joi, mai 02, 2013

INTERMEZZO LIRIC: JUXTA CRUCEM (V)

SUMARUL BLOGULUI


CÎNTECUL CREŞTINULUI DE DUMINICĂ

Nu zic de jertfa Ta, dar nici de-un cui
care-a străpuns nevina cărnii Tale
nu-s vrednic eu şi nici atîta jale
cît s-ar cădea să am în mine nu-i.

Făptură-Ţi sînt, de-al cărei drag Îţi pui
pe cruce taina scursă în pocale,
dar eu abia de-Ţi dau grăbit tîrcoale
şi-abia de-mi fumeg rîvna în căţui.

Nici rece nu-s, dar nici defel fierbinte,
ci căldicel în lenea mea uitucă,
iar dracul gol mereu mi-o ia-nainte
şi unde vrea i-e lesne să mă ducă,
încît mă-ntreb de ce mă rabzi şi cine
sînt eu să-Ţi pui nădejdea Ta în mine?!

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

Intermezzo liric: Juxta crucem – II (25.03.2012)
Intermezzo liric: Juxta crucem – IV (02.04.2012)

4 comentarii:

La 2/5/13 10:34 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Asa sa deie Dumnezeu "sa cante" toti "crestinii de duminica"!

Pr. Nicolae

 
La 2/5/13 11:54 a.m. , Anonymous Gabriela a spus...

Am recitit intreg ciclul. E foarte viu si emotionant. Sa va dea Domnul de Sfintele Pasti cat mai multe si depline foloase si bucurii!

 
La 2/5/13 12:00 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Pr. Nicolae, Gabriela

Aşa să ne ajute Dumnezeu tuturor: cu Hristos să murim păcatului şi cu Hristos să înviem la o viaţă nouă.

 
La 2/5/13 3:41 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ tilicamariana@yahoo.com

Am ataşat o formă a Apelului cîtorva postări din zilele următoare. Dumnezeu să fie cu Dorinel şi cu familia sa, căci eu sînt departe de a putea fi "singura speranţă" pentru cineva...

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire