INTERMEZZO LIRIC: CÎNTECE DE DINCOLO (1-5)

SUMARUL BLOGULUI

Întru pomenirea poetului arhiereu

Bartolomeu Valeriu Anania

Cîntece de dincolo (1)

Stau nemişcat, dar treaz mi-e duhul care,

uimit şi el de sine ca de-un vis,

se-adună gînd cu gînd din mădulare

spre-o zarişte ce-abia i s-a deschis.

E timp sau spaţiu largul care-l fură?

Şi cum să poţi să te măsori cu toate

ce-n văz şi-auz, cu-ntreaga lor făptură,

răzbite par de-atîta plinătate?

Dar eu… eu sînt acolo sau aici?

E-aşa ciudată firea pe din două:

din cele vechi ca fumul te ridici,

dar n-ai temei în starea ta cea nouă;

nu ştii-ncotro, nici cît aievea este,

ci doar că sub încet devine peste…

Cîntece de dincolo (2)

Mă uit în jur, de undeva de sus,

şi slobod sînt cum n-am mai fost vreodată;

sătul mă simt de trupul meu răpus,

ca de-o povară prea-ndelung răbdată.

E lume-n preajma lui (ce nu-i şi-a mea)

şi nu-nţeleg deloc de ce nu-mi pasă…

I-aud pe toţi, dar simt de parc-aş vrea

să tacă mîlc, pe-o limbă mai frumoasă…

A mea-i duhoarea asta, sau a lor?

Dar şi-o mireasmă bună-mi dă tîrcoale

şi-n ea mă leagăn ca un fulg uşor…

Mai e – şi cît? – acolo jos din mine?

Şi-aici de ce-s, cu gîndurile goale

şi-atît de nou încît să zbor îmi vine?

Cîntece de dincolo (3)

Privesc, cum trec pe rînd, la toţi ai mei

şi milă mi-e mai mult decît mi-e dor…

Ce chinuit stă sufletul în ei

şi cît de greu atîrnă pasul lor!

Mi-s dragi cumva, dar ca-ntr-un vis departe…

M-aş vrea cu ei aicea sus, nu jos…

Aşa de plin de viaţă (sau de moarte?),

tot plînsul lumii-mi pare de prisos…

De mai de sus, presimt un sorb aproape

şi mă-nfior de-avana lui suflare,

spre care stă şi sinea mea să scape…

Nici înapoi nu trag, nici înainte,

ci doar aştept în tinda tainei care

mă-nghite lin, cu cea din urmă minte… 

Cîntece de dincolo (4)

Sînt umbre-n jur, dar chipurile bine

se desluşesc, din faguri de lumini,

şi ştiu acum că-i am pe lîngă mine

pe morţii mei plecaţi la cer senini.

De veghe stau, tăcuţi, venirii mele,

să nu mă simt cu sufletul stingher,

şi după ei, ca magii după stele,

să trec în pace pragul spre eter.

Pricep acum deplin şi mă cutremur,

şi simt că-s tot o rugă fără grai,

răpită lin de-o áripă în tremur

din míjlocul duiosului alai,

iar mai presus de tot ce-n jur dă roată,

un rug străarde-n slava despicată…

Cîntece de dincolo (5)

Purtat spre vămi de-un înger ce mă ştie

cum nici eu însumi nu mă ştiu la fel,

străvăd din mers rîvnita-mpărăţie

şi ca un prunc mă dau pe lîngă el.

De-o fi să aibă cerul milă mare,

nu de ce-am fost, ci de ce-am vrut să fiu,

voi cere-n vecii vecilor iertare

că n-am umblat cu îngerul de viu.

Şi de-o să aibă ruga mea-nlesnire,

nu zic de sfînt, ci doar de slugă bună,

voi trage-n sus, pe firul ei subţire,

cît pot din neamul meu, ca pe-o arvună,

căci tot ce-am fost în lume, după fire,

se face-n cer o singură iubire.

(Va urma)

Răzvan CODRESCU

ROST 100: CLAUDIU TÂRZIU ŞI SENIORII:

LA MULŢI ANI ŞI LA MULTE ROSTURI !

O imagine care prisoseşte asupra cuvintelor...