SINAXAR ROMÂNESC (2)
SUMARUL BLOGULUI
Anul acesta
mi-am propus aici prezentarea pe scurt, lună de lună, a sfinților și sfintelor
din calendarul ortodox care sînt de origine românească sau a căror viață s-a
legat, într-un fel sau altul, de spațiul românesc (în calendarele noastre bisericești
ei sînt trecuți, de regulă, cu litere boldite). Pentru informații mai bogate,
recomand, între altele, volumul colectiv pe care l-am îngrijit și publicat anul
trecut: Sfinții români în «Lumea Credinței». Așa cum observam și acolo, în încheierea „Prologului
editorial”, avem astăzi destul de mulți sfinți români (ca să
nu mai vorbim de numeroșii candidați la sfințenie, în frunte cu martirii temnițelor
comuniste*) pentru o țară care pînă în secolul XX nu a avut sfinții ei în
calendar. Rămîne să-i cinstim după cuviință și să le onorăm
moștenirea duhovnicească, nu fără încredințarea că numai datorită lor ne mai
rabdă Dumnezeu în aceste vremuri de uitucă nevrednicie. (R. C.)
13 ianuarie:
SFINȚII MUCENICI
ERMIL ȘI STRATONIC
Pe vremea împăratului păgân Liciniu (307-324) a trăit în părţile sud-dunărene ale Traciei Sfîntul Mucenic Ermil, creştin plin de zel şi slujitor „în rînduiala diaconiei”, ce l-a dojenit cu asprime pe împăratul închinător la idoli şi a refuzat, chiar şi după cele mai cumplite suplicii, să accepte slujirea în templele idoleşti („de care se cade mai degrabă a rîde decît a li se închina cineva”, zicea el). Văzînd că nu-l poate îndupleca, împăratul a poruncit să fie ucis prin înecare.
De aceeaşi soartă a avut parte şi Stratonic (paznicul temniţei lui Ermil), ce a fost vădit el însuşi creştin, cum s-a şi mărturisit în cele din urmă, primind împăcat cununa muceniciei, dimpreună cu fratele său de credinţă.
Aruncaţi în Dunăre („ca la 18 stadii departe de cetatea Singidunum [Belgradul de astăzi]”), trupurile lor au ieşit la mal după 3 zile şi au fost cu cinste îngropate de credincioşii locului în acelaşi mormînt, după cum tot împreună sînt cinstiţi pînă astăzi de Biserică. (R. C.)
De aceeaşi soartă a avut parte şi Stratonic (paznicul temniţei lui Ermil), ce a fost vădit el însuşi creştin, cum s-a şi mărturisit în cele din urmă, primind împăcat cununa muceniciei, dimpreună cu fratele său de credinţă.
Aruncaţi în Dunăre („ca la 18 stadii departe de cetatea Singidunum [Belgradul de astăzi]”), trupurile lor au ieşit la mal după 3 zile şi au fost cu cinste îngropate de credincioşii locului în acelaşi mormînt, după cum tot împreună sînt cinstiţi pînă astăzi de Biserică. (R. C.)
* Nefiind canonizați oficial, aceștia nu sînt tratați aici. Pentru cei mai cunoscuți dintre ei, a se vedea însă volumul Sfinții închisorilor în „Lumea Credinței”.
Din rezistența României creștine împotriva ateismuluui comunist, texte
alese, prefață și note de Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Părintele Profesor Gheorghe I. Drăgulin, fost deținut
politic, Editura Lumea Credinței, București, 2014.
Mai puteți citi pe acest blog:
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:01
4 comentarii
4 comentarii:
A trecut ziua de 13 ianuarie și nu ați pomenit nimic despre Moța și Marin...
I-am pomenit aici în atîția alți ani. Și desigur la anul, cînd se împlinesc 8 decenii de la jertfa lor, momentul va fi marcat și pe acest blog.
Dumnezeu să-i odihnească și să ne întărească în duhul lor.
Nu stiu cât pot fi considerati unii ca acestia "sfinti români". Cred ca jumatate din sfintii ingrosati din calendarele ortodoxe românesti nu au nici o legatura reala cu românitatea, ci apartin crestinismului universal, care e mai presus de determinarile etnice. Aceasta etnomanie bisericeasca este aproape ridicola, ca orice protocronism.
@ Anonim 6:12 p.m.
Eu urmez convenția calendarului. Discuția e complexă. Tocmai de aceea am optat pentru formula „sfinti români sau legați de tradiția românească”. Și eu sînt de părere că sfinți propriu-zis români - din cîți se pot atesta - nu avem decît din prin secolele XIV-XV (a se vedea și volumul la care am făcut trimitere în nota introductivă).
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire