sâmbătă, noiembrie 13, 2010

MARTIRII ŞI MARTIROLOGIA

SUMARUL BLOGULUI



PĂRINTELE MIHAI VALICĂ DESPRE
SIMPOZIONUL DE MARTIROLOGIE 
DE LA BUCUREŞTI (11.10.2010)

Întrucît recentele observaţii ale părintelui Mihai Valică despre Simpozionul de Martirologie desfăşurat luna trecută la Bucureşti (Hotel Hilton-Athénée Palace) au fost deja postate integral pe mai multe site-uri sau bloguri, reţin aici doar cîteva fragmente (care lămuresc cadrul principial al discuţiei). (R. C.)

Referitor la criticile aduse de unii cu privire la recentul Simpozion de Martirologie ţinut la Bucureşti pe data de 11 octombrie 2010 şi organizat de Fundaţia „Sf. Irina”, la Hotel Hilton, pe unele le consider nedrepte şi subiective, iar pe altele chiar răutăcioase.
Întrucât, din punct de vedere creştin, au voie să vorbească despre martiri şi martiraj nu doar cei ce au suferit, sau doar Biserica, ci şi cei care doresc să cunoască istoria martirilor pentru ca să-şi însuşească moral exemplul acestora, pentru ca istoria să nu se mai repete şi să se pregătească să meargă la judecata finală cu slava neamului şi jertfa lui, consider simpozionul o reuşită şi un semnal de alarmă pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română şi pentru întreg neamul românesc.
Referitor la referatul „Mucenicia: o perspectivă iudeo-creştină”, al profesorului de filosofie Dominic Rubin, şi la afirmaţia sa că „soarta întregii omeniri, şi soarta omenirii în trecerea ei către metaistorie, depinde de continuitatea poporului evreu”, atrag atenţia că, din punct de vedere creştin, destinul nostru sau soarta omenirii este Hristos şi nu un popor, iar multe alte păreri filosofice şi personale expuse de respectivul vorbitor rămân doar la nivel filosofic şi partinic şi nu sunt în duhul credinţei ortodoxe, în ciuda faptului că se crede ortodox.

D-nii Marcel Petrişor (scriitor şi fost deţinut politic) 
şi Sorin Lavric (autorul comunicării "Nevoia de martiri") 
la lucrările Simpozionului de Martirologie

Personal, am considerat inutil şi o pierdere de vreme un răspuns la un astfel de referat, întrucât lămuririle aduse de d-l Sorin Lavric în referatul său Nevoia de martiri, precum şi intervenţia promptă şi imediată a unui participant din sală, au contrapus punctual realitatea ortodoxă despre martiri deviaţiilor filosofice ale profesorului Rubin. […]
Ce-i drept, organizatorii nefiind teologi, nu au reuşit să surprindă unele subtilităţi sau diversiuni teologice, şi sper să-şi asume creştineşte criticile corecte ale unor vigilenţi creştini; însă a-i critica pe cei ce au organizat simpozionul, pe motiv că ei nu au fost martiri sau deţinuţi politici, este ca şi când ai hotărî de unul singur că doar sfinţii care au suferit au voie să vorbească despre suferinţă sau martiraj.
Când cineva încearcă să eclipseze sau îşi asumă de unul singur suferinţa multora, doar pentru că a supraveţuit terorii şi temniţelor comuniste, sau când încearcă să deturneze suferinţa altora în favoarea unei confesiuni, a unei tagme, a unei etnii sau a unei mişcări politice, cu scopul de a-şi etala exclusivist meritele sau curajul, ori – şi mai rău – cu scopul de a falsifica şi muşamaliza istoria (vezi beatificarea recentă de către Vatican a cardinalului Szilárd Bogdánffy, de origine maghiară, cunoscut ca un om plin de ură contra românilor din Ardeal), atunci asistăm la o „competiţie” martirică ridicolă şi frivolă […], fără valoare hristică.

Veterani ai luptei anticomuniste la lucrările Simpozionului

Alegerea locaţiei arată tocmai discrepanţa, ruptura, neînţelegerea care există între cei ce reprezintă Biserica în mod oficial şi cei ce trăiesc dreapta credinţă în mod responsabil şi conştient cu istoria şi neamul. […] Biserica nu s-a oferit să ofere un spaţiu, […] şi din peste 50 de episcopi invitaţi au fost prezenţi doar trei, Întrucât „cei chemaţi la nuntă”  nu au venit, sala s-a umplut în mare măsură cu cei de prin „pieţele şi uliţele cetăţii” […]. Unii au venit cu haina de nuntă a smereniei şi a dragostei, însă au intrat la „cina martirică” şi unii „fără haina de nuntă” (Luca 14, 23), ci cu haina lor de masoni (cunoscuţi şi necunoscuţi) sau de provocatori sub acoperire [...]. Eu mă rog ca Bunul Dumnezeu să-i ajute pe toţi masonii să se lepede de satana şi de rătăcirea lor cumplită şi să-i aducă la cunoştinţa adevărului veşnic şi la turma lui Hristos. Nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona în acelaşi timp. Slujirea la doi domni este contraslujire şi batjocorire a lui Dumnezeu.
În contextul de mai sus, s-a oferit lumea laică – pe care criticii simpozionului o consideră mai puţin vrednică decât lumea bisericească oficială (ce păcătuieşte totuşi prin tăcere şi tărăgănare, sau poate chiar prin tăgăduirea propriilor martiri) – să ajute cu bani şi să ofere locaţie pentru organizarea unui astfel de simpozion.
Aşa cum Biserica rămâne sfântă chiar dacă în ea sunt şi păcătoşi sau nelucrători după vrednicie, tot aşa şi acest Simpozion rămâne un moment încărcat de semnificaţie sfântă, indiferent câte „iude” ştiute şi neştiute vor fi fost de faţă. Sfinţenia a venit direct de la martiri şi  nu de la donatori sau de la vrednicia organizatorilor sau a participanţilor.

Icoana Noilor Martiri ai Pămîntului Românesc
(special adusă de obştea monahală de la Diaconeşti) 
a vegheat lucrările Simpozionului

Dacă, după 20 ani de la revoluţie, nu au găsit de cuviinţă să organizeze un astfel de demers nici Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe, nici Facultăţile de Teologie, nici vreo mănăstire unde se mai află martiri în viaţă, nici Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, nici jurnaliştii palavragii şi nici vreo instituţie abilitată a statului, s-au găsit totuşi un medic şi un actor, consideraţi pe nedrept „locuitori ai Samariei”, să suplinească, pe cât posibil, această enormă lipsă şi să diminueze cât de puţin indiferenţa Bisericii şi a „societăţii civile”  faţă de martirii neamului nostru, fără să se substitue nici Bisericii şi nici neamului, şi fără să-i critice pe cei responsabili.

Deşi mai puţini decît s-ar fi cuvenit, ierarhii, preoţii, profesorii de Teologie, 
monahii şi monahiile n-au lipsit de la Simpozion...

Scopul simpozionului nu a fost nici acuzarea torţionarilor, nici criticarea celor responsabili […], ci să arate că martirii sunt […] aleşii credinţei şi ai neamului, lămuriţi în focul chinurilor, precum aurul în topitoare; să facă cunoscut românilor că acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfânt peste noi şi ţara noastră, ca să nu ne uscăm în deşertul uitării, al minciunii şi al nesimţirii actuale; să aducă aminte că România a dat sub teroarea roşie „nor de mărturii” (cf. Evrei 12, 1) şi că aceşti mărturisitori ai credinţei creştine  trebuie să fie puşi în calendare, nu în sertare sinodale sau academice şi amânaţi sine die.
În loc să le mulţumească celor doi organizatori şi să continue acest gest de onoare, făcând ei şi mai bine decât au făcut cei doi, unii pretinşi „justiţiari” mediatici sau eclesiali îi critică, îi blamează şi aruncă în ei cu pietre, ca unii care ar fi fără de păcat. Îmi pare rău pentru unii ca aceştia şi sper să-şi reconsidere atitudinea lor mai puţin creştină. […]

Dr. Pavel Chirilă (organizator) şi Pr. Mihai Valică (invitat) 
în timpul lucrărilor Simpozionului

Ortodoxia nu trebuie redusă doar la cler, doar la nivel de slujbe, parastase şi colivă, elemente vitale pentru Biserică, dar care nu reprezintă totul. Să nu uităm că fundamentul Bisericii Ortodoxe este puterea de desăvârşire şi îndumnezeire permanentă prin jertfa lui Hristos, care generează jertfa de zi cu zi a credincioşilor ei, lucrând dreapta cunoaştere şi dreapta trăire a faptei bune în Duhul Sfânt.
Fără răspunsul nostru la jertfa lui Hristos cu jertfa noastră, Ortodoxia se goleşte de sens. Ortodoxia nu este conservatoare şi statică, ea este vie şi dinamică, şi de aceea nu critică gestul sfânt al laicilor (uneori mai responsabili şi mai conştienţi decât mulţi clerici), oricât de imperfect ar fi acesta săvârşit, ci este îndelung-răbdătoare, sfătuitoare, îndrumătoare, mustrătoare, lucrătoare prin iubire, într-o relaţie profundă şi permanentă cu lumea la toate nivelurile ei […].
În clipa în care nici tu nu intri în Împărăţia lui Dumnezeu şi nici pe alţii nu îi laşi să intre, atunci cred că acei oameni care au astfel de atitudini morale şi de opinie sunt departe de o ţinută duhovnicească autentică, departe de desăvârşire, departe de mântuire, şi că nu au înţeles prea mult din Ortodoxie. Să ne rugăm pentru ei să-şi recunoască măcar limitele, spre îndreptare şi mântuire!

Pr. Mihai VALICĂ


Standul tematic al Editurii Christiana din slaa de conferinţe 
(volumul Principiile cercetării martirologice a fost lansat chiar cu acest prilej)

(Fotografiile reproduse aici sînt realizate de d-l Irinel Cîrlănaru)

Mai puteţi citi pe acest blog:

11 Comments:

At 13/11/10 11:45 a.m. , Anonymous Anonim said...

Pertinent, ca intotdeauna!
Era necesar un punct de vedere preotesc din partea cuiva care chiar a participat la simpozion.
Cum se vede din fotografii, Biserica nu a fost tocmai absenta. Auzisem cu totul altceva...

Pr. Nicolae

 
At 13/11/10 11:53 a.m. , Anonymous Alexandru said...

M-am uitat si eu atent la toate fotografiile. Unde erau ascunsi "masonii" ?

 
At 13/11/10 12:27 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Nu pot decît să mă bucur că fotografiile le-au pricinuit ambilor comentatori de mai sus (independent unul de celălalt, căci mesajele au fost trimise cam la aceeaşi oră) observaţii pertinente, în răspărul minciunilor colportate delirant pe anumite bloguri rău-voitoare.
Cam jumătate din asistenţă a fost alcătuită totuşi din preoţi şi monahi (mai ales monahii). Nu zic că nu s-or fi "ascuns" în public şi cîţiva "masoni" de-a lungul zilei, dar n-au avut nici un impact şi nu i-au băgat de seamă decît trepăduşii căutători de noduri în papură. La un moment dat am văzut şi eu unul (pe sinistrul Răzvan Theodorescu), dar s-a evaporat pînă să apuc eu să-l mai văd o dată...

 
At 14/11/10 9:17 a.m. , Anonymous Daniela said...

Eu cred ca martiri, si etimologic, inseamna nu numai cei ce au murit ci toti cei ce au suferit sau sufera pentru convingerile lor. Un om inca in viata dar care a facut 15 ani de puscarie politica nu e mai putin martir ca unul care a murit in puscarie dupa 5 ani de chinuri, numai ca martirajul lui este de alt fel. Mortii marturisesc in ceruri, viii marturisesc pe pamant.
Daca este asa nu trebuiau oare invitati din oficiu la simpozionul care s-a tinut toti supravietuitorii puscariilor comuniste ? Totusi nu, pentru ca n-a fost un congres al martirilor ci un simpozion DESPRE martiri (din toate timpurile si din toate tarile).
Simpozionul a marcat, zic eu, inceputul posteritatii martirilor din inchisori: cei mai multi nu mai sunt, dar lumea ii cinsteste in urma, cinsteste memoria lor, lectia lor de curaj si moralitate umana.

 
At 14/11/10 12:25 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Pentru Daniela:

Aţi formulat frumos un adevăr simplu şi evident, dar pe care, în mod paradoxal, mulţi par să nu-l înţeleagă. Mai grav este că sînt şi unii care NU VOR să-l înţeleagă, pentru că raţiunile lor nu sînt etice sau religioase, ci ideologice şi diversioniste. Pentru unii ca aceştia, invocarea martirajului nu-i decît un element al retoricii demagogice, ca „ţărişoara” în gura personajelor lui Caragiale. Iar pe puţinii supravieţuitori de azi ai temniţelor comuniste ei încearcă să-i linguşească şi să-i folosească în scopurile lor, creînd impresia falsă că i-ar reprezenta în faţa lumii şi că ar fi croiţi şi ei din aceeaşi stofă. Dar din cînepă nu iese mătase, oricît ai prelucra-o!

 
At 14/11/10 4:53 p.m. , Anonymous Anonim said...

Excelent!
Curajos si pertinent ca intotdeauna Pr.Valica.
D-le Codrescu, o rugaminte:unde as putea citi intreg textul parintelui?(mentionati ceva de niste bloguri...)
Cu mare respect, va multumesc.
Apropos, subscriu cu toata ardoarea de care sunt capabil la rugamintile celor care v-au rugat pentru reeditarea "In cautarea Legiunii...".
Am cautat-o la anticariatele de pe net,dar n-am avut succes; asa ca abia astept sa pot face rost de ea.
Poate imi sugerati dvs. vre-un "pont" :)
nicolae p.

 
At 14/11/10 5:15 p.m. , Anonymous Anonim said...

Mai revin cu o rugaminte, si imi cer iertare ca nu are legatura cu tema postarii. As vrea sa stiu daca gasesc pe blogul dvs. sau in alta parte o opinie a dvs. cu privire la dl.N.Djuvara(ma refer desigur la perspectiva d-lui asupra istoriei (romanesti si nu doar) si la prestatia publica a d-sale).
Multumiri si scuze.
nicolae p.

 
At 14/11/10 7:27 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Pentru Nicolae P.:

1) Articolul integral al părintelui Mihai Valică îl puteţi citi, de pildă, la adresa:
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/11/12/drept-la-replica-din-partea-parintelui-mihai-valica-despre-ispitele-unui-simpozion-de-martirologie-si-criticile-rautacioase/

2) Pentru "În căutarea Legiunii pierdute" nu sînt în măsură să vă vînd nici un "pont". Cartea e demult epuizată şi nu vă pot sfătui decît s-o mai căutaţi prin anticariate (nu neapărat on-line). Eu sper s-o pot reedita în cursul anului viitor.

3) Despre d-l Djuvara eu n-am scris decît tangenţial. Nu ştiu cît v-ar putea folosi, dar iată două astfel de referinţe:

«Putem fi măcar parţial de acord cu "istoricul" Neagu Djuvara (adevăraţii profesionişti ai istoriografiei înţeleg rostul ghilimelelor respective), dar nu întrucît ar fi vorba de etnogeneza neamului românesc (demult încheiată la data cînd au ajuns pe aici cumanii şi pecenegii), ci numai de posibila origine etnică a unei părţi a aristocraţiei locale (din care, într-o oarecare măsură, face parte şi d-l Djuvara – personaj, altminteri, extrem de interesant)…»

«Istoricul Neagu Djuvara, pe care multă lume se va fi supărat, e de părere că stăm să dispărem din istorie. Domnia-sa se întemeiază, ca istoric, pe cercetarea atentă a cauzelor care au dus, de-a lungul timpului, la dispariţia a numeroase neamuri, din vechiul Orient şi pînă în Lumea Nouă. Trei ar fi principalele cauze (sau mai degrabă condiţii fatale) ale ieşirii din istorie: regresul demografic întins pe mai multe generaţii, emigrările în masă şi perpetua incapacitate a celor ajunşi la guvernare (vorba lui Arghezi: “Într-o ţară care-a fost, / Era mare cel mai prost…”).
Toate acestea se regăsesc, chiar cu asupra de măsură, în lumea românească post-comunistă: am ajuns, statistic, ţara cu cea mai scăzută natalitate şi cu cea mai ridicată mortalitate din Europa (ceea ce are, negreşit, o explicaţie mai adîncă decît sărăcia şi mizeria, căci se constată, tot statistic, că în comunităţile sărace şi mizere, ca bunăoară şatrele ţigăneşti sau ghetourile de tristă amintire, mortalitatea ridicată este de regulă compensată de o puială aproape iepurească); toţi cîţi s-au născut mai de soi în România (iar de la o vreme chiar şi soiurile mai proaste, dar cu ambiţie şi tupeu) au plecat, sînt pe picior de plecare ori visează să plece cîndva în Occident (sau măcar în periferii mai respirabile, ca Africa de Sud, Australia sau Argentina); în fine, de aproape două decenii România se dovedeşte o ţară neguvernată şi chiar neguvernabilă, indiferent de culoarea politică a aleşilor conjuncturali.
Argumentelor istorice şi statistice ale d-lui Djuvara li se aduc, îndeobşte, contra-argumente lirice şi caragialeşti, altoite, mai toate, pe ponciful naţional al celor “2000 de ani”: că ne-am născut creştini şi am avea un fel de trecere specială la bunul Dumnezeu (chiar dacă slugărim şi ne îndulcim tot mai abitir pe la curţile lui Mamona); că am îndurat noi multe şi uite că am trecut peste toate (chiar dacă n-am avut timp să durăm o civilizaţie mai acătării şi ni s-a dus cu-ncetişorul vestea că am fi bărbaţii hoţi şi femeile curve, iar laolaltă – o adunătură de “muieţi-s posmagii?”); că sîntem stirpe paşnică şi viguroasă şi, cînd n-am dat blînd de pămînt cu duşmanii, i-am fi asimilat de li s-ar fi pierdut urma (chiar dacă astăzi am ajuns să bîţîim majoritar în ritm de manele şi să lăsăm impresia că numele ţării s-ar trage mai degrabă de la rrom decît de la român)…
D-l Djuvara, adoptînd calea omului de ştiinţă, face inventarul documentat al cauzelor exterioare. Există însă cel puţin trei mari cauze interioare, care ţin de istovirea şi pervertirea sufletului românesc, mai ales în ultima jumătate de veac: disperarea de sine, neputinţa sau refuzul conştientizării responsabile a turpitudinii în care am ajuns şi aproape totala lipsă de moralitate şi onoare…»

 
At 15/11/10 10:51 a.m. , Anonymous Anonim said...

Multumiri pentru solicitudine si scuze pentru timpul "rapit".
Cu sincer respect si reverinta va salut si va doresc Post usor si spornic!
Nicolae P.

 
At 17/11/10 1:48 p.m. , Anonymous Anonim said...

Era vorba,bine'nteles,de REVERENTA.
Scuze,din nou.
n.p.

 
At 17/11/10 4:19 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Bănuisem eu... Doamne-ajută!

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire