ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (XCVII)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Catedrala Mîntuirii Neamului: vechiul proiect (Parcul Carol)

2004
CATEDRALA MÎNTUIRII NEAMULUI
un memorial al eroismului creştin românesc

Cabala cîrtitorilor

Poate niciodată în istoria noastră proiectul ridicării unei biserici n-a mai stîrnit atîtea controverse. Nu numai sub Ceauşescu, dar şi după, s-au ridicat în Bucureşti, adeseori în locurile cele mai nepotrivite, o mulţime de edificii şi stabiliminte monstruoase sau imunde, de la bănci şi supermarket-uri pînă la cazinouri şi bordeluri, ca să nu mai vorbim de odioasele “blocuri de locuinţe” şi de anexele lor fetide (pieţe, garaje, ghene şi dughene), fără ca “urbaniştii”, politicienii, presa sau opinia publică în general să fi schiţat vreo indispoziţie semnificativă. În atîţia ani, apatia şi indolenţa “ilariopolitană” n-au catadicsit să se suspende, iată, decît în faţa perspectivei iminente a unei mari ctitorii creştine şi naţionale! Toţi demonii “societăţii civile” s-au răsculat şi s-au mobilizat leghiune împotriva Catedralei Patriarhale ce urmează să se ridice în Parcul Carol [1], pe locul parazitat încă de sinistrul mausoleu al aşa-zişilor “eroi comunişti” (care, dacă ar fi avut loc o adevărată revoluţie, ar fi fost demult năruit). Se tot vaită, pe o mie de voci, fie ruşinosul monument bolşevic, fie părăginitul spaţiu verde care-l înconjoară, fie nu ştiu ce “boală” a măruntaielor pămîntului, fie nu ştiu ce mînă băgată în buzunarul cetăţeanului, fie nu ştiu ce recrudescenţă a megalomaniei ceauşiste, fie o pretinsă tradiţie exclusivistă a bisericuţei modeste şi “intime”, care ar avea, pasămite, monopolul “stilului” românesc (căci noi sîntem, altfel spus, “săraci, mici şi proşti”, şi nu ni se cade decît ce “am apucat” – aceasta la capitolul în discuţie, pentru că altminteri sîntem foarte permeabili la cele mai grobiene “inovaţii” din lumea lui Big Brother). Pentru că B.O.R., în demersurile sale, trebuia să se adreseze puterii politice, şi pentru că puterea politică s-a întîmplat să fie – 10 ani din 14 – pe mîna comuniştilor recondiţionaţi, problema s-a politizat şi proiectul a început să fie perceput ca o afacere propagandistică a stîngii neocomuniste (deşi numai Ion Iliescu ştie – şi a ţinut s-o şi spună – cît îl doare inima de mausoleul tovarăşilor de luptă ai tinereţii sale).

O mare parte din această frondă demnă de o cauză mai bună are la bază ignoranţa sau dezinformarea, drept care am considerat de folos să circumscriem problema mai îndeaproape, atît din perspectiva istoriei, cît şi din cea a Ortodoxiei.

Nevoia de o nouă catedrală

Prin catedrală (din lat. cathedralis) se înţelege biserica în care slujeşte ierarhul (arhie­reul). Mică sau ma­re, ea se numeşte tot catedrală, fiind simbolul unităţii şi autorităţii bisericeşti. Du­pă caz, catedrala poate fi episcopală, mitropolitană sau patriarhală. Dincolo de rolul liturgic (care impune şi ca ea să se afle în vecinătatea centrului arhieresc), catedrala are şi un rol istoric şi cultural, trebuind să fie reprezentativă pentru tradiţia şi aspiraţiile religioase ale locului. Este de la sine înţeles că o catedrală patriarhală trebuie să fie mai impunătoare şi mai încăpătoare decît orice alt edificiu religios din respectiva Patriarhie, atît din motive practice, cît şi din motive de reprezentativitate (astăzi se spune “de imagine”) a comunităţii de credinţă.

Biserica Ortodoxă Română este, după numărul statistic al membrilor ei, dar şi după întinderea spaţiului pe care-l păstoreşte, una dintre cele mai mari Biserici Ortodoxe din lume, iar catedrala de care are nevoie se cuvine să fie pe măsura prestigiului ei şi al credinţei răsăritene în genere. Deşi ridicată la treap­ta de Patriarhie în 1925, Biserica Ortodoxă Română nu are nici pînă astăzi o catedrală patriarhală, cum au toate celelalte Biserici Ortodoxe. Biserica de pe Dealul Patriarhiei, cu hramul “Sfinţii Împăraţi Con­stantin şi Elena”, folosită circumstanţial drept cate­drală patriarhală şi devenită demult cu totul neîncăpătoare, nu este propriu-zis a Patriarhiei, ci a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

Sfîntul Sinod a hotărît ca viitoarea Catedrală Patriarhală să răspundă tuturor cerinţelor arătate mai sus, iar hramurile ei – “Înălţarea Domnului” şi “Sfîntul Apostol An­drei” – să evidenţieze faptul că poporul român, creş­tin încă de la originile lui, are o istorie lungă şi plină de jertfe, în calea lui ascendentă spre unitatea naţională şi religioasă. Avînd în vedere că în Ortodoxie cultul sfinţilor Bisericii se află în strînsă legătură cu cel al eroilor neamului, că pe mormintele sfinţilor şi ale martirilor s-au înălţat primele biserici creştine şi că la marele praznic al Înălţării Domnului ortodoxia românească cinsteşte şi Ziua Eroilor Neamului, Catedrala va fi indisolubil legată de cinstirea tuturor celor ce s-au jertfit pentru credinţă şi neam [2], iar prin amplasamentul ei va fi deopotrivă aproape de Centrul Patriar­hal şi de Mor­mîntului Eroului Necunoscut (ridicat după primul război mondial).

Un amplasament istoric

Puţini ştiu că proiectul Catedralei Mîntuirii Neamului şi acest amplasament în Parcul Carol (fosta Grădină Filaret şi fostul Parc al Libertăţii) nu datează din zilele noastre, iar locul cu pricina a aparţinut de drept Mi­tro­poliei Ţării Româneşti încă din secolul al XVII-lea, fiind mai tîrziu sub îngrijirea Mitro­po­li­tului Filaret II (1792-1793), de la care îşi şi trag numele Dealul Filaret şi Grădina Filaret. Locul a fost răpit Bisericii prin “secularizarea” regizată de masonerie spre mijlocul secolului al XIX-lea, cînd a intrat în patrimoniul statului laicizat.

Proiectul îi era deja familiar Regelui Ferdinand I, supranumit Întregitorul, care spunea la 10 Mai 1920 (de Ziua Monarhiei): “Biserica Mîntuirii, pe care sîntem datori să o ridicăm în Capitala tuturor românilor, să fie semn de mulţumire pentru ajutorul Celui Prea Înalt, simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam şi veşnică pomenire celor răposaţi pentru înfăptuirea României întregite…” (în paranteză fie spus, publicistul-teolog Cristian Tabără avea dreptate să observe recent că însuşi cel al cărui nume îl poartă parcul – Regele Carol I – ar fi mulţumit să ştie că locul găzduieşte nu un “bezbojnic” monument comunist, ci o catedrală ortodoxă dedicată martirilor şi eroilor Crucii şi ai Neamului). Tot cu acel prilej, Mitropolitul primat Miron Cristea, ulterior primul Patriarh al României Mari (1925-1939), se pronunţa în acelaşi sens, întrebuinţînd chiar denumirea astăzi curentă: “Catedrala Mîntuirii Neamului trebuie să dovedească, prin concursul personal al fiecăruia, că este simbolul văzut al unităţii noastre de lege şi credinţă…” (un recent pliant, scos sub egida magazinului ilustrat Lumea credinţei, nu exagera afirmînd că este vorba de o ctitorie “năzuită de toţi regii şi patriarhii României”).

Arhitecţii interbelici – mulţi dintre ei, profesionişti iluştri – n-aveau deloc reticenţele celor de azi. Iată, bunăoară, ce spunea cunoscutul arhitect Crisofi Cerchez, referindu-se chiar la locul aflat acum într-un oţios litigiu: “Eu un astfel de monument nu l-aş vedea în altă parte decît în Parcul Carol, cu acele imense grădini, cu acea imensă şi adîncă esplanadă, cu acea splendidă perspectivă […]. S-ar întrece cu mult perspectiva Vaticanului şi a oricărei alte catedrale. Ar fi şi un act de pietate faţă de Eroul Necunoscut […]. Eroul este simbolul mistic al însăşi naţiunii şi el nu poate sta decît într-un loc de pietate…” (în ziarul Universul din 11 martie 1929).

Din nefericire, marea criză economică, izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi apoi instaurarea forţată a regimului comunist au împiedicat ridicarea catedralei în secolul trecut, sub auspicii mult mai favorabile decît cele de astăzi (cînd resimţim puternic, dincolo de “sapa de lemn” în care a fost adusă ţara, atît sechelele mentalităţii comuniste, cît şi mimetismul decerebrat al noilor ideologii dizolvante).

Adevăratele riscuri

După evenimentele din 1989, ideea construirii Catedralei Mîntuirii Neamului a prins iarăşi viaţă. La începutul anului 2003, în urma repetatelor demersuri patriarhale, Guvernul României, prin hotărîrea nr. 468, a acordat Bi­se­ricii, “în folosinţă gratuită” (aş zice mai degrabă: “ale sale dintru ale sale”!), o supra­faţă de 5 ha (52.700 mp) în Parcul Carol, pe platoul central (ocupat mul­­tă vreme de mausoleul comunist, dezafectat din 1990), în imediata vecinătate a Mormîn­tului Eroului Necunoscut. Recent (18.03.2004), Consiliul General al Municipiului Bucu­reşti a dezbă­tut această hotărîre şi – în pofida opoziţiei cu iz de răfuială politică a primarului Traian Băsescu, care s-a trezit dintr-o dată “mai catolic decît papa”, adică mai stîngist decît pesediştii! – a aprobat transferarea în admini­stra­rea Bisericii a supra­faţei respective, iar prin hotărîrile de guvern nr. 125/05.02.2004 şi nr. 336/18.03.2004 au fost alocate şi fon­durile nece­sare lucrări­lor de demontare şi re­am­plasare a dezafectatului mo­nu­ment comunist (de care se vede că nu ne putem dispensa în ruptul capului!).

Cuprins de o adevărată febră ctitoricească, în prelungirea unei tradiţii de aproape o sută de ani, P. F. Părinte Patriarh Teoctist [3] rostea de la amvon, în pragul acestei primăveri: “Vom înălţa Catedrala Mîntuirii Neamului acolo unde se cuvine. S-a făcut o mare gre­şeală şi un mare păcat că Monumentul Eroului Necunoscut se află tocmai la poalele monumentului comunist, care nu-şi are rostul acolo. Ce apropiere, ce legătură poate fi între învăţătura celor fără Dumnezeu şi jertfele de 2000 de ani ale poporului român ortodox, al cărui simbol este Mormîntul Eroului Necunoscut? Este drept în faţa lui Dumnezeu ca acest mormînt să nu stea singur acolo, chiar dacă-i frumos parcul, ci să aibă alături altarul străbun al neamului nostru...” (22.02.2004).

Dacă există riscuri adevărate într-o asemenea întreprindere de indiscutabil interes religios şi naţional, atunci ele nu sînt cele invocate cu precădere de “cabala cîrtitorilor” (comunişti, neocomunişti, ecologişti, pseudo-liberali stolojeniţi, masoni, postmodernişti, ziarişti analfabeţi, “cetăţeni turmentaţi”, marţafoi mutanţi gen George Pruteanu etc.), căci pămîntul, dacă-i rabdă pe ei, va răbda sigur şi o catedrală; o aruncătură de băţ mai încolo sînt zeci de hectare de spaţiu verde (Parcul Tineretului) în care să facă jogging ecologiştii şi “oamenii recenţi” (eventual duminica dimineaţa, cînd “fundamentaliştii” se duc la liturghie), lucrările vor fi suportate financiar de Biserică şi de credincioşii benevolenţi (cum s-a spus din capul locului şi cum s-a şi întîmplat cu toate ctitoriile postdecembriste, căci din “banii contribuabililor” există destule mafii care să se înfrupte ca şi pînă acum, pentru scopuri mult mai lumeşti), iar fastul ortodox (care n-are nimic de-a face cu tendinţele megalomanice ale dictatorilor secolului trecut, ci îşi are rădăcinile în Bizanţul imperial şi modelul în “bolta cerească” a Sfintei Sofii) se va dovedi că nu poate face nici un rău tradiţiei bisericuţelor de lemn, cu care poate co-exista neantagonic în polimorfia firească a lucrărilor Duhului.

Riscul cel mare ar fi acela ca Biserica însăşi să rateze, prin factorii ei responsabili, această mare şansă istorică şi să dea curs unui kitsch arhitectural şi iconografic, mai ales că ne lipseşte experienţa directă a monumentalităţii de acest gen, iar diferitele proiecte în machetă pe care mi s-a întîmplat să le văd pînă acum nu mi s-au părut tocmai liniştitoare…

Şi mai e ceva, în subsidiar, de care mă încearcă teama: anume că din dorinţa de a vedea proiectul cît mai repede concretizat şi a nu se pune rău cu oficialităţile laice care au sprijinit-o pînă acum, sau cu anumiţi sponsori particulari din tagma lui Gigi Becali sau a fraţilor Păunescu, Biserica se va preta la compromisuri tot mai numeroase, pătîndu-şi iremediabil imaginea publică şi pierzîndu-şi creditul moral al unei adevărate instituţii sacre. Oi fi eu ceva cam prăpăstios, dar mi se pare că semnele nu lipsesc: participarea la campania masonică a aducerii în ţară a rămăşiţelor regelui-călău Carol II şi înhumarea lor festivă în pămînt sfinţit, împreună cu rămăşiţele metresei sale; încoronarea rituală în biserică domnească a unui patibular “rege al ţiganilor”; acceptul tacit al ridicării pe Dealul Patriarhiei, de către actuala putere, a unei statui a lui Cuza (unul dintre campionii de obedienţă masonică ai anticlericalismului şi secularizării); prezenţa în persoană a Patriarhului la înmormîntarea unuia din clanul securisto-mafiot al fraţilor Păunescu (dar nu şi la înmormîntarea Elizabetei Rizea, de pildă, unde nici o înaltă oficialitate laică sau religioasă nu şi-a pus problema să fie de faţă, deşi era vorba de cel mai pregnant simbol al rezistenţei populare la comunismul ateu şi antinaţional) – toate acestea (şi altele asemănătoare, despre care n-am mai adus vorba) se circumscriu riscului de a reduce Ortodoxia la o coajă poleită, trădîndu-i miezul dumnezeiesc, pe care nici o măreţie exterioară nu-l poate suplini, mai ales într-o lume atît de criticistă şi de circumspectă precum cea pe care-o anunţă zorii secolului XXI. Cînd vom rămîne fără duhovnicii şi fără babele secolului XX, e cert că zidurile singure, oricît de măreţe şi de legitime, nu vor fi de ajuns pentru a ne susţine în marea înfruntare cu “taina fărădelegii”, tot mai perfid urzită împrejurul nostru de “prinţul acestei lumi”.

Răzvan CODRESCU

[1] Între timp, amplasamentul a fost schimbat, noul Patriarh acceptînd cu uşurinţă să renunţe la locul destinat iniţial de către Regele Ferdinand şi Patriarhul Miron (vezi mai jos). În 2011 au demarat lucrările în noul amplasament din Dealul Arsenalului, în spatele Casei Poporului/Republicii (sau, cum zic gurile rele, “la coada dracului”), capiştea ceauşistă în care funcţionează fără nici o jenă actualul Parlament al României. [Nota Blog]

[2] Este şi motivul pentru care am ţinut ca acest material să apară în numărul nostru din luna mai, cînd anul acesta (în ziua de 20) se sărbătoreşte Înălţarea/Ziua Eroilor. (Nota Redacţiei)

[3] Patriahul Teoctist s-a mutat la Domnul în 2007 (fără să se ştie public ce s-a întîmplat cu banii adunaţi de el pentru Catedrală şi de ce succesorul său a trebuit să-i adune din nou, ca şi cînd ar fi pornit de la zero – campanie care a durat ani întregi şi continuă încă). [Nota Blog]

* Răzvan Codrescu, “Catedrala Mîntuirii Neamului: un memorial al eroismului creştin românesc”, în Puncte cardinale, anul XIV, nr. 5/161, mai 2004, pp. 1-2.

MANIFESTUL SOCIETĂŢII CIVILE

PENTRU CONSTRUIREA CATEDRALEI PATRIARHALE

PE PLATOUL DIN PARCUL CAROL

Noi, semnatarii prezentului manifest, membri ai societăţii civile româneşti, lăsînd deoparte orice deosebiri politice, ideologice, culturale sau religioase, fiind solidari prin ataşamentul faţă de principiile constituţionale, naţionale şi europene asumate de Statul român şi prin respectul faţă de tradiţiile culturale şi spirituale ale poporului român, adresîndu-ne cu deosebit respect conducătorilor Statului, autorităţilor legislative, executive şi judecătoreşti, administraţiei locale, instituţiilor de cultură, asociaţiilor civice, profesionale, sindicale şi patronale, cultelor religioase, reprezentanţilor mass-media, cerem tuturor forţelor responsabile să acţioneze neîntîrziat, potrivit competenţelor lor, pentru realizarea următoarelor deziderate legate de proiectul Catedralei Patriarhale cu hramul Înălţarea Domnului şi Sfîntul Apostol Andrei, Ocrotitorul României – Catedrala Mîntuirii Neamului:

1. Încetarea dezinformărilor, minciunilor şi învrăjbirii

Cerem încetarea imediată a campaniei de dezinformare cu privire la proiectul Catedralei Patriarhale care urmează a fi ridicată pe colina ce străjuieşte Mormîntul Eroului Necunoscut (Dealul Filaret, în Parcul Carol din Bucureşti).

Cerem oprirea oricăror acţiuni de politizare a acestui subiect şi păstrarea eventualelor dezbateri publice în afara intereselor electorale sau politice de orice fel. Este regretabil şi ruşinos faptul că, în mod sistematic, opinia publică este grav dezinformată cu privire la semnificaţiile reale ale acestui proiect cultural-spiritual, iar cetăţenii sînt atraşi într-o dezbatere cu caracter politico-propagandistic de joasă factură, prin care se urmăreşte învrăjbirea şi manipularea electorală.

Relevant pentru dimensiunea dezinformării este faptul că pe chiar site-ul oficial al Primăriei Capitalei se află scris: “Construirea Catedralei Mîntuirii Neamului în parcul Carol implică dezafectarea monumentului Soldatului Necunoscut [sic!]”. Acest neadevăr este cu atît mai revoltător cu cît unul dintre principalele motive pentru care Catedrala trebuie construită pe Dealul Filaret este tocmai străjuirea liturgică a Mormîntului Eroului Necunoscut! Căci una dintre principalele meniri ale Catedralei este cinstirea eroilor căzuţi pentru libertatea românilor, fapt dovedit de însuşi hramul Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor).

2. Respectarea adevărului istoric şi informarea corectă a opiniei publice

Cerem ca opinia publică să fie corect informată cu privire la Mormîntul Eroului Necunoscut, amplasat în 1923 la poalele Dealului Filaret, apoi profanat şi strămutat samavolnic de conducerea comunistă în 1958 şi, în fine, readus la locul său în 1991, cu cinstirea cuvenită, în prezenţa conducătorilor Statului şi ai Armatei şi sub autoritatea spirituală a P. F. Părinte Teoctist, Patriarhul României.

Cerem ca societatea românească să fie corect informată cu privire la legitimitatea construirii Catedralei Patriarhale pe amplasamentul ocupat în mod abuziv şi profanator de aşa-zisul “monument al eroilor comunişti” (monument dezafectat încă din 1990). Facem trimitere, în acest sens, la amplul material documentar ilustrat realizat de Patriarhia Română şi publicat recent sub titlul Argumentaţie privind Catedrala Mîntuirii Neamului [aici se făcea trimitere la site-ul de atunci al Patriarhiei, care nu mai e actual – Nota Blog], document la care subscriem şi care, pentru orice om de bună-credinţă, oferă argumente istorice, juridice, urbanistice, culturale şi religioase incontestabile cu privire la legitimitatea proiectului de construcţie a Catedralei, firesc îngemănată cu Mormîntul Eroului Necunoscut.

3. Oprirea profanării Mormîntului Eroului Necunoscut

Cerem înlăturarea imediată a aşa-zisului “monument al eroilor comunişti”, construcţie care, discreţionar amplasată în 1960-1963 în proximitatea Mormîntului Eroului Necunoscut, reprezintă o pîngărire a memoriei celor ce au luptat şi au murit pentru libertatea poporului nostru.

Un pseudo-monument care glorifică o ideologie nefastă, atee, condamnată de istorie şi abandonată de lumea civilizată nu are ce căuta în capitala unei ţări care a optat pentru libertate şi democraţie. Observăm cu tristeţe că cele cîteva iniţiative civice care militează pentru conservarea monstruosului simbol comunist fac, conştient sau nu, jocul perfid al unor forţe de sorginte rezidual-comunistă care, prin dezinformare, demagogie şi agresivitate, urmăresc învrăjbirea comunităţii româneşti şi profanarea simbolurilor şi valorilor spirituale autentice ale poporului român.

4. Începerea neîntîrziată a construcţiei Catedralei Patriarhale

Cerem înlăturarea imediată a piedicilor ridicate în mod nedrept în calea construirii Catedralei Patriarhale, aşezămînt esenţial pentru întreg sistemul instituţional, cultural şi spiritual naţional, menit să reprezinte suprem-liturgic comuniunea românilor de peste vremuri şi locuri.

Reamintind că nici o instituţie sau organizaţie din afara Bisericii nu are dreptul moral sau legal de a interveni  în intimitatea vieţii noastre spiritual-religioase, cerem să fie respectat dreptul sacru şi constituţional al românilor de a-şi cinsti creştineşte eroii şi strămoşii.

Cerem încetarea atacurilor la adresa Bisericii Ortodoxe Române, instituţie care reprezintă, de aproape două milenii, opţiunea de credinţă a majorităţii zdrobitoare a românilor.

Cerem să fie începute neîntîrziat lucrările de construcţie a Catedralei Patriarhale, potrivit proiectului aprobat de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Dat în Bucureşti,

la Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor,

joi 20 mai 2004

Printre semnatari (pînă la data de 1 iunie 2004)*:

Conf. univ. dr. ing. Ioan ABRUDAN, silvicultor; Ioan ANDONI, grafician; Demostene ANDRONESCU, istoric; Prof. univ. dr. Silviu ANGELESCU, filolog; Vartan ARACHELIAN, jurnalist; asist. univ. George ARDELEANU, filolog ; Acad. Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI; Conf. univ. dr. Radu BALTAŞIU, sociolog; Paul BARBĂNEAGRĂ, regizor; Prof. univ. dr. Ilie BĂDESCU, sociolog; Florian BICHIR, jurnalist; Lect. univ. dr. Corina BISTRICEANU, sociolog; Conf. univ. dr. Răzvan C. BOBULESCU, lider sindical; Prof. univ. dr. ing. Willy BOLD SZABO; Ing. Matei BRĂTIANU, lider sindical; Octavian BRÎNZEI, regizor; Prof. dr. Adrian BOERU, filosof; Tamara BUCIUCEANU-BOTEZ, actriţă; Răzvan BUCUROIU, publicist; Nicu BUTNARU, Asociaţia ROMFEST 21; Prof. univ. dr. Gheorghe BUZATU, istoric; Pr. Gheorghe CALCIU-DUMITREASA, preşedinte de onoare ROMFEST; Prof. univ. dr. Ioan CAPROŞU, istoric; Acad. Virgil CÎNDEA; Ion CĂRMĂZAN, regizor; Dr. Pavel CHIRILĂ, preşedintele Asociaţiei CHRISTIANA; Dan CIACHIR, scriitor; Cornel Constantin CIOMÎZGĂ, scriitor; Bucur CHIRIAC, scriitor; Acad. Mihai CIMPOI, istoric literar; Prof. univ. dr. Gheorghe CLIVETI, istoric; Răzvan CODRESCU, publicist ; Prof.univ.dr. Ion COJA, filolog; Gabriel CONSTANTINESCU, publicist; Mihai CONSTANTINESCU, regizor; Dr. Florin CONSTANTINIU, membru corespondent al Academiei Române; Prof. univ. dr. Margareta COSTEA, economist; Ing. Dumitru COSTIN, lider sindical; Gabriel COTABIŢĂ, artist; Dr. Victor CRĂCIUN, istoric al culturii; Prof. univ. dr. Iulian CREŢU; Lect. univ. dr. Anca CRIVĂŢ, filolog; Mihaela CUTUŞ, jurnalist; Conf. univ. dr. Mihail DIACONESCU, istoric literar; Dr. Corneliu DIDA, jurnalist; Dr. Alexandru DIŢĂ, istoric; Irina-Elena DONCIU, jurist; Toma DRAGOMIR, jurist; Ion DRĂGULINESCU, arhitect; Prof. univ. dr. Marcel DUHĂNEANU, economist; Sorin DUMITRESCU, pictor, preşedintele Fundaţiei ANASTASIA; Asist. univ. George ENACHE, Universitatea Dunărea de Jos – Galaţi; Anca FILOTEANU, realizator TV; Constantin FLONDOR, pictor; Conf. univ. dr. Nae GEORGESCU, eminescolog; Paul GHIŢIU, publicist; Acad. Eugen GREBENICOV; Dan Cristian ICHIMESCU, redactor şef revista SCARA; Prof. univ. dr. ing. Dan Ioan IONESCU-SISEŞTI, agronom; Claudiu IORDACHE, scriitor; Dumitru IUGA, jurnalist; Lazăr LĂDARIU, jurnalist; Dumitru MANOLACHE, jurnalist; Prof. univ. dr. Dumitru MARIN, economist; Ion MIRCEA, scriitor; Dan MOCĂNESCU, lider sindical; Gabriela MOLDOVEANU, editor; Radu MORARU, jurnalist; Lect. univ. Marian MUNTEANU, filolog; Acad. prof. dr. Theodor NEAGU; Gheorghe NETEA, publicist; Costion NICOLESCU, Muzeul Ţăranului Român;  Prof. univ. dr. Dumitru OTOVESCU, antropolog; Lect. univ. Cristian PANTELIMON, Universitatea Spiru Haret; Ion PAPUC, scriitor; Adrian Nicolae PETCU, istoric; Marcel PETRIŞOR, scriitor; Simona POPA, jurnalist; G-ral (r) Constantin POPESCU, veteran de război; Lucian D. POPESCU, judecător; Ing. Traian POPESCU, Asociaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti; Prof. univ. dr. Aurel PREDA, diplomat; Radu PREDA, teolog; Dan PURIC, artist; Lect. dr. Miron ROMAN, sociolog; George RONCEA, Centrul pentru Studii şi Dezvoltare Comunitară; Victor RONCEA, jurnalist, Asociaţia Civic Media; Conf. univ. dr. Gheorghe RUXANDA, economist; Prof. univ. dr. Dan SACHELARIE; Acad. Petru SOLTAN, matematician; Prof. univ. dr. Octavian STĂNĂŞILĂ, matematician; Dr. ing. Ion STĂNCIULESCU, lider patronal; Prof. univ. dr. Gheorghe ŞIŞEŞTEAN, antropolog; Mihai TATULICI, jurnalist; Claudiu TÎRZIU, jurnalist; Dr. Ioan TELEIANU, preşedintele Societăţii Române de Homeopatie; Florea TIBERIAN, eseist; Prof. univ. dr. Eugeniu ŢURLEA, economist; Rafael UDRIŞTE, jurnalist; Ioan Sorin USCA, scriitor; Ing. Ştefan VARFALVI, lider patronal; Ovidiu VASILESCU, scriitor; Prof. univ. dr. Sorin VASILESCU, arhitect; Mugur VASILIU, preşedintele Asociaţiei Române pentru Cultură şi Ortodoxie; Acad. Grigore VIERU, scriitor; Prof. univ. dr. Marian VOICULESCU, filosof; Ing. Eugen ZAINEA, jurnalist… (lista rămîne deschisă).

* Mulţi dintre ei nu mai sînt astăzi în viaţă (Dumnezeu să-i odihnească): Paul Barbăneagră, Gheorghe Buzatu, Gheorghe Calciu, Virgil Cândea, Gabriel Constantinescu, Florin Constantiniu, Gabriela Moldoveanu (ulterior Maica Hristofora), Traian Popescu (“Macă”), Grigore Vieru etc. Ei măcar au încheiat conturile cu turpitudinea, laşitatea şi nevrednicia acestui tîrziu larvar de lume românească... [Nota Blog]

* “Manifest pentru construirea Catedralei Patriarhale în Parcul Carol din Bucureşti”, în Puncte cardinale, anul XIV, nr. 6/162, iunie 2004, p. 2.

Catedrala Mîntuirii Neamului: noul proiect (Dealul Arsenalului)

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – “Călătorie în «buricul pămîntului»” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – “Taina fratelui” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – “Conceptul de medicină creştină” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – “Political correctness?” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – “Tîlcuirea patristică a Psalmului 50” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – “Un clown pentru Nobel?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – “Chilia isihastului în lume” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – “Paul Goma «antisemit»?” (2004)