O DATORIE ÎMPLINITĂ CĂTRE PĂRINTELE STĂNILOAE

Cum anul trecut am publicat pe acest blog articolul critic “Casa Părintelui Stăniloae”, preluat de pe blogul d-lui Răzvan Ionescu, în care se deplîngea stagnarea lucrărilor de renovare şi reamenajare, îmi fac acum datoria de a semnala, trimiţînd la blogul aceluiaşi autor (care a fost primul care să se bucure şi să sublinieze evenimentul), că vineri 21 august 2009, în Vlădenii Braşovului, s-a inaugurat, cu sfeştanie şi pomenire, în prezenţa P. F. Daniel Ciobotea şi a Î. P. S. Laurenţiu Streza, Casa Memorială “Dumitru Stăniloae”, reper major al Ortodoxiei transilvane şi româneşti. (R. C.)

„Acasă, cuvânt care ne aduce uneori lacrimi în ochi. Care dă fiecăruia sentimentul unicităţii. Fiecare om este unic, viaţa ne arată că acesta este marele adevăr al fiinţei umane pe care ni l-a rânduit Dumnezeu în Atotputernicia Sa. Acasă, coordonată a unicităţii mai mult decât o localizare în spaţiu şi timp, legată de geografie spirituală, care, fără doar şi poate, îşi pune amprenta pe ceea ce suntem, pe ceea ce aspirăm a fi. Locul unde ne-am născut, locul unde trăim, unde suntem legaţi de prezenţa fizică sau în duh a celor pe care a celor pe care îi iubim, de amintiri. Ele sunt prezente în noi, uneori clare, alteori uitate, dar actuale printr-o memorie a sentimentelor. Căci memoria sentimentelor, a trăirilor intense de odinioară, este totdeauna mai durabilă decât cea a evenimentelor precise, al căror detalii, încă vii, aparţin totuşi trecutului... Memoria sentimentelor o trăieşti azi, o trăieşti totdeauna. Poate ca o reparaţie pe care timpul consideră că ne-o datorează, tocmai pentru că nu o cruţă cu tăvălugul lui necruţător...
Vlădeni, acel acasă al meu, mai mult decât oricare altul, dăruit mie de copilărie, de vremea când ştiam că viaţa nu poate fi decât frumoasă, pentru că eram apărată, ocrotită, ca într-o poveste care se termină totdeauna fericit, în care binele învingea totdeauna. În care irealul se amesteca cu realitatea, cu prezenţa părinţilor mei, cu universul meu, cu tot ceea ce se întâmpla pe lume. Când întâmplările zilnice erau evenimente ce alcătuiau micul senzaţional cotidian, netulburat de nici un nor, de nici un întuneric [...] Intram într-o altă lume în care domneau alte legi, o altfel de existenţă, în care timpul renunţase să mai existe. Ca şi seara, când ne întorceam de la câmp în carul înalt cu fân, clădit cu măiestrie de tata şi tuşica, şi priveam cerul plin de stele, ceea ce ne făcea cumva să înţelegem cum ar putea arăta înfinitul însuşi. Tata îl citea pe Pascal, căruţele veneau în şir, legănându-se, unele după altele, ca un cârd de păsări uriaşe ce se îndreptau spre o margine necunoscută a orizontului. Toate contururile se estompau lăsându-ne să bănuim că am nimerit într-un tărâm fermecat pe care numai acolo îl puteai găsi.
Acesta era acasă al nostru: o realitate dincolo de realitate. Aşa a rămas, cu amintirile şi chipurile celor dragi, pe care îi iubim şi ne iubesc şi de dincolo, ne privesc de acolo cu dragoste, se bucură de bucuriile noastre, se întristează de tristeţile noastre. Un acasă care ne însoţeşte toată viaţa, colorând-o şi ajutându-ne să înţelegem mai bine unicitatea fiecărui suflet nemuritor” (LIDIA STĂNILOAE).

Cei care trec prin Vlădeni, pe şoseaua ce leagă Braşovul de Făgăraş, pot vizita Casa Memorială „Dumitru Stăniloae”, aflată la doar cîteva zeci de metri de şoseaua naţională, unde-l vor avea ca ghid destoinic pe Părintele Paroh Ionuţ Ilea (tel.: 0741/031534; 0723/838933). Pentru mai multe detalii şi o bogată ilustraţie fotografică, a se vedea blogul d-lui Răzvan Ionescu – “Ferestre în pridvor”.