joi, februarie 07, 2008

SONETE DIN LIRICA UNIVERSALĂ


DANTE ALIGHIERI
(1265-1321)
Din Vita nuova (IX)
Cavalcando l' altr' ier per un cammino,
pensoso de l' andar che mi sgradia,
trovai Amore in mezzo de la via
in abito leggier di peregrino.
Ne la sembianza mi parea meschino,
come avesse perduto segnoria;
e sospirando pensoso venia,
per non veder la gente, a capo chino.
Quando mi vide, mi chiamò per nome,
e disse: “Io vegno di lontana parte,
ov' era lo tuo cor per mio volere;
e recolo a servir novo piacere”.
Allora presi di lui sì gran parte,
ch' elli disparve, e non m' accorsi come.
..........................................................
Călare-alaltăieri un drum bătînd,
furat de gînduri şi păscut de jale,
dădui de-Amor, ce-mi răsări în cale
în strai uşor, ca un drumeţ de rînd.
Mi se părea, la chipul lui cătînd,
un nobil despuiat de ale sale,
ce rătăcea căinîndu-se, agale,
cu ochii-n jos şi frămîntat de-un gînd.
Cum mă văzu, mă şi strigă pe nume
şi-mi zise: “Vin din locul de departe,
care-ţi era, cu voia-mi, drag şi ţie;
ţi-oi da, în schimb, o altă bucurie...”
Atunci îmi luai din el atîta parte
încît pieri, şi nu ştiu cum anume.
---------------------------------
Din Vita Nuova (XXVI)
Tanto gentile e tanto onesta pare
la donna mia quand' ella altrui saluta,
ch' ogne lingua deven tremando muta
e li occhi no l' ardiscon di guardare.
Ella si va, sentendosi laudare,
benignamente d' umiltà vestuta;
e par che sia una cosa venuta
da cielo in terra a miracol mostrare.
Mostrasi sì piacente a chi la mira,
che dà per li occhi una dolcezza al core,
che'ntender no la può chi no la prova:
e par che de la sua labbia si mova
un spirito soave pien d' amore,
che va dicendo a l'anima: Sospira!
.........................................................
Aşa gentilă şi onestă-mi pare
stăpîna mea pe alţii cînd salută,
că limba de fior rămîne mută
şi nu cutează ochii s-o măsoare.
De-i lăudată, trece gînditoare,
smerit purtîndu-şi graţia-nnăscută;
şi pare că, din slava nevăzută,
e pe pămînt minunii-ntruchipare.
Aşa desfată-a ochilor lumină,
că iscă-n piept o dulce fericire,
de ne-nţeles cuiva ce n-o încearcă;
iar de pe buze îi adie parcă
zefir suav, cu izuri de iubire,
ce lin şopteşte inimii: “Suspină!”.
=======================
MICHELANGELO BUONARROTI
(1475 – 1564)
Rime (285)
Giunto è già 'l corso della vita mia,
con tempestoso mar, per fragil barca,
al comun porto, ov'a render si varca
conto e ragion d'ogni opra trista e pia.
Onde l' affettuosa fantasia
che l'arte mi fece idol e monarca
conosco or ben com'era d'error carca
e quel c'a mal suo grado ogn'uom desia.
Gli amorosi pensier, già vani e lieti,
che fien or, s'a duo morte m'avvicino?
D'una so 'l certo, e l' altra mi minaccia.
Né pinger né scolpir fie più che quieti
l'anima, volta a quell'amor divino
c' aperse, a prender noi, 'n croce le braccia.

..........................................................
Ajuns-am, dus de vîntul vieţii mele,
pe-un ciot de luntre, peste mări haíne,
în portul unde orice suflet vine
cu zestrea lui de bune şi de rele.
Pricep acum că m-au smintit acele
închipuiri care-mi păreau divine,
c-a fost un idol arta pentru mine
şi m-am legat cu ea-n păcate grele.
De-acum simţiri şi gînduri, ce s-or face,
cînd două morţi mă pasc, învederate?
Una mă ţine, alta stă s-apuce...
Nu pot penel sau daltă să mă-mpace,
ci doar iubirea braţelor lăsate
deschise larg spre noi, pe sfînta cruce.
=======================
SONET SPANIOL ANONIM
(a doua jumătate a secolului al XVI-lea)*
[A Cristo crucificado]
No me mueve, mi Dios, para quererte,
el cielo que me tienes prometido,
ni me mueve el infierno tan temido
para dejar por eso de ofenderte.
Tú me mueves, Señor; muéveme el verte
clavado en una cruz y escarnecido;
muéveme el ver tu rostro tan herido;
muévenme tus afrentas y tu muerte.
Muéveme, al fin, tu amor en tal manera,
que aunque no hubiera cielo yo te amara
y aunque no hubiera infierno te temiera;
No tienes que me dar porque te quiera;
porque, aunque cuanto espero no esperara,
lo mesmo que te quiero te quisiera.

..........................................................
[Lui Christos răstignit]
Nu spre-a afla în ceruri vreo răsplată
îţi dărui, Doamne, casta mea iubire,
şi de-mi strunesc năravul după fire,
nu-i spre-a-mbuna gheena-nfricoşată.
Tu singur faci ca inima să-mi bată
de cum îţi văd cumplita răstignire;
domol mă prazi, simţire cu simţire,
cînd chipul stins pe cruce mi se-arată.
Şi-atîta mă-nfiori cu mila ta,
că, Doamne, te-aş iubi şi fără cer,
şi fără iad eu tot te-aş asculta;
nimic nu vreau iubindu-te aşa,
ci nesperînd la toate cîte sper,
precum te-ador, la fel te-aş adora.
========================
LUIS DE GÓNGORA
(1561-1627)
Inscripción por la tumba de El Greco
Esta en forma elegante, oh peregrino,
de pórfido luciente dura llave
el pincel niega al mundo máa suave,
que dio espíritu al leño, a vida lino.
Su nombre, aun de mayor aliento dino
que en los clarines de la Fama cabe,
el campo ilustra de ese mármol grave.
Venéralo, y prosigue tu camino.
Yace el Griego: heredó Naturaleza
arte y el Arte estudio, Iris colores,
Febo luces, si no sombras Morfeo.
Tanta urna, a pesar de su dureza,
lágrimas beba y cuantos suda olores
corteza funeral de árbol sabeo.

..........................................................
Inscripţie pentru mormîntul lui El Greco
Această-n formă zveltă, pelerine,
de lucitor porfir cumplită cheie
penelul, ce duh viu ştiu să deie
şi lemnului, şi pînzei, îl reţine.
Numele său, cui vestea se cuvine
de goarna Faimei mai presus să steie,
pe cîmpul greu al marmorei scînteie.
Te pleacă-n faţa lui şi mergi cu bine!
El Greco zace. Moşteni Natura
al artei chip, iar Arta măiestrie,
Iris – culori, Febus – lumini, tenebre –
Morfeu. Atare urnă soarbe, dura,
atîtea lacrimi cîte-arome-adie
ai Sabei arbori cu tulpini funebre.
=======================
LOPE DE VEGA
(1562 – 1635)
[Soneto]
¿Qué tengo yo que a mi amistad procuras?
¿Qué interés se te sigue, Jesús mío,
que a mi puerta, cubierto de rocío,
pasas las noches del invierno oscuras?
Oh, cuánto fueron mis entrañas duras
pues no te abrí! Qué extraño desvarío
si de mi ingratitud el hielo frío
secó las llagas de tus plantas puras!
Cuántas veces el ángel me decía:
– Alma, asómate agora a la ventana,
veras con cuánto amor llamar porfía!
Y cuántas, hermosura soberana,
– Mañana le abriremos – respondía,
para lo mismo responder mañana.
...........................................................
Cu ce-s eu vrednic să mă cauţi oare
şi ce te mînă, o, Iisuse-al meu,
la uşa mea să zăboveşti mereu,
cu părul nins, pe nopţi viscolitoare?
O, inimă de piatră, cît mă doare
că n-am deschis! De vină-s numai eu
de-ţi degerară, pe îngheţul greu,
rănile ne'ntinatelor picioare!
Îngerul, vai, de cîte ori mi-a spus:
“Ieşi la fereastră, suflete, de-ndată,
s-auzi chemarea dragostei de sus!”;
De cîte ori, lumină ne'nserată,
“Ieşi-voi mîine...” fu răspunsu-adus,
ca să-l repet şi mîine, înc-o dată...
---------------------------------
Soneto sonetil
Un soneto me manda a hacer Violante,
que en mi vida me he visto en tanto aprieto;
catorce versos dicen que es soneto,
burla-burlando, van los tres delante.
Yo pensé que no hallara consonante,
y estoy a la mitad de otro cuarteto;
mas si me veo en el primer terceto,
no hay cosa en los cuartetos que mq espante.
Por el primer terceto voy entrando,
y parece que entré con pie derecho,
pues fin con este verso le estoy dando.
Ya estoy en el segundo; y aun sospecho
que voy los trece versos acabando;
contad si son catorce, y está hecho.
.........................................................
Sonet sonetic
Un sonet să stihui Violante-mi cere
şi, ca niciodată, sînt la ananghie;
paisprezece versuri trebuie să fie,
trei lăsai în urmă, fost-a o plăcere!
Să găsesc o rimă nu-mi stătea-n putere,
alt catren din mijloc însă se-mlădie;
pînă la terţine pana să mă ţie
şi să vezi cum grija de catrene piere!
Uite că-n terţina cea dintîi păşesc,
şi-am păşit cu dreptul, după cît se pare,
iar cu versu-acesta o şi isprăvesc.
Iată-mă-n a doua; sau mi se năzare,
sau cu-acesta treişpe versuri se-mplinesc;
ia vedeţi, sînt paişpe? Gata-i prin urmare!
=======================
WILLIAM SHAKESPEARE
(1564 – 1616)
Sonetul LXV
Since brass, nor stone, nor earth, nor boundless sea
But sad mortality o'ersways their power,
How with this rage shall beauty hold a plea,
Whose action is no stronger than a flower?
O, how shall summer's honey breath hold out,
Againist the wreckful siege of batt'ring days,
When rocks impregnable are not so stout,
Nor gates of steel so strong but time decays?
O, fearful meditation, where, alack,
Shall time's best jewel from time's chest lie hid?
Or what strong hand can hold his swift foot back,
Or who his spoil or beauty can forbid?
O, none, unless this miracle have might,
That in black ink my love may still shine bright.

..........................................................
Cînd morţii triste îi plătesc obolul
Şi bronz, şi piatră, şi pămînt, şi mare,
Cum ar putea să-i biruie pîrjolul
Frumseţea cea cu plăpînzimi de floare?
O, cum să-nfrunte cerul blînd de vară
Năprăsnicia recilor tempeste,
Cînd toate cele vremea le doboară –
Şi porţi, şi muri, şi maiestuoase creste?
O, gînd cumplit! Au cum să ocolească
A vremii raclă scumpul ei odor?
Năvala ei, ce mînă s-o oprească?
Prada frumseţii – care muritor?
O, nimeni, fără numai o minune:
Prin pana mea, iubirea-n veci să sune.
=======================
FRANCISCO DE QUEVEDO
(1580 – 1640)
[A Roma sepultada en sus ruinas]
Buscas en Roma a Roma, oh, peregrino!,
y en Roma misma a Roma no la hallas:
cadáver son las que ostentó murallas,
y, tumba de sí proprio, el Aventino.
Yace, donde reinaba, el Palatino;
y limadas del tiempo las medallas,
más se muestran destrozo a las batallas
de las edades, que blasón latino.
Sólo el Tíber quedó, cuya corriente,
si ciudad la regó, ya sepultura
la llora con funeste son doliente.
Oh, Roma!, en tu grandeza, en tu hermosura,
huyó lo que era firme y solamente
lo fugitivo permanece y dura.

............................................................
[Romei ce zace-n propria-i ruină]
În Roma cauţi Roma, pelerine,
şi-n Roma însăşi Roma n-o găseşti:
un stîrv ajuns-au murii-mpărăteşti
şi Aventinul stă-ngropat în sine.
Semeţul Palatin e doar ruine
şi-n roasele efigii desluşeşti
mai lesne-amurgul celor pămînteşti
decît vreun semn al gloriei latine.
Doar Tibrul, care-n vremuri strălucite
uda cetatea, singur mai jeleşte
pe-al ei mormînt, cu apele cernite.
O, Romă, cîte-n tine omeneşte
păreau eterne, toate-s risipite
şi singur efemerul dăinuieşte!
---------------------------------
[Enseña como todas las cosas avisan de la muerte]
Miré los muros de la patria mía,
si un tiempo fuertes, ya desmoronados,
de la carrera de la edad cansados,
por quien caduca ya su valentía.
Salíme al campo: vi que el sol bebía
los arroyos del yelo desatados,
y del monte quejosos los ganados
que con sombras hurtó su luz al día.
Entré en mi casa: vi que, amancillada,
de anciana habitación era despojos;
mi báculo más corvo y menos fuerte.
Vencida de la edad sentí mi espada,
y no hallé cosa en poner los ojos
que no fuese recuerdo de la muerte.
...........................................................
[Arată cum toate lucrurile vestesc moartea]
Privit-am zidurile ţării mele,
odată mîndre, astăzi risipite,
de-a vremurilor goană vlăguite,
ce din viteze au ajuns mişele.
În cîmp ieşit-am şi văzui cum cele
mai reci pîraie soarele le-nghite
şi sus, în munte, turmele mîhnite,
răzbind al zilei chip cu umbre grele.
Şi-n casa mea intrat-am, dar cuprinsă
era şi ea cu totul de pierzare;
toiagul meu ceda sub greul sorţii.
Simţitu-mi-am de vreme spada-nvinsă
şi nu-mi căzu sub ochi vreun lucru care
să nu-mi deştepte amintirea morţii.
----------------------------------
[Amor constante más allá de la muerte]
Cerrar podrá mis ojos la postrera
sombra que me llevare el blanco día
y podrá desatar esta alma mía
hora a su afán ansioso lisonjera;
mas no de esotra parte en la ribera
dejará la memoria en donde ardía;
nadar sabe mi llama el agua fría,
y perder el respeto a ley severa.
Alma a quien todo un dios prisión ha sido,
venas que humor a tanto fuego han dado,
médulas que han gloriosamente ardido,
su cuerpo dejarán, no su cuidado;
serán ceniza, mas tendrán sentido:
polvo serán, mas polvo enamorado.

................................................
[Dragoste statornică dincolo de moarte]
Putea-va-nchide ochii-mi umbra care
cea de pe urmă dalba zi o pradă
şi să-mi desfacă-a inimii plămadă
putea-va ceasul, linguşind ce-o doare;
dar nu pe ţărmul unde rău dogoare
mi-o-ndupleca memoria să şadă,
ci focul meu, cu aspra lege-n sfadă,
va şti înot să treacă prin vîltoare.
Duh ce-ntr-un zeu şi-a fost aflat robirea,
vine ce-au ars în flacără cumplită,
tot ce în mine s-a-ntrecut cu firea –
lăsa-vor trupul, nu şi-a lui ispită;
cenuşă-or fi, dar şi-or păstra simţirea:
ţărînă, dar ţărînă-ndrăgostită.
---------------------------------
[Definiendo el amor]
Es hielo abrasador, es fuego helado,
es herida que duele y no se siente,
es un soñado bien, un mal presente,
es un breve descanso muy cansado;
es un descuido que nos da cuidado,
un cobarde con nombre de valiente,
un andar solitario entre la gente,
un amar solamente ser amado.
Es una libertad encarcelada
que dura hasta el postrero parasismo,
enfermedad que crece si es curada.
Éste es el niño Amor, éste es su abismo;
mirad cual amistad tendrá con nada
el que en todo es contrario de sí mismo.
..........................................................

[Definind amorul]
E gheaţă-ncinsă, flacără-ngheţată,
e rană ce pe nesimţite doare,
e-n vis desfăt şi-aievea – întristare,
e-o tihnă ce se osteneşte-ndată;
e lipsa grijii ce de grijă-şi cată,
un laş ce nume de viteaz îşi are,
un pas stingher printr-o mulţime mare,
o patimă de sineşi devorată.
E-o libertate prinsă ca-ntr-un cleşte,
ce pîn' la cel din urmă spasm se zbate,
o boală ce, de-i cauţi leac, sporeşte.
Acesta-i pruncu-Amor, ce-n hău te-abate;
priviţi cum cu nimicul se-nfrăţeşte
cel ce potrivnic sieşi este-n toate!
----------------------------------
[A un hombre de gran nariz]
Érase un hombre a una nariz pegado,
érase una nariz superlativa,
érase una alquitara pensativa,
érase un peje espada muy barbado;
era un reloj de sol mal encarado,
érase un elefante boca arriba,
érase una nariz sayón y escriba,
era Ovidio Nasón más narizado.
Érase el espolón de una galera,
érase una píramide de Egito,
las doce tribus de narices era;
érase un naricísimo infinito,
muchísima nariz, nariz tan fiera
que en la cara de Anás fuera delito.
..........................................................
[Unui om cu nasul mare]
Era un om ce spînzura de-un nas,
era un nas superlativ în toate,
era un alambic pus pe socoate,
era un peşte-spadă cam neras.
Era un ceas solar la faţă tras,
era un elefant căzut pe spate,
era un nas de scrib sau gîde poate,
era Ovidiu Nason mai cu nas.
Era decît o proră mai ceva,
era cît piramidele de mare,
de nasuri triburi douăşpe era.
Era un supernas fără hotare,
un nas total, un nas ce-nfricoşa,
încît şi-Anás s-ar fi codit să-l care.
---------------------------------
[Tú ya, oh ministro, afirma tu cuidado...]
Tú ya, oh ministro, afirma tu cuidado
en no injuriar al mísero y al fuerte:
cuando les quites oro y plata, advierte
que les dejas el hierro acicalado.
Dejas espada y lanza al desdichado,
y poder y razón para vencerte:
no sabe pueblo ayuno temer muerte,
armas quedan al pueblo despojado.
Quien ve su perdición cierta, aborrece
más que su perdición la causa de ella;
y ésta, no aquella, es más quien le enfurece.
Arma su desnudez y su querella
con desesperación, cuando le ofrece
venganza del rigor quien le atropella.
..........................................................

[Tu, ce-ai ajuns ministru, te păzeşte...]
Tu, ce-ai ajuns ministru, te păzeşte,
neurgisind pe nimeni, mic sau mare:
poţi să-l despoi de toate cîte are,
dar nu-i poţi lua şi braţul ce loveşte.
O armă împotriva ta găseşte
cel împilat, de vrea să te doboare:
cînd e să-şi piardă lunga lui răbdare,
nici frica morţii nu-l mai îmblînzeşte.
De-şi simte omul sigură pierzarea,
cu ură cată către-a ei pricínă
şi-aceasta, nu aceea-i dă turbarea.
La goliciune şi obidă-anină
a deznădejdii armă, răzbunarea
căzînd pe cel ce l-a zvîrlit în tină.
========================
CALDERÓN DE LA BARCA
(1600-1681)
[ Soneto ]
Estas que fueron pompa y alegría
despertando al albor de la mañana,
a la tarde serán lástima vana
durmiendo en brazos de la noche fría.
Este matiz que el cielo desafía,
iris listado de oro, nieve y grana,
será escarmiento de la vida humana:
¡Tanto se emprende en término de un día!
A florecer las rosas madrugaron
y para envejecerse florecieron:
cuna y sepulcro en un botón hallaron.
Tales los hombres sus fortunas vieron:
en un día nacieron y espiraron;
que, pasados, los siglos horas fueron.
..........................................................
Cîte mijiră mîndre şi bogate
cu-ai zilei zori, vor fi zădărnicie
spre seară, iar cînd noaptea va să vie,
i-or adormi în braţele-ngheţate.
Asemeni curcubeului ce-abate
vîrstata lui splendoare în tărie,
pierind apoi, aşa-i e dat să fie
şi omului: o zi le-ncape toate!
De înfloreşte roza la soroc,
o paşte, înflorită, ofilirea:
leagăn şi raclă-s una-ntr-un boboc.
Aşa şi omul şi-a aflat menirea:
din faşă-n giulgiu o zi e la mijlóc;
un veac e-un ceas, de-l soarbe amintirea.

Versiuni româneşti de
Răzvan Codrescu


* Atribuit cînd Sfîntului Ioan al Crucii (San Juan de la Cruz), cînd Sfintei Teresa de Ávila (Santa Teresa de Jesús).

3 comentarii:

La 7/2/08 11:22 p.m. , Anonymous danieloctavian a spus...

Minunate sonete, iscusit talmaciul.
In mod particular as nota talmacirea la A un hombre de gran nariz, a lui DE QUEVEDO. Sonetul acesta imi era cunoscut dintr-o traducere franceza. Versiunea dvs, ii e indiscutabil superioara.

 
La 8/2/08 8:24 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Mă bucur dacă e aşa. Păcat că în sonetul cu pricina nu prea poate fi redat mulţumitor în traducere jocul de cuvinte de la sfîrşit.

 
La 8/2/08 10:36 a.m. , Anonymous danieloctavian a spus...

Ba eu zic ca ati evitat capcana acelui calambur. Traducatorul francez a preferat ( in versiunea pe care o cunosc nu se mentioneaza si numele acelui traducator!) sa se concentreze tocmai pe calamburul acela (naricísimo) si astfel in loc sa sporeasca a reusit sa atenueze efectul comic, scufundand intregul final in obscuritate, facandu-l aproape ilizibil.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire