INTERMEZZO LIRIC: SONETELE LUI DIONIS (2)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

DIN SONETELE 

SĂRMANULUI DIONIS

IV

Povestea mea, cu multe vieţi şi nume,

e-un vis frumos, dar nici măcar al meu:

cum să mă cred pe mine dumnezeu,

cînd sînt un nimeni şi-un nimic pe lume?!

Nu cred în zei, nici într-un zeu anume,

şi nici prin cap nu-mi trece de-un arheu,

ci tot ce-aş vrea ar fi să am şi eu

mici bucurii, sau chef măcar de glume.

Am fost, ce-i drept, mai rîvnitor odată,

tînjind să fac ceva ce să rămînă,

să-nfrîng cumva uitarea-nfricoşată

şi deznădejdea de a fi doar pînă,

dar azi de vise sufăr ca de-o boală

şi-n cîrpe zac, cu tîrfa morţii goală.

V

Cu fapta n-am avut pe lume spor,

nici gîndul meu n-a despicat vecia,

dar mi-a rămas cuvîntul, să-mi măsor

măcar cu el, la urmă, cerbicia.

Nu-l vreau deştept, nici plin de dor să fie,

ci doar să cînte sub arcuşul meu

cu sunetul secund ce numai mie

să-mi iasă ca pe lira lui Orfeu.

Trufia mea e frumuseţea care,

fără să-i pese de-adevăr şi bine,

nici un cusur şi nici un seamăn n-are,

nici vreo nevoie dincolo de sine.

Să am de ea măcar o clipă parte,

aş învia pe limba mea de moarte.

VI

Deşi ne ştim trecutul pe de rost

şi amintirea ni-i a doua fire,

nu vom mai fi nicicînd cei care-am fost

şi nu vom retrăi nici o iubire.

Mereu mai singuri şi străini de noi,

zoreşte moartea să ne dea tîrcoale

şi ţărna să ne ceară înapoi,

ca pe-ale sale dintru ale sale.

Cel mult rămîne numele sau visul

din tot ce-am fost pe rînd şi pe furate;

de ne-ar fi dat în ceruri paradisul,

sau iadul în adîncuri blestemate,

cert e c-a lumii gadină stelară

se scutură de noi ca de-o povară.

Pentru conformitate,

Răzvan CODRESCU