ROST DE DOINĂ (CÎNTECE FĂRĂ STĂPÎN)

Închin aceste versuri
apusei maiestăţi
a ţăranului român
şi
sufletului veghetor
al lui Horia Bernea.

BLAGO-SLOVIE

------------

De n-ai sta proptit în datini
mi-e c-ai prinde să te clatini
şi că vîntul te-ar culcare
prin ţărîni, dintr-o suflare.
Dar aşa, de cînd te ştiu,
nu ţi-e mult, nu ţi-e tîrziu,
iar pe naltă fruntea ta,
mlădietă a cînta,
stă măiastra fără leat
şi se uită peste sat,
peste codru, peste vale,
peste zariştile tale,
pînă hăt, pe unde nu-i
făr' de slava cea dintîi...

------------

------------

CUMINECARE

------------
Eu sînt tu şi tu eşti eu...
Tu gîndeşti cu gîndul meu
şi eu văd cu ochii tăi,
dar de-a valma pe-amîndoi
ne visează singur El,
Cel de-a pururea la fel,
dincolo de ochi şi gînd,
nelumină luminînd –
întreită trecere
fără de petrecere,
taina lumii geamănă,
chipul ce se-aseamănă...

------------

------------

SUFLETE CU VĂI ADÎNCI...

------------
Suflete cu văi adînci,
te-aş umbla întreg, pe brînci,
de din dalbe zori de zi
pîn’n cearcăn de chindii
şi prin naltă iarba ta
de cu noapte m-aş culca,
şi m-aş spune ţie-ntreg
cum mă cern şi nu m-aleg,
cum mă-mblăt şi nu mă dor,
cum aş vrea să nu mai mor,
eu – nemernicul, eu – lutul,
nestrunitul, nelăutul...

------------

------------

DEOCHI

------------
Cînd îndur şi nu mă plîng,
mi se bate ochiul stîng;
cînd mă iau cu toţi de piept,
mi se bate ochiul drept...
Doar cînd beu şi uit de toate –
nici un ochi nu mi se bate!
Neamul meu, din leat în leat,
naşte treaz şi moare beat,
şi îl mistuie un dor
de-a fi orb, sau barem chior...

------------

------------

AMAR DE CÎNTEC

------------
Neam al meu cu patimi stinse,
care boală mi te-nvinse,
de-ai ajuns, smerit sub chingă,
cînii lumii să te lingă?
Neamule, iubitule,
nemaiodihnitule,
vămile, pustiile
te-au cernut cu miile...
Ce-a rămas din slava ta?
Numai dorul ce se va
şi măiastra graiului,
naltă-n gura raiului...

------------

------------

NU-MI VA FI IERTAT NICICÎND...

------------
Nu-mi va fi iertat nicicînd
lutul trudnic şi flămînd,
că pe grui de veac păgîn
ca pe-o gadină mi-l mîn,
pe la ceas de duh uitat,
în cea vale cu păcat,
unde-asară mi te-am smult
din departe, din demult...

------------

------------

ZBURĂTORUL

------------
Frunză verde rozmarin,
şi iar verde de arin,
auzit-aţi, auzit,
de un lotru chinuit,
care noaptea după lună
dă cu flinta lui nebună,
iară ziua doarme dus
într-o scorbură de sus?

Strigile, de frica lui,
se ascund prin munţi silhui,
ştimele, de rău ce-l ştiu,
fug de-a valma în pustiu,
iară zmeii, cîţi mai sînt,
i se pleacă la pămînt
şi îl roagă-n limba lor
să nu-i treacă prin topor.

Doar vreun drac bălan de fată,
bat-o îngerii s-o bată,
iese calea să i-o ţină
tocmai cînd e luna plină,
şi cu ochii ei de foc
parcă-l ţintuie în loc,
şi cu coapsa ei mlădie
îl omoară şi-l învie...

Frunză verde rozmarin,
şi iar verde de arin,
de n-ar sta în calea lui
păr bălai şi ochi căprui,
vai ar fi, prin bezne grele,
şi de lună, şi de stele,
şi de iadul care-şi are

doar în dragoste scăpare!

------------

------------

DRAGOSTILE

------------
Dragostile, ce mi-s ele?
Patimi dulci şi temenele...
Numa una-i tîrnosită,
n-are vierme de ispită,
dar aceea-i cruce greauă:
ca s-o porţi îţi trebui steauă...

------------

------------

AM TRIMIS LA DORUL CARTE...

------------
Am trimis la dorul carte,
să mă cruţe de la moarte,
dar porumbul ce-o ducea
s-a-ncurcat c-o porumbea:
nici s-a-ntors şi nici s-a dus,
bată-l milele de sus!

------------

------------

ISCOADA

------------
Fetele, sprinţarele,
cînd le văz picioarele,
face-m-aş drumeag prăfos,
să mă bată-n sus şi-n jos,
face-m-aş pîrău de munte,
să mă treacă fără punte,
dar mai bine un macat,
să mă-ntinză noaptea-n pat,
cînd îşi gudură prin bezne
mlădioasele lor glezne
şi de tînjet se-nfioară
ca arcuşul pe vioară...

------------

------------

CIUTELE

------------
Ciuta-şi gudură-n lumină
taina botului blajină,
şi-n oglinda apei clare
ochii calzi vîslesc arare...
Ciutele, fecioarele,
ne sfinţesc izvoarele,
iar prin ierbi cînd trec uşure,
raiul licăre-n pădure
şi le joacă sub copite
slava celor nesmintite.

------------

------------

ANĂ LENĂ

------------
Ană Lenă, dusu-s-au
aii care sîmbur au,
şi-au rămas în coji şi-n foi
numa aii care-s goi...
Ană Lenă, mai ştii tu
colea-n coasta mea cum fu?
Nu tu şarpe, nu tu vină,
doar lumina lumii lină;
nu tu leat, nu tu soroc,
doar iubirea – ca un joc.

------------

------------

PREA E, BAT-O, LUNGĂ CALE...

------------
Ceas cu ceas şi dor cu dor,
slavă urc, slavă cobor;
prea mi-s vreme, prea mi-s trup,
prea mă frîng şi prea mă rup,
şi mi-i teamă c-am să pier
pe drumeagul către cer,
că prea-i, bat-o, lungă cale
pîn' la raiurile tale
şi-a-nceput în mine, Doamne,
să se-nsere, să se-ntoamne...

------------

------------

DUHOVNICEASCĂ

------------

Întru pomenirea Părintelui Cleopa

De ţi-o da păcatu ghes,
zî-i cinci vorbe cu-nţăles
şi te-nhamă cu răbdare,
că-i păcatu cutră mare.
Ca să aibi cu ceru parte,
gîndu ţine-ţi-l la moarte,
că frumoase cîte sînt,
toate s-or făcea pămînt.
Iar năcazu, dacă vine,
fă-l nădejde de mai bine,
că-ntr-un sclipăt, pe tîrziu,
raiu te-o mînca de viu.

------------

------------

ÎN RĂDVANUL CU TREI CAI...

------------
În rădvanul cu trei cai
merge sufletul la rai,
în rădvanul aurit
cu trei cai din Răsărit...
Nu le trebui vizitiu,
doar jăratec din pustiu;
nu le trebui drum bătut,
doar văzduhuri peste lut;
nu le trebui grajd gătit,
doar lumină de zenit,
să le scapere cununa –
una-n trei şi trei în una.

------------

------------

CÎNTEC DE ZIORI

------------
Scuturînd de pe sandale
pulberea iubirii tale,
mă voi duce, duce-voi,
la mireasa mea de-apoi,
singurel pe-un drum de seară,
cu o candelă de ceară,
printre plopi cu frunza rară
şi răchită gălbioară,
pe sub stele-logostele,
pîn' la tîlcurile mele,
peste crucea munţilor,
la mai marea nunţilor...

------------

------------

OCHI DE RAI

------------
Într-al raiului cerdac
toate moţăie şi tac,
numai vîntul, cînd şi cînd,
mai răsfaţă frunza blînd...
Doarme bunul Dumnezeu
cu un ochi deschis mereu,
iară eu, în poala lui,
torc un gînd şi nu i-l spui...

------------

------------

LUPII SFÎNTULUI ANDREI

------------
Sîntandreie, lupii tăi
îs din zi în zi mai răi;
nu-şi mai schimbă părul tot,
ci doar sîngele pe bot,
iar cînd urlă-n codrii vechi,
cad luceferii părechi.

Sîntandreie, lupii tăi
se scoboară noaptea-n văi
şi prin marile zăpezi
nu-i auzi şi nici nu-i vezi,
doar le simţi, cu-nfiorare,
laba-nfiptă în spinare.

Sîntandreie, lupii tăi
n-au ei frică de dulăi
şi nimic nu le e lor
cruce, peşteră, izvor,
tot acest amar ţară
numai bună ca să moară.

------------

------------

PARAGINĂ

------------
La biserică-n pridvor
îngeri suri tînjesc de dor,
şi-năuntru, pe păreţi,
tînjesc sfinţi, tînjesc profeţi,
iar în bolta mai de sus
numai tînjet e Iisus
şi de crucea lui atîrnă
liliecii ca de-o bîrnă...

În pustia ta de vis,
singuratic paraclis,
nici un suflet nu mai vine
să se roage cu suspine,
numai vremea oarbă, mută,
pe-ntuneric te sărută,
numai vremea mută, oarbă,
cască gura să te soarbă...

Doamne, cui ai fost lăsat

ce-am iubit şi ce-am uitat?!

------------

------------

HAIDUCIE
------------
Haiducie, dorul meu,
unde mă lăsaşi la greu?
Ce s-alese, în amurg,
şi din flintă, şi din murg,
ce s-alese din pistoale,
şi din piepturile goale,
şi din pleatele în vînt?
Fluierele – unde-mi sînt?
Haiducie, dorul meu,
să te bată Dumnezeu,
c-ai tulit-o tocmai cînd
mă păştea din cer un gînd...

------------

------------

DOAMNE, ÎNTRE SUS ŞI JOS...

------------
Doamne, nici sămînţă nu-s
şi nici rod de jos în sus,
nici nu sînt, de sus în jos,
nici iubire, nici prinos.
Dar tu, Doamne, jertfă-adus
pentru vecii mei de sus,
eşti, de cînd te ştiu, milos
şi cu anii mei de jos.
De-oi purta de jos în sus
crucea Domnului Iisus,
m-o-nţărca de sus în jos
slava Domnului Hristos.

------------

------------

VISELE

------------
Visele, cînd tocmai vin,
amiros a rozmarin.
Visele, cînd stau în loc,
amiros a busuioc.
Visele, cînd n-au liman,
amiros a măghiran.
Numai unde vise nu-s
e-o duhoare de nespus...

------------

------------

CÎNTEC DE NEAM

------------
Neamule, de ce vrei tu
ce-alţii au şi-ai noştri nu?
Şi de ce nu vrei şi lor
să le dăm din dorul-dor?
Neamule, ştii tu ce ai
colea-n gura ta de rai?
Şi pricepi ce dar ţi-a dat
Dumnezeu, cînd te-a-nţărcat?
Neamule, au pînă cînd
vei cerşi, nimica dînd,
iar din darul tău, cînd oare
da-vei şi la cine n-are?

------------

------------

CARTE CĂTRE MÎNDRA MEA

------------
Io mi-s, mîndro, dintr-un gînd,
cît lumina de plăpînd.
Io mi-s, mîndro, dintr-un dor,
cumu-i boarea de uşor.
Io mi-s, mîndro, dintr-un vis,
dalb ca floarea de cais.

D-aia, mîndro, cînd mă vrei,
nu-ţi dau veste paşii mei.
D-aia, mîndro, cînd mă caţi,
ochii tăi rămîn miraţi.
D-aia, mîndro, cînd mă ai,
tu-mi eşti coastă, io ţi-s rai.

------------

------------

DOINA DARURILOR

------------
Neamul meu, de vechi ce este,
pare basm, pare poveste.
Limba mea, de veche ce-i,
are rai la gura ei.
Iară dorul, sfîntul dor,
ce-i al nostru, nu şi-al lor,
chiar de-l uită omul viu,
îngerii din cer ni-l ştiu,
şi ni-l ştie codrul des,
de la munte pîn’ la şes,
şi ni-l ştiu, pe sub ţărîni,
morţii noştri, din bătrîni.
Neamul, limba, dorul ni-s,
de cu veghe, de cu vis,
sfinte darurile care
prisosesc peste uitare
şi ne trag, cu morţi şi vii,
dinspre veac înspre vecii.

------------

------------

CETANIE

------------
Dintre dragostile mele,
numa una-i scrisă-n stele.
Dar aicea, pe pămînt,
o ia razna după vînt
şi cînd vine vremea rea,
eu sînt hăis, ea este cea.

Iară cîndu-i vremea bună,
eu i-s soare, ea mi-e lună,
şi gîndesc c-aşa o fi
şi cînd n-o mai vremui,
că de n-ar mai fi să fie,
nici în stele nu s-ar scrie.

------------

------------

ŞARPELE

------------

Peste măgurile sure,

în străfunduri de pădure,

veşniceşte, verde-spîn,

mare şarpe şi bătrîn,

ce-a schimbat atîtea piei

că nu ştii de un’ să-l iei,

şi-a-nghiţit atît pămînt

cîte stele moarte sînt.

Taina lui jilavă, rece,

toate tainele le-ntrece,

şi de limba lui hainie

n-a scăpat nici o stihie.

Sîngur Domnu-n cerul său

are leac de-atîta rău,

dar cînd somnul îl mai fură,

vai de biata lui făptură!

------------

------------

N-ARE JALEA UN’ SE DUCE...

------------
Jalea mea, de multă ce-i,
dă pe-afară din bordei
şi-o ia razna prin ciulini,
prin ciulini, prin mărăcini...
Dar nici ea nu ştie unde
ar scăpa ori s-ar ascunde,
că de fuge noaptea hăt,
ziua-i iarăşi îndărăt...
N-ai, fă jaleo, un’ te duce,
că ne-a pus iubirea cruce
şi de vrei sau de nu vrei,
iar ne trage-n ţarcul ei!
------------
------------

RĂSĂRIT ŞI SCĂPĂTAT

------------
Zîna cea din răsărit
este tot ce-am fost iubit,
şi de nu m-ar fi legat
zîna cea din scăpătat,
aş pîndi-o-n vis mereu,
s-o răpesc pe roibul meu
şi s-o duc, în zbor uşure,
în cetatea mea pădure,
ziua din priviri s-o pierd,
noaptea trupul să-i dezmierd,
şi pe şoldul ei mlădiu
să mă fac un şarpe viu,
şi în glezna ei frumoasă
să mă tai ca într-o coasă...

Doamne, au de ce-ai lăsat
răsărit şi scăpătat?!
------------
------------

COLINDUL LUI CRĂCIUN

------------

Azi se naşte-n ieslea mea

Cel ce poate cîte vrea.

Maica Preacurată-i pune

scutec dalb de rugăciune

şi-l înfaşă, mic cum este,

într-un petec de poveste.

Lerui, Doamne, Lerui Ler,

face-s-ar pămîntul cer.

Noaptea-i toată numai Stea,

umblă Magii după ea.

să se-nchine cîteştrei

ochilor de-albastru grei

şi să-i pună la călcîie

aur, smirnă şi tămîie.

Lerui, Doamne, Lerui Ler,

face-s-ar pămîntul cer.

N-are seamăn bucuria

c-a venit la noi Mesia

să ne-aducă vestea bună

că ne-aşteaptă-n cer cunună

şi că-n veci Stăpînu-a toate

nu le vrea cîte le poate.

Lerui, Doamne, Lerui Ler,

face-s-ar pămîntul cer.

------------
------------

PE AL VISULUI IMAŞ

------------

Nu mă doare-n vis aşa

cum mă doare-aievea ta!

De aceea duce-m-aş

pe al visului imaş,

numai gînd, numai nălucă,

eu şi dorul meu de ducă,

pînă unde, cîtilin,

se mlădie vorba lin;

pînă unde, grai cu grai,

cîntecul se face rai.
------------
------------

DOINĂ DE ZIORI

------------

Trece dalbul de pribeag

prin văzduh ca pe drumeag,

cu lumina lunii steag.

Şi se-ncurcă-n pleata lui

toţi luceferii silhui,

pînă unde steauă nu-i.

Nu-i mai steauă, nu-i mai dor,

doar un legănat uşor

de trei aripi într-un zbor…

(Unele dintre aceste "cîntece fără stăpîn" se regăsesc şi în Răzvan Codrescu, Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire, Editura Christiana, Bucureşti, 2002. Versiunile postate aici sînt cele definitive.)