INTERMEZZO LIRIC: CAPETE DE AGONIE (4)

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

X 

Nevrednici sîntem milei ce ne ține 
să facem umbră bietului pămînt, 
căci nu-i nimic să ne mai fie sfînt, 
iar rău-l luăm adeseori drept bine.

Nu mai știm limba facerii divine, 
nici cîte bune-n firea noastră sînt, 
iar dacă mai păzim vreun legămînt,

e numai cel al dragostei de sine.

Ne e plăcerea unică măsură
și nu mai crește nici un vis în noi,
și nici un dor de cer nu ne mai fură,
nici nu mai știm de-o viață de apoi,
iar de-a rămas un rest de noimă pură,
cu bucurie-am trage-o în noroi. 


XI
  
Să ne iertăm că sîntem fiecare,

de nu putem să ne iubim deplin,
murind măcar c-o ură mai puțin,
oricît ne-ar fi păcatu-n rest de mare!

De n-are chipu-n noi asemănare,
măcar pe el să-l mai păstrăm tain,
de nu spre slava darului divin, 
măcar spre fala firii trecătoare!

Să nu lăsăm din noi ca pomenire
pe lumea-n care ne crezusem zei 
doar josnicia patimilor ei,
ci-un gest măcar pe care să-l admire 
acei ce-n urmă răzbuna-vor poate
nemernicia veacurilor toate! 


XII 

Cu limba și cu morții m-am retras 

în codrii verzi ai visurilor mele,
departe și de smîrcuri, și de stele, 
cu-amurgul ca un semn de bun-rămas.

Mi-e tihna firii ultimul popas,
de dincolo de bune și de rele, 
și-oricît mi-atîrnă oasele de grele,
în mine prinde veșnicia glas.

Nu-i pasă lumii dacă-am fost și sînt,
nici mie dacă e și-o să mai fie, 
căci port în mine tot ce-mi este sfînt
și rug nemistuit, de bucurie, 
mă simt din talpa-nfiptă în pămînt
și pîn’ la gîndul ce spre cer mă-mbie.

Răzvan CODRESCU

Mai puteți citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Capete de agonie (1) 

* Intermezzo liric: Capete de agonie (2) 

* Intermezzo liric: Capete de agonie (3)