LA MOARTEA LUI GEORGE PRUTEANU

Moartea fulgerătoare a lui George Pruteanu, la numai 60 de ani, în plină vervă polemică şi creatoare, ne-a adus parcă aminte, mai mult decît altele, că nu sîntem decît pînă la o vreme...
Va fi murit „cu zile”, zic unii, aruncînd încă o dată vina pe jalnica stare a spitalelor româneşti şi pe indolenţa de-acum proverbială a cadrelor noastre medico-sanitare. Moartea a survenit în seara de joi 27 martie, la Spitalul “Sf. Pantelimon” din Bucureşti, unde fusese internat în urmă cu două zile, pentru o afecţiune cardiacă. Medicul Mircea Ungureanu a declarat că la internare prezentase simptomele unui infarct, cu durere puternică în piept şi greutate respiratorie. A acceptat să rămînă la spital numai la insistenţele neinspirate ale familiei, fiind internat în Secţia de Cardiologie, unde i s-a aplicat imediat “tratamentul specific”. Cert este că, la 48 de ore de la internare, George Pruteanu a făcut un infarct extins şi a murit sub nasul “specialiştilor”…
Personaj complex şi surprinzător, fluctuant temperamental şi ideo-logic, dar intelectual de gust şi bine ancorat în cultură, talentat profesor şi om de televiziune, scriitor elegant şi mare împătimit de limba română, traducător al lui Dante Alighieri şi adversar virulent al “gunoiului” manelist şi al kitsch-ului de orice fel, încăpăţînat şi mai mereu perdant în politică (pe linia descendentă PNŢ-PSD-PRM), George Pruteanu n-a fost un om de dreapta, dar a fost un bun român (în sensul exact dat de Nae Ionescu sintagmei: nu român, dar bun român) şi o prezenţă publică pregnantă, lăudată şi contestată deopotrivă, pe drept şi pe nedrept. Iritînd şi încîntînd alternativ, nu fără o particulară notă de donquijotism ulcerat, era genul care nu se uită uşor şi care cu timpul devine aproape un factor ambiant.
Era născut la 15 decembrie 1947, în Bucureşti, cu prenumele George-Mihail. Tatăl lui, Saul Pruteanu, a fost medic şi profesor universitar, iar mama, Sofia Pruteanu, funcţionară. A făcut studii filologice la universităţile din Iaşi şi Bucureşti, iar ulterior a obţinut, paradoxal, un doctorat în filosofie. Îi plăcea să precizeze că n-a fost membru PCR. Începând din 1972, a scris - printre aventuroase "păcate ale tinereţilor", cu iz de roman picaresc - articole şi eseuri pentru diverse reviste literare (Convorbiri literare, Cronica, România literară, Contemporanul etc.), iar după 1989 şi-a extins activitatea de critic literar la cea de jurnalist de atitudine (Expres, Evenimentul zilei, Dilema, Curentul, în urmă România Mare ş. a.), răspunzînd – mai mult sau mai puţin pertinent, dar niciodată cenuşiu – mai tuturor provocărilor noii lumi româneşti (care-i rămîne în multe privinţe datoare).
Între 1995 şi 1999, a fost realizatorul unui program zilnic de 5 minute despre folosirea corectă a limbii române („Doar o vorbă să-ţi mai spun!”), mai întâi la Tele 7 ABC (1995), apoi la ProTV (1995-1996), iar în urmă la TVR1 (1997-1999, cu o scurtă revenire în 2006).
Un capitol aparte îl constituie prestaţia sa de la catedră (ajuns pînă la gradul de conferenţiar, a predat de-a lungul anilor la Şcoala Superioară de Jurnalistică, la Universitatea Ecologică, la Universitatea “Hyperion” şi la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, dar şi la Constanţa sau Bistriţa), care a lăsat urme adînci asupra multor tineri de vocaţie. Cît de îndrăgit şi de creditat era de studenţii săi se poate vedea şi de pe teribilul său blog de pe internet (ce ar fi păcat să nu se mai poată accesa şi post mortem, cum pare să se întîmple), probabil unic în România prin extensiunea şi varietatea discuţiilor.
În 1996 a fost ales ca senator de Constanţa al Partidului Naţional-Ţărănesc Creştin şi Democrat, dar a demisionat în 1998. În 2000 a fost ales din nou, de această dată în Bistriţa-Năsăud, ca membru al Partidului Social Democrat. În 2003, a demisionat din PSD şi s-a alăturat oarecum ostentativ Partidului România Mare, candidînd pentru Senat pe listele de la Suceava. În 1997, a introdus un proiect de lege – „Legea Pruteanu” – care cere ca toate textele publice în limbi străine de pe teritoriul României să conţină şi traducerea exactă în limba română. Legea (500/2004) a fost adoptată de Parlament şi promulgată de preşedintele Ion Iliescu în 2004, într-o variantă modificată, care nu conţine sancţiunile prevăzute în proiectul iniţial.
Şi-a publicat în volume principale studii, eseuri şi articole (Petru Dumitriu: Pactul cu diavolul – 1995; Partidul şi partida. Atitudini politice – 2000; Cronica unei mari dezamăgiri. O istorie mediatică – 2000; Feldeinţa călinesciană. Studiu monografic – 2001; Elemente esenţiale de tehnică mediatică – 2002), dar, din păcate, nu şi traducerea în limba română a Infernului dantesc, la care a lucrat peste 20 de ani – mai mult cu sîrg decît cu har – şi care e cunoscută doar în formatul electronic.
Acum, cînd nu mai e, personalitatea sa controversată se profilează parcă mai limpede, atît în unitatea, cît şi în diversitatea ei, lăsînd loc de regret chiar şi celor ce n-au ajuns să-l simpatizeze niciodată (şi printre care mărturisesc cu inima strînsă că m-am numărat).
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească.

Răzvan CODRESCU

----------------------------------------------

P. S. George Pruteanu a fost înmormîntat duminică 30 martie la Cimitirul Bellu, după ce, de sîmbătă dimineaţa, trupul îi fusese depus la Rotonda Muzeului Literaturii Române. Se aude că Facultatea de Jurnalism a Universităţii "Andrei Şaguna" din Constanţa îi va purta numele. Probabil că d-na Alina Mungiu - care a comis deunăzi o nouă abjecţie în stilul său personal, prin articolul "La moartea unui clovn" - nu va fi deloc încîntată... Morala? Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc şi singur!