SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
Numărul dublu – pe
iulie-august – al revistei Rost,
avînd ca temă centrală efectele psihice şi mediatice ale internetului, ar putea
fi – ne avertizează d-l Claudiu Târziu în editorialul său („Respect”) – ultimul
tipărit, după zece ani de subzistenţă încăpăţînată. După ce, în ultima vreme,
au dispărut Punctele cardinale şi o duc tot mai greu Permanenţele, acum stă să dispară şi Rostul: presa de dreapta, atîta cît a
fost posibilă în aceşti 22 de ani de postcomunism larvar, piere pe mîna
cititorilor ei (reali sau potenţiali).
Aparent, pe fondul
crizei generale, nu mai sînt bani. În realitate, nu mai există încredere sau
înţelegere pentru oferta tradiţională de dreapta. Spus pe scurt, pe dreapta
naţional-creştină nu mai dă nimeni bani (nici măcar cei care îi mai citesc cu
plăcere discursul… dacă nu-i costă nimic). E vremea „pragmatică” a stîngii
„democratice” şi „globaliste”, fără memorie şi fără transcendenţă.
Altminteri, cu un
sfert din banii de buzunar ai unui om de afaceri mediu o revistă lunară ar
putea apărea într-un tiraj decent şi în condiţii grafice onorabile, ba chiar ar
reuşi, măcar modest şi prin rotaţie, să-şi plătească principalii colaboratori. De
ce şi-ar cheltui însă un om de afaceri (fie el ţăran sau aristocrat) un procent
insignifiant din banii de buzunar pe nişte „mofturi intelectuale” numite idei
şi principii, cînd tocmai lipsa de idei şi de principii se dovedeşte pe zi ce
trece condiţia sine qua non a
succesului material şi a ascensiunii sociale?! Şi aşa nu mai are aproape nimeni
nici timp şi nici chef de citit – îndeletnicire naivă şi falimentară a
vremurilor apuse…
Că va fi ultimul
sau nu, în numărul estival de 120 de pagini (care va ieşi de sub tipar
săptămîna aceasta) semnează colaboratori constanţi ai revistei din ultimul an (enumăr
la întîmplare: Sorin Lavric, Vlad Diaconu, Radu Preda, Paul Nistor, Răzvan
Codrescu, Florin-Ciprian Mitrea, Cristi Pantelimon, Bogdan Munteanu, Vadim
Guzun etc.), dar şi nume noi, inclusiv din aria mai largă a dreptei europene
(ca filosoful francez Jean Lauxerois).
Dosarul numărului
îi este dedicat mai puţin cunoscutului Neculai Popa, vechi luptător
anticomunist, fost deţinut politic şi actual preşedinte al Consiliului
Româno-American din Los Angeles (unde locuieşte împreună cu „clanul”: 6 copii
şi 19 nepoţi). Printre cei intervievaţi se mai numără ÎPS Teodosie al Tomisului
(„La Poarta Albă se ridică a doua mănăstire pentru martirii închisorilor
comuniste”) şi profesorul George Ardeleanu, monograful şi editorul lui N.
Steinhardt („Între Caragiale şi Steinhardt” – unul la centenarul morţii, altul
la centenarul naşterii).
În „Luna Maicii
Domnului” (august) e cu atît mai binevenită traducerea unui eseu mai puţin
cunoscut al lui Paul Evdokimov („Vocaţia religioasă a femeii”). Iubitorii de
poezie se pot delecta încă o dată cu Dante (Purgatoriul,
Cîntul XXVI, în nouă tălmăcire românească).
Un număr variat şi dens, pus cu măiestrie în pagină de detepistul-poet Valentin Dan; un număr ce, dacă va fi ultimul, rămîne o frumoasă şi demnă ieşire din scenă a unei publicaţii care şi-a îngăduit să viseze, donquijoteşte, o rectitudine pe care poate că neamul românesc ar merita-o, dar pe care poporul român s-ar părea că n-o mai poate duce… (R. C.)
7 comentarii:
Pacat de ce citesc aici, dar poate se gaseste o solutie in ceasul al 12lea. E o revista la care eu ii gasesc numai merite si cum nu sunt multe azi pe piata.
Îmi pare bine dacă e o revistă căreia (nu la care) cineva îi poate găsi „numai merite” (eu cred că are şi cîteva defecte, în paranteză fie spus), dar ştiţi vorba lui Codru-Drăguşanu, „peregrinul transilvan” din secolul al XIX-lea (nu al XIXlea), că în Valahia dunăreană meritul n-are trecere şi „numai porc de cînele înaintează”. Cu cîteva excepţii care confirmă regula, aşa a fost şi aşa a rămas. Iar a invoca „merite” şi a căuta sponsori în vremurile pe care le trăim acum se pare că e o naivitate în marginea ridicolului. De fapt, adevărata problemă nici nu e aceea că nu se găsesc sponsori, ci aceea că nu se găsesc destui cititori fideli, care să se aboneze sau să cumpere lunar revista. România de azi are un public cultural limitat şi mai degrabă intimidat de ideile de dreapta. Trebuie să avem luciditatea şi curajul de a pune degetul în rană. Chiar şi cînd e privită mai favorabil, dreapta, în toate formele ei, pare un proiect prea mare pentru o lume atît de mică. De aceea nici adevărate publicaţii de dreapta nu mai putem întreţine, nici vreun adevărat partid de dreapta nu sîntem în stare să punem pe picioare. Iar tot mai puţinii oameni de dreapta nu prea reuşesc să ţină la un loc, adesea vrăjmăşindu-se şi obstrucţionîndu-se între ei mai abitir decît o fac adversarii. Cît despre Rost (rosturi), prea puţini se mai sinchisesc, pentru că sub-zistenţa imediată are cu totul alte urgenţe şi priorităţi…
@ Razvan Codrescu
E cam trist sa spuneti ce spuneti dupa mai mult de 20 de ani de lupta jurnalistica si nu numai.Cred totusi ca exagerati. Daca lucrurilre sunt cum le prezentati dumneavoastra, atunci cum de publicatia„Puncte Cardinale” a putut sa dureze 20 de ani si fara intreruperi, daca nu ma insel ?
M. B.
@ M. B.
Revista „Puncte cardinale” a durat cu jertfa vechii generaţii, cea a închisorilor comuniste, acum de tot împuţinată. Erau, cu toată crucea vîrstei, oameni de suflet, pe care te puteai baza, atît din ţară, cît şi din vechiul exil. Dar şi ea, în ultimii ani, a dus-o tot mai poticnit.
Şi pe urmă, ca să fim drepţi, impactul public al revistei sibiene n-a fost pe măsura longevităţii ei. Mulţi vor fi auzit de ea, dar mult mai puţini vor fi şi citit-o (sau măcar răsfoit-o) vreodată.
Atenţionat de unul dintre prieteni, am îndreptat în text informaţia greşită că "Permanenţele" ar fi dispărut şi ele. Deşi se menţin cu tot mai multă greutate, apar în continuare şi pot fi accesate pe internet.
Asta ma bucura si e foarte bine, dar de gasit nu se gaseste pe nicaieri, ca si cand nu ar mai apare. Asa era si cu "Puncte Cardinale" pe vremuri. Daca lumea nu o poate procura cata importanta mai are ca apare ? Daca nu are impact presa de dreapta degeaba mai exista.
M. B.
@ M. B.
E uşor de vorbit cînd n-ai făcut experienţa relaţiei cu difuzorul român. Pentru o revistă care nu este de cancan cel mai eficient rămîne abonamentul (pe care nimeni nu te împiedică să-l faci) şi sprijinul on-line.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire