joi, februarie 10, 2011

RĂZVAN CODRESCU: RONDELURI

SUMARUL BLOGULUI



I

Tu nu eşti tu: te ştiu după tăcere,
cum cerbu-şi simte ciuta prin păduri...
Pe unde-ai mas, ce greu ţi-o fi să-nduri
netrupul tău şi-avana mea durere!

Deşi, ca-n vis, cu-aceeaşi ochi mă furi
şi te petreci cu-aceeaşi mlădiere,
tu nu eşti tu: te ştiu după tăcere,
cum cerbu-şi simte ciuta prin păduri...

Aştept, sub trista stelelor cădere,
să vii-ndărăt, ca seva în nervuri,
iubirea mea, la marea înviere,
căci azi în carnea ta, pe care juri,
tu nu eşti tu: te ştiu după tăcere!


II

„De-ai vrut să calci augusta mea cetate,
nesăbuit fu pasul tău dintîi:
nu-i chip în ea cu liota să mîi,
ci doar cu plînsa ta singurătate.

De-ai fi bătut la poarta ei ca frate,
te-aş fi primit cu miruri şi tămîi:
nesăbuit fu pasul tău dintîi,
de-ai vrut să calci augusta mea cetate.

Pe-aici lumina mîngîie sau bate
şi stau la pîndă şerpii sub călcîi!
Se cuvenea cu voile curate
să te încingi din tălpi la căpătîi,
de-ai vrut să calci augusta mea cetate!”.


III

Sub care steag frumseţea să ţi-o pun,
cînd amiroşi a înger şi-a jivină?
În carnea ta sfioasă de lumină
e oare loc de visul meu mai bun?

Misterul tău închis într-un cătun
e rai aman sau iad arzînd de vină?
Cînd amiroşi a înger şi-a jivină,
sub care steag frumseţea să ţi-o pun?

Pe trupul tău de ceteră mă-nstrun
şi-aştept ivirea cîntecului, lină;
răsar deasupra ta, şi iar apun,
şi n-am habar, iubirea mea străină,
sub care steag frumseţea să ţi-o pun...




IV

Tu ce să faci mai mult, Atotiubire,
decît făcuşi pe-al crucii tale lemn?!
De-aş fi măcar c-un cui de tine demn,
dau scris că moartea nu mi-ar sta în fire.

Dar dacă eu, pe limba mea subţire,
pier zi de zi şi cer din ceruri semn,
decît făcuşi pe-al crucii tale lemn,
Tu ce să faci mai mult, Atotiubire?!

Cînd noi, uituci de Marea Răstignire,
păcătuim bicisnic sau solemn,
din gînd, sau din cuvînt, sau din privire,
găsind mereu spre fapta rea îndemn,
Tu ce să faci mai mult, Atotiubire?


V

Începem, cîte unul, să plecăm –
e-atîta loc de noi pe sub pămînturi…
Curînd tăcea-vor reavenele cînturi
şi visele ce-a fost să le visăm…

Fiind nevolnici moartea s-o-nşelăm,
abia ne pasă-n care ciur ne vînturi…
E-atîta loc de noi pe sub pămînturi –
şi-ncepem, cîte unul, să plecăm…

Am vrea măcar de-un petec să mai stăm,
trăgînd de zdreanţa vechilor avînturi,
dar toate-n noi pe rînd le îngropăm
şi – prefăcuţi noi înşine-n mormînturi –
începem, cîte unul, să plecăm…


VI

După ce-am fost pe lume-atît de vii,
ţărîna cum de poate să ne-ncapă?
Şi cum ne lasă morţii de aci
Cel ce de moartea veşnică ne scapă?

Nici pîinea şi nici vinul din năstrapă
nu sînt destul s-ajungă a limpezi
ţărîna cum mai poate să ne-ncapă
după ce-am fost pe lume-atît de vii.

De ce se-alege duhul de stihii
şi firea-n toţi ca tabla legii crapă,
cînd sîntem chip al Sfintei Măreţii,
şi cum de-ajungem viermilor agapă -
noi, cei ce-am fost pe lume-atît de vii?!




VII

Tu tot veghezi, sublimă-ntru tristeţe,
coló-n cerdacul dragostei dintîi
şi năpîrleşti de vechea ta frumseţe
ca mai frumoasă-n urmă să rămîi.

În ochii tăi se-adună vremi răzleţe
şi chiar de-ţi arde rana din călcîi,
tu tot veghezi, sublimă-ntru tristeţe,
coló-n cerdacul dragostei dintîi.

Iubirea mea cosită prin fîneţe,
cu izul tău a taină mă tămîi
şi mă smeresc preaplînsei tale feţe…
Veciei prag şi morţii căpătîi,
tu mă veghezi, sublimă-ntru tristeţe.

7 comentarii:

La 10/2/11 11:49 a.m. , Blogger Claudiu Târziu a spus...

@ Răzvan Codrescu:

Eu sînt fan al poeziei dvs., precum ştiţi, aşa că nu pot face un comentariu obiectiv :-) Mă bucur însă că aţi scos şi aste rondeluri la lumina internetului. Pe primul l-am publicat şi pe blogul meu, la "Poemele săptămînii".
Oare de ce noii poeţi nu mai scriu în dulcele stil clasic?

 
La 10/2/11 2:37 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Scrie fiecare după cum e plămădit.
Ideea grupajului de rondeluri mi-a venit tocmai de la cel reprodus acolo (de aceea l-am şi aşezat în frunte).
Mărturisesc însă că mă simt mult mai la largul meu în sonete...

 
La 10/2/11 5:53 p.m. , Blogger Zee a spus...

@ Claudiu Tarziu

Pe linga har, domnul Codrescu foloseste oarece cuvinte si locutiuni din 'cea romana "clasica" de care multi dintre poetii contemporani - care stiu numai limba romana curenta (o, Doamne!) - pur si simplu n-au auzit. Si, oricit ar incerca, nu le iese - numai ca trebuie sa te impui cumva in sfera literara, nu?

@ Razvan Codrescu
Minunate poeme, v-am mai spus si cu alta ocazie, sub alta identitate. Va multumesc ca imi incintati exilul.

 
La 11/2/11 5:08 a.m. , Blogger Iulian Capsali a spus...

Draga Razvan, nu vreau sa te enervez, dar cred ca poezia ta nu-si merita vremea. Este prea moderna ca sa fie priceputa de oamenii recenti si aparent prea vetusta (in forma, nu in substanta) si prea imbibata de dialogul cu Divinitatea, ca sa fie acceptata de "moderni"... O poezie pentru o lume culta si imbisericita- doua deziderate aproape imposibil de conciliat astazi!

 
La 11/2/11 3:04 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

De ce să mă enervez? "Răspărul" cu vremurile mi l-am asumat demult, iar premii sau onoruri literare nu mi-am propus să vînez. De scris, scriu pentru că aşa îmi vine, fără să mă gîndesc dacă şi cine ar putea gusta stihuirile mele "batrîneşti". Sigur, dacă unora chiar se întîmplă să le placă, n-am tăria să nu mă bucur...

 
La 11/2/11 4:19 p.m. , Blogger vladimir b. a spus...

Numai cine "nu are tăria să nu se bucure", poate plămădi astfel de stihuri! Nu mă credeam în stare să scriu ceva despre aceste 'Rondeluri', dar v-am "prins pe cuvînt"...

 
La 12/2/11 10:45 a.m. , Anonymous Gabriela a spus...

Poezie pe linia Eminescu-Arghezi: sarbatoare a limbii romane, insa in cel mai curat duh crestin-ortodox.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire