luni, ianuarie 25, 2016

SINAXAR ROMÂNESC (3)

SUMARUL BLOGULUI 

Anul acesta mi-am propus aici prezentarea pe scurt, lună de lună, a sfinților și sfintelor din calendarul ortodox care sînt de origine românească sau a căror viață s-a legat, într-un fel sau altul, de spațiul românesc (în calendarele noastre bisericești ei sînt trecuți, de regulă, cu litere boldite). Pentru informații mai bogate, recomand, între altele, volumul colectiv pe care l-am îngrijit și publicat anul trecut: Sfinții români în «Lumea Credinței». Așa cum observam și acolo, în încheierea „Prologului editorial”, avem astăzi destul de mulți sfinți români (ca să nu mai vorbim de numeroșii candidați la sfințenie, în frunte cu martirii temnițelor comuniste*) pentru o țară care pînă în secolul XX nu a avut sfinții ei în calendar. Rămîne să-i cinstim după cuviință și să le onorăm moștenirea duhovnicească, nu fără încredințarea că numai datorită lor ne mai rabdă Dumnezeu în aceste vremuri de uitucă nevrednicie. (R. C.)



25 ianuarie: 
SFÎNTUL IERARH BRETANION, 
EPISCOPUL TOMISULUI

Betranion sau Bretanion, capadochian de origine, a fost episcop al cetăţii Tomisului (Constanţa de azi) în a doua jumătate a secolului 4. Fiind neclintit păzitor al dreptei credinţei, l-a înfruntat cu mare curaj pe împăratul Valens, pe la anul 369, refuzînd să slujească laolaltă cu arienii (condamnaţi încă din anul 325 de către cei 318 Părinţi ai Sinodului de la Niceea), cum va proceda 10 ani mai tîrziu şi Sfîntul Vasile cel Mare (căruia episcopul tomitan îi era ucenic şi prieten de aproape). A încurajat viaţa ascetică (şi mai ales pe cea sihăstrească) şi se pare că a fost primul îndrumător important al tinerilor Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea (cuvioşii pomeniţi pînă astăzi de Biserică la 29 februarie). Pe vremea lui, moaştele Sfîntului Sava Gotul (martirizat în 372) au fost duse, la cererea Sfîntului Vasile cel Mare, din Dacia în Cezareea Capadochiei (patria de origine a mucenicului), însoţite de faimoasa „Scrisoare a Bisericii Goţiei [Daciei Traiane] către Biserica din Capadochia...”, atribuită chiar episcopului tomitan. S-a mutat la Domnul către anul 380, lăsînd în urmă o pildă desăvîrşită de vrednicie arhierească. (R. C.)

Mănăstirea dobrogeană închinată Sfinților Ierarhi Nicolae și Bretanion
 
* Nefiind canonizați oficial, aceștia nu sînt tratați aici. Pentru cei mai cunoscuți dintre ei, a se vedea însă volumul Sfinții închisorilor în „Lumea Credinței”. Din rezistența României creștine împotriva ateismuluui comunist, texte alese, prefață și note de Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Părintele Profesor Gheorghe I. Drăgulin, fost deținut politic, Editura Lumea Credinței, București, 2014.

Mai puteți citi pe acest blog:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire