SUMARUL BLOGULUI
TREI SONETE
PIERDUTE
ŞI REGĂSITE
I
Îi dăm iubirii nume păcătos
şi preacurvim cu ea printre cuvinte,
dar rămăşiţa visului frumos
tot dă de gol păcatul care minte.
Nu poţi nicicînd cădea atît de jos
să nu-ţi aduci de susul tău aminte,
căci Dumnezeu e pururea gelos
de cît a pus în noi de mai `nainte.
Şi dracu-şi ştie slava lui dintîi
şi nu se-nşeală-atît pe cît înşeală!
Iubirii poţi dator să îi rămîi,
dar tot îi dai odată socoteală;
şi-oricît te-ai ispiti spre amăgire,
nu poţi scăpa de ce ţi-e dat prin fire.
II
Ne punem fiecare făptura la mezat,
cu pofta răzvrătită în trup ca o stihie,
cu gîndul ce ne paşte, cu dorul ce ne-mbie,
cu tot ce-am fost şi sîntem de cînd ne-am înţărcat.
Nimic nu-i de vînzare, nimic de cumpărat,
doar troc rîvnim să facem, acum şi pe vecie,
iar Dumnezeu, ce toate de-a fir a păr le ştie,
pe crucea lui ne plînge pe cît ne-a blestemat.
Am vrea şi nu ştim bine nici ce, nici cît, nici cum,
cu ura şi iubirea în veşnică risipă,
împuţinaţi de moarte în fiecare clipă
şi rătăciţi aproape pe fiecare drum.
Iar ce rămîne-n urmă, pe scoarţa lumii aceste,
sînt visurile noastre, ce-au devenit poveste.
III
Murim din doi în doi, din trei în trei,
murim din zece-n zece, dacă vrei,
din sută-n sută sau din mie-n mie,
dar moartea, şi sărindu-ne, ne ştie.
Murim devreme sau murim tîrziu,
din frate-n frate sau din tată-n fiu,
din dragoste, din silă, din durere,
dar moartea tot ne vrea şi tot ne cere.
Murim răpuşi sau încă în picioare,
murim spre pomenire sau uitare,
murim senini sau negri de păcate,
căci moartea-şi pune crucea peste toate,
şi-n poala ei, ca-ntr-un răgaz al firii,
ne poartă goi spre vămile Iubirii.
Răzvan CODRESCU
2 comentarii:
Minunate sonete, pline de tîlcuri şi învăţături. Dar cîţi oare iau aminte ?
foarte frumos...mi-au placut sonetele tale....
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire