Revista Puncte cardinale a fost
întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut
politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
La Paris (încă) nu, dar la Bucureşti (încă) da ...
2003
CAZUL PAULESCU
VĂZUT CU OCHII ALTORA
Punctul de vedere
al unui intelectual francez
suferind de diabet
Aceasta-i povestea unui binefăcător al umanităţii
aproape necunoscut astăzi, unul care a dat posibilitatea multor milioane de
diabetici să ducă o viaţă normală. Nicolae Paulescu (1869-1931), medic român, a
colaborat pe la începutul secolului XX cu iluştri cercetători francezi şi a fost cel
care a descoperit primul insulina. În aprilie 1922, el a şi obţinut un brevet
intitulat «Pancreina şi procedura fabricaţiei sale». Dar bietul Paulescu avea
să fie victima a două injustiţii ale istoriei. (C. Perrin)
Prima nedreptate a fost aceea că Premiul Nobel pe
1923 a fost acordat, printr-un adevărat furt ştiinţific, canadianului Fr. Banting pentru
pretinsa «descoperire» a insulinei la un după ce Paulescu o descoperise de
fapt! [1]
A doua nedreptate a avut loc 80 de ani mai tîrziu,
chiar sub ochii noştri. Prevăzută pentru data de 23 august 2003 la l'Hôtel-Dieu din Paris,
dezvelirea festivă a unui bust în onoarea profesorului Paulescu a fost anulată in extremis.
S-a descoperit că el a fost un autor de texte antisemite şi că, între două
experienţe de laborator, milita în cadrul Ligii Apărării Naţionale Creştine,
un partid antievreiesc dintre cele două războiae..
Sînt luări de poziţie care nu se iartă. Deşi n-a
lovit, rănit sau ucis pe nimeni, Paulescu
propaga idei care n-au fost niciodată mai incriminate decît astăzi, încît
geniul său ştiinţific este considerat descalificat din cauza lor şi condamnat
să fie uitat de istorie. Nici nu mai poate fi vorba de un bust public al lui Paulescu, iar placheta
comemorativă pusă anterior riscă şi ea să fie scoasă. Este mult prea grav să
fii “antisemit”, chiar şi cînd ai salvat vieţile a milioane de fiinţe omeneşti.
Se desfăşoară actualmente o adevărată campanie de
denigrare în Statele Unite, întrucît s-a descoperit că tatăl lui Arnold
Schwarzenegger ar fi fost nazist. Dar acela nu riscă nimic, fiind scos curat de
Asociaţia Evreilor din California. E de ajuns ca aceasta să spună că el i-a donat
în jur de un milion de dolari în cursul ultimelor luni. Schwarzenegger va
rămîne el în istorie, dar profesorul Paulescu nu. În lumea noastră, oamenii de
ştiinţă sînt săraci şi nu dispun de mijloacele de a-şi plăti absolvirile de
păcate. În treacăt fie spus, papa Schwarzenegger a comis chiar acte
reprobabile, de felul celor care au compromis definitiv partidul nazist, în
vreme ce Paulescu
n-a comis decît cîteva articole în paginile unor publicaţii angajate.
Cu bust sau fără bust, cu plachetă sau fără plachetă,
Nicolae Paulescu merită recunoştinţa
unei bune părţi a omenirii. Nu sînt de părere că memoria
colectivă trebuie să-l oculteze. E nedrept aşa ceva. Noi trebuie să condamnăm
cu fermitate actele reprobabile, iar nicidecum ideile, fie acestea oricît de
radicale. Pedepsind abuziv ideile cu aceeaşi severitate ca şi actele
monstruoase, totul devine confuz şi iată că ajungem în situaţia de a pune un
binefăcător al umanităţii în poziţia infamantă de paria.
Eu am nenorocul de a fi diabetic şi îi sunt recunoscător
lui Nicolae Paulescu
că mi-a dat posibilitatea unei vieţi normale, fără ca boala să-mi devoreze pe
rînd organele, să mă lase orb sau în orice alt chip infirm. Veţi înţelege, în
aceste condiţii, că mie puţin îmi pasă de pamfletele pe care el le-a putut
redacta…
Încă o dată, s-ar cuveni să ştim să facem o
distincţie clară între crime şi lucrurile mai puţin grave, de ordinul
atitudinilor sau ideilor, a căror libertate este un corolar al democraţiei.
Cu riscul ca toate acestea să sfîrşească într-o zi prin a nu ne mai spune
nimic. Eternitatea este prea lungă pentru a-i deplînge la nesfîrşit pe toţi
criticii la modă într-o epocă sau alta.
(Traducerea din limba franceză
s-a efectuat în Redacţie.
Îi mulţumim d-lui C. Mutti [2],
care ne-a semnalat scrisoarea
şi ne-a trimis-o prin e-mail)
[1] Pentru mai multe informaţii asupra vieţii şi
operei lui Nicolae C. Paulescu, vezi şi aici. [Nota Blog]
[2] Profesorul Claudio Mutti din Parma, pe atunci
redactor-corespondent al Punctelor cardinale (figurînd ca atare şi în
caseta redacţională a revistei). [Nota Blog]
* “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora. Punctul de
vedere al unui intelectual francez suferind de diabet”, în Puncte cardinale, anul XIII, nr. 10/154,
octombrie 2003, p. 11.
Un templu abandonat...
(casa lui N. C. Paulescu din Bucureşti,
str. Radu Calomfirescu 15)
Mai puteţi citi pe acest
blog:
(1999)
5 comentarii:
acum trei ani descendentul care locuia in casa lui Paulescu mi-a permis sa vizitez biroul, pastrat integral. era un domn deschis vizitatorilor.
a pastrat mult mobilier si carti de-ale savantului.
casa a suferit doua explozii de la instalatia de gaze, in 20 de ani, ceea ce a zguduit-o serios.
placuta de pe statuie, vandalizata, nu a fost inlocuita timp de ani de zile. oare acum o fi la locul ei?
intre timp am ajuns la Casa Paulescu.
nepotul lui a murit acum un an.
biroul savantului a fost donat anul asta Facultatii de Medicina. un lucru bun- se pare ca atat va ramane din avutul lui, accesibil publicului.
acum casa e dezafectata si asteapta sa fie vanduta. hotii au furat placuta si medalionul comemorativ de pe casa.
casa asta a detinut si o soba de fonta, fabricata in Germania, care avea o sora geamana la Palatul Peles. singurele modele din tara.
Dumnezeu să-l odihnească pe bietul Dan Angelescu. Nu aflasem că a murit (îl ştiam însurat cu o chinezoaică şi îl credeam mai mult prin China). Ultima oară l-am văzut acum vreo 10 ani, iar pe atunci interiorul casei era, probabil, mult mai bogat decît va fi rămas acum. Se păstrau, aproape intacte, nu doar biroul, ci şi dormitorul şi sufrageria (Dan Angelescu locuia, modest, în cealaltă aripă a casei). Biblioteca era în neorînduială, dar am întîrziat mult printre maldărele de cărţi prăfuite, cele mai multe franţuzeşti.
Locul ar fi fost ideal pentru amenajarea unui muzeu, dar noi sîntem maeştri în risipă şi delăsare. Iar Dan Angelescu, de unul singur, nu prea avea cum să facă mai mult decît a făcut (deşi era la mijloc nu doar memoria lui Paulescu, ci şi a tatălui lui Dan, Constantin Angelescu, a cărui monografie despre Paulescu reuşise s-o publice la Editura Vremea, cam o dată cu ediţia a doua a crestomaţiei pe care am scos-o eu la Editura Christiana).
De ce or fi fost antisemiti atatia oameni destepti nu se intreaba nimeni...
@ Anonim 3:32 AM
De unde ştiţi dvs.? Poate că se întreabă, dar răspunsurile li se par risca(n)te. Mărturisesc că nici eu n-aş trage concluzii cu uşurinţă.
În orice caz, asta da întrebare reacţionară!
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire