vineri, august 07, 2009

PROIECTUL AIUD: SEMNE DE ÎMPĂCARE ?


Clopotul dăruit de Părintele Iustin Pârvu
schitului de la Rîpa Robilor din Aiud


Dezveliţi tot adevărul şi le spuneţi tuturor
Cum muriră fraţii noştri pentru Neam şi Ţara lor!

Pe blogul d-lui V. Roncea, o doamnă temperamentală, dar complet dezinformată în privinţa subiectului pe care-l abordează, înşiră cîteva enormităţi înveninate, sub titlul delirant “Hidra cripto-comunistă contra Vetrei Monahale de la Rîpa Robilor” (pe autoare n-o deranjează “să combată” pe un blog pe care sînt adulaţi Iulian Vlad, Dinu Săraru, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Mihai Pelin, Artur Silvestri, Radu Beligan, Paul Everac, Mihai Ungheanu etc., dar în schimb e convinsă că există o “hidră cripto-comunistă” avîndu-l printre capete pe... Claudiu Târziu!). Textul este atît de plin de neadevăruri flagrante şi raţionamente abrupte încît nici nu merită efortul unui comentariu punctual.
Interesant este însă altceva. La sfîrşitul articolului d-nei Vasiliu-Scraba, titularul blogului inserează o notă în care citim: “Personal resping categoric ideea unui «Centru Cultural» inspirat din modele străine de Ortodoxie, dar susţin Proiectul Centrului de Martirologie al d-lui dr. Pavel Chirilă, alături de Mănăstirea Sfinţilor Închisorilor a Părintelui Justin Pârvu, dar numai cu aprobarea planului de către Părinte şi deţinuţii politici şi cu binecuvîntarea Episcopului locului, ÎPS Andrei Andreicuţ, şi, mai ales, a Mitropolitului Bartolomeu Anania, fost deţinut politic şi înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române”.
Înduioşător, nu-i aşa? Să observăm mai întîi cît de grijuliu a devenit dintr-o dată promotorul campaniei antipatriarhale şi antisinodale cu binecuvîntările arhiereşti. Nu-i rău deloc. Sigur, spre a se învrednici de importanta dumnealui susţinere, Proiectul trebuie să mai îndeplinească şi alte condiţii sine quibus non: să fie aprobat de Părintele Iustin şi de personajul colectiv numit “deţinuţii politici” (aceştia trebuind să fie toţi ca unul, dacă aspiră la susţinerea “fraţilor nepătaţi”). Iarăşi s-ar putea zice că nu-i tocmai rău. Necazul ar putea veni, totuşi, de la frecventele neconcordanţe ale vieţii şi firii omeneşti. Căci ce ne-am face dacă, să zicem, Părintele Iustin şi Deţinutul aprobă, dar ierarhii, dintr-un motiv sau altul, nu dau binecuvîntarea?! Sau dacă ierarhii binecuvintează, dar Părintelele Iustin şi Deţinutul, dintr-un motiv sau altul, nu aprobă?! Să nădăjduim însă că Dumnezeu va fi mai bun cu noi decît sîntem noi cu El şi, de hatîrul morţilor noştri, nu ne va pune/lăsa într-o asemenea... “dilemă” (horribile dictu).
Personal (adică însuşi, în persoană, cu toată decisiva sa personalitate), d-l V. Roncea se declară dispus să susţină şi “Mănăstirea Sfinţilor Închisorilor a Părintelui Justin Pârvu”, şi “Proiectul Centrului de Martirologie al d-lui dr. Pavel Chirilă”. O, cîtă generozitate şi cît simţ al proprietăţii (aşa, ca să se ştie că nu-s ale tuturor şi ale nimănui)! Un singur lucru se “respinge categoric”, un singur lucru nu poate fi personal admis de d-l V. Roncea: “ideea unui «Centru Cultural» inspirat din modele străine de Ortodoxie”. Nici aici n-ar fi nimic de zis (se ştie cît rău ne-au făcut modelele străine şi heterodoxe de-a lungul vremii), numai că... de unde pînă unde un “Centru Cultural” la Aiud?! Nimeni n-a propus vreodată aşa ceva, şi încă în răspărul Ortodoxiei! Aici d-l Roncea se încurcă în iţele propriilor diversiuni alarmiste. Nu ştiu cum e, n-am făcut această experienţă, dar probabil că, atunci cînd minţi cu atîta patimă şi neruşinare, ajungi treptat să crezi în propriile minciuni...
Sperietoarea unui “Centru Cultural” este ficţiunea manipulatorie cu care gaşca de agitatori publici a fraţilor Roncea şi a “mişcăriştilor” în sutană au căutat să intoxice opinia publică ortodoxă, sugerînd că s-ar urmări, de către forţe oculte (musai heterodoxe şi cripto-comuniste), deturnarea Proiectului Aiud în direcţia cea mai odioasă ortodoxului habotnic: cultura.
Ei bine, fie cultura cît de bună sau cît de rea, ea n-are nimic de-a face, în mod autonom, cu Proiectul Aiud, în nici una dintre variantele propuse. Toate au ca principal şi indiscutabil obiectiv Mănăstirea, ca axă şi cadru tradiţional pentru pomenirea liturgică, pentru cinstirea mistică şi morală a martirilor Crucii de la Aiud şi din toate temniţele ateismului roşu. Singura discuţie era ca pe lîngă Mănăstire – sau, mai exact spus, în cadrul ei – să funcţioneze şi un Centru de cercetări martirologice, sub exclusiva supraveghere şi coordonare a Stăreţiei şi a Arhiepiscopiei locului, aşa cum pe lîngă/în cadrul multor mănăstiri pot funcţiona şi funcţionează efectiv, prin tradiţie, un muzeu, sau o tiparniţă, sau o şcoală bisericească, sau un atelier de pictură ori de broderie, sau vreun aşezămînt social. Unele ca acestea nu intră în excluziune cu menirea liturgică, nici cu puritatea ortodoxă a unei lavre, ci se subordonează celorlalte nevoinţe specifice, în numele şi în slujba lui Hristos. Centralitatea Mănăstirii în cadrul Proiectului memorial exclude orice analogie cu Sighetul: la Sighet avem memorialul fără Dumnezeu, la Aiud avem - şi vom avea - memorialul cu Dumnezeu.
Discuţiile iscate în jurul Proiectului Aiud, în urmă tendenţios radicalizate, n-au avut iniţial ca obiect real decît o anume concepţie arhitectonică, deci ceva de ordin exterior şi negociabil. Rezervele faţă de un plan sau altul n-au fost în această privinţă neîndreptăţite, dar aceasta este o cu totul altă discuţie. Totul se putea rezolva creştineşte, civilizat şi responsabil, prin dialog consultativ şi în pace comunitară. Dar în locul duhului creştin unii au înţeles să cultive duhul învrăjbirii, al suspiciunii apriorice, al insinuării indigne sau chiar al asasinatului moral, uzînd de cea mai josnică recuzită polemică şi diversionistă (care încă la noi, din păcate, face deliciul vulgului, ca şi mojiciile vadimiste sau stupidităţile OTV-iste), cu vorbe grele, mistificări, decontextualizări, ceea ce a generat un nou, păgubos şi total inutil “război româno-român”, cu atît mai grav şi mai jenant cu cît a angajat însăşi imaginea publică a Ortodoxiei.
Manipularea panicardă a fost atît de abil şi de abject concertată (ca şi în cazul abuzurilor biometrice) încît a luat şi minţile unor oameni serioşi şi cinstiţi sufleteşte, ceea ce explică şi o recentă “scrisoare deschisă a elitei morale a României” (pusă la cale şi mediatizată tot de fraţii Roncea şi de ciracii lor), în care respectabili supravieţuitori ai temniţelor comuniste* (dar şi vreo 15 organizaţii “anticomuniste” mai mult sau mai puţin fantomatice) îşi exprimă faţă de Înaltul Bartolomeu Anania îngrijorarea cu privire la dejucarea Proiectului Aiud şi la pretinsa lor marginalizare contextuală. Iar “jalba” se încheie astfel: “Noi credem însă că nici o binecuvîntare nu va fi valabilă pînă nu se va lămuri cumplitul adevăr legat de holocaustul roşu. Pînă atunci, singurii care au drept să spună ceva în această problemă sînt tocmai cei care au suferit. Vreţi să faceţi ceva înălţător pentru martiri? «Dezveliţi tot adevărul şi le spuneţi tuturor/ Cum muriră fraţii noştri pentru Neam şi Ţara lor!»”.
Fondul chestiunii – necesitatea pomenirii întru adevăr – este incontestabil, dar cîteva observaţii se impun, spre împreună-lămurire. Mai întîi o observaţie asupra unui detaliu care s-ar putea să ţină şi de graba redactării: “cei care au suferit” (şi în faţa cărora, într-adevăr, s-ar cuveni să umblăm în genunchi) nu sînt “singurii care au drept să spună ceva în această problemă”, ci numai cei dintîi. Dreptul lor suveran nu este exclusivitatea, ci prioritatea morală. Ei trebuie – înaintea oricăror altora – consultaţi şi ascultaţi cu toată reverenţa. Altminteri, dreptul de a spune ceva, de a se implica atitudinal, îl au toţi cei ce simt creştineşte şi româneşte, şi care vor continua să o spună şi după ce venerabilii supravieţuitori ai temniţelor nu vor mai fi printre noi. Cu cît mai mulţi se vor implica, cu cît mai multora le va păsa, cu atît memoria va fi mai vie şi mai durabilă.
Nu ştiu dacă şi ce va fi răspuns Înaltul Bartolomeu la această scrisoare deschisă, dar ştiu şi mărturisesc că “a face ceva înălţător pentru martiri” a fost o preocupare a sa constantă şi evidentă, concretizată inclusiv în sfinţirea ca biserică a Mausoleului de la Aiud (act care a reprezentat stricta sa iniţiativă: „Iată, am venit să sfinţesc acest prestol realizat prin grija deosebită a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Sibiu. [...] Şi am făcut sfinţirea după ritualul întreg, socotind că este bine ca această masă să nu fie doar un simbol, un jertfelnic pe care să se oficieze doar parastase, ci, cel puţin din cînd în cînd, să se săvîrşească pe ea şi Sfînta Liturghie. Pentru aceasta este nevoie de o sfinţire specială. În piciorul Sfintei Mese am aşezat Sfinte Moaşte ale unui martir – în acest loc al martirajului – şi documentul care s-a citit în faţa frăţiilor voastre, şi care rămîne aici, sub pecete, atît cît va dura acest jertfelnic şi cît va dura acest monument. [...] În numele lui Dumnezeu şi în numele morţilor noştri, vă mulţumesc tuturor celor ce aţi jertfit şi aţi ridicat acest monument memorial, celor ce aţi zidit acest jertfelnic pe care astăzi s-a săvîrşit, pentru întîia oară, Sfînta Liturghie a Sfîntului Ioan Gură de Aur” – 14 septembrie 2000).
Dacă însă marea urgenţă – prisosind chiar asupra oricărei binecuvîntări, cum citim în scrisoare – este aceea de a lămuri “cumplitul adevăr legat de holocaustul roşu”, datorie sacră atît de frumos exprimată în versurile citate (“Dezveliţi tot adevărul şi le spuneţi tuturor/ Cum muriră fraţii noştri pentru Neam şi Ţara lor!”), atunci nimic nu apare mai potrivit şi mai îndreptăţit decît un centru de martirologie chiar în cadrul năzuitului complex memorial. Că lumea ortodoxă românească are resursele – inclusiv şi mai ales monahale – cu care să răspundă acestui obiectiv major e dovedit cu prisosinţă de realizările de pînă acum ale unor mănăstiri precum Petru-Vodă, Diaconeşti, Oaşa sau Rarău, pe care sînt sigur că nimeni nu le ignoră. Deci, oameni buni, dincolo de falsele litigii, iată-ne “gînd la gînd cu bucurie”!
Cum pînă şi d-l V. Roncea s-a decis “să dea verde” Centrului de Martirologie din ansamblul memorial de la Rîpa Robilor, şi cum panica faţă de un presupus “Centru Cultural”, mai mult sau mai puţin heterodox, am văzut că nu prea are obiect, fiind doar o insinuare diversionistă într-un război inutil şi nedemn, oare ce ne mai dezbină şi ne mai îngrijorează? Este din ce în ce mai evident că vrem acelaşi lucru cu toţii (foşti deţinuţi, mănăstiri, ierarhi, jurnalişti creştin-ortodocşi, mireni rîvnitori) şi că e loc pentru contribuţia smerită a fiecăruia, într-o împreună-lucrare care depăşeşte orice interese personale sau de grup şi care chiar s-ar putea constitui într-un model de vrednicie şi unitate ortodoxă românească, spre bucuria viilor şi pacea morţilor deopotrivă.
O dată ajunşi aici, oricine, de acum înainte, va mai încerca să confişte Proiectul Aiud în numele vreunei persoane sau vreunui grup de interese (mănăstiresc sau nemănăstiresc), sau va perora aiurea (ca d-na Vasiliu-Scraba, altminteri respectabilă în domeniul dumneaei de competenţă**), îşi va trăda impuritatea (ca să nu spun necinstea sufletească) şi se va face vinovat faţă de memoria şi de moaştele martirilor.
Dumnezeu să ne păzească, la rugăciunile sfinţilor noştri ştiuţi şi neştiuţi, de micimile noastre secesioniste. Restul va veni pe deasupra.


Răzvan CODRESCU


* Unii trecuţi însă pe lista de semnături fără ştirea lor, cum este, bunăoară, cazul d-lui Demostene Andronescu...
** Vorba aceea: „Dacă tăcea, filosoafă rămînea”.

27 comentarii:

La 7/8/09 2:19 p.m. , Anonymous Cristian a spus...

E greu sa faci o manastire si un centru de studii care sa dainuie pe ruina morala a unor Roncea, personaje grotesti ce au sprijinul neconditionat al Pr. Iustin. Acest amestec intre minciuna scabroasa si ortodoxie, face ca proiectul Aiud sa para imposibil in acest moment, tocmai din punct de vedere duhovnicesc. Pana cand nu se vor separa oile de capre, pana cand aceasta simbioza intre securitatea nationalista prin trambitele fratilor Roncea si monahismul ortodox reprezentat de Pr Iustin nu este oprita, aceast demers nu poate continua. Este lipsit de bun simt sa-l vezi pe parintele Iustin ca da interviuri ample pe blogul Roncea, cautionand ceva imposibil de acceptat in Biserica: intriga, sperjurul, minciuna, vulgaritatea de mahala a limbajului, umorile venale si manipularea grosiera. Practic, arsenalul securitatii (revista "Saptamana" pare o joaca de copii pe langa blogul Roncea) pus in slujba "ortodoxiei". Atata vreme cat "duhovnicul neamului" nu-i lasa din bratele ocrotitoare pe acesti diversionisti de profesie, nu se intrevede nici o posibilitate de constructie. Nici nu este bine ca bazele unui asemenea proiect de asanare morala si duhovniceasca, cu incarcatura data de sutele de martiri marturisitori, sa porneasca sub asemenea auspicii. Locul trebuie curatat de pofte si lasat putin sa se odihneasca.

 
La 7/8/09 3:35 p.m. , Anonymous claudiu dobrota a spus...

Asa sa ne ajute Dumnezeu!!!

 
La 7/8/09 9:07 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

felicitari pentru articol, Roncea merita un raspuns de ceva timp. DAR... nu pot sa nu ma crispez cand aud formula: "ortodox habotnic", mai ales atunci cand conceptul de "cultura" e folosit antitetic. In acest punct (nevralgic) ati reusit sa ma faceti circumspect. Cum se numesc toate madularele Bisericii Ortodoxe de 2000 de ani? Aduc a habotnicie acesti drept-maritori? Intreb, pentru ca se stie cat de "caposi" au fost in multe momente "culturale", "istorice", "aggiornamentale". S-au tinut cu dintii, pardon, cu propria si unica viata de credinta apostolica. Dar ce tot indrug, Apostolul Pavel, invatatul, e mult mai blamabil, este portretul "ortodoxului habotnic", caci, nu-i asa, a preferat Revelatia in schimbul intregii sale "culturi"(se pare ca nu a inteles atat de idolatru circumcizia, precum Petru. Hmm, ce habotnicie din partea invatatului)
Cat de adevarat: drumul spre iad... cu bune intentii. Valul Mayei? De ce sa facem din cultura un idol si un argument infailibil, cand avem Revelatia? Pur si simplu nu inteleg. Poate din cauza habotniciei mele. Sa le dam in moalele capului cu barosul culturii tuturor acestor ortodocsi habotnici. Ce atata zarva pentru "nimic"? Ei sa iasa in strada, impotriva gay-lor, si impotriva dusmanilor "prea-vazuti" (inca 2000 de ani de acum, de va fi nevoie) ca din pix/tastatura reglementam noi conduita adecvata culturii acestui veac.
Superb, absolut speechless

 
La 8/8/09 2:28 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Anonimului de la 9.07 PM:

Vă prevalaţi, cred, prea mult de un detaliu, riscînd să mutaţi discuţia de la dezbaterea de idei la "cearta de vorbe" şi de la esenţialul care arde la inesenţialul care fîsîie.
De cînd e lumea au fost - şi pînă la sfîrşitul lumii vor fi - şi ortodocşi mai habotnici, şi ortodocşi mai puţin habotnici. Nehabotnicia nu-i neapărat o virtute, nici habotnicia nu-i neapărat un defect. Nehabotnicul nu-i mai puţin ortodox decît habotnicul (sau invers), ci e la fel de ortodox, dar altfel. Ortodoxia are nevoie şi de simplitatea habotniciei, şi de complexitatea nehabotniciei. Este însă un fapt că habotnicul este de regulă mai uşor manipulabil şi oarecum predispus, de dragul culorii, să ignore nuanţele, care au totuşi, adeseori, pertinenţa lor, mai ales într-o lume atît de parşivă precum cea în care trăim astăzi.
În orice caz, nici lipsa de cultură nu te mîntuieşte de la sine, nici cultura nu te pierde neapărat. Modelul Sfinţilor Părinţi (în frunte cu marii capadochieni) ne arată că idealul creştin nu separă cultura de credinţă, ci caută a le reuni întru Hristos. Decît necredinţa, mai bine o credinţă simplă (sancta simplicitas). Dar, dacă se poate, decît o credinţă simplă, mai bine o credinţă cultivată, care lărgeşte orizontul şi adînceşte adevărul. Marea teologie creştină, de la Sf. Ioan Gură de Aur la Sf. Grigorie Palama, nu-i produsul habotniciei, ci al credinţei ferme, dar de largă respiraţie culturală şi intelectuală.
Ortodoxia, după ce vremurile au silit-o să se refugieze într-o anume rezistenţă habotnică, trebuie şi poate să recupereze treptat, ca măsură superioară a vieţii creştine, modelul patristic, măcar ca aspiraţie şi principiu. Hristos Însuşi ne învaţă să fim "curaţi ca porumbeii şi înţelepţi ca şerpii", iar una dintre luptele Lui constante şi predilecte este cea cu vechea habotnicie evreiască. Mare e darul simplităţii, dar şi mai mare darul discernămîntului.
Desigur, voi prefera întotdeauna un habotnic unui nepăsător sau unui nehotărît, dar habotnicia, oricîte laturi bune ar avea, nu poate fi ideal sau ţintă a vieţii creştine, pentru că viaţa creştină Îl are ca măsură pe Hristos, Marele Nehabotnic răstignit de habotnicii neamului Său, şi este, în lamura ei mistică, "acumulare de Duh Sfînt", iar Duhul Care suflă unde vrea, în infinite nuanţe dumnezeieşti, nu este închidere conservatoare, ci deschidere creatoare - risc şi pariu al Celui Care ne vrea lucrători ai desăvîrşirii, după modelul Tatălui ceresc.
Un creştinism viu trebuie să aibă şi curajul habotniciei, dar şi curajul de a nu se rezuma la habotnicie. Habotnicia este mai degrabă semn al crizei religioase; or, noi nu năzuim să încetăţenim criza, ci să o depăşim. Întru Hristos - Îndrăzneţul Care a biruit lumea.

 
La 8/8/09 9:49 a.m. , Anonymous Alexandru a spus...

"Sa fii crestin nu inseamna sa fii prost" (N. Steinhardt).

 
La 8/8/09 7:06 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru Alexandru:

Steinhardt se referea la altceva.
Cred că sugeraţi o traducere a discuţiei în termeni greşiţi. Habotnicul nu este neapărat prost, nici nehabotnicul neapărat deştept.
Chiar dacă printre habotnici se întîmplă să fie şi mulţi "proşti", iar printre nehabotinici se întîmplă să fie destui "deştepţi", nu se poate scoate o regulă de aici. Tot ceea ce se poate spune este că prostia predispune la habotnicie mai degrabă decît deşteptăciunea.
Habotnicia nu se manifestă doar ca simplicitas (naivitate), nici nu ţine strict de inteligenţă sau de neinteligenţă, ci traduce mai degrabă un anumit timp de sensibilitate sau de atitudine interioară care depăşeşte planul raţional. Dovadă că prostia nu are virtuţi, dar habotnicia poate avea.
Prostia este întotdeauna un lucru rău, pe cînd habotnicia, pe cît de rea poate fi în anumite împrejurări, pe atît de bună poate fi în altele. Habotnicia a salvat uneori dreapta credinţă; prostia - niciodată.
Eu nu sînt pentru un creştinism habotnic, dar nici nu pot stigmatiza fără rest habotnicia. O amendez doar (în treacăt, ca şi în textul de mai sus) atunci cînd mi se pare că înclină mai mult spre latura ei rea decît spre latura ei bună.

 
La 8/8/09 9:58 p.m. , Anonymous Dia a spus...

Înţeleg că pe mulţi încă îi mai încurcă trecutul şi aflarea adevărului despre acesta şi încearcă fel de fel de diversiuni jenante pt a pune piedici unor demersuri mai mult decât necesare. Nu vreau să dau sentinţe dar îmi este clar acest fapt. Proiectul Aiud este, îndrăznesc să spun, vital pt noi ca neam, la fel şi cinstirea martirilor temniţelor comuniste, cărora le datorăm mai mult decât putem înţelege. Şi care sunt cu adevărat nişte sfinţi, chiar dacă BOR încă nu s-a hotărât să-i canonizeze. PS. Mulţumes dl Răzvan Codrescu pt tot ceea ce faceţi.

 
La 11/8/09 12:21 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

E mare pacat ca un om de statura parintelui Iustin se lasa folosit in razboaiele personale ale teribilistilor Roncea si Filoteu. Oare nu isi da seama cum isi duce credinciosii la un conflict fara nici o finalitate, alta decat dezbinarea si ura intr-un razboi in care crestinii se infrunta intre ei spre bucuria dusmanului? Dumnezeu sa ne intareasca.

 
La 11/8/09 5:08 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

'miscaristi in sutana'... hm. Si il criticati pe Roncea?

 
La 12/8/09 5:20 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Cred ca d-voastra nu ati inteles nimic din toata disputa... Sa ma iertati ca intervin, dar cred ca in cazul de fata nici fratii Roncea , nici parintele Filoteu nici nimeni din cei amintiti de d-voastra nu au ce cauta. Parintele Iustin Parvu este singurul care daca vrea sa faca manastire la Rapa Robilor are dreptul s-o faca- el si inca cativa care mai sunt in viata - si poate s-o faca asa cum vrea el! adica loc de pomenire si rugaciune nu circ mediatic multicultural. Restul (Roncea s.a)adica cei ce isi dau cu presupusul si emit judecati de valoare atunci cand presa nu le mai ajunge sa taca! - si cu iertare.... e si cazul domniei d-voastra.

 
La 12/8/09 9:34 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Anonimului de la 5.20 PM:

Poate că eu n-am înţeles într-adevăr nimic... Dar dvs. de unde aţi înţeles fantasmagoria asta cu "circ mediatic multicultural"?! Dacă mai trece ceva timp, cineva - dotat cu înţelegere, desigur - o să ajungă să jure on-line că la Aiud s-a intenţionat să se facă un fel de Disneyland sau de Dracula Park...
Ce să vă răspund?! Că şi mie mi se pare că n-aţi înţeles nimic din textul meu? Mai bine cădem la pace; vorba lui Arghezi: "Nici eu ştiu, nici tu cunoşti./ Hai să rîdem ca doi proşti!".

 
La 13/8/09 9:17 a.m. , Anonymous Alexandru a spus...

Imi place ca toata lumea vorbeste de parintele Justin de parca ar fi nemuritor! Chiar nimeni nu are doza de realism sa ia in considerare ca sfintia sa are 91 de ani? Ce a facut (si a facut multe) e bun facut, ce n-a facut (in sensul ca n-a apucat sa faca) vor face altii. Si asta este valabil pentru toti batranii fosti detinuti politici: nimeni n-o sa imparateasca lumea, oricat de sfant sau de erou ar fi!

 
La 13/8/09 4:21 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Sunt de acord sa radem ca "doi prosti" si va multumesc ca sunteti alaturi de mine :) Intradevar sunt multe lucruri pe care poate nu le stiu dar cred ca un Institut de cercetare martirologica - nu prea suna ortodox - si imi seamana mai mult a loc de studiu decat a loc de de cinstire a martirilor din acest neam ,cinstire ce ar trebui facuta prin rugăciune şi liturghie, aidoma cinstirii martirilor din primele secole. Faptul ca nu stiu ce fonduri europene apar ptr sustinerea acestui insitut e deja circoteca - acea manastire trebuie facuta cu "banutul vaduvei" de cei ce STIU ce s-a intamplat acolo - noi astia care abia acum ne dezmeticim...

Poate ca si cei ca Roncea (si nu ma refer strict la fratii Roncea ci la f multi care bantuie pe net si emit judecati de valoare legate de acest subiect - presa nu le mai ajunge) in felul lor vor sa spuna "ceva "- poate ca vor o onoare "reperata" si n-au gasit inca calea...
Sa-i iertam ca de aia suntem si crestini si ortodoxi si poate uneori nitel habotnici...
Iarta-ma inca odata daca te am deranjat...

 
La 14/8/09 12:10 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

De deranj nu poate fi vorba. Numai lămuriţi să ieşim...
De "fonduri europene" pentru Aiud încă n-auzisem... Joacă tare noii băieţi cu ochi albaştri!
Ştiţi bancul clasic cu Stalin şi cu "braşoavele"? Mie cam a "braşoave" îmi miroase...
Ce le scapă noilor băieţi cu ochi albaştri - şi ar putea exploata, ca să sperie rău toată suflarea pravoslavnică - este că Aiud se întîmplă să fie anagrama lui... Iuda. Vorba ieromonahului prostmodernist Savatie Baştovoi: "Ce-i lipseşte părintelui Iustin Pârvu ca să fie un Elie Wiesel?". Pe tema asta, un amic îmi spunea deunăzi: "Nu-i vorba că i-ar lipsi ceva, ci dimpotrivă..." (cine citeşte, să înţeleagă!).

 
La 14/8/09 1:11 a.m. , Anonymous blogoforul a spus...

Si la Sf Munte Athos sunt folositi banii europeni, fondurile UE. Pai trebuie sa fii tampit sa nu le ceri si sa nu le folosesti, cand Romania a cotizat cu miliarde si a atras cateva milioane de euro. Cine sa le foloseasca, Hrebenciuc? Sau securistii lui Roncea? Conteaza daca sunt folositi cu intelepciune sau nu.
Apropos de "banutul vaduvei", am intrebat curand pe un monah dintr-o manastire care are o noua biserica -cam mare dupa gustul meu, dar, in fine- daca au ridicat-o cu acesti banuti, la care Parintele, zambind subtire, mi-a replicat ca daca stateau dupa banutul vaduvei ar fi trebuit zeci de ani sa o ridice. Au avut sponsori (din pacate asa li se spun mai nou ctitorilor) potenti. Si Sf Stefan cel Mare, daca ar fi stat dupa acel banut nu ar mai fi ridicat peste 40 de manastiri si biserici.

P.S. Stimate anonim, chiar crezi ca ai aceeasi "prostie" cu dl. Codrescu? Dupa argumentatie nu prea pare. Dar insista, poate ca-ti mai iese ceva. Cine stie, poate o prostie mai putin zornaitoare.

 
La 17/8/09 9:00 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Culmea culmilor: Ion Coja a predicat la Petru Voda duminica!!! Imbracat in stihar (de catre parintele Iustin!!!). Doua ceasuri a vorbit nenea Iancu, luand/o de la '48, de a plictisit pe toata lumea si l/a facut pe parintele iustin sa/l treaca naduselile.
Ce cauta Coja la manastire? Ei, publicitate. "Mincatorul de jidani" candideaza la presedintie - sau cel putin asta intentioneaza. Musiu Coja era insotit de micutul Victor Roncea, ziaristul turbulent de la Ziua, care ii ataca la ortodoxie pe toti cei care intineaza idealurile national-securismului.
Doamne, de ce sleatha se inconjoara parintele Iustin!!! Si apoi se mira ca oameni ca Dan Puric iau distanta de "fenomenul Petru Voda"...

Gherontie

 
La 17/8/09 10:29 p.m. , Anonymous Silviu a spus...

De predicat acolo a fost pus să predice şi Dan Puric, când era în graţii. Regresul e evident. Urmează, probabil, Ilie Bădescu-Băneasa...

 
La 18/8/09 12:36 a.m. , Anonymous zografu a spus...

Urmeaza Ilie Badescu, se pregateste Iulian Vlad. Bine a zis Cristian la inceput despre simbioza dintre securitatea nationalista si monahismul de la Petru Voda. Acum incepe sa iasa la iveala cum paraziteaza baietii cu ochi albastri pe legionarii incremeniti in lumea lor interbelica, prin tot felul de indivizi dubiosi gen Roncea si Filotheu. Duhovnicul carui neam e pr Iustin, al neamului lor? Degeaba va rugati ca pr Iustin sa iasa din aceasta vecinatate dezonoranta; baietii ii canta la ureche ce doreste Sfintia Sa sa auda: complotul iudeo-masonic, oculta mondiala, etc. E dureros, dar e adevarat.

Dandanacojache si Biserica-baba si mitraliera. Si da-i si lupta!
E de plans. Sint revoltat! E o rusine ce pot sa faca nemernicii astia calauziti de stapanul lor, tatal minciunii. Cum se imbisericesc ei brusc si cum se legitimeaza de la duhovnicii "neamului". Grotesc e prea putin spus.

anonimului gherontie:
Va rog sa nu-l confundati pe nenea Iancu cu (sic!) personajele sale! Si mai ales, nu-l comparati cu Ion Coja. E o blasfemie cat Teatrul National de mare! :)

 
La 18/8/09 8:48 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Securitatea, dupa ce a uzurpat nationalismul, umbla acum sa uzurpe si ortodoxia. Adica dupa ce ne-a talharit pamantul, umbla acum sa ne talhareasca si cerul. Dar nu o face fara naiva noastra complicitate. Asa cum s-a folosit candva de un Constantin Noica pentru ca sa ne fure nationalismul, tot asa se foloseste mai nou de un Iustin Parvu pentru ca sa ne fure ortodoxia. Confiscate de ei, nationalismul se preface in cel mai agresiv sovinism, iar ortodoxia in cel mai habotnic ortodoxism.
Dar ce sa ne mai indignam de ei, cand chiar nationalismul si ortodoxia le-au facut si le fac jocul? Suntem poate cel mai confuz si mai pervers popor din tot fostul lagar socialist. Si pana cand nu ne vom trezi (Desteapta-te, romane!), ne meritam soarta de marginali si ai Europei, si ai Ortodoxiei! Iar la Aiud ni se rasucesc mortii in pamant.

 
La 18/8/09 8:57 a.m. , Anonymous Alexandru a spus...

Daca e vorba de Coja, uitati-va cum s-au folosit de Tutea, nu de Noica! Alte masti, aceeasi piesa...

 
La 18/8/09 1:59 p.m. , Anonymous Cristian a spus...

Pr. Iustin isi distruge credibilitatea in fatza oamenilor care inca mai gandesc si care nu uita asa de usor. Au reusit si asta, sa ne invrajbeasca si sa se ascunda in blana oilor. Pai acum se pune intrebarea fireasca: cine sa conduca proiectul Aiud, securitatea nationalista sub umbrela parintelui? Fereasca Dumnezeu!

 
La 18/8/09 9:43 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

E clar ca pe parintele il folosesc numai (ca si pe multi din fostii detinuti, pe care au invatat cum sa-i ia ca sa-i aduca unde vor ei). De fapt, ei isi joaca acum cartea viitorului lor control asupra Aiudului. Nu le pasa de parintele, ci de propriile lor interese pe termen lung. Parintele, la varsta ce o are, azi este, maine poate sa nu mai fie. Cat mai este, trebuie insa sa le asigure lor succesiunea, cu prestanta pe care si-a dobandit-o si pe care ei n-ar avea cu ce sa o suplineasca, fiind cu totii ori niste patati, ori niste nimeni. Toata chestia este sa-l faca pe parintele sa creada ca ei sunt cei bine intentionati, ca fiii cei rai ai imparatilor din basme, care isi lingusesc tatal si il ponegresc pe fratele lor cu adevarat bun. Dar pana la urma cel bun triumfa (nu numai in basme), ca Dumnezeu nu doarme.

 
La 24/8/09 11:04 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Anonimul de la 7/8 9:07

Spuneti dvs: ”Este însă un fapt că habotnicul este de regulă mai uşor manipulabil şi oarecum predispus, de dragul culorii, să ignore nuanţele, care au totuşi, adeseori, pertinenţa lor, mai ales într-o lume atît de parşivă precum cea în care trăim astăzi.”

Gura intelectualului, adevăr grăiește.
Cea a lui Hristos ne spune cam așa: ceea ce este Da, să vă fie DA, și ceea ce este Nu, să vă fie NU. Restul - nuanțe...

câtă dreptate puteți avea:
”nuanţele, care au totuşi, adeseori, pertinenţa lor, mai ales într-o lume atît de parşivă precum cea în care trăim astăzi.”

își poate oare imagina cineva că nuanțele ar fi pertinente într-o lume altfel decât parșivă/ipocrită/duplicitară???
Da să ne fie DA, iar Nu, NU
O viață am, las nuanțele intelectualilor subțiri, fini și de care-or mai fie ei. Hristos pare a fi, în comparație cu ei, cam din topor.
Discursul acesta cu ”nuanțe vs dihotomii” îi place și domnului Pleșu. Place în general intelectualilor. Îl agreez și eu (chiar dacă nu mă număr printre subțirei și finuți), dar nu în terminologia mărturisirii de credință. Nu vă sună nițel a scolastică acest mix de conceptualizare împăciuitoare a lumii cu ecclesia? altfel spus, ecumenism... un soi de neo-scolastică ce aruncă în capul habotnicilor sofismul ”dihotomie vs nuanțe”.
oare nu de la dorința aceasta luciferică a nuanțării și subțierii (conceptualizării scolastice) mesajului hristic s-a ajuns la cele mai felurite schisme, erezii, neo-erezii? când ne vom învăța minte?
de ce aplicăm principii de comprehensiune ale lumii asupra mesajului hristic? ne dăm ”subțiri” cu Hristos?
mai clar de atât nu ne putea spune: Da,DA, Nu, NU! Restul - nuanțe

Doamne ajută și iertare

 
La 24/8/09 11:32 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Nu-i excluziune între culoare şi nuanţă: nuanţa nu anulează culoarea, ci o îmbogăţeşte în ea însăşi. Unii au organ pentru această bogăţie interioară a culorii, alţii nu.
Cuvintele evanghelice pe care le citaţi înseamnă cu totul altceva decît vi se pare dvs.: sînt o chemare la fermitate, nu la elementaritate. A face din Hristos scuza cecităţilor noastre este cel puţin o stîngăcie. Mă abţin să spun mai mult...

 
La 25/8/09 12:43 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

”habotnicul este de regulă mai uşor manipulabil şi oarecum predispus, de dragul culorii, să ignore nuanţele...”

vă mulțumesc pentru răspuns... totuși, nu ajungem să ignorăm culoarea de dragul nuanțelor?

foarte interesant ce spuneti:
”o chemare la fermitate, nu la elementaritate”
Credeți, însă, că în ceea ce ține de praxis-ul credinței, mai poate fi vorba de nuanțe? Asta e nedumerirea mea sinceră. Când trebuie să alegem o cale, fermitatea mai face casă bună cu nuanța ”într-o lume atît de parşivă precum cea în care trăim astăzi”? Nu riscăm să derapăm în sofisme, pe care doar potrivnicul sau Bunul Dumnezeu le mai pot descâlci?
E o întrebare pe care vi-o adresez cu toată sinceritatea, pentru că mă bântuie realmente, aflându-mă mereu între teama de două urâciuni: cea a habotniciei cretine și cea a pustiirii, a pierderii căii, a ereziei.
Oare în acest context (lumea parșivă)... fermitatea într-un anume rigorism nu e preferabilă unei laxități viclenitoare, nu este mai pilduitoare ce-a dintâi?
ținând cont de faptul că o cale de mijloc e accesibilă, poate, doar celor cu adevărat îmbunătățiți duhovnicește.
în acest caz, oare nu tocmai precauția ne rămâne bunul cel mai de preț, nouă, celor neîmbunătățiți?
o gândire prototip a habotnicului speriat, veți spune. însă nu mă pot abține să nu mă gândesc la faptul că tocmai precauția și grija de a nu necinsti au fost cele care le-au coordonat pașii mărturisitorilor primelor secole

încă o dată mulțumiri pentru răspuns, mi-ați dat de gândit cel puțin la nivel semantic

 
La 25/8/09 1:11 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Sigur că riscul există (l-am putea numi: "a te pierde în nuanţe"). Rămîn şi aici esenţiale buna-credinţă şi discernămîntul (duhovnicesc, dar şi cultural). Hristos, Sf. Apostol Pavel sau Sf. Ioan Gură de Aur, de pildă, ne-au arătat nu o dată că poţi să ţii seama de nuanţe fără să te pierzi în ele. E o vedere mai în adînc, înlesnită de Duhul Sfînt (arhetip dumnezeiesc al "culorii" cu "infinite" nuanţe) şi atestînd complexitatea şi unitatea în diversitate a creaţiei divine.

 
La 25/8/09 1:29 p.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

Parafrazându-L pe Hristos: să ţineţi seama de culoare, dar nici nuanţele să nu le lăsaţi (ignoraţi).

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire