POMENINDU-L PE NICHIFOR CRAINIC
Astăzi e ziua aniversară a lui Nichifor Crainic, născut la 22
decembrie 1889. Spre mai dreapta lui pomenire, reproduc aici, fotocopiat, un text apărut iniţial în ultimul sau
penultimul număr* al revistei Gândirea (pp. 249-253) şi republicat
pentru prima oară după 60 de ani în numărul din august 2004 al revistei Puncte cardinale. Deşi vădit scris cam
în pripă şi contrazis în multe privinţe de evoluţia ulterioară a evenimentelor,
textul redă bine tensiunea psiho-socială a momentului respectiv, cînd
Bucureştiul gemea sub bombardamentele anglo-americane, iar actul de la 23
august plutea şi el în aer. Consideraţiile despre noua barbarie americană, a
“tehnicii fără suflet”, rămîn în mare măsură actuale, dacă ne gîndim la
recentele bombardamente americane asupra Serbiei sau Irakului. O dată cu
revista Gândirea (cea mai prestigioasă publicaţie culturală
tradiţionalistă din România secolului XX) şi cu activitatea publicistică a lui Nichifor
Crainic (unul dintre marii lideri de opinie ai perioadei interbelice), cu
haosul din rîndurile armatei, dar şi ale populaţiei civile, apunea o epocă şi
un ideal istoric: cel al unei Românii Mari creştine şi naţionaliste, integrate
organic într-o Europă de dreapta. Peste ţară plutea deja spectrul bolşevizării
şi al tuturor trădărilor din interior şi din afară, iar Europa intra în faza ei
postcreştină, dominată de spiritul iudeo-american. Paradigma istorică
inaugurată în vara lui 1944 se prelungeşte pînă azi, iar România continuă să se
numere printre marile perdante – victimă a jocului de interese al Marilor
Puteri, dar şi a propriilor ei păcate de ieri şi de azi... (R. C.)
(Clicaţi
pe icoana fiecărei pagini spre a vizualiza textul mărit pentru lectură!)
* Anul XXIII, nr. 6, iunie-iulie
1944. Acesta este ultimul număr păstrat în colecţia B.A.R., altminteri cea mai
completă. Se pare că ar fi fost tipărit, totuşi, şi numărul pe
august-septembrie 1944, care este însă de negăsit. Reamintesc că revista Gândirea
a apărut începînd din 1921, întîi bilunar, apoi lunar, iar din 1926 s-a aflat
sub direcţia lui Nichifor Crainic (1889-1972), care i-a imprimat direcţia “ortodoxistă”, cunoscută mai ales sub
numele de “gândirism”.
Mai puteţi citi pe acest blog:
Antologia
Punctelor cardinale – V: “«Resurecţia»
lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire”
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:00
3 comentarii
3 comentarii:
Ubi sunt qui ante nos fuerunt ?... „Unde sunt cei care nu mai sunt ?” se întreba Nichifor Crainic, într-o tulburătoare poezie rămasă emblematică pentru întrega lui operă. Câţi dintre noi ne mai punem azi (aceste) întrebări şi, mai cu seamă, câţi mai aflăm răspunsuri în adâncul spiritualităţii noastre. Ne trebuie şi azi oameni care să ştie să privescă cerul, nu numai pământul acesta, ce nu mai e din vremea veche străveziu... Ne mai trebuie câte un (Nichifor) crainic al celor sfinte, care să ne întoarcă privirile înlăuntru, să ne-amintească rădăcinile, să ne-arate iar „Sensul tradiţiei”... Intuind profetic aici lepădarea omului de sine în noua eră tehnicistă, dar şi evul secularizant ce-avea să vină, eseistul-gazetar deplânge viitorul unei Europe ajunse în pragul unei apocalipse a „civilizaţiei fără cultură”, a „tehnicii fără suflet” şi a dihoniei din sânul naţiunilor, distrugătoare de conştiinţă identitară. Ascuns demult în „marele nepătruns” – metaforă dragă gândiriştilor – poetul omagiat azi ne-ndrumă, aşadar, pe toţi spre lumină, „de unde sunt cei care nu mai sunt”, rostind, cum „Zis-a bufniţa: Când va cădea / Marele-ntuneric, vei vedea.” Rămâne doar să ne deschidem ochii.
Cred ca mai bine ar fi fost evocat cu niste versuri din inchisoare.
Sigur ca poate fi elogiat in fel si chip. Acum a fost asa, data viitoare va fi altfel.
Despre N. C. ca poet am mai scris chiar pe acest blog.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire