SFINTELE PAŞTI LA IERUSALIM

SUMARUL BLOGULUI

“Zece măsuri de frumuseţe i-au fost dăruite lumii, iar nouă le-a luat Ierusalimul...”, spune Talmudul din Babilon (Tratatul Kiddusin): Ierusalim, Oraşul Sfînt, situat în inima Iu­deei, la cumpănă de ape, între cîmpii fertile şi deşert, capitală a primelor trei religii ale lu­mii, una dintre cele mai vechi aşezări de pe pămînt cu locuire neîntreruptă (datează de peste 4500 ani), paradis al imaginilor nepereche, cetate între cetăţile lumii şi icoană a cetăţii sfinte a „Ie­rusalimului ceresc”!

Cetatea Ierusalimului are mai multe porţi; una singură dintre acestea, Poarta de Aur, a fost zidită cu cărămidă, pentru că pe ea a intrat triumfător Mîn­tui­torul la Flo­rii şi tot pe ea va intra, se spune, la A Doua Venire.

Ierusalimul (etimologic: „Oraşul Păcii”) stă în centrul vieţii naţionale şi spirituale a poporului evreu încă din jurul anului 1000 î. Hr., cînd regele David şi-a stabilit aici capitala regatului său. Întîie aşezare a dinastiei davidiene timp de 400 de ani, pînă la cucerirea re­gatului de către babilonieni, redevenit capitală a poporului evreu după întoarcerea din exil (539 î. Hr.) pentru încă 5 secole şi jumătate, Ierusalimul îşi va recăpăta acest rang în 1948, o da­tă cu înfiinţarea actualului stat Israel.

Arabii au construit, pe locul vestitului Templu ridi­cat de Solomon (şi distrus de ro­mani la anul 70 d. Hr.), o mare moschee (Kubbet Es Sakhra sau Domul Stîncii), a cărei uriaşă cupolă poleită în aur sare astăzi în ochi din orice fotografie panoramică a Ierusa­limului. Tot poleite în aur sînt cupolele bisericii ruşilor albi, “Maria Magdalena”, din Ghe­tsimani.

Pentru noi, românii, locul cel mai sfînt din Ierusalim este Catedrala Sfîntului Mor­mînt (ale cărei cupole cenuşii se disting uşor în centrul cetăţii Ierusalimului), construită în secolul al IV-lea de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Clopotele Sfîntului Mormînt, unice în lume prin glasul lor de neconfundat, cheamă şi ele, de cîteva ori în zi, pe creştini la slujbele sfinte, trezind întregul Ierusalim din aparenta sa toropeală. În fiecare noapte, Străjerii Sfîn­tului Mormînt, călugări ortodocşi greci ce păstrează la Ierusalim ritualul Bisericii primare, oficiază la miezul nopţii Sfînta Liturghie cu uşile închise, dar la ea poate lua parte oricine, dacă pătrunde şi rămîne acolo înainte de ora 21, cînd porţile se închid. Doar în anumite zile por­ţile Sfîntului Mormînt sînt deschise tuturor chiar şi la miezul nopţii.

Catedrala Sfîntului Mormînt, care cuprinde Biserica Învierii (cu piatra numită “Buri­cul Pămîntului”), Sfîntul Altar al Golgotei, Piatra Ungerii, Mormîntul propriu-zis al Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi alte altare sfinte, este cel mai sfînt loc de pe faţa pămîntului: locul unde Mîntuitorul, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, S-a jertfit din iubire nemăsurată pentru întregul neam omenesc, cel căzut în păcat o dată cu protopărintele Adam; nu întîm­plător crucea Golgotei (literal: “Dealul Căpăţînii”) a fost înfiptă, conform tradiţiei, chiar dea­­supra craniului lui Adam, sîngele sfînt al Mîntuitorului spălînd efectiv ţeasta păcătoasă a părintelui nostru dintîi.

Mi-am dorit să fiu măcar o dată în viaţă la Sfîntul Mormînt de Sfintele Paşti, şi iată că Bunul Dumnezeu mi-a ajutat anul acesta [2003]. Procesiunile creştin-ortodoxe încep pe Muntele Măslinilor, din vinerea de dinaintea Sîmbetei lui Lazăr: în acea zi de vineri se slujeşte Sfînta Liturghie în curtea “Picioruşului” (locul de unde Mîntuitorul S-a înălţat la ceruri), apoi se merge în procesiune la Mănăstirea Sfînta Pelaghia, de peste drum (mama preotului grec de aici, Ieronim, a murit ca o martiră acum cîţiva ani, fiind ucisă de nişte mascaţi care au dărîmat cu buldozerele biserica mare a mănăstirii); se face apoi drum întors la „Picioruş” (unde se slu­jeşte şi în interiorul cîndva transformat de arabi în moschee), după care se pleacă în pro­cesiune la Mica Galilee (locul unde S-a arătat Mîntuitorul prin uşile încuiate), unde toţi cei de faţă primesc binecuvîntarea Patriarhului grec al Ierusalimului.

În Sîmbăta lui Lazăr, după săvîrşirea Sfintei Liturghii la Biserica Martei şi Mariei din Betania, se pleacă în procesiune la Mormîntul lui Lazăr. În după-amiaza aceleiaşi sîmbete are loc şi procesiunea de la Betfaghe, locul unde Mîntuitorul a suit pe măgăruş şi a pornit ca un Împărat către Ierusalim, unde a intrat pe Poarta de Aur, aclamat cu osanale de mulţimile ce purtau în mîini crengi de finic.

Procesiunile creştin-ortodoxe sînt de o frumuseţe de ne­descris: sînt deschise de turci îmbrăcaţi în costume de epocă, ce bat din bastoanele lor ca să facă ordine, apoi urmează bărbaţii sau seminariştii purtători ai sfintelor steaguri, călugării şi călugăriţele pe două coloane, de o parte şi de alta a şoselei, cîntăreţii, diaconii, preoţii, epi­scopii şi, în sfîrşit, Patriarhul Ierusalimului. Circulaţia este întreruptă în timpul acestor pro­cesiuni, iar vigilenţii poliţişti evrei veghează la buna desfăşurare a lor.

În fiecare noapte de sîmbătă spre duminică, Sf. Mormînt este deschis celor ce vor să participe la mereu fascinanta Liturghie de la miezul nopţii, pînă spre ora 4 dimineaţa. Ne-am împărtăşit şi noi, pelerinii, cu Sfintele Taine, în faţa Sfîntului Mormînt, la sfîrşitul Liturghiei noc­­­turne cu care a început Duminica Floriilor.

Urmează Sfînta Liturghie slujită de Patriarhul Ierusalimului, dimineaţa pe la ora 9, cînd soborul şi credincioşii înconjoară Sfîntul Mormînt, cîntînd “Osana!”, cu ramuri de finic în mîini. Deja trăieşti clipe de mare încărcătură spirituală: efectul lor este că-ţi vine să-ţi îmbră­ţişezi toţi semenii din jur şi, cu lacrimi în ochi, să le spui “Fraţilor” şi celor ce te urăsc!

În seara Duminicii Floriilor încep deniile la Sfîntul Mormînt: Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat în haine negre, slujeşte prima denie în Biserica Învierii, care răsună de minumatele cîntări ortodoxe “Iată Mirele” şi “Cămara Ta, Mîntuitorule”; Patriarhul însuşi îndeamnă (şi dirijează) pe pelerinii prezenţi să cînte în cor. La sfîrşitul primei denii, Patriarhul Ierusali­mului mulţumeşte în greceşte pelerinilor, căci, dacă nu ar fi venit ei, ar fi trebuit să slujească într-o biserică goală. În fiecare seară din Săptămîna Patimilor deniile răsună dulce şi miş­cător în Catedrala Sfîntului Mormînt, amintind de traseul spre cruce al Mîntuitorului.

La începutul Săptămînii Mari se deschide pentru cîteva ore graniţa cu Iordania şi se merge cu autocarele la rîul Iordanului (singurul rîu al Ţării Sfinte, numit de arabi El-Ghor), chiar în locul unde a fost botezat Mîntuitorul (drept în faţa Ierihonului). Patriarhul coboară la rîul Iordan şi săvîrşeşte ceremonialul sfinţirii apelor lui. Pe malul celălalt, episcopul grec Benedict al Iordaniei, însoţit de doi preoţi, se întreceau pe ei înşişi în cîntări greceşti, dînd replici episcopilor şi cîntăreţilor de pe malul unde ne aflam noi. Un episcop – ce ţine locul Patriarhului Ierusalimului – introduce în Iordan crucea împodobită cu busuioc proaspăt, sfin­ţeşte apa şi-i stropeşte pe închinători cu ea. Ceva mai la vale, pelerini temerari se dezbracă pînă la cămaşă şi se aruncă în Iordan, afundîndu-se de trei ori – în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Apoi ies afară, îşi scot cămăşile ude şi îmbracă în grabă altele uscate. Că­maşa cea udă va fi uscată şi păstrată cu grijă, căci cu ea se va înmormînta evlaviosul închinător, reîntors în patria sa, după vizitarea Ţării Sfinte. După slujba de pe malul Ior­danului, se săvîrşeşte Sfînta Liturghie, într-un cort anume alcătuit. În timpul Sfintei Liturghii şi în mijlocul frumoaselor cîntări greceşti ce pluteau deasupra apei Iordanului, s-a dat drumul spre cer unui porumbel alb.

În Miercurea Mare se slujeşte Sfîntul Maslu (de către soborul episcopilor), atît la Sfîntul Mor­mînt, cît şi la capela patriarhală a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (ca şi la Biserica Română din Ierusalim, situată în cartierul Mea Sharim, al evreilor ultraortodocşi, numiţi de români şi “perciunaţi”). Se fac în Miercurea Mare, la Sfîntul Maslu, nişte dezlegări şi rugă­ciuni puternice, ce te vindecă pe loc de toate suferinţele trupeşti şi sufleteşti, iar la sfîrşit Patriarhul Ierusalimului unge cu Sfîntul Mir, în mai multe locuri de pe faţă şi de pe mîini, foarte conştiincios, pe fiecare pelerin în parte.

Urmează Joia Mare, a Spălării Picioarelor, cînd se slujeşte pe scena ridicată în cur­tea Sfîntului Mormînt: 12 episcopi (ce-şi iau fiecare cîte un nume de apostol) stau pe nişte per­ne, iar Patriarhul, îngenuncheat, asemenea Mîntuitorului, le spală şi le sărută cîte un picior.

În Vinerea Mare se face Drumul Crucii, de la Pretoriu către Golgota: Patriarhul Ierusalimului (sau unul dintre episcopi) poartă Crucea în procesiune. La denia din Vinerea Mare, se împodobeşte Sfîntul Epitaf aşezat pe altarul Golgotei cu numeroase petale de flori, iar în tim­pul slujbei 4 episcopi îl apucă de colţuri, coboară scările Golgotei şi îl aşază, în cîntări mi­nunate, pe Piatra Ungerii. Urmează Prohodul, cîntat pînă la 1 sau chiar 2 noaptea.

De secole se obişnuia ca pelerinii veniţi de Paşti la Ierusalim să-şi ocupe încă de vineri seara un loc lîngă Sfîntul Mormînt, pentru a vedea în Sîmbăta Mare, la prînz, Sfînta Lumină coborînd în Catedrala Sfîntului Mormînt. Evreii au evacuat complet anul trecut Biserica Sfîn­tului Mormînt, în noaptea de vineri spre sîmbăta de dinaintea Sfintei Lumini, lucru nemaiauzit pînă atunci. Sîmbăta, la orele 14:30, la coborîrea Sfintei Lumini, urmau să participe numai 200 de invitaţi speciali. Am forţat uşa şi noi, cei mulţi, şi am pătruns înăuntru. Ceremoniile încep la ora 10:45 a. m. (tinerii arabi creştini dansează şi strigă tare, ca să cheme Sfînta Lumină) şi culminează cu procesiunea principală, de la ora 12:30, care este con­­dusă de grecii ortodocşi. Eu am văzut Sfînta Lumină mai ales în bucuria de nedescris a celor de faţă, care au simţit cu toţii prezenţa dumnezeiască în catedrala Sfîntului Mormînt: ruşii de lîngă mine ţopăiau de bucurie, strigînd: Zveta! („Lumina!”). Timp de 10 minute, şi chiar mai mult, această Lumină este imaterială şi nu te arde (călugării o trec prin bărbi!). Ea co­boară pe lespedea Sfîntului Mormînt, care este în prealabil sigilat cu ceară. Patriarhul grec îşi dezbracă veşmintele strălucitoare, rămînînd doar cu stiharul, brîul şi mînecuţele, după care sînt rupte peceţile de pe uşa Sfîntului Mormînt. Păşind înăuntru, Părintele Patriarh îngenunchează în faţa lespezii de piatră şi se roagă pentru a primi Lumina de Sus. În biserică se face o linişte de mormînt, iar credincioşii ridică mîinile cu cele 33 de lumînări, pentru a fi aprinse de Lumina care vine de Sus (într-un an, Sfînta Lumină a aprins lumînările Maicii Fi­lof­teia, ghida de la Mănăstirea Pasărea). Numai după cîteva minute de rugăciune Lumina vine de Sus şi se revarsă peste cupola Sfîntului Mormînt. Peste lespedea Mormîntului co­boară o rază subţire de foc şi aprinde vata presărată pe el, lumînările şi candelele. Fără să ardă, vata aprinsă este adunată cu mîinile de Părintele Patriarh, care o aşază în două cupe de aur perforate. Apoi le înmînează diaconilor ortodocşi, prin orificiile Capelei Îngerului, spre a fi duse repede la Altarul Învierii şi la paraclisul patriarhal. După aceea, Patriarhul iese în faţa Sfîntului Mormînt, purtînd făclii aprinse din focul ceresc, şi strigă cu glas mare:”Veniţi de luaţi Lumina!”. Mulţimile freamătă, clopotele bat. Prin toate fe­res­trele – şi mai ales prin orificiul rotund din tavanul catedralei – pătrunde vizibil Sfînta Lumină, care poate fi şi filmată sau fotografiată. Aceste ceremonii ortodoxe greceşti se repetă anu­al, de 2000 de ani încoace. Pelerini de pretutindeni vin an de an la Ierusalim să vadă Sfînta Lumină de Paşti.

În noaptea de Înviere, la Sfîntul Mormînt încep cîntările în toate limbile: Hristos anesti! – Alitos Anesti! (greceşte); Hristos voscrese! – Dvoisie voscrese! (ruseşte); Hristos a înviat! – Adevărat a înviat! – şi tot aşa în numeroase limbi, inclusiv în arabă, căci în Ţara Sfîntă sînt mulţi arabi creştini.

La A Doua Înviere, Duminica la prînz, se împart creştinilor bucăţi din sigiliul de ceară al Sfîntului Mormînt (din ziua precedentă), se citesc Evangheliile în mai multe limbi (inclusiv în limba română), iar creştinii ortodocşi participă fericiţi, cu o singură lumînare al­bă în mînă, pe care este pictată Învierea. La sfîrşitul slujbei, Patriarhul Ierusalimului se a­şa­ză pe un fotoliu în mijlocul credincioşilor, imediat lîngă el se aşază pe scaune, în şir, mai mulţi episcopi greci, iar fiecare credincios primeşte, în limba sa natală, salutarea pascală din partea Patriarhului şi a fiecărui episcop în parte. Aceşti înalţi prelaţi greci sînt fericiţi că pot pronunţa corect: ”Hristos a înviat!”, ceea ce se datorează şi tinerelor călugăriţe românce care lucrează pentru Patriarhia Ierusalimului. 

Vizita la Locurile Sfinte duce la întîlnirea personală cu Iisus, şi tocmai aceasta este voia Domnului. Creştinii sînt atraşi ca de un uriaş magnet spiritual de Sfîntul Mormînt cel de viaţă dătător al Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos de la Ierusalim, unde doresc să meargă, să cadă în genunchi, să se închine şi să se roage măcar o dată în viaţă, ca să pri­mească noi puteri sufleteşti de la Cel ce a zis: “Eu sînt învierea şi viaţa” (Ioan 11, 25).

HRISTOS A ÎNVIAT!

Dr. Martha Bănulescu
(Material apărut în aprilie 2004 în revista Puncte cardinale 

şi parvenit prin intermediul părintelui Gheorghe Calciu)

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Paştele la creştini şi la evrei

* Prin Patimi spre Înviere. Îndrumar pentru Săptămîna Mare

* Costion Nicolescu: Calea pascală

* Drumul Crucii
* Cele 7 rostiri de pe Cruce

* Viaţa întru înviere

* Înţelesul numelor Celui Înviat

* Tradiţii populare legate de ciclul pascal

* Duminica Tomii sau "Paştele cel mic"

* Icoane pascale

* Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-17 – trei versiuni româneşti)

* Sub semnul Învierii (H. Brauner pentru G. Constantinescu) 

* Paşti şi... Paşti
* Prohodul necenzurat
* Hristos a înviat în inima ta! (Noul cuvînt către tineri al Părintelui Calciu)

* "Via Crucis" (cu imagini de la Lourdes)

SE MAI GĂSEŞTE ÎNCĂ ÎN LIBRĂRII:

Răzvan Codrescu, Ghid pascal, apărut cu binecuvîntarea şi cuvîntul înainte al P. S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, Editura Christiana / Editura Sf. Siluan (Mănăstirea Nera), Bucureşti, 2009, 190 pagini + 8 planşe color. Preţul în librării: 25 lei noi

Ghidul poate fi procurat şi prin poştă:

S.C. Supergraph S.R.L.

Str. Ion Minulescu 36, sector 3,

Bucureşti, cod 031216

Tel.: (021) 320 61 19

Fax: (021) 319 10 84

E-mail: contact@supergraph.ro
E-mail: comenzi@librariasophia.ro