BACONSKY ŞI BACONSCHI
SUMARUL BLOGULUI
Miercuri 13 octombrie 2010, la Ateneul Român, urmînd făgăduinţelor de la conferinţa din 13 mai (“Rolul democraţiei creştine în reconstrucţia dreptei româneşti”), despre care am relatat şi pe acest blog, s-a săvîrşit botezul oficial şi festiv, sub formă de dineu, al Fundaţiei Creştin-Democrate (FCD), avînd ca siglă inimioara (probabil una – cea europeană? – dintre cele şapte inimi/vieţi din pieptul de aramă al românului născut poet)...
Mai mult decît un pariu pe democraţia creştină (încă insuficient conturată doctrinar şi funcţional în posibila ei ipostază ortodoxă şi dîmboviţeană), noua iniţiativă politică şi civică mi se pare un pariu – curajos şi onorabil – pe statura diplomatică, morală şi intelectuală a d-lui Teodor Baconsky (n. 1963), actualul şef al diplomaţiei româneşti, dar şi pe imaginea şi disponibilităţile publice ale grupului elitist de tineri membri-fondatori, şcoliţi mai toţi în marile universităţi europene şi deja referenţiali în domeniile lor de competenţă.
La eveniment au fost prezenţi (evit să spun: au participat), pe bază de invitaţie, circa 300 sute de oameni politici (pedelişti, ţărănişti, liberali de diferite nuanţe), oameni de afaceri, intelectuali de seamă, jurnalişti, ba chiar şi reprezentanţi de rang înalt ai cultelor religioase, cu strania excepţie a celui majoritar, ortodox (am avut nunţiu papal, “frate greco-catolic”, muftiu, popă armenesc, dar nici un ierarh sau delegat oficial al B.O.R., deşi d-l Baconsky este la origine teolog şi fost partener de “reflecţie pentru înnoirea Bisericii” cu actualul Patriarh). Corpul diplomatic nu s-a înghesuit nici el (l-am văzut pe ambasadorul Rusiei, dar nu şi pe cel al Statelor Unite – poate stingherit sau iritat de primatul creştinismului asupra democraţiei în titulatura noii Fundaţii…).
S-ar putea să fie doar o percepţie personală de mahalagiu reacţionar, dar, adunată la un loc, “elita” României arată prost (cum n-ar fi arătat, probabil, după 20 de ani, dacă România ar fi redevenit monarhie în 1990): lălîie, gălăgioasă, nesimţită fără eleganţă. S-au pierdut uzanţele mondene şi protocolare ale României vechi şi n-au prea fost adoptate/updatate nici cele ale Europei noi. Impresia de tîrlă n-a putut fi îmblînzită nici de ambianţa locului, nici de măsurile organizatorice, nici de buna părere de sine a celor invitaţi. Personaje de o eleganţă desăvîrşită, ca d-l şi d-na Baconsky, d-l Horia-Roman Patapievici şi alţi cîţiva, păreau mai degrabă nişte călători intergalactici eşuaţi pe o planetă a maimuţelor. Nici 10 % din cei prezenţi nu s-au sinchisit să asculte discursul – altminteri scurt şi măsurat – al d-lui Baconsky, rostit, de la un cap la altul, pe fondul unui adevărat bruiaj (foială, vorbărie, rîsete – pline sau gîdilate), pe care reprezentantul Fundaţiei “Konrad Adenauer” încerca din răsputeri să se prefacă a nu-l observa…
Pilda rea pleacă, din păcate, chiar de la vîrful puterii: deşi ora anunţată a fost 19.30, d-na Elena Udrea (pur-purie) a sosit pe la ora 20.00, iar preşedintele Băsescu (aşteptat protocolar la intrare pînă pe la 20.15) n-a mai sosit deloc… Îl preţuiesc oare cu adevărat oamenii aceştia pe d-l Baconsky (care, în paranteză fie spus, mai degrabă îi complexează, chiar dacă tace sau moţăie)? Realizează oare ei cu adevărat posibilitatea şi necesitatea unei reîntemeieri doctrinare şi a unei efective “reconstrucţii a dreptei”? Sau cum le sună lor oare afirmaţia d-lui Baconsky că “România europeană merită o clasă politică europeană”? În orice caz, împrejurarea a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că “reconstrucţia dreptei” s-ar cădea să înceapă chiar cu reconstrucţia unei elite capabile să devină reper şi model – mental şi comportamental deopotrivă. Altminteri se pune carul înaintea boilor şi se perpetuează, în răspărul bunelor intenţii, lunga istorie românească a aflărilor în treabă.
Ţăruşii au fost înfipţi în pămînt, o mînă de oameni vrednici există (“nouă meşteri mari,/ calfe şi zidari,/ şi Manole zece,/ care mi-i întrece”) şi totul rămîne de făcut (“după roadele lor îi veţi cunoaşte”). Dar dacă, după vechiul nostru blestem, se va ajunge cumva să se prăbuşească noaptea ceea ce se construieşte ziua, atunci va trebui serios văzut ce sau pe cine îngropăm în zid (şi de data aceasta nu de “soţioare” este vorba). Căci noi, mai nou, pe toate le mai aburim, dar cu jertfa stăm prost (ca să nu zic: prost de tot). Or, chiar creştineşte vorbind, fără jertfă – cine citeşte, să înţeleagă! – nimic nu se împlineşte şi nu durează.
Eu unul, în loc de alte consideraţii, mărturisesc încă o dată – chiar dacă nu contez – că, deşi n-am descoperit încă punctul ideal de fuziune între creştinism şi democraţie, îl simpatizez şi-l susţin necondiţionat pe d-l Teodor Baconsky, cu ideea fixă minimală că e mai urgent decît oricînd să se facă măcar ceea ce se poate din ceea ce ar trebui.
Răzvan CODRESCU
P. S. Poate se va găsi cineva, mai cu trecere decît mine, care să-l roage pe d-l Adrian Papahagi (responsabil – poate numai în parte şi poate numai conjunctural – cu organizarea) ca altădată să nu mai ascundă în spaţii moarte, de ochii preşedintelui (care iată că uneori nu se văd şi aproape că se uită), scrumierele de serviciu de la intrare, obligîndu-i pe numeroşii fumători la “ţigănia” de a arunca chiştoacele pe treptele Ateneului. Pînă şi un rău ca fumatul poate fi menţinut, totuşi, într-o marjă de civilizaţie. Ca să nu mai vorbim că raportîndu-ne la d-l Băsescu ca la Ceauşescu odinioară (care nu “suporta” anumite lucruri, sau se presupunea preventiv că nu le-ar fi “suportat”) riscăm să-i consolidăm imaginea denigratoare – şi îmi place să cred că nemeritată – de zbir capricios. Altminteri, dincolo de acest detaliu futil, ţin să îmi mărturisesc marea admiraţie pentru cît de bine se pricepe d-l Papahagi să fie “mînă dreaptă”, dînd o pildă de nobleţe jertfelnică pe care s-ar cuveni să n-o ignore mulţi dintre rafinaţii noştri intelectuali.
UPDATE: 20.10.2010 (prezentare de pe site-ul FDC)
Cum poate arăta o cultură politică de inspiraţie creştin-democrată? Ca diplomat, intelectual public şi om politic, Teodor Baconschi răspunde acestei întrebări. El recuperează valorile care au construit Europa unită şi care au dat României moderne repere istorice de stabilitate: principiul demnităţii şi al libertăţii persoanei, binele comun, tradiţia creştină, responsabilitatea civică, promovarea meritocraţiei în mediul politic, academic şi corporatist, respectarea patrimoniului cultural naţional, respectul pentru mediu sau toleranţa faţă de pluralitatea credinţelor. Creştinism şi democraţie este deopotrivă un manifest către clasa de mijloc şi o pledoarie pentru recuperarea bunului simţ în spaţiul public. Volumul reuneşte texte inedite sau publicate în presa ultimilor doi ani. El a apărut la Editura Curtea Veche din Bucureşti, inaugurînd seria „Democraţia creştină" coordonată de d-nii Mihail Neamţu şi Adrian Papahagi.
publicat de Răzvan Codrescu @ 08:48
43 comentarii
43 comentarii:
... Sorina Placinta ... crestinism...
Principele Nicolae (fratele regelui Carol al 2-lea) are urmasi?
Anonimului de la 9.51 AM:
Dumnezeu îi dă dreptul... Dar aici nu este vorba de religie, ci de politică. Partidele creştin-democrate nu sînt neapărat alcătuite din teologi şi din asceţi (care au cu totul alte vocaţii şi răspunderi).
Religia şi politica se intersectează adesea de-a lungul istoriei, dar nici măsura religiei nu trebuie căutată în politică, nici măsura politicii nu trebuie căutată în religie.
Anonimului de la 12.12 PM:
Principele Nicolae (căs. cu Ioana Doleti) n-a lăsat urmaşi. Dacă nu va fi avut cumva vreo odraslă nelegitimă, precum Carol II, nu ştiu să vă spun, dar nu prea era genul...
Apropo de Romania Veche...
Oare care din elita interbelica s-ar fi gandit sa lanseze o miscare politica onorabila (si crestina) alaturandu-se ...sa zicem... Elenei Lupescu?
Chercher la femme... Dar chiar nu văd, în contextul actual, cine ar fi Elena Lupescu. Elena noastră en vogue, infinit mai blondă, nu-i nici evreică, nici amantă regală, iar pe deasupra pare foarte sincer măritată...
Eu cred că, dacă se va poticni, creştin-democraţia românească nu se va poticni nici în d-na Udrea, nici în d-na Plăcintă, nici în d-na Anastase, nici în vreo altă doamnă (năzdrăvană sau numai tupeistă), ci mai degrabă în anumiţi domni şi tovarăşi fără predecente analogice în "România veche"...
13 mai, 13 octombrie... Sper ca pe domnul Baconschi data de 13 nu il urmareste ca un ghinion... Sau poate le alege tocmai ca sa infranga superstitiile?
Pentru Gabriela:
Dacă cercetaţi mai îndeaproape, o să vedeţi că puţin a lipsit să se şi nască într-o zi de 13... Dar nu pare deloc genul urmărit de ghinion. Iar superstiţios nu e, măcar din scrupule teologale.
Ma rog, chiar nu conta atat femeia ca atare cat fenomenul si precedentul istoric. Elena Lupescu, Camarila, regele cu veleitati de dictator... Nu tin minte de elite serioase interbelice care sa se fi compromis politic alaturi de asemenea anturaj, oricat de rege era regele. Cat despre cei care s-au implicat, totusi, alaturi de rege, in tot felul de proiecte, nu sunt de laudat si nici de urmat, oricat de mult au excelat in alte domenii. Asta daca nu tinem ochii larg inchisi ca nu cumva sa vedem temelia de nisip a acestei noi vilute cochete ridicate pe malul faramicios al apelor agitate in care ne zbatem...
Mie mi se pare ca deocamdata comentariile nu ating probleme de substanta.
Desi nu ma pricep la lucruri care vizeaza platforme politice, de bun simt este sa cred ca macar o parte dintre cei aflati in aceasta fundatie ar putea realiza niste lucruri cu adevarat bune si adevarate. Caci noi nu cunoastem judecatile lui Dumnezeu.
Cred ca niscaiva timp si o sa ne luminam. Si atunci probabil tot punctual vor trebui analizate lucrurile. Propun sa reluam discutia pe 13 ianuarie, cand se vor face trei luni de lansarea oficiala. Sau, daca doriti, pe 13 mai, cand se face mai cald si suntem mai optimisti. Altfel, cu fundatia asta, n-ar fi exclus ca pe 13 iunie la anu sa avem un raspuns coerent si un criteriu valoric dupa 21 de ani de cafteala.
P.S. matusa mea preferata este nascuta in 13 octombrie si eu am avut prima expozitie personala intr-un 13 decembrie, la ora 13. Asa ca sa mai zica cineva ceva :)
Domnu' literat, se spune de fapt "Cherchez la femme".
Un reacţionar care i-ar împuşca pe toţi bolşevicii "de dreapta". Îndeosebi pe cei ce evită să-şi prezinte numele.
N-am eu vînă să împuşc pe cineva, păcatele mele, dar mărturisesc că uneori folosesc infinitivul.
Biserica nu e obligata sa gireze actiunile politice nici macar daca ele se declara a fi crestine. Totusi absenta BOR de la protocolul din seara de 13 oct. (cand toate celelalte biserici si culte mari au luat parte) a fost o nedelicatete si o necuviinta, daca se are in vedere si relatia particulara dintre ministrul teolog ortodox Baconschi si patriarhul DAniel (care, cum spuneti dunmeavoastra domnule Codrescu, este în primul rand "neparintesc")).
Sa ne mai miram ca au inceput sa se rupa de Patriarhia BOR persoane ecleziastice particulare (cazul Ion Buga) si chiar obsti monahale intregi (cazul Brancoveni), sau ca M-irea Petru Voda tine pe fata partea tuturor gesturilor radicale impotriva ierarhiei noastre rupte complect de traditiile si de viata cetatii?
Pr. Nicolae
Nu ştiu care vor fi fost raţiunile absenţei B.O.R. de la ceea ce dvs. numiţi “protocolul” de la Ateneu, admit că ea “nu a dat bine” (fiind, într-adevăr, o indelicateţe pe care “ministrul teolog ortodox” n-o merita), dar cred că extrapolaţi prea mult pornind de aici. Nu-i totuşi nici o legătură între chestiunea de la Ateneu şi diferitele evaziuni de care faceţi pomenire. Iar în ce priveşte poziţionarea Mănăstirii Petru-Vodă (care, în paranteză fie spus, nu cred să-l agreeze pe d-l Baconsky mai mult decît Patriarhul Daniel) faţă de “reacţiile radicale” (în speţă, faţă de “cazul Brâncoveni”), sînteţi inexact şi nedrept, contribuind iresponsabil la răspîndirea unor neadevăruri provocatoare de vrajbă şi sminteală. Părintele Iustin nu a propovăduit şi nu a încurajat niciodată ruperea unităţii bisericeşti, iar controversatul monah Filotheu Bălan (pe care şi mie mi s-a întîmplat să-l critic în alte împrejurări) s-a pronunţat recent cît se poate de pertinent în privinţa fugarilor de la Brâncoveni: “Am postat «mărturisirea de credinţă» a părintelui Nichita ca să se lămurească motivul plecării sale. Nu îndemn pe nimeni să-i urmeze. şi, din cîte am citit, nici p. Nichita nu îndeamnă la asta, nici chiar pe fiii săi duhovniceşti, care sînt mulţi la număr, şi pentru care această plecare este cea mai dureroasă. Cei cu care a ales să fie în comuniune rebotează pe cei ce vin la ei. […] Aşadar sărmanul părinte a ajuns unde era mai rău. Probabil îi vor cere să se reboteze, dacă nu a făcut-o deja, şi acceptarea acestui pas aberant va însemna lepădarea de preoţie şi de monahism, lepădarea de toată lucrarea pe care Sfînta Treime a făcut-o prin el, mai ales cu sutele de fii duhovniceşti. Dacă va face acest pas, sărmanul părinte nu poate fi decît vrednic de mila noastră, a tuturor. Mai mare cădere nu ştiu dacă poate fi. Să primeşti să fii rebotezat după ce o viaţă întreagă ai slujit Sfînta Liturghie este erezie, e deopotrivă cu apostazia, deopotrivă cu împreună slujirea cu ereticii, iar motivaţiile dezlegării sale de ecumenismul oficial al BOR cad şi se anulează cu desăvîrşire. Cam atît am avut de spus despre «cazul p. Nichita de la Brâncoveni». Mila Domnului să fie cu acest părinte şi cu maicile sale, ca să-i lumineze şi să-i întoarcă la Adevăr”.
Constatarea tristă care se impune este însă aceea că, în mod tot mai îngrijorător, căruţa B.O.R. se şubrezeşte din toate părţile pe zi ce trece, înstrăinîndu-şi, efectiv sau doar sufleteşte, din ce în ce mai mulţi credincioşi şi chiar slujitori. Şi e cel puţin straniu că un om inteligent ca P. F. Daniel pare a nu-şi da seama de acest lucru, iar dacă îşi dă totuşi seama, pare a nu-i păsa…
Poate m-am exprimat eu prea abrupt, dar o legatura indirecta este, si pana la urma vad ca o recunoasteti si dumneavoastra domnule Codrescu. Nu stiam ca monahul Filoteu a facut precizarea care o reproduceti, asa ca imi cer scuze. Problema insa ramane, referitor la alte aspecte.
Pr. Nicolae
După umila (şi poate incompleta) mea părere, pe Hristos nu-L putem amesteca în relativul acţiunii politice. Accept doar că o fundaţie creştin-democrată se poate manifesta în România dacă îşi asumă un anumit model de interacţiune între Biserică şi Stat. Or la români acest model, secole în şir, a fost constituit din două componente: Biserica şi Voievodatul/Regatul şi exprimat prin două personaje aflate (cu excepţiile fireşti în curgerea Istoriei) în împreună lucrare: Întâistătătorul Bisericii şi Voievodul/Domnitorul/Regele. Nu cred că fundaţia domnului Baconsky îşi va asuma punerea în dezbatere a Monarhiei (regula de organizare statală a românilor, Republica fiind doar excepţia, un import comunist "dăruit" de tancurile lui Stalin). Mai curând am impresia că domnul Baconsky încearcă o "redescoperire" a Partidului Democrat Liberal şi o eventuală "re-brand-uire" (să folosesc un barbarism lingvistic potrivit subiectului) a lui Traian Băsescu (prea puţin interesat de iniţiativă, fapt dovedit de absenţa la eveniment). Dacă această fundaţie va pune în discuţie problema Monarhiei Constituţionale, în sensul Restauraţiei, atunci voi fi de acord că are un caracter creştin-democrat românesc. Altfel, rămân la opinia că reprezintă doar o "joacă" politicianistă dâmboviţeană. Cât despre absenţa de la eveniment a unui reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, cred că politica de PR a Patriarhiei este orientată de o logică a eficenţei: dacă ne aduce vreun câştig, participăm, dacă ne poate aduce încurcături, nu participăm. Eu m-am obişnuit să nu mai cer de la semeni mai mult decât le îngăduie Dumnezeu să ofere...
Părintelui Marcel Răduţ Selişte
(pe care mă simt onorat să-l am printre "comentatori"):
Nu zic că nu aveţi principial dreptate, dar o Fundaţie, oricît ar fi ea de bine intenţionată şi structurată, nu are nici puterea şi nici căderea de a schimba forma de guvernămînt a unei ţări.
Nu ştiu ce gîndesc în această privinţă fondatorii F.D.C., dar părerea mea este că noi, din păcate, am pierdut definitiv trenul monarhiei la începutul anilor '90. Dacă am fi redevenit monarhie constituţională încă din 1990, sau măcar din 1992, altul ar fi fost traseul nostru istoric în noul veac şi mileniu (mai ales pe plan intern şi mai ales în ordinea instituţională). N-a fost însă să fie, iar vina o purtăm într-un fel cu toţii, ca "actanţi" ai democraţiei, chiar dacă în grade sau măsuri diferite. Între timp, mi se pare că Maiestatea Sa Regele Mihai I s-a compromis şi s-a uzat iremediabil, mentalităţile şi sferele de interese s-au reaşezat pe alte făgaşuri, ce nu mai pot fi returnate, mai ales în condiţiile aproape totalei lipse de conştiinţă istorică şi civică la noile generaţii.
Biserica, înţeleasă instituţional, a trădat ea însăşi spiritul Tradiţiei, pînă cînd trădarea i-a devenit a doua natură.
Fapt este că în România de astăzi nu te mai poţi baza nici măcar minimal pe cele trei instituţii care au sprijinit organic ordinea tradiţională: Biserica, Şcoala şi Armata; de toate trei s-a ales praful (în comunism) şi pulberea (în postcomunism). Rămasă fără reperele ei vitale, atît în plan social, cît şi în plan moral şi cultural, monarhia a devenit, treptat, "mîna moartă" a jocului politic contemporan.
Nu-i nevoie să vă spun, cred, cît deplîng eu, ca partizan ireductibil al dreptei şi al tradiţiei, această stare de lucruri, dar un minim realism mă face circumspect faţă de nostalgiile sterile atunci cînd este vorba de acţiunea politică imediată. Or, nu cred că fondatorii F.D.C. şi-au propus un nou exerciţiu de utopie (oricît de nobilă), ci o asanare din mers a vieţii noastre publice în cadrele ei actuale, sacrificînd poate deliberat logica idealului unei logici a urgenţelor pragmatice. În sensul acesta am afirmat că mesajul F.D.C. mi se pare conformat de imperativul imediat de "a face ce se poate din ceea ce ar trebui" - sau, cum s-a amuzat amar cineva să spună, a face ceea ce (mai) este... româneşte posibil, după ratările succesive ale acestor 20 de ani de sinucidere naţională în decor democratic.
Cu această înţelegere principială a situaţiei cred că trebuie judecată noua aventură creştin-democrată (care s-ar putea să eşueze chiar şi în această variantă soft).
Dar dincolo de toate acestea, monarhia este o idee abstractă, care nu poate fi concretizată decît prin regalitatea care ar întruchipa-o, ceea ce înseamnă un rege şi un mediu aristocratic. Care ar fi REGELE şi unde ne e ARISTOCRAŢIA (măcar de spirit, dacă nu de sînge)?
Ergo: mai bine să facem puţin, folosind datele pe care le avem, decît să nu facem nimic, invocînd retoric date pe care nu le (mai) avem!
O să mă întrebaţi: şi cum rămîne, atunci, cu dreptatea mea principială?
Păi să ne mobilizăm şi să încercăm împreună să încropim un imediat respirabil, iar apoi să ne reîntîlnim şi să urzim planuri pe termen lung (pe care măcar să apucăm să le livrăm testamentar - o dată cu puţinul pe care-l vom fi înfăptuit deja - generaţiilor care vor veni).
Domnului Răzvan Codrescu (căruia îi mulţumesc că mi-a acordat onoarea să mă recunoască printre amicii săi parteneri de dialog):
Aşa cum prezentaţi Dvs. situaţia, aproape că este seducătoare. Mă întreb: câţi dintre membrii acestei fundaţii au calitatea morală şi profunda înţelegere a Creştinismului Ortodox de care daţi Dvs. dovadă? Prezenţa unei "erori" politice, aşa cum o consider pe dna Elena Udrea, la "botezul fundaţiei, oficial şi festiv, sub formă de dineu" (pentru mine nimic altceva decât o "lansare" pe apa politicii dâmboviţene), mă determină să cred că discuţia trebuie purtată pe două planuri: cel al realismului politic şi cel al idealurilor neîmplinite (căutate, dorite etc.). Un nume ca Radu Preda îmi inspiră încredere că în forul intern al F.D.C. va exista cel puţin o voce creştină autorizată. Susţinerea creştinească, întemeiată pe o oarecare prezumţie de nevinovăţie, pe care dvs. o acordaţi iniţiativei, mă obligă la... condescendeţă faţă de intenţia declarată a dlui Baconscky de a încerca reformarea dreptei pe o temelie creştină. Cam atât rămâne în planul idealurilor. Restul se circumscrie lui "văzând şi făcând" sau cum zice românul, "vom trăi şi vom vedea"! Realismul politic mă determină să-mi (să) reamintesc că unii dintre iniţiatorii F.D.C. sunt oameni din aparatul de partid al PDL. Or PDL s-a dovedit la fel de corupt, în actul de guvernare, ca şi PSD sau PNL. Hoţia cu evlavia nu prea se împacă (decât în forma fariseică pe care au descoperit-o şi pe care o practică, de secole, unii confraţi de-ai mei, de unde şi sancţiunea venită din partea înţeleptului anonim: "Să faci ce zice popa, nu ce face popa!")! Cum pot crede că un om este politician fără scrupule (poate şi corupt, direct, prin participaţiune sau indirect, prin pasivitate faţă de golănia colegilor de partid), dimineaţa, iar seara, la (eventualele) colocvii ale F.D.C. devine un creştin ortodox transfigurat de iubirea de Hristos, de neam şi ţară? Nu prea pot crede asta. Sper că F.D.C. va dovedi că are criterii şi că nu amestecă apa cu vinul decât doar atunci când este absolut necesar şi având ca rezultat... schimbarea apei în vin. Despre Monarhie, aveţi dreptate. Eu (alături de un grup de prieteni) sunt părtaş la o încercare de a-l susţine pe Principele Radu în transmiterea mesajului Casei Regale către studenţime. Romantismul demersului, care m-a fermecat, nu mi-a risipit însă, realismul. Şansele Restauraţiei sunt foarte mici. Un motiv în plus să fiu interesat de iniţiativele creştin-democrate. Iată, deci, un subiect ce merită dezbătut: creştin-democraţia la români. Aştept cu interes FAPTELE celor de la F.D.C. şi, în măsura în care oameni ca Dvs. sau ca Radu Preda vor fi implicaţi în acest demers, îmi voi oferi şi eu, modesta-mi contribuţie (dacă va fi necesară şi acceptată). P.S. - e trist că discuţia nu a fost lansată în interiorul Bisericii pe care o slujesc şi care, cel puţin sub aspectele oficiale ale activităţii sale, se manifestă ca şi când ar trăi într-un univers paralel (care, din nefericire, nu este Împărăţia lui Dumnezeu).
D-le Codrescu,
Imi veti da voie, cu tot respectul, sa salut cu tot entuziasmul aceasta noua fundatie, asa cum am facut-o si in cazul Simpozionului de Martirologie.
Cu o singura si importanta exceptie fata de cazul anterior,si anume semnul "minus" pe care il pun in fata d-lui ministru de externe in calitate de mentor !
Poate ca aceasta neincredere vine din varsta mea mai "inaintata" decat a dvs., poate vine dintr-un instict ce poate fi inselator sau "pur si simplu" din faptul ca nu cred in coincidente.
Fapul ca Patriarhul si Presedintele nu vin la o astfel de manifestare, ca lansarea in esenta a fost un fiasco, ca dl.Patapievici este tot mai departe de dl.Plesu (si aici nu este vorba de admiratia mea pentru vre-unul din cei enumerati, ba din contra), ei bine toate acestea, si nu numai acestea, ma fac sa cred ca nu dl. Baconsky este "cel chemat".
Inteleg pe deplin necesitatea unei astfel de "miscari" fara de care Romania este si schioapa nu numai chioara, asa cum este acum.
Cred mai mult ca Parintele Marcel are dreptate si ca mai degraba (in ciuda aparentelor si a naivitatii, mai mult induse de altii)ideea reinstaurarii Monarhiei ar fi fost un adevarat catalizator uman ce poate sta la baza unei astfel de fundatii declarate crestine (banuiesc ca ortodoxe), iar gestul invitarii, chiar daca nu ar fi participat, Majestatii sale Mihai I ar fi atras cu adevarat si privirea Celui de Sus.(Si atunci sunt convins ca venea si Preafericitul si dl. Basescu)
Daca vom vrea sa facem crestin-democratie fara a tine seama de regaliate, asa cum UE vrea sa faca "numai lucruri bune" refuzandu-si in actele constitutive fundamentul crestin,nu cred ca vom reusi decat sa compromitem definitiv ideea de Verticalitate sub toate aspectele ei.
Iar a pune pariuri cu Dumnezeu crezand-L numai bun si iertator, cred ca este cel putin riscant chiar si pentru un teolog.
Totul depinde numai de taria rugaciunii d-lui Baconsky si a celorlalti crestini declarati din jurul domniei sale.
Daca rugaciunea sa are la baza , evident, infaptuirea crestina. Si asta numai Dumnezeu o poate sti.
Nu as vrea sa cad in pacatul de a arunca cu piatra, asa cum s-a intampat cu cei cativa neinformati ce v-au contestat vehement si fara sens , zic eu, in cazul Simpozionului (desfasurarea si subiectele exceptionale discutate acolo confirmandu-mi parerea initiala)ci sa ma rog lui Dumnezeu sa faca o minune !
Deoarece numai o minune poate sa ajute acesta Fundatie sa fiinteze cu personaje politice ca ale noastre, personaje la care chiar dvs. ati facut referire la modul cel putin "pur si puriu" in acelasi timp.
Sunt convins ca si dvs. ati avut momente in viata in care v-ati dorit cu ardoare sa pierdeti un pariu.
Si eu imi doresc acelasi lucru acum !
Cu consideratie,
E. Badauta
P.S. As fi dorit initial sa va trasmit cateva ganduri si despre un alt "membru" al Fundatiei, dl. Neamtu, dar cred ca am facut bine abtinandu-ma. Chiar si tacerea spune multe, nu-i asa?
Uneori poate fi "de aur" :-)
Vă înţeleg circumspecţiile (şi le am şi eu pe ale mele): contextul este complex (ca să nu spun: ingrat), dar mîna de oameni care au avut iniţiativa Fundaţiei (şi care sper că o vor şi putea controla pînă la capăt) vă asigur - cunoscîndu-i într-o măsură sau alta - că sînt bine intenţionaţi (dacă o să-mi spuneţi că "şi iadul este pavat cu intenţii bune", eu n-o să am ce să vă răspund).
E aici un paradox: anturajul contestabil umbreşte "nucleul pur" al noii formaţiuni, dar, pe de altă parte, în lipsa acestui anturaj (co-interesat probabil din cu totul alte raţiuni decît cele ale dreptei credinţe sau ale desăvîrşirii mistico-morale, şi deocamdată implicat doar minimal în proiect), cum ştim bine din numeroasele tentative eşuate pînă acum de întemeiere a unor formaţiuni de dreapta (inclusiv democrat-creştine), grupul respectiv n-ar fi avut resursele şi mijloacele de a se impune şi a funcţiona la scară mare, cu vizibilitate şi impact efectiv în viaţa publică.
Pariul lor (ce poate fi cîştigat sau pierdut în timp, ca orice pariu) este tocmai să valorifice acest context într-un sens constructiv şi salubrizant, atît cît îi ţin pe ei puterile şi atît cît va binevoi Dumnezeu să-l îngăduie. În orice caz, vă asigur că, din grupul respectiv, nu numai d-l Radu Preda are o corectă raportare la creştinism şi la ortodoxie. Pe de altă parte, nici unul dintre iniţiatori nu vine din lotul corupţilor sau impostorilor: sînt oameni tineri, credincioşi (în ce măsură fiecare, asta numai Dumnezeu o ştie), bine şcoliţi, fără trecut murdar, prea inteligenţi ca să nu-şi dea seama că nu s-au înhămat la o treabă uşoară şi că surprizele pot veni oricînd nu doar din afara "anturajului", ci şi din lăuntrul lui. Oamenii îşi investesc timpul şi energiile, îşi riscă imaginea publică, şi nu cred că merită să fie suspectaţi şi chiar contestaţi aprioric, nici demobilizaţi de o ostilitate publică venită chiar dinspre mediile creştine şi de dreapta.
Eu nu vă pot da garanţii asupra reuşitei, şi cred că nici cei implicaţi nu sînt în măsură să le dea, ci ideea ar fi mai degrabă cea a unei convenţii (generos-creştine) de încredere şi răbdare, în aşteptarea unor fapte cu adevărat relevante într-un interval de timp suficient conturării de rezultate.
Dacă-i daţi un credit aparte d-lui Radu Preda, gîndiţi-vă că implicarea dumnealui îi creditează cumva şi pe ceilalţi, cel puţin pînă la proba contrară.
E poate şi pentru noi, "chibiţii", marcaţi de atîtea decepţii postdecembriste, un posibil exerciţiu de a încerca să ne reîmprospătăm disponibilităţile de speranţă şi solidaritate, fără de care viaţa Cetăţii nu mai are nici o şansă de a se ameliora.
Sau ca să spun mai verde: hai să lăsăm dreapta creştină (chiar într-o formă deocamdată aproximativă) să iasă de pe bloguri şi din reviste, din micile agregaţii marginale şi vociferări anonime, pe terenul accidentat şi uneori chiar imund al scenei politice, unde totuşi se joacă destinele Cetăţii.
Să fim mai pregăţiţi, dacă vreţi, pentru o înfrîngere şi o dezamăgire, dar să nu excludem din capul locului nici posibilitatea unei cît de mici victorii în premieră. Multul e întotdeauna de dorit, dar puţinul e mai mult decît nimicul.
De acord cu Dvs. Am doar câteva fireşti temeri. Cred că ar fi de discutat şi în grupul nostru de la ROST. Poate ne lămurim care ar fi folosul colaborării cu F.D.C. şi mai ales, care ar fi căile. Aştept dezbaterea şi voi susţine concluzia la care vom ajunge.
Din cîte ştiu eu, un început de contact a existat (şi e bine).
Deocamdată cred că o astfel de colaborare trebuie privită ca o posibilitate, nu ca o necesitate.
Mult mai important este să nu existe boicot reciproc. Dreapta trebuie să înveţe să-şi respecte varietăţile.
Initiativa crestin-democrata a lui Baconschi eu o citesc in cheia urmatoare. Teodor Baconschi a devenit recent membru de partid al PDL. Fundatia nu este a lui, ci a PDL. Elena Udrea, mai nou, se intalneste cu liderii din PNTCD-ul lui Pavelescu-Milut. PDL s-a afirmat, cu mai multi ani in urma, pe vremea cand adera la PPE si la grupul PPE din Parlamentul European ca fiind un partid de orientare crestin-democrata. S-a mai vorbit ulterior despre "doctrina" crestin-democrata a PDL-ului si despre necesitatea ca partidul sa-si aleaga o noua identitate, care sa impace orientarile social-democrate, cele liberale si pe cele crestin-democrate din partid. Mai ales Vateriu Stoica a vorbit despre asta. In plus, in acest moment, PDL sta atat de prost in sondaje incat risca sa nu mai intre in Parlament. Eu cred ca nu este exclus ca in curand sa vedem ca PDL se transforma in PNTCD, fuzionand cu taranistii si luandu-le numele. Din punctul meu de vedere un gest blasfemic la adresa PNTCD. Fundatia face parte, dupa parerea mea, dintr-o strategie de manipulare a electoratului, astfel incat acesta sa uite de dezastrul PDL si sa creada intr-un nou partid crestin-democrat care sa manipuleze politic si electoral numeroasa populatie care se duce la biserica, dar nu prea se duce la vot. Nici un pic de crestinism in toata aceasta strategie al carei cinism indica si pe autorul ei, probabil Basescu. Mi-as dori din suflet sa ma insel si desfasurarea evenimentelor sa-mi infirme presentimetele si pre-judecatile.
Nu contestă nimeni - căci sînt de domeniul evidenţei - nici implicarea PDL (în sînul căruia se simt însă şi rezervele), nici apropierea de PNŢ-CD (care totuşi nu mai înseamnă mare lucru astăzi şi care de fapt n-a fost decît cu numele un partid creştin-democrat). Sigur că pe această realitate se pot construi fel de fel de scenarii. Nu pot să admit însă că un om de talia d-lui Teodor Baconsky (pe Baconschi cestălalt n-am ajuns să-l cunosc prea bine) s-ar preta să fie doar simpla marionetă a cuiva. Eu cred că are un grad de autonomie constructivă care rămîne de văzut pînă unde se va întinde şi cît va dura. E o echilibristică incomodă şi riscantă, de care cred însă că sînt conştiente toate părţile. Depinde cît de cinstit şi de responsabil va juca fiecare, de cît de mult vor convinge faptele şi de măsura în care va răspunde - participativ şi creator - un anumit electorat.
Şi - de ce n-am spune-o, creştini fiind? - de cît va da Dumnezeu har primenitor (nu atît PDL-ului sau FDC-ului ca atare, ci acestei ţări necăjite,care resimte mai mult decît oricînd nevoia unor în-dreptări). Iar dacă Duhul "suflă unde vrea", de ce să nu admitem că ar putea foarte bine să sufle şi acolo unde noi nu ne prea aşteptăm?...
Cateva intrebari catre dl. Codrescu:
1. Ce legatura este intre crestin-democratie si ortodoxie?
2. Poate un partid sa se numeasca "crestin"? Crestinismul poate fi cantonat intr-un partid? Se poate amesteca Dumnezeu cu cezarul?
3. Carui electorat "crestin" se adreseaza F.C.L. (PDL) ? Ortodox sau heterodox?
Daca se adreseaza ortodocsilor, atunci
4. Ce relevanata credeti ca are pentru electoratul ortodox (majoritar) faptul ca dl. Baconschi este un ecumenist fervent, un om care vede Biserica in siajul politicii U.E. (avand un rol strict civilizational) si aparator al lui Nicolae Corneanu, Mitropolitul apostat al Banatului? (pozitiile sale sint publice.)
Mai am cateva intrebari, dar astept raspunsul la acestea.
Va multumesc.
Daca erati un prieten adevarat, trebuia sa-i spuneti domnului Baconsky ca sa nu isi ofere imaginea pentru un partid atat de mediocru si corupt. Ce interes are sa parieze pe un cal mort?
Pentru Cornel Firciu:
Încerc să vă răspund pe scurt şi cu calm.
1. Creştin-democraţia este un produs socio-politic al creştinismului apusean, mai predispus la implicarea în ordinea seculară, dar nu cred că este imposibil (ci doar dificil) de transplantat în spaţiul ortodox contemporan, cu o adaptare inteligentă, în lipsa altor formule de dreapta care să se fi impus efectiv pe scena politică postcomunistă. N-ar fi singura doctrină şi ideologie de împrumut: din păcate, TOATE doctrinele şi ideologiile politice funcţionale astăzi în România sînt preluate din Occident.
2. Dacă sîntem cu adevărat creştini, atunci tot ceea ce facem poartă o anume pecete creştină: vorbim de cultură creştină, de civilizaţie creştină, de legislaţie creştină şi - de ce nu? - de partide creştine. Numai că creştinismul în ordinea social-politică e altceva decît creştinismul în ordinea bisericească, strict religioasă. Planurile coexistă, se întrepătrund, dar niciodată nu se confundă.În Biserică creştinismul mîntuieşte. În Stat el aduce un plus de ordine şi responsabilitate, pe linia unei tradiţii asumate şi referenţiale.
Despre adevăratul înţeles al raportului dintre Dumnezeu şi cezar am scris mai demult, inclusiv pe acest blog (căutaţi în sumar şi veţi găsi: "Creştinismul şi politica").
3. Adresarea este către întregul electorat creştin, în virtutea valorilor creştine comune de natură morală şi comportamentală, iar nu dogmatică sau liturgică.
4. A nu fi ortodox încuiat nu înseamnă a fi "ecumenist fervent". În cazul Corneanu, cred că d-l Baconsky s-a pripit şi s-a înşelat (am spus-o şi la vremea respectivă), dar nimeni nu poate fi judecat după o singură împrejurare şi cu un singur criteriu. Citiţi toate cărţile d-lui Baconsky şi vedeţi singur în cît de numeroase privinţe are indiscutabil dreptate, chiar din punctul de vedere ale celei mai stricte ortodoxii.
Celelalte întrebări pe care le mai aveţi vă sugerez să nu vă mai osteniţi să mi le puneţi, căci nu am de gînd să vă mai răspund, din simplul motiv că timpul meu este foarte drămuit şi nu-l pot cheltui tot cu feluritele indispoziţii sau cecităţi manifestate pe bloguri. Consider că am cam spus ceea ce era de spus şi pun capăt intervenţiilor mele în aceste comentarii (care deja tind să devină oţioase).
Anonimului de la 12.26 AM:
Nu putem gîndi toţi la fel, nici decide unii pentru alţii. Şi care partid de pe scena politică românească nu este, mă rog, mediocru şi corupt?! D-l Baconsky n-a intrat în politică pentru a consolida mediocritatea şi corupţia, ci tocmai pentru a încerca, pe cît este posibil, să le contracareze de acolo de unde ele chiar se pot contracara, adică dinăuntrul vieţii politice. Stînd pe margine, în expectativă critică, nu poţi schimba mare lucru. Şi cred că aşa văd lucrurile majoritatea tinerilor de elită din F.D.C. (s-ar putea să reuşească cîte ceva sau să nu reuşească nimic, dar aceasta e deja altă discuţie).
Şi încă ceva: calul nu e mort pînă mai mişcă...
Ioanei (pe care n-am postat-o):
Probabil că ştiţi dvs. ce ştiţi, dar eu nu pot posta pe blog astfel de "lovituri sub centură" (vreo zece voievozi şi cel puţin doi martiri s-ar răsuci în morminte). Vă respect amărăciunea şi ţin seama de avertisment. Din nefericire, cu toţii sîntem mult mai păcătoşi decît s-ar cuveni, iar asceţii şi sfinţii nu prea intră în politică...
Razvan Codrescu: "A nu fi ortodox încuiat nu înseamnă a fi "ecumenist fervent".
Citate din Baconschi:
Spre deosebire de “ecleziologia izolaţionistă a filetiştilor” care “văd Biserica doar ca pe un mediu esoterico-sacramental”, dl Baconsky reafirmă “ecleziologia deschisă a celor ce văd Biserica (...) şi ca pe un instrument civilizator”.
Prin urmare, dl Baconsky e convins că “creştinismul reprezintă cel mai eficient instrument de expansiune a civilizaţiei occidentale. Căci prin mesajul lui Hristos, altoit pe trunchiul greco-roman, a putut Europa deschide lumea spre propriul model format din combinaţia dialectică dintre materialism şi idealism, apetit intelectual şi cultură a diversităţii, umanism şi motivaţie transcendentă.” De aceea, pentru domnul Baconsky, “apărarea Ortodoxiei trece prin apărarea civilizaţiei europene” şi “orice formă de nombrilism provincial comportă deturnarea unui parcurs metafizic pe care şi BOR are vocaţia de a-l realiza în sânul UE, din care facem parte odată cu anul de graţie 2007”.
Domnule Codrescu, nu va mai pun decat o intrebare. Va intreb doar daca va este mai prieten Baconsky decat Adevarul? Nu observati cum crestinismul capata, in viziunea sa, exclusiv o dimensiune mundana, orizontala, o viziune catolica prin excelenta?
D-lui Cornel Firciu:
Prieteni mi-s şi Baconsky, şi Adevărul - care nu stau în raport de excluziune decît într-o interpretare îngustă şi tendenţioasă.
Bine gestionată, civilizaţia nu strică nimănui, ba chiar aş zice că e foarte de dorit. Iar Biserica a fost, este şi va rămîne ŞI un instrument de civilizaţie, chiar dacă nu aceasta este principala ei menire. Cîndva Răsăritul, prin Bizanţul ortodox şi imperrial, a fost măsura civilizaţiei în raport cu barbaria apuseană. Astăzi - trebuie să recunoaştem, oricît nu ne-ar conveni - Apusul a ajuns să poarte măsura civilizaţiei în raport cu neobarbaria răsăriteană (puternic marcată istoriceşte de experimentul comunist). A primi un lustru de civilizaţie nu înseamnă neapărat a-mi sacrifica temeiurile dogmatice şi tradiţiile legitimante. Dumnezeu ne-a dat discernămîntul cu care, vorba lui Hristos, "şi pe acestea să le facem şi nici pe acelea să nu le lăsăm". Dacă noi nu mai avem discernămîntul necesar, atunci vina şi paguba ne aparţin. Pe mine nu mă sperie deloc unitatea în diversitate a lumii lui Dumnezeu, nici provocările pe care cultura sau civilizaţia se întîmplă să le aducă conştiinţei religioase. Îmi ţin ortodoxia chiar dacă îi traduc pe Dante şi pe Sf. Ioan al Crucii, sau chiar dacă mă folosesc de ordinator sau de telefonul mobil, sau chiar dacă experimentez local o formulă politică sau economică de provenienţă neortodoxă. Mă vreau european cu toate binefacerile spirituale ale ortodoxiei şi ortodox cu toate binefacerile civilizaţionale ale Europei. Nu vreau să mă mulţumesc cu puţin, dar am grijă să nu confund planurile şi priorităţile. Încerc, chiar dacă admit că s-ar putea să constat la un moment dat - sau într-o anumită privinţă - că nu se poate. Dvs. decretaţi că nu se poate înainte de a fi încercat.
Ne trebuie curajul de a nu ne speria de complexitatea lumii. Iar ca să nu ne smintim şi să nu ne pierdem, Hristos ne recomandă "înţelepciune de şarpe" şi "curăţie de porumbel".
Ne trebuie mai întâi conştiinţa troglodelii pe care ne-a lăsat-o moştenire comunismul, iar apoi voinţa de a ne destroglodi. Nu în ordinea religioasă, unde stăm poate mai bine decât Occidentul, dar în ordinea istorică (socială, politică, economică, juridică, culturală), unde stăm prost de tot (ba chiar din ce în ce mai prost). Dacă ţara ar fi toată o mănăstire, atunci aceste lucruri poate n-ar mai conta, sau ar conta mai puţin. Dar o ţară - o societate, un stat - nu poate fi mănăstire şi nu poate funcţiona după reguli mănăstireşti. Viaţa în lume impune regulile ei proprii şi exigenţele ei specifice. Sigur că noi, ca şi creştini, suntem conştienţi că nu avem aici "cetate stătătoare", dar aceasta nu însemnează că de cetatea trecătoare trebuie să ne dezinteresăm. Drumul spre Cer trece pe Pământ, prin viaţa de zi cu zi. O societate ordonată şi prosperă le poate înlesni cetăţenilor ei să aibă mai mult timp pentru sufletul lor şi le stimulează posibilităţile creatoare. Idealul trebuie să constea în echilibrul între secular şi spiritual la nivelul unei societăţi. Ţara, societatea, statul nu este şi nu poate fi o "pustie" în care vieţuitorii să practice asceza pură, dar nici nu trebuie să devină un "vavilon" al consumismului decerebrat şi al libertăţilor anarhice. Prin urmare, religia şi morala e de dorit să primeze, dar nici cultura şi civilizaţia nu trebuie neglijate. Apusul european are multe de învăţat în ordinea spirituală de la Răsăritul ortodox, dar şi Răsăritul ortodox are multe de învăţat în ordinea seculară de la Apusul european. Ideea este ca fiecare parte să încerce să preia de la cealaltă ceea ce îi lipseşte ei, păzindu-şi în acelaşi timp fiecare identitatea proprie. E poate greu, dar nicidecum imposibil. Trebuie înţelepciune, răbdare, luciditate, curaj şi mai ales bunăvoinţă reciprocă. Iar Hristos poate rămâne numitorul comun al Europei oricât de divizată confesional ar fi ea.
Noi nu-l vedem neapărat zbir capricios pe băsescu, ci derbedeu împuţit. Asocierea cu el face ca orice demers să fie nu egal cu zero, ci negativ...
Lui Vania:
Care noi?
Suntem un popor de naivi, nu de trogloditi. Chiar si deztrogloditii din fruntea FDC nu vor putea misca nimic fara bani. Care bani ies si din buzunarele primului stenografiat al tarii. Asa se conduc treburile importante la noi: cu ordine de la mogul sau presedinte, injuraturi si pupaturi intre prieteni vechi cu dosare grele. Toti ceilalti sunt executanti patetici. Mai e mult pana departe.
Stenobloggului:
De mulţi ani mă chinuie o întrebare: sîntem mai degrabă proşti sau mai degrabă ticăloşi? Acum o să mă mai chinuie una: sîntem mai degrabă troglodiţi sau mai degrabă naivi? Şi nu cumva sîntem ticăloşi din cauza prostiei şi naivi din cauza troglodelii?
Dacă n-ai bani, nu poţi să faci nimic.
Dacă primeşti bani, te obligi faţă de cel care ţi i-a dat.
Fără bani eşti liber, dar neputincios.
Cu bani primiţi, devii mai puternic, dar îţi pierzi libertatea.
Din această dilemă nu putem ieşi.
După unii, nici nu trebuie ieşit din dilemă: te instalezi cu deşteptăciune în ea şi ai întotdeauna dreptate, într-un sens sau în altul, după cum devine cazul.
Lumea se împarte, pînă la urmă, între dilematici şi nedilematici, dar şi dilematicii sînt de două categorii: unii care rămîn strategic în dilemă (şi o duc bine), alţii care încearcă să iasă din dilemă (şi o duc şi ei cum pot).
Ştiu însă că pe acest blog interesează mai ales nedilematicii. Şi ei sînt tot de două categorii: unii care sînt nedilematici din prea multă prostie şi alţii care sînt nedilematici din prea multă credinţă. Necazul e că lumea îi confundă în mod curent şi de aceea există părerea că credincioşii nu sînt decît nişte proşti sau că proştii ar fi cei mai predispuşi să devină credincioşi. Dincolo de această confuzie (intenţionată sau nu), adevăratul prost şi adevăratul credincios sînt specii umane din galaxii diferite. Este motivul din care şi N. Steinhardt a ţinut să sublinieze, în repetate rînduri, că "a fi creştin nu înseamnă a fi prost".
Pentru noi se ridică însă o altă întrebare: poate fi dilematic creştinul adevărat?
Eu am pus întrebarea; poate cineva se pricepe şi se încumetă să dea răspunssul...
In scumpa noastra tarisoara, draga domnule Codrescu, nu se mai stie care e prost si care e destept. Militienii au terminat Dreptul, avocatii de mana a treia au doctoratul la Spiru Haret iar blonda de la Cotroceni a ajuns ditamai ministrul! Chirurgul Oprescu ne prosteste cu autostrazi suspendate iar bucurestenii (chiar si cei scoliti!) inghit gogoasa electorala pe nemestecate. Devalmasia e generala. Ce mai conteaza ca nu avem somn chinuiti de oarece dileme? "Desteptii" natiei le rezolva pe toate, dupa ureche, cu cifre scoase din burta si interpretand fals o arie dirijata grotesc de la Bruxelles.
A fi crestin nu inseamna a fi prost dar a fi netot nu inseamna ca nu poti fi crestin. Atatia prosti am intalnit prin biserici si manastiri de m-am crucit. Nu trebuie decat sa-i asculti cu atentie.
Pe scurt, cred ca e asa cum spuneti mai sus: suntem "ticăloşi din cauza prostiei şi naivi din cauza troglodelii". Sa se analizeze fiecare! Pe o scara de la 1 la 10 oare cat de prosti, naivi, ticalosi si trogloditi suntem? Apoi tragem linie si vedem care-i starea natiunii. La mine rezultatul a iesit cam... prost :).
Crestinul adevarat (ce-i aia crestin adevarat?) este intotdeauna dilematic la tinerete si din ce in ce mai dilematic spre batranete. Pe la mijlocul vietii, cand toate-s bune si frumoase, nu are nicio mirare. Unii cred ca l-au prins pe Dumnezeu de-un picior, altii cred ca le-a pus Dumnezeu mana-n cap. Depinde cat de sus se vede fiecare pe scara raiului...
Am uitat să spun că, după părerea mea, a fi dilematic nu-i neapărat ceva rău, ci doar o stare imperfectă, ce, creştineşte vorbind, ar fi de dorit să fie depăşită întru Hristos (Care n-a exclus dilema, dar nici n-a chemat la ea).
Creştinul adevărat? Poate cel pe care Petre Ţuţea îl definea aşa (pe urmele lui Chesterton, dacă nu mă înşel): "Cel ce, în logica lui Hristos şi împotriva logicii omeneşti, crede ceea ce nu pare de crezut, nădăjduieşte ceea ce nu pare de nădăjduit şi iubeşte ceea ce nu pare de iubit".
Şi pentru că veni vorba: cineva îmi spunea deunăzi (cică ar fi auzit de la d-l Pleşu) că "dilema" ar fi esenţa vie a creştinismului şi că Apostolul Pavel, cu lupta lui între carne şi duh, sau între cele două cetăţi, ar fi "tatăl dilematicilor"! Dar dilematicul nu este nicidecum cel care se zbate între contrarii, din pricina slăbiciunilor firii omeneşti căzute în păcat, ci cel care nu poate discerne deplin dacă cineva sau ceva este bun sau rău, frumos sau urît, adevărat sau fals. Or, Apostolul discernămînt avea desăvîrşit, mărturisind doar că puterile nu-i erau - nu şi le simţea el - pe măsura discernămîntului. Apostolul nu se îndoia în credinţa lui, ci doar se poticnea în nedesăvîşirea umanului.
S-ar zice, în termeni mai lumeşti, că el n-avea o problemă mentală, ci una comportamentală: ştia întotdeauna ce e binele, dar nu putea întotdeauna să-l facă. E cu totul altceva.
Da, mersi, acum ma pricopsii cu o noua dilema: sunt sau nu sunt crestin adevarat? Raspunsul vine in felul urmator: in timpul saptamanii nu prea insa Duminica, dupa Sfanta Impartasanie, ma simt crestin adevarat! Definitia lui Tutea (pe care il iubesc necontenit) ma strange ca un pantof primit de pomana.
Cam asa suntem si noi, astia mai dilematici, precum Apostolul. I-am mostenit firea. Ce bine-mi pare!
Eu am zis "poate". Sigur că fiecare ştie "unde-l strînge gheata" (fie ea "de pomană" sau nu). Sînt şi unii pe care nu-i strîng ghetele şi sînt mereu senini şi zburdalnici. Dar nu la ei mă refeream (poate pentru că mă complexează şi-i pizmuiesc în sinea mea, cu "apostolică" nedesăvîrşire).
Cu dileme "ne pricopsim" tot timpul, probabil pentru păcatele noastre. Întrebarea este dacă şi cît de înţelept este să ne îndrăgostim de ele şi să le asumăm ca "modus vivendi".
Vrei să te lămureşti pe tine (mai mult decît să-i lămureşti pe alţii)... şi uite că dai din dilemă în dilemă, ca nevoitorul din ispită în ispită. Şi în timpul ăsta, rîzîndu-şi oarecum de tine. lumea merge înainte: se nasc prunci, se consumă crize, se întemeiază Fundaţii, se comentează pe bloguri...
Să fi lăsat Hristos iţele prea încurcate?
Nu stiu cum e cu itele, domnule Codrescu. Firea omului, mirean sau calugar e incurcata. Parca mai limpede si mai adunata la cei din urma, totusi. Cred ca ne impiedicam unii de altii si ne incurcam in tot felul de ite efemere. Daca ne-am spovedi si impartasi mai des ne-ar fi mai bine pentru ca daca nu-L intalnim pe Hristos in potir atunci unde Il intalnim? Caci zice Mantuitorul: Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru dansul.
Cat despre Fundatia d-lui Baconschi eu zic sa fie intr-un ceas bun.
Mai nou poate v-au saturat Baconschi si Papahagi de idealisme...
Lucrurile sînt complexe, iar în toate privinţele nu am fost niciodată de acord. Nu inseamnă ca trebuie trase concluzii definitive dintr-o polemică de idei. Iar relaţiile mele personale nu sînt treaba dvs.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire