat unic este vestită ca voie a lui Dumnezeu prin faptul că în anul 2079 poziţia stelelor se va aranja astfel încât se poate interpreta de cititorii în stele că tronul din Nord va fi purtat de peştele din Sud. Se făgăduieşte că va fi o perioadă de mare fericire pe Pământ, pentru cei ce conduc şi pentru cei ce sunt conduşi, deoarece stelele cele mai cunoscute din constelaţia Vărsătorului, în care se va intra, se numesc Sadalmelik şi Sadalsuud, adică "Fericirea regelui" şi "Fericirea lumii". Regele unic va fi şi preot suprem, pentru că această constelaţie corespunde în mitologie cu Ganymede, faimosul prinţ troian care a ajuns paharnicul lui Zeus, ca un rege jertfitor. Credinţa unică înseamnă Elohim = Alah = Dao = Brahma. Globalizarea este prezentată ca o consecinţă inevitabilă a legilor care guvernează universul, a legilor lui Dumnezeu, care, extrem de interesant, se precizează că nu este acelaşi cu Yehova. Dar, dacă nu este Dumnezeu revelat în Sf. Scriptură, nu poate fi decât vrăjmaşul!!!
Făcând din fenomenele astronomice nu numai ceasul nostru cosmic, ci şi indicator al mersului societăţii omeneşti, autorii unor asemenea teorii New Age reuşesc, din păcate, să îi aburească pe mulţi, fie că sunt oameni de ştiinţă, fie că sunt oameni de credinţă. Preşedintele mondial pe care vor să ne obişnuiască a‑l aştepta nu poate fi decât Antihristul, care la vremea sfârşitului va sluji mai marelui demonilor, indiferent cum este el numit. Ni se implantează ideea că în câteva decenii urmează să se întâmple toate acestea, aşa cum s‑au întâmplat şi cele trecute, aparent asociate cu calendarul lor astrologic.
Tot mai multe dintre semnele amintite de Mântuitorul şi detaliate în proorocii de Duhul Sfânt că vor anunţa apropierea sfârşitului pot fi regăsite în viaţa societăţii umane de astăzi. Globalizarea politică a început şi se lucrează frenetic la conturarea Statului Unic Mondial. Două continente, Europa şi America de Nord, au devenit deja, practic, două state. Germenul viitoarei conduceri unice există în Organizaţia Naţiunilor Unite, ca parlament, şi în Consiliul de Securitate, ca guvern. Personal, cred că se va împlini înainte de anul 2079. Evenimentele se vor precipita, căci vrăjmaşul ştie că are timpul limitat şi că se apropie de sfârşit. Pe măsură ce are impresia că este stăpân peste situaţie, va forţa lucrurile.
Ecumenismul pregăteşte şi el cu migală unirea Bisericilor. Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat deja proiectul pentru construirea Bisericii Întâlnirii, în care să fie reunite cele cinci religii importante: iudaismul, creştinismul, islamismul, hinduismul şi budismul. Fiindcă ni se pregăteşte sfârşitul, se găsesc şi oameni care încearcă să îi pregătească pe semenii lor pentru primirea cum se cuvine a acestui inevitabil sfârşit. Este regretabil că nu se face acest lucru cu înţelepciunea şi cu autoritatea Bisericii.
Lăsată pe seama unor iniţiative particulare, lucrarea aceasta este păguboasă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, pentru că se dă prilejul să se reproşeze Bisericii că nu‑şi face datoria faţă de credincioşi, lăsându‑i abandonaţi în ceaţă, ceea ce ar putea mări distanţa dintre Biserică şi credincioşi, contribuind la împlinirea dorinţei masonice de a scoate Biserica din viaţa oamenilor. Oamenii trebuie să‑i simtă permanent grija şi ocrotirea ei de Mamă. În al doilea rând, pentru că, neavând recunoaşterea necesară în faţa tuturor, cei care vorbesc se fac ascultaţi numai de o mică parte a poporului, mai exact, doar de cei care mai ştiu câte ceva din învăţătura Bisericii despre vremurile din urmă, sunt deja îngrijoraţi şi gata să se sperie de mesajele mai alarmiste decât este cazul în acest moment. În al treilea rând, pentru că se dă prilej de afirmare a unor opinii cărora le lipseşte bunul discernământ de a separa ce se poate primi de ce nu se poate primi şi cele pregătitoare de cele finale. Nu avem nevoie de un mic segment panicat, ci de un întreg popor care ştie ce face.
Sigur că Biserica are dreptate dacă spune acum că „nu este încă vremea lui Antihrist”, dar aceasta nu înseamnă că poate spune: „Staţi liniştiţi, nu este încă vremea lui Antihrist!”. Nu putem sta liniştiţi când i se pregăteşte calea. Desigur că lucrurile îşi vor vedea de mersul lor în aceeaşi direcţie, căci ce a zis Mântuitorul în Evanghelia Sa şi Duhul Sfânt în proorocii că va fi, aceea nu se poate să nu se împlinească, conform citatului cu care am început acest text, dar trebuie să ne găsim pregătiţi pentru cele ce vor veni. Pentru aceasta trebuie spus clar ce este propriu acestei etape şi ce ne rezervă viitorul, ce se poate accepta acum şi ce nu se poate accepta, nici acum, nici în viitor.
Ca să nu se facă viaţa oamenilor imposibilă înainte de vreme, ameninţaţi de unele voci cu pierderea mântuirii dacă vor folosi carduri în loc de bani, aş fi vrut să aud din partea Bisericii enunţate câteva principii în baza cărora oamenii să răspundă provocărilor făcute de o lume în fond necreştină, care la eşaloanele sale superioare are masoneria mondială, iar masoneria, de la anumite grade secrete în sus, îi are ascunşi pe Înţelepţii Sionului. Dacă ar vedea ei că Biserica şi‑a pregătit poporul pentru cele viitoare, poate nici nu ar mai propune ce au în gând a face şi, ca la Ninive, s‑ar amâna sfârşitul acestei lumi până vor găsi altă cale de împlinire a scopurilor lor.
Dar aşa, pregătesc ei dinainte poporul pentru a primi propunerile lor, iar Biserica, şi de va riposta în faţa faptului împlinit, nu va mai avea audienţă. Dumnezeu, în preştiinţa Lui, când a insuflat Sfântului Ioan Apocalipsa, ştia care va fi atitudinea noastră, dar aceasta nu înseamnă că vrea sau ne determină să avem această lipsă de reacţie care grăbeşte sosirea vremurilor apocaliptice.
Ca să ieşim din ceaţă, după părerea mea, principiile sunt următoarele:
1. Numărul 666, repetat numai el pe toate cele, devine o pecete în sensul Apocalipsei, adică pecetea lui Antihrist. Numărul 666 prezent într‑o enumerare, alături de alte numere, nu are această semnificaţie. Sau dacă pe unele lucruri ar fi 666, iar pe altele, de exemplu, 222, de asemenea nu ar avea semnificaţia de pecete. Dar dacă numai 666 se repetă peste toate, devine într‑adevăr pecetea descoperită de Dumnezeu autorului Apocalipsei: „Şi ea [fiara - n. n.] îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să‑şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Apocalipsa 13, 16‑18).
Nu este o întâmplare oprirea asupra acestui număr. Dacă, din respect, ar fi vrut să ţină cont de sensibilităţile creştinilor, aşa cum în baza mult trâmbiţatelor drepturi ale omului ţin cont de sensibilităţile credincioşilor din alte religii şi de pretenţiile grupurilor de tot felul (vezi cazul gay), ştiinţa şi tehnica de astăzi ar fi permis în mod sigur depăşirea dificultăţilor create de folosirea altui număr, chiar dacă ar fi adevărat că 666 oferă nişte avantaje în lucrul cu calculatorul. Este însă un atac deliberat la adresa creştinismului. Cei din spatele masoneriei cunosc Scriptura şi au pregătit îndelung terenul ca să poată organiza lucrurile exact aşa cum nu le este îngăduit creştinilor să facă fără să se lepede de Dumnezeu. Să vedem ce se poate folosi şi ce trebuie respins din ceea ce este pecetluit cu acest număr.
2. Întrucât în Sf. Scriptură avem scris că cel ce va primi pe trupul său acest semn al fiarei va fi şters din Cartea Vieţii („Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului” – Apocalipsa 14, 9‑10), nu este îngăduit nici unui creştin să primească implantarea pe trupul lui a unui cip, sau ce o fi şi cum se va numi, sub nici un motiv, chiar cu preţul vieţii. Creştinul trebuie să refuze acest lucru chiar dacă viclenia vrăjmaşului va face să nu fie asociată la început cu o lepădare explicită de credinţă, ci se va argumenta cu înlăturarea pericolului de pierdere sau furare a cardului etc. Oricum, va avea consecinţa unei căderi din har. Sunt sigur că până la urmă diavolul va vrea să obţină de la oameni mărturisirea lepădării de Hristos, căci nu se mulţumeşte doar cu învinuirea noastră implicită la Judecată. Ar obţine prea puţin înşelându‑ne fără să ştim ce se întâmplă. Când va fi mai stăpân pe situaţie, va pune condiţii mai aspre. Iar cei căzuţi din har prin compromisuri anterioare nu vor avea tăria de a rezista când se va cere o apostazie explicită. Această lepădare nu este îngăduită nici măcar de formă, amăgindu‑ne cu gândul că în taină am rămas credincioşi lui Hristos. Avem din vieţile sfinţilor mucenici dovada că nu au aruncat nici de formă tămâie pe altarul zeilor pentru a‑şi scăpa viaţa.
Referitor la locurile de implantare pe trup, să nu ni se pară întâmplător că „cercetările” recente au găsit adecvate fruntea şi mâna dreapta, adică exact locurile proorocite în Apocalipsă.
3. Dacă această pecete rămâne exterioară trupului nostru, consecinţele se diferenţiază în felul următor: a) Dacă primirea unui document de orice fel, pecetluit cu numărul 666, este condiţionată de o lepădare oricât de indirectă de Dumnezeu şi de dreapta credinţă, trebuie refuzată cu orice preţ (de altfel, ca orice lepădare, condiţionată sau nu de 666 sau de altceva), chiar dacă lipsa documentului va complica viaţa, de exemplu prin imposibilitatea de a vinde şi cumpăra, conform proorociei din Apocalipsă. b) Dacă nu se aminteşte în nici un fel de Dumnezeu şi pecetluit cu 666 este un lucru exterior, se poate primi, căci cel pe care Mântuitorul l‑a numit stăpânitorul lumii acesteia (l‑a numit, nu l‑a făcut; el a ajuns să se înstăpânească prin uzurparea adevăratului stăpân înşelat de el – omul) şi‑a pus sau îşi va pune pecetea sa peste toate lucrurile. Aproape nu se mai găsesc în magazine obiecte care să nu aibă pe ele codul de bare* în care zace ascuns şi 666. Ca urmare, şi cardul care tinde să înlocuiască banii lichizi, chiar dacă are pe el însemnul 666, este tot un instrument de lucru exterior, care poate fi primit. Martirii primelor veacuri se foloseau şi ei de monedele pe care erau însemnele zeilor păgâni, cât timp nu era implicată o lepădare de credinţă. Cardul este şi el un instrument de plată. Dacă eu mă pot legitima cu un alt act de identitate că sunt persoana proprietară a contului desemnat cu un număr din care poate face parte şi pecetea 666, cardul este identic în acest caz, de exemplu, cu o pungă de cafea pe care o folosesc, deşi se află şi 666 în codul de bare de pe ea; sau cu o bancnotă cu însemne masonice, precum euro. c) Dacă în viitoarele acte de identitate persoana mea este desemnată însă cu un număr, precum codul numeric personal de acum, în care este prezentă şi pecetea 666, aşa ceva nu se poate primi, chiar dacă rămâne un act exterior, nu mi se implantează pe trup. Nu se poate să semnez că „Eu sunt persoana cu numărul 666…”. Tot ce se conjugă cu „a fi” nu ne este permis să fie decât prin Dumnezeu. Diavolul nu poate fi amestecat decât în „a avea”. Îmi este, deci, îngăduit să conjug: „Eu am cardul cu numărul 666…”. Dar eu, ca persoană, din alte documente cu care mă legitimez, rezultă că sunt ZX, nu 6661480824... d) Aş putea avea chiar un act de identitate, cu sau fără cip (dacă ne sunt cunoscute informaţiile depuse, nu contează forma de depozitare a informaţiilor, afectată de nivelul tehnologic al fiecărui moment), care este înseriat din fabricaţie cu un număr al lui din care face parte şi pecetea 666, dacă eu ca persoană ajunsă proprietară a acelei legitimaţii sunt numit nu prin această serie a actului, ci prin nume sau printr‑un cod numeric personal nepecetluit cu 666.
Situaţia ar fi similară fostelor buletine sau actualelor cărţi de identitate, modificate în viitor doar în sensul că nu vor mai avea înscrisuri clasice, ci un suport electronic pentru informaţii şi în numărul lor inclus 666. Când mi se atribuie mie, se completează numele meu şi un cod personal fără 666. În acest caz, pecetea este a actului, nu a mea, şi, cum spuneam, pot conjuga: „Eu am cartea de identitate cu numărul 666164...”, aşa cum acum am CI cu seria GX, nr. 164594. Acea serie de fabricaţie a cărţii de identitate atribuite mie poate fi folosită ca şi până acum ca informaţie suplimentară de identificare a mea, fără a mă confunda eu cu ea. Pecetea este prezentă pe ea ca pe orice produs din lumea aceasta, de care am spus că ne putem folosi. Antihristul este stăpân să‑şi conducă cum vrea lumea aceasta, în care mi s‑a dat să trăiesc şi nu pot trăi decât folosindu‑mă de ce găsesc în ea. Însă eu nu‑l am de stăpân, cât timp persoana mea, care Îl mărturiseşte pe Dumnezeu, rămâne nepecetluită şi se leapădă de el, chiar cu preţul prigoanei pentru nepecetluire.
Folosirea cip‑urilor viitoare devine însă îngrijorătoare, deoarece informaţiile nefiind la vedere, există pericolul ca în el, fără ca eu să ştiu ce scrie despre mine acolo când l‑am acceptat, să fiu persoana cu numărul 6661480824..., nu cu numele ZX şi doar posesor al cip‑ului cu numărul 666... De aceea este de dorit să nu primim forme de legitimaţii în care numele şi codul meu personal nu sunt la vedere. Cât despre carduri, pentru pace în suflet, acum credincioşii pot insista ca banii să le fie depuşi într‑un cont personal. Se pare că există această formă legală, dar se ţine în secret sau, oricum, nu se stimulează apelarea la ea, chiar se descurajează.
Biserica ar trebui să se implice pentru a obţine în mod oficial din partea statului această scăpare credincioşilor săi care nu vor să primească un card. Obligatoriu nu poate fi, din moment ce trebuie să se facă cerere pentru atribuirea lui. (Vedeţi viclenia diavolului? Ne pune să cerem noi! Probabil că aşa va fi şi cu cele din urmă, ca să ne poată acuza la Judecata Domnului, după cum spuneam mai sus, printr‑o lepădare explicită, făcută chiar la cererea noastră.) Cererea îl face, deocamdată, opţional; nu se cere ceva care e obligatoriu. Iar Biserica trebuie să aibă grijă ca statul să nu‑l facă obligatoriu.
Rezumând, principiile amintite ar fi:
– sub nici o formă, ştiută sau nu acum, întrevăzută sau nu în viitor, nu pot primi pecetea în legătură cu persoana mea, nici în acte şi cu atât mai puţin în trup;
– mă pot folosi de lucruri pecetluite exterioare persoanei mele.
Pornind de la aceste principii, fiecare poate înţelege ce poate accepta şi ce trebuie să respingă în această perioadă premergătoare ultimilor trei ani şi jumătate din viaţa acestei lumi, când va domni în mod declarat pe pământ Antihristul, căruia, după cum am arătat, i se pregăteşte calea. Cel care face altfel o face pe propria răspundere cu privire la consecinţe. Iar consecinţele sunt pierdere de har. Biserica trebuie să ne atragă atenţia că deşi Apocalipsa aminteşte doar de pecetluirea trupului, primirea unei legitimaţii în care este pecetluită persoana este o cădere din har, şi, astfel, vom ajunge neputincioşi să rezistăm ispitei făţişe din vremurile în care fiara îşi va da arama pe faţă. În acele vremuri, pedeapsa va începe încă din viaţa aceasta. Un părinte al Bisericii a propovăduit că apa dată de Antihrist pe timpul secetei îngăduite de Dumnezeu în vremurile din urmă nu va ţine de sete, iar cei ce se vor lepăda de Antihrist vor bea ulei sfinţit şi nu le va mai fi sete de apă. Dumnezeu va mai face o ultimă chemare la pocăinţă în acel timp rămas: „Şi am auzit glas mare, din templu, zicând celor şapte îngeri: Duceţi‑vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu. Şi s‑a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigătoare s‑a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei” (Apocalipsa 16, 1‑2).
Dar mai îngrijorătoare trebuie să fie osânda veşnică („Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei” – Apocalipsa 14, 11). Cei care vor vedea în Antihrist şi proorocii lui nişte câştigători se vor înşela, pariind pe cel ce pierde, căci „fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s‑au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate păsările s‑au săturat din trupurile lor” (Apocalipsa 19, 20‑21).
Fericiţi cei care, nepierzând harul prin încuviinţări anterioare, vor arăta „răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus” (Apocalipsa 14, 12). Despre aceştia, care vor putea rezista cu preţul vieţii presiunii de apostazie din vremea sfârşitului, autorului Apocalipsei i s‑au descoperit următoarele: „Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s‑au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani” (Apocalipsa 20, 4).
Ieromonah Grigorie Sandu
* Codul de bare a fost imaginat pentru a putea citi uşor pe ambalajele unor mărfuri numărul de identificare a produsului şi preţul cu ajutorul unui fascicul de lumină. Numerele sunt codificate printr‑o convenţie de alternare a unor linii negre şi albe, cu trei grosimi diferite: subţiri, mijlocii şi groase. De exemplu, cifra unu este codificată prin trei bare de grosime mijlocie, în ordinea negru, alb, negru; cifra doi are la mijloc zona albă subţire; cifra şase are toate barele subţiri; cifra şapte are zona albă de la mijloc groasă. Dacă urmăriţi codul de bare de pe orice produs, veţi constata că are la început, la mijloc şi la sfârşit bare ceva mai prelungite în jos; veţi mai constata că totdeauna această excepţie o face acelaşi tip de bare: două bare negre subţiri, despărţite de o zonă albă, subţire şi ea; dar acest cod am spus că este al cifrei şase! Aşadar, pe toate produsele, în aceleaşi poziţii, se află de trei ori şase, adică pe toate este prezentă pecetea 666! Că-i o pecete independentă de numărul de identificare al produsului şi de preţul acestuia o dovedeşte faptul că aceste cifre 6 nu fac parte din codul produsului sau din preţ. Calculatorul descifrează aceste informaţii utile numai din succesiunea barelor mai scurte, dar refuză citirea lor dacă nu sunt prezente cele trei grupări de bare mai lungi, adică dacă produsul nu are pecetea 666.
---------------------------------
---------------------------------
În curs de apariţie:
Ieromonah Grigorie Sandu, Vademecum [Ghid] creştin ortodox. Cunoştinţe minim necesare în lumina învăţăturii Sfinţilor Părinţi, ediţia a doua, revizuită şi completată, Editura Christiana, Bucureşti, 2009.
publicat de Răzvan Codrescu @ 23:59
19 comentarii
19 comentarii:
Pentru crestinul ortodox, anul 6509 nu este, deoarece la acest inchipuit an, Dumnezeu nu a facut timpul, deci nici stelele nici pamantul, deci rationamentul astrologoc cade.
Am totusi o nedumerire. Pecetluirea cu numarul 666 nu este o urmare a lepadarii de Hristos si acceptarii celui ce nu este dar se vrea Dumnezeu? Nu este consemnarea unui fapt? Poate fi ea premergatoare lepadarii? Atunci ce pecetluieste? Un raspuns mi-ar prinde bine.
Referitor la codul de bare.
Intradevar codul este invalid daca la inceput, la mijloc si la sfarsit nu are cate un 6. Dar asta nu are legatura cu lungimea liniilor ci pur si simplu e "caracter de control".
Daca codul de bare, scanat de aparat, nu contine codul 6 (in cele 3 locuri) atunci codul este respins. Faptul ca liniile (cele cu 6) sunt mai lungi e pur si simplu pentru ca sa nu bata la ochi. Altfel toata lumea ar vedea cei 3 de 6.
Un exemplu practic: Cand la magazin codul este ne-citibil (murdar sau zgariat) vanzatoarea tasteaza direct codul in cifre arabe care este tot timpul sub codul de bare. Asta e dovada ca cei trei de 6 n-au nici o legatura cu codul in sine ci sunt acolo doar pentru a pecetlui produsul.
Puteau sa aleaga orice alt numar dar au ales 6 !
Iata un punct de vedere echilibrat, nu o incitare. Se pare ca toti duhovnicii nostrii sunt de acord ca se apropie vremurile si ca astea sunt semnele lor, dar nu toti sunt de aceiasi parere in privinta reactiilor pe care sa le aveam noi, ca si crestini si ortodoxi.
Are dreptate fratele anonim: lucrurile astea au o ordine, nu poate sa vina unul pana nu s-a implinit altul, nu poate sa vina, daca noi credem ce este scris la carte, pecetluirea inainte sa vina lepadarea, si asa mai departe. Deci e buna o masura, o prudenta, sa nu ne agitam mai mult si mai devreme decat e cazul. Eu asa am inteles de altfel si de la parintele Arsenie, si de la parintele Grigorie:
fiti atenti, fiti cu rugaciunea, dar nu actionati disproportionat cu momentul. Cred ca tonul alarnmist si ultimativ din apelul trimis la credinciosi de parintele Iustin se datoreaza mai putin parintelui, cat celor din jurul lui, care si altadata au aratat ca au tendinta sa cam intreaca masura, din prea mult zel.
De aia e bine sa mai aflam si pozitiile altor duhovnici mari, sau teologi care au studiat problemele astea si la noi, si in alte tari. Presa ar fi trebui sa fie prima sa se intereseze si colo, si colo, si sa puna cap la cap, nu sa alarmeze lumea si mai tare ca la stare de razboi. Dar se pare ca pe unii ziaristii, chiar daca se dau ei ortodoxi, sunt mai interesati sa fie ei bagati in seama decat sa se judece adevarul cu pace, ca intre frati.
Si de ce nu se duce cineva sa intrebe si la parintele Adrian si la parintele Teofil si la altii care poate nu-i stiu eu? Si mai marii Bisericii noastre de ce tac? pe ei nu-i privesc toate astea si nu le pasa de agitatia dintre credinciosi, ca se da de ceasul mortii o lume intreaga? Mai au pastorii turma si turma pastori? Sau am ramas fiecare de capul lui?
Joi 22 ianuarie va avea loc la Bucureşti o dezbatere publică pe această temă, unde vor veni şi laici, şi preoţi, şi monahi, inclusiv de la Petru-Vodă şi de la Patriarhie. Toată lumea simte că sînt lucruri care trebuie tratate cu toată seriozitatea. Că prin paşapoartele biometrice avem de-a face cu un abuz în ordinea civilă sau judiciară, aproape că nu mai încape discuţie. Rămîne de văzut măsura în care trebuie să ne îngrijorăm şi de implicaţiile mistice şi morale, căci cuvîntul părintelui Iustin - chiar dacă redactat de alţii şi numai încuviinţat de sfinţia-sa - are mare greutate şi nu poate fi bagatelizat.
Cît despre trepăduşii de presă care folosesc împrejurările pentru a-şi face ei mendrele sau a-şi plăti poliţele, din păcate astfel de specimene imunde au existat, există şi probabil că vor exista întotdeauna. Ar trebui ca oamenii să aibă maturitatea şi vigilenţa de a nu se lăsa intoxicaţi şi manipulaţi, dar se pare că la capitolul acesta lumea noastră românească stă încă foarte prost. Dvs. sînteţi însă un exemplu că e şi loc de mai bine.
Din Suceava, cu durere...
Poate va amintiti situatia petrecuta in viata Sfantului Ioan Hrisostom, cand pustnicii, batrani purtatori de Dumnezeu, ies in cale trupelor imperiale trimise impotriva populatiei. Niste batrani slabi, filiformi, in piei de animale, ciufuliti, cu barbile incalcite, in fata cavaleriei imperiale cu armuri, cu sabii, cu lancii. Cei slabi si desculti, dar purtatori de Dumnezeu, ii intorc inapoi pe soldatii cei puternici, sa-i spuna imparatului ca acesti oameni care ii doreste el morti nu sunt ai lui, nu le-a dat el viata, deci nu le-o poate el lua.
Poate va amintiti si de episodul, smerit si slavit, din viata Sfantului Leon ce a fost papa (arhiepiscop) al Romei in sec.V, in care iese singur in fata unei invazii barbare conduse de Attila Hunul si , dupa o convorbire de taina, Attila isi intoarce toate armatele si nu ataca Roma. Cutremuratoare imagine: un mosulet mic de statura, dar purtator de Dumnezeu, drept, smerit, bland sta senin in fata lui Attila "Biciul lui Dumnezeu", de a carui frica tremura toata Europa, care nu gasise nici o opozitie militara pe masura armatelor sale sangeroase, si dupa cateva cuvinte cu putere multa Attila i se supune si isi intoarce armatele lasand Roma neatinsa.
Sigur ca de-a lungul timpului au fost destui cei ce nu au avut loc in sufletele lor sa primeasca cuvintele Sfintiilor contemporani lor, nu au avut ochi si urechi de vazut si auzit adevarul, ba chiar i-au ucis pe cei ce au marturisit dreapta vietuire si dreapta credinta, ce presupune libertate si virtute. Insusi Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, Izvorul Intelepciunii, este rastignit de cei ce nu doreau sa fie deranjati din confortul sufletesc in care se autoinstalasera, pentru ca le vestea o fericire inconfortabila, o fericire in prigoane, infometare, in plans, in saracia duhului, in ocara si cuvinte rele.
Astazi sfinti contemporani noua au marturisit prin viata lor ca au gustat fericirea cea vestita de Hristos. Fericirea prea dulce ca sa mai para amara au gustat-o in puscarii, in prigoane, in denigrari, in marginalizari. Unii au murit in ele fericiti, lasandu-si in urma marturie, oasele binemirositoare si facatoare de minuni. Altii mai traiesc si rugaciunea lor tin tara. Mai trimit cuvinte smerite si cu putere multa poporului lor pe care-l iubesc, si pentru care isi sacrifica si acum la 90 de ani toata vremea, alinand, indrumand, purtand de mana spre Dumnezeu ca unii ce cunosc drumul, ca-l fac mereu.
In principiu, acesti sfinti, Parintele Arsenie si Parintele Iustin, indeamna impreuna indemnul evanghelic "Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor", poate doar accentul cade la fiecare in mod diferit (la Parintele Arsenie mai mult pe "pocaiti-va", iar la Parintele Iustin mai mult pe "s-a apropiat Imparatia"). Oricum, anii de temnita si suferinta demna pe care ii au in spate amandoi, striga impreuna de la sine.
De ce ne-am smintit noi? Cred ca ni s-a “tulburat” confortul sufletesc in care ne instalam autosuficienti. Ca ni s-a vestit ca au venit vremuri de rastigniri, prigoane, plans si saracie. Pentru ca noi credeam ca le putem avea pe amandoua. Si viata duhovniceasca si confort material, caldut.
Este la noi un curent care isi doreste Impartasire foarte deasa, dar si mancare de frupt, si isihasm si televiziune cu 100 de canale, si duhul Sfintilor Parinti si masini luxoase, si marturisire ortodoxa si cipuri in pasaport, sa nu ne stricam cu puternicii zilei, sintetizand , un crestinism fara cruce, un eshaton apocatastatic, fara iad, doar cu norisori, un trai roz fara sfarsit.
Spectrul apropiat al crucii ne inspaimanta, ne face sa ne indreptatim comoditatile cu orice pret chiar mintindu-ne ca e normal sa fim amprentati, ascultati, urmariti. Toate aceste tehnici de control total al persoanei deschid portile unor abuzuri ale celor puternici asupra celor slabi, fara precedent in istoria omenirii. In fata acestor abuzuri se ridica smerit si demn sfintii contemporani, ca altadata Sfantul Leon si Sfintii Pustnici, indemnandu-ne si pe noi sa nu acceptam cucerirea in pasi marunti, vicleana, perfida a libertatii noastre. Sfintii ne indeamna din dragoste cu duiosie, iar unii dintre noi ii acuza ca ne tulbura rutina caldicica a pravilei de rugaciune, uitand ca Dumnezeu nu e pravila ci Iubire.
Sa urmam sfintilor nostri, fara frica, senini, deschisi spre jertfirea de sine, amintindu-ne ce scriu parintii filocalici (Cuv. Petru Damaschinul talcuind Fericirile) ca varful si implinirea vietii duhovnicesti este cununa muceniceasca, ganduri ce rasuna peste veacuri in viata si cuvintele sfintilor contemporani: “Implinirea rugaciunii inimii duce la mucenicie”- sfantul cuvios mucenic Daniil (Sandu Tudor).
Semnul pe care il port si pe care il iubesc este CRUCEA nu ma despart de ea nici in somn. Nu o port ca talisman, sa-mi aduca noroc. Nu am nevoie de noroc pentru credinta ce o port Celui ce s-a rastignit pe ea. Este semnul cu care doresc sa trec aceasta lume. Celelalte semne ale lumii sau chiar ale dracilor imi sant indiferente. Pot trai fara pasaport, asa cum am trait pana accm cateva luni cand l-am dobandit pe primul, dar nu am avut prilejul sa-l folosesc, l-am avut in mana de vreo doua ori, acum zace pe undava. Anul viitor imi expira carnetul de conducere si nu mai doresc sa-mi fac altul, nu pentru cip, ci pentru nebubia din trafic. Nu sant in stare sa vad nici o primejdie in documentele cipuite si m-am tot chinuit, nu ma duce mintea. Dumnezeu m-a scos din iad (am reusit sa-l dobandesc aici pe pamant), atunci cand nu-l cautam si nu-l cunosteam, dar acum cand il caut si il doresc, de ce m-ar lasa in mana celui viclean?
Mult succes la conferinta !
Poate gasiti totusi si un inginer lasat de samantza pe acolo care sa fi lucrat cu coduri de bare si sa va lamureasca despre UPC (unul din formatele uzuale pentru coduri de bare, dar nu singurul), ca n-are, sireacul, nici-un 666.
Problema de fond e una de igiena a cunoasterii. Nu tot ce zboara se mananca.
Cat despre cip, pasapoartele actuale sunt cat se poate de biometrice, au imaginea fetei. Daca va prezentati sa va pozati electronic la evidenta populatiei poza respectiva (indiferent de ce se pune in pasaport este suficienta ca sa fiti recunoscuti in locuri publice (par egzamplu centrul Londrei) - asta numai daca sunteti dat in urmarire.
Toata vorbaria asta in contra mijloacelor tehnologice imi aminteste de pilda "marelui" Xerxes, care, suparat rau fiind din pricina ca n-a putut cuceri Grecia, a dat ordin sa fie biciuita marea.
Noua nu ne ramane decat sa cerem sa se citeasca afurisenii in contra electronilor si campului electro-magnetic.
D-lui Costin Cozianu:
De ce nu vă folosiţi de prilej pentru a aduce lămuriri în sfera competenţelor dvs., în loc să vă cheltuiţi timpul preţios cu insinuări impure şi ironii vindicative? Nu-i păcat să nu împărtăşiţi şi celor de acasă temeiurile inginereşti ale sentimentului dvs. că trăiţi în cea mai bună dintre lumile posibile?
Uitati-va si dumneavoastra si cruciti-va ce delireaza Roncea pe blogul lui! E clar ca ipochimenul duce o lupta strict personala, de o ordinarie fara precedent, dar prefacandu-se mare aparator zelos al ortodoxiei si al parintelui Iustin Parvu. Daca dracul este dezbinatorul absolut, atuncea asta este dracul gol, dar dandu-se inger luminos. Cum pot atatia ortodocsi de buna credinta sa plece cu usurinta urechea la un astfel de agitator ordinar, asta e greu de inteles si ar trebui sa produca mare ingrijorare (inclusiv pe la Petru Voda). Deja, sub motiv ca-l sustine, acest drac deghizat a reusit sa faca imaginii publice a dumnezeiescului parinte Iustin deservicii mai mari decat toti dusmanii lui din ierarhie sau de oriunde, atat prin limbajul de mahala cat si prin minciuna aproape halucinanta.
Dumnezeu sa apere ortodoxia si pe duhovnicii ei de asemenea capuse otravite!
Ideea "liderului providential" prinde radacini puternice in cultura politica globala, spicuiti doar titlurile din presa din zilele asta cu privire la investirea presedintelui Obama. Si a propos de Obama, desi el e un simplu puppet -putand fi un bun presedinte de altfel, ce cauta, totusi, un evreu ultra-ortodox in postura de chief of staff la casa alba? si care ar fi fost reactia politic corecta in cazul in care, sa zicem, in locul lui(rahm emanuel) ar fi fost un crestin ortodox?
Anonimului indignat de la 11:00 AM:
Vă împărtăşesc legitima indignare, dar cred că şi dvs. cădeţi în ispita unui limbaj prea tare.
Nici o grijă, Dumnezeu nu doarme! Astfel de insanităţi se anulează în cele din urmă prin propriile lor excese. Încetul cu încetul, toată lumea se va lămuri (inclusiv bunul parinte Iustin) cu cine are de-a face. Noi să ne păstrăm cumpătul şi să nu lăsăm să alunece în derizoriu probleme atît de grave, care ne preocupă real, nu ca să ne cîştigăm capital din ele.
Am vazut la unii din fratii ce sant de aceeasi parere cu parintele Iustin si la unii ce nu impartasesc cuvantul lui o mare violenta in limbaj, ajungandu-se la a-si asemana fratele, cu care s-a impartasit cu acelasi Trup si cu acelasi Sange, cu cel necurat, pentru ca nu are aceeasi parere cu el intr-o problema in care, fie de o parte fie, de alta nu se incalca nici o dogma a bisericii. Are oare cineva caderea de a cataloga astfel pe fratele lui, daca nu are certitudinea ca in el salasluieste Duhul Sfant sau daca Duhul Sfant vorbeste in el? Am auzit justificari in baza cuvintelor unor sfinti parinti care au actionat asemanator, dar cei ce fac asta, uita ca acei parinti erau purtatori ai Duhului Sfant si nu vorbeau de la ei, ci Duhul vorbea in ei. Sa ne uitam in sufletul nostru si sa incercam sa vedem, inainte de a ne manifesta in vre-un fel, ce este in el. Daca este manie pentru aproapele nostru, pe care santem datori sa-l iubim ca pe noi insine, acea manie nu este de la Dumnezeu. Mania ne-a fost data sa o indreptam supra pacatului care ne imbolnaveste si ne ucide si nu asupra fratilor. Fratele nostru are libertatea de acrede sau nu. Aceasta libertate i-a dat-o Dumnezeu. Aceasta libertate merge pana la despartirea de Dumnezeu pana la hula de Dumnezeu si asta vi-o spune unul ce a hulit, dar nu a fost lasat de Dumnezeu sa se piarda si asta s-a intamplat inainte ca el sa se pocaiasca si sa se marturiseasca, pentru ca atunci el nici nu-l dorea pe Dumnezeu, deci Dumnezeu a facut primul pas catre el, desi acesta il hulea. Sa incercam sa fim asemenea Lui.
Uitati-va la cei doi parinti, cum se aseaza fata de cei ce nu le impartasesc parearea, cu cata grija fata de celalalt. Cred ca duhul in care stau acesti parinti trebuie cautat, iar nu o parere sau alta.
Domnule Codrescu,
Eu nu am insinuat nimic.
Cat despre lamuriri, am dat unele pe blogul meu.
http://uninginer.wordpress.com
Problema de fond este, revin, de igiena cunoasterii. De ce vreti ca inginerii sa "dovedeasca negativul" ?
Adica sa demonstram ca chestia respectiva nu are 666 ? E o prostie.
E ca si cum cineva v-a cerut sa demonstrati ca nu sunteti nu stiu cum. Chiare v-ati apucati sa demonstrati ca nu sunteti ?
Problema e celor care s-au lansat in prostia asta.
Igienic e ca respectivii (care or fi, ca nu se mai stie cine a colportat primul prostia asta) sa faca referinta la un articol reputabil care sa aduca argumente tehnice consistente ca respectivele liniute reprezinta asa zisul 666 (sau 616 dupa alte surse, sau ce vreti dumneavoastra sa fie ca grecii nu foloseau numeratia in baza 10). Respectivele liniute chiar n-au nici o semnificatie, sunt pentru calibrarea citirii optice, si daca n-au semnificatie cum vreti sa demonstrati ca semnifica ceva care nu e 666 ?
Asta daca respectivii au simtul raspunderii.
Referiri la tot felul de pseudo-articole internautice nu constituie nici macar o baza de a lua problema in discutie.
Iar cei ce raspandesc mai departe zvonistica, riscand sa tulbure mintea credinciosilor, sa pacatuiasca prin marturie mincinoasa, samd, au si ei o problema.
Mai grav decat ignorarea detaliilor tehnice in speta, e modul cum se pune problema. Deja vuiesc blogurile "ortodoxe" despre ierarhia corupta, vanduta conspiratiei masonice mondiale, si nu mai stiu cate prostii.
Pai asta vreti sa fie fata internautica a ortodoxiei romanesti ?
Poate ar fi util sa discutati si despre asta la AZEC.
Păi te lasă reacţiunea, dom'le?
Ce credeti, despre documentarele despre RFID ale doamnei Albrecht?
http://ro.altermedia.info/noua-ordine-mondiala/supraveghere-a-tuturor-peste-tot_11388.html
Postez pe blog un studiu-raport care încearcă să răspundă întrebării dvs. mai îndrituit decît aş putea-o face eu.
Locuiesc în Montreal şi, imediat după ce am citit explicaţia tehnică referitoare la cei trei "şase" cu linii mai lungi, mi-am făcut un scurt inventar al portofelului: card de rezident, permis de conducere canadian, cartelă de abonat la bibliotecă şi câteva facturi de supermarket.
Toate acestea au câte un cod de bare şi numărul aferent scris cu cifre arabe. Însă niciunul nu conţine cele trei linii mai lungi, care ar fi cifra 6 triplată. Nu menţionez aici cardul de asigurări de sănătate sau cardul bancar, care NU au coduri de bare.
Pe UNELE din produsele pe care le-am găsit prin casă, erau într-adevăr trei seturi de bare mai lungi, la început, la mijloc şi la sfîrşit. Dar aceste seturi nu erau aceleaşi.
Ar fi într-adevar periculos să am, pe post de buletin, un cip implantat undeva în corp, dar nici nu agreez isteriile nefondate ale unor ortodocsi pietişti, care nu cunosc detaliile tehnice ale problemei, dar cheamă naţiunea la martiriu, scriind cu majuscule pe bloguri.
Îmi pare rău că în lunga listă de comentarii de după scrisoarea părintelui Iustin, nu singur user (filoteigor) gândeşte problema constructiv. Întâi să vedem ce presupun codurile şi abia apoi, dacă e cazul, să ne impacientăm.
Şi mie îmi este frică să îmi fie redusă identitatea la un număr sau să mi se monitorizeze viaţa. Dar mai frică îmi este de o isterie naţională prea puţin fondată.
Nu-s cunoscător în materie, dar am înţeles că sunt mai multe sisteme de codificare, iar unele n-au nimic de-a face cu 666. Poate se va găsi cineva priceput şi răbdător să explice...
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire