duminică, februarie 27, 2011

S-A STINS RODION, FIUL PĂRINTELUI GALERIU

SUMARUL BLOGULUI



Încă o veste tristă la capăt de iarnă: după o lungă suferinţă (anul trecut, o vreme, a fost chiar în comă) ne-a părăsit, la numai 64 de ani, şi RODION GALERIU, fiul părintelui Constantin Galeriu şi tatăl părintelui Cristian Galeriu (urmaş întru slujire al bunicului său la Biserica „Sf. Silvestru”).
Rodion Galeriu, medic cu larg orizont cultural şi religios, a fost cel care s-a implicat cel mai mult, după 1989, în ctitorirea şi funcţionarea Editurii Harisma, precum şi cel care s-a ocupat cu precădere de editarea sau reeditarea postumă a scrierilor părintelui Constantin Galeriu (context în care am şi avut bucuria să-l cunosc mai îndeaproape, numărîndu-mă printre colaboratori).
Îl revăzusem pentru ultima oară în toamna trecută, la Simpozionul închinat părintelui Constantin Galeriu şi desfăşurat la Facultatea de Teologie din Bucureşti: era slăbit şi n-a putut rezista pînă la sfîrşitul lucrărilor, dar s-a străduit şi cu ultimele puteri să-şi onoreze misiunea de a cinsti memoria ilustrului său părinte.
Dumnezeu să-l odihnească şi să aducă mîngîiere familiei îndurerate. (R. C.) 


Părintele Cristian Galeriu, pe umerii căruia apasă cu precădere 
răspunderea de a duce mai departe aleasa moştenire 
rămasă de la bunicul şi de la tatăl său

2 comentarii:

La 27/2/11 10:29 p.m. , Anonymous Gabriela a spus...

Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

 
La 28/2/11 11:11 a.m. , Anonymous Gabriela a spus...

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire